Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Tragedia poporului rus (I)
Codrut Constantinescu - - - -
2017-06-06
Cultura
3

În 1917, Rusia avea mare nevoie de a oferi supape pentru imensa energie populară care se afla mai ales la ţară.

 

Anul acesta s-a împlinit un secol de la Re­vo­luţia din februarie 1917 din Imperiul Ţarist, iar în octombrie-noiembrie se va mar­ca, vrând-nevrând, centenarul Re­vo­lu­ţiei bolşevice, un eveniment care a in­fluenţat secolul trecut, cu efecte în diverse colţuri ale lumii până astăzi. În im­po­zan­tul volum Revoluţia Rusă. Tragedia unui popor scris de istoricul britanic Orlando Figes regăsim una dintre cele mai ample ana­lize ale Rusiei prerevoluţionare (adică îna­intea anului 1917 şi înaintea izbucnirii Primului Război Mondial). De ce este atât de importantă această ecografie corectă şi pertinentă a ţarismului? Pentru că, pur şi simplu, anul 1917 (cu cele două etape ale sa­le, cea din februarie, democratică, şi cea din octombrie, totalitară) nu a apărut din senin, având cauze profunde în însăşi osatura sistemului ţarist.

 

Pilonii statului ţarist erau pro­fund slăbiţi, iar Figes analizează punct cu punct această stare de fapt care ne poate face să în­ţe­legem mai bine de ce valul re­voluţionar a măturat atât de uşor întreaga societate rusească. Şi de ce aproape toate clasele sociale erau profund nemulţumite în 1917. Privind în urmă cu luciditate, nu neapărat revoluţia este elementul sur­prin­zător, ci rezistenţa sistemului ţarist de-a lungul a aproape trei ani de război mon­dial împotriva unor armate mult mai profesioniste şi bine dotate, precum erau cele ale Germaniei şi Austro-Ungariei. Ul­timul ţar a fost complet incapabil să refor­meze societatea sau măcar să cedeze din imensa lui putere autocratică, moştenire de familie. „Pe par­cursul domniei, Ni­co­lae a lăsat impresia că este incapabil să facă faţă sarcinilor conducerii unui im­pe­riu imens, prins în­tre ghearele unei cri­ze revoluţionare tot mai adânci. E ade­vărat, doar un geniu ar fi fost în stare să reuşească. Iar Ni­co­lae cu siguranţă nu era geniu. Rusia avea mare nevoie de a schimba matricea, de a oferi supape pen­tru imensa energie populară care se afla mai ales la ţară: „La începutul secolului XX, Rusia era încă o ţară de ţărani: 80% din populaţie era catalogată ca apar­ţi­nând ţărănimii: iar cea mai mare parte a restului populaţiei îşi avea rădăcinile tot acolo. Sub pos­pa­iul urban al unui oră­şean rus dădeai re­pede de ţăran“. La ţară se trăia în condiţii neigienice atro­ce, astfel încât nu este de mirare că „până la începutul ani­lor 1890, unul din patru su­gari din me­diul rural murea înainte încă de a îm­plini un an. Cei care su­pra­vie­ţuiau era de aşteptat să trăiască, fără a fi prea să­nă­toşi, în medie până pe la 35 de ani“. Or­lando Figes se referă pe larg şi la cru­zi­mea greu de imaginat a ţăranului rus, pe care toată Europa avea s-o cu­noas­că, pen­tru că trupele ruseşti au fost mereu for­ma­te într-o proporţie zdrobitoare din ţărani. Cruzimea se concentra şi asupra soţiei, ca­re era bătută în mod tradiţional. Această violenţă din lumea rurală ţaristă nu avea cum să nu se răsfrângă şi asupra Re­vo­luţiei şi Războiului Civil.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-casdsaodrut.jpg

ORLANDO FIGES - Revoluţia Rusă, 1891-1924. Tragedia unui popor 
(Editura Polirom, Iaşi, 2016, 800 p.)

 

Nici nobilimea rusă tradiţional latifundiară care s-a scufundat şi a fost asasinată de bol­şevici (sau constrânsă la exil) nu o du­cea prea bine. „Cei mai mulţi dintre bo­ier­naşi s-au dovedit incapabili să-şi trans­forme moşiile în ferme comerciale via­bile după ce emanciparea iobagilor i-a lipsit de sprijinul muncii gratuite a aces­tora şi i-a silit să intre în capitalism. Ve­chea economie rusească bazată pe mun­ca şerbilor nu fusese niciodată gândită în primul rând ca aducătoare de profit. Nobilii dobândeau prestigiu (şi uneori poziţii înalte), în funcţie de numărul de şerbi pe care-i deţineau.“ În plus, ino­va­ţia tehnică era mai degrabă inexistentă.

