Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Marea Britanie: Corbyn & echipa au ajuns mainstream
2017-06-13
5
Succesul laburiștilor lui Corbyn (care au obținut 262 de mandate) în alegerile din 8 iunie nu este nici pe departe un rezultat accidental. Dimpotrivă, este o radiografie realistă a relațiilor de putere care există în Marea Britanie de astăzi.

 

Un partid de opoziție de stânga, cu un mesaj furios, confruntațional, a fost la un pas de guvernare. În acest proces a depășit multe dintre obstacolele care în mod normal „l-ar fi trimis în sălbăticie“ nu cu mult timp în urmă. În trecut, un partid lip­sit de o strategie economică coerentă pen­tru guvernarea țării ar fi fost strivit electoral, așa cum s-a întâmplat în 1983 cu Michael Foot și în 2015 cu Ed Miliband. Iar un lider cu biografia personală a lui Je­remy Corbyn nu ar fi performat prea bine. Deceniile petrecute ca agitator împotriva politicii externe și de apărare britanice, spri­jinul acordat extremismului violent din Orientul Mijlociu și, mai presus de toa­te, alianța cu republicanii irlandezi în pe­ri­oada lor violentă l-ar fi descalificat pentru ierarhia publică.

 

Calculul Theresei May

 

Poate că tocmai imposibilitatea de a-l ale­ge pe Corbyn, din cauza profilului său elec­toral, a determinat-o pe Theresa May să as­culte sfatul că majoritatea ei ar putea fi consolidată dacă ar consulta electoratul în această primăvară. Și poate că actele te­ro­riste desfășurate de oameni pe care Cor­byn și aliații i-au apărat deseori în trecut au întărit curajul primului ministru.

 

Însă manifestul ei a interpretat eronat starea de spirit a țării, iar campania s-a ba­zat pe formule predeterminate și a fost lip­sită de viziune până în momentul în care 22 de persoane au fost ucise în atacul cu bombă de la Manchester Arena. Dar cine ar fi putut să-și imagineze că oamenii din ca­pitală sau din Lancashire vor opta pen­tru un personaj cu lipsă de experiență și cre­din­țele de extremă stângă ale lui Cor­byn?

 

În afară de asta, Corbyn era înconjurat de colegi parlamentari care se temeau de el și îl disprețuiau în egală măsură. Declanșarea alegerilor anticipate însemna și că ar fi fost imposibil pentru aparatul său să-i eli­mine pe laburiștii moderați și să-i în­lo­cu­iască cu loialiști din extrema stângă.

 

Dar, sfătuiți de Seumas Milne și de alții care-i urăsc pe conservatori, laburiștii au aruncat tot ce au avut la dispoziție în aceas­tă competiție. Au căutat și au găsit o mulțime de tineri alienați și nemulțumiți. Și le-au câștigat loialitatea, comunicând cu ei prin intermediul unor sketch-uri on­line impregnate de umor, muzică și pro­pagandă.

 

Nu a fost descurajat de seria gafelor făcute de Diane Abbott (ministru de Interne în cabinetul din umbră) și, de asemenea, as­ta nu i-a demobilizat pe convertiții tineri din centre universitare precum Can­ter­bury și Warwick. Iar intenția lui Corbyn de a renunța la sistemul de apărare Tri­dent într-o perioadă de tensiune inter­na­țională provocată de așa-numitele „rogue states“ nu l-au afectat.

 

Milioane de britanici au devenit insensibili în fața terorismului intern și a tensiunilor internaționale. Sunt factori și variabile ca­re nu mai contează în momentul op­țiu­nilor electorale. Societatea noastră zgomo­toasă și în permanentă mișcare a ajuns să creadă că există un prag acceptabil de violență și de perturbare care trebuie doar să fie gestionat.

 

Există, de asemenea, și mult scepticism când un lider precum May ține un discurs despre crimele de la Tower Bridge și spu­ne că statu-quo-ul nu poate continua. To­ny Blair a spus ceva foarte similar în 2007, însă între timp Marea Britanie a evoluat în­tr-o societate în care mii de cetățeni pro-jihad circulă în mod liber. Pre­o­cu­parea ei părea să fie mai degrabă regle­mentarea Internetului decât împiedicarea reîntoarcerii jihadiștilor care comit acte barbare sau îndiguirea extinderii extre­mis­mului în școlile și universitățile noastre, unde adesea este larg răspândit.

 

Corbyn şi viziunea asupra lumii

 

Al doilea motiv pentru care Corbyn, Milne și alții din zona de extremă-stânga sunt aproape de vârful spectrului politic ține de faptul că nu mai sunt figuri marginale în viața publică britanică. Indivizi care au in­stigat la confruntări violente cu poliția pe fondul austerității, au sprijinit IRA, s-au opus războiului din Falkland și au regretat dispariția Uniunii Sovietice sunt acum fi­guri mainstream. Aceștia ar fi putut să fie învinși de o Anne Widdecombe, dar poli­ti­cienii combativi și încrezători în sine nu mai sunt proeminenți în zona dreptei. May este tenace și are simțul datoriei pu­blice, însă alegerile au expus-o nu doar ca ineptă, dar și temătoare în fața zgo­mo­tului bătăliei electorale.

 

Jeremy Corbyn este mult mai puțin mar­gi­nal decât era Ramsay MacDonald în 1924 sau chiar Clement Attlee în 1945. Una din­tre moştenirile lui Tony Blair a fost aceea că peste 40% dintre tineri au mers la uni­versitate, iar cei care s-au specializat în ma­terii soft adesea nu ies cu o minte suficient de matură, ci, dimpotrivă, cu un sentiment de profundă naivitate despre cum funcționează lumea, la care se adaugă un sentiment profund de rebeliune îm­potriva puterii și a autorității. Dificultatea de a găsi o slujbă care să îi împlinească, de a avea o relație stabilă și o locuință per­manentă îi fac pe mulți dintre aceștia să fie fraieriți de viziunea asupra lumii ofe­rită de Corbyn.

 

Prin scepticismul său afișat față de ne­ce­sitatea de a apăra Marea Britanie, față de nevoia de a gestiona finanțele națiunii și de a păstra distanța față de inamicii evi­denți ai țării, Corbyn a reușit să întru­chi­peze vocea unei generații abandonate. El es­te pe deplin în acord cu o mulțime de tineri înstrăinați care au fost încurajați să se simtă victime.

 

Terenul politic s-a transformat violent sub pi­cioarele conservatorilor. Și pare că Brexit-ul ar putea să fie o victimă a ne­priceperii lor. Ei ar putea fi măturați, așa cum li s-a întâmplat gaulliștilor francezi, prin apariția unui partid centrist de tip Macron, care să participe în eventualitatea unor noi alegeri spre sfârșitul anului.

 

Tinerii, în special, nu mai sunt mișcați de liderii care proiectează un simț al datoriei publice sau competență. Acum ei caută cu orice preț noutatea, prospețimea și dra­ma. Joia trecută, milioane de oameni au fost gata să trateze cu seriozitate un cha­l­len­ger cu un trecut politic mizerabil și urât. Cel mai important a fost că Corbyn & Co. au reușit să se conecteze psihologic cu ce­tățenii neliniștiți și neîmpliniți din Ma­rea Britanie și au făcut-o într-un mod genial.

 

Trebuie remarcat faptul că o mare parte din mass-media amplifică toată această ati­tudine antiautoritate, hedonistă și pre­dispusă asumării riscurilor, de la ziarul gra­tuit Metro până la o serie de cores­pon­denți ai BBC.

 

Într-un fel, conservatorii și-au pregătit că­derea. Ei s-au concentrat pe tehnocrație și pe concesii populiste în fața con­su­me­ris­mului radical și a culturii stilului de viață. De la Thatcher încolo, ei nu au reușit să înțeleagă că dimensiunea culturală con­tea­ză, că nereușind să proiecteze o pers­pec­tivă moderată, pe termen lung, care să in­fluențeze mijloacele de comunicare și edu­cația, ar putea într-o bună zi să fie rui­naţi.

 

Marea surpriză scoțiană

 

Scenariul zilei a fost oarecum diferit în Sco­­ția. Aici stânga culturală este încă și mai înrădăcinată decât în restul Marii Bri­tanii. Dar, proporțional, Partidul Național Scoțian a înregistrat pierderi mult mai mari decât conservatorii. Marii câș­ti­gă­tori din pers­pec­tiva mandatelor obținute au fost până nu demult disprețuiții con­ser­vatori. În ul­timii cinci ani, ei s-au aflat în centrul unei bătălii elementare pentru a decide dacă Scoția rămâne în continuare parte a Re­ga­tului Unit. Este realitatea care a de­ter­mi­nat partidul să renunțe la ama­to­rismul său patrician și să devină cu ade­vărat un partid la firul ierbii modern, ca­pabil să rezoneze cu cele mai importante segmente din Scoția. Un lider politic ca­pa­bil precum Ruth Davidson i-a convins pe scoțieni să privească îndeaproape po­pu­lismul stângist al SNP și un număr fără pre­cedent sunt acum de acord cu ea, și anu­me că nu le pla­ce ceea ce văd.

 

Scoțienii au contemplat abisul și au decis să se retragă. În Anglia, alegătorii fer­me­cați de spiritul și noutatea lui Corbyn și a echipei sale ar putea avea o epifanie mai îndelungată și mai dureroasă, înainte ca simțul comun să prevaleze. Dar politica moderată nu are nici o șansă de a pros­pera din nou în Anglia, câtă vreme abor­darea politicienilor conservatori se mo­difică fundamental.

 

Implicațiile asupra Brexit-ului

 

Ce se va întâmpla cu Brexit-ul? În cea mai mare parte din UE se presupune că pro­cesul poate fi acum inversat. Aceasta este o evaluare pre­ma­tură. La fel este și ideea că un Brexit soft este acum probabil. UE nu își dorește un Brexit modificat sau soft, care ar însemna ca Marea Britanie să rămână în piața uni­că. Dimpotrivă, UE se pregătește pen­tru o retragere completă, iar rivalii tra­diționali ai britanicilor, pre­cum Franța și Ger­ma­nia, speră să profite de acest lucru prin atr­agerea de servicii financiare de­parte de Londra.

 

Mai mult, nu trebuie uitat că liderul la­bu­rist nu e un eurofil. Este puțin probabil să spri­jine un al doilea referendum. Și, ca stân­gist radical, el este ostil centriștilor de pe scena politică internă și care sunt prin­ci­palii susținători ai rămânerii în UE.

 

Singura speranță de inversare a Brexit-ului apare în cazul în care conservatorii își pot păstra puterea și sunt organizate noi alegeri. Tony Blair și alții deja in­ten­ționează să creeze o nouă forță politică în stilul Macron, mizând pe tema reînnoirii politice. Dar sistemul bipartizan pare să fi revenit puternic în politica britanică, iar șansele unei noi mișcări care eclipsează vechile partide rămân îndepărtate.

 

* Tom Gallagher tocmai a finalizat un roman intitulat Anglia posedată, care descrie modul în care conflictul intergenerațional conduce la o violență lipsită de discriminare în Anglia de la începutul anilor 2020. Exprimarea interesului editorilor mari sau mici e binevenită.

 

Traducere de OCTAVIAN MANEA

TAGS : corbyn ramsay macdonald to­ny blair orientul mijlociu theresa may michael foot ed miliband manchester arena scoția regatul unit brexit ue londra macron tony plair anglia republicani laburisti
Recomandari
Comentarii
oceanic_nick 2017-06-18
Adică cum este de ”extremă stânga” Jeremmy Corbyn? Se numește de extremă stânga dacă propune suplimentarea bugetului educației (scăderea taxelor de școlarizare), suplimetarea bugetului sănătății (în M.B. bugetul NHS a fost redus cu 20 mld. lire sterline) care a devenit nefuncțional cu noile măsuri de austeritate, creșterea salariului minim la 10 lire pe oră este iarăși de extremă stângă, d-le T.G.? Uitați, una din măsurile lui Corbyn e să sisteze vânzarea de aramamanet către Arabia Saudită, ce dorește May să facă, asta numnesc eu terorism vânzarea de armament către fanii sharia!
Când nu ai cum să demonstrezi ceva folosești invective.
Florin 2017-06-15
Ce parere are dl Cornea de Tom? Ma intreb... (Imi place sa imi imaginez ca ma gusta pe mine mai mult... Vise?...)
julius001 2017-06-14
..."Tinerii, în special, nu mai sunt mișcați de liderii care proiectează un simț al datoriei publice sau competență. Acum ei caută cu orice preț noutatea, prospețimea și dra­ma"...
...Cine a format aceasta generatie de tineri ?!...Nu cumva parintii care au avut un pregnant simt al datoriei publice sau al competentei !?...Sau poate scoala !?....Sau strada!?...
vasile 2017-06-16
ăia.s "tinerii" din Anglia, că la noi n.au bani de proiector
Gheorghe Popescu 2017-06-14
Madonna si Facebookul sint parintii. Cind oamenii isi cauta remedii medicale pe internet in loc sa se duca la doctor, nu prea mai ai la ce sa te astepti. Cine mai are nevoie de familie? Doua lesbiene sint mai bune decit mama si tata. Nu e nici scoala nici familia de vina, e societatea stupida. Nu uita sa fii politically correct!
Total 5 comments.
6487
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.