 

Armata nu se găsea nici ea într-o situaţie mai bună, chiar dacă fu­sese unul dintre stâlpii ţa­rismului, militarii fiind obligaţi să rostească jurământul de cre­dinţă direct ţarului şi dinastiei sale, şi nu statului rus. „Cu zece ani înainte de Pri­mul Război Mondial, armata Rusiei con­suma doar 57% din suma cheltuită pen­tru fiecare soldat al armatei germane şi doar 63% din cea cheltuită de Austria în aceleaşi scopuri. Pe scurt, soldatul rus por­nea la război mai prost instruit şi mai slab echipat decât duşmanul. Ar­ma­ta stătea atât de prost cu lichidităţile, în­cât se baza în cea mai mare parte pe pro­pria economie internă pentru a se îm­bră­ca şi hrăni. Soldaţii îşi cultivau singuri hrana şi tutunul şi tot ei îşi reparau uni­formele şi bocancii. Câştigau chiar bani pentru regiment, lucrând ca sezonieri la fermele agricole, în fabricile şi minele din apropierea garnizoanelor. Mulţi sol­daţi îşi petreceau mai mult timp cul­ti­vând legume sau reparând bocanci decât ca să înveţe cum să mânuiască armele.“ Ar­mata se afla la începutul secolului XIX la mare distanţă faţă de forţa care reuşise să îl învingă pe Napoleon. În plus, un de­taliu deloc de ne­gli­jat, soldaţii-ţărani erau trataţi foarte rău de ofiţeri (nu degeaba în 1917 aceştia au în­ceput să fie vânaţi şi împuşcaţi).

 

Un alt stâlp de susţinere a edificiului ţarist era Biserica Ortodoxă Rusă, ombilical legată de ţar. „Într-o ţară atât de vastă ca Rusia şi eminamente rurală, unde ma­jo­ritatea populaţiei era analfabetă, Bi­se­rica era o importantă armă propa­gan­dis­tică şi un instrument de control social.“ Mai mult, ea a fost transformată într-un instrument docil, care a servit pe faţă ţa­ris­mului: „Preoţilor li se cerea să condam­ne în predicile lor toate formele de ne­mulţumire şi de opoziţie faţă de ţar şi să informeze poliţia despre elemente sub­ver­sive din parohiile lor, chiar dacă obţi­neau informaţiile în timpul spovedaniei“. Nici statura morală a preoţilor nu im­pu­nea întotdeauna, chiar dacă nu se poate ge­neraliza: „Nivelul scăzut de educaţie al multora dintre preoţi, înclinaţia lor către alcoolism şi corupţie, binecunoscutele lor legături cu poliţia şi supunerea lor în general faţă de boierimea locală au con­tribuit la lipsa de respect cu care erau priviţi“. Bomboana de pe coliva Bisericii Ruse a fost ascensiunea la pârghiile puterii bisericeşti a lui Rasputin. Un fost ministru i-ar fi spus în 1916 ambasadorului Franţei (care era foarte îngrijorat de ceea ce se în­tâmpla în Rusia, având în vedere că era aliata Franţei ce investise sume uriaşe în ce­lebrele împrumuturi ruseşti): „Ce va ră­mâne din Biserica Ortodoxă în scurt timp? Când ţarismul, aflat în pericol, o să-i caute sprijinul, va descoperi că n-a mai rămas nimic“.

 

Fundaţia fiindu-i puternic crăpată, ţarismul mai avea şi o altă pro­blemă imposibil de rezolvat în ti­parele sale strâmte: chestiunea na­ţionalităţilor care fuseseră cu­cerite, a numeroaselor provincii pe care Imperiul reuşise de-a lungul timpului să le anexeze şi cărora nu concepea deloc să le ofere un grad mai mare de autonomie, dimpotrivă. Exista o segregare etnică foar­te clară: „În vârf erau ruşii şi germanii din zona baltică, care împreună ocupau poziţiile dominante la curte şi în cadrul ser­viciilor administrative şi militare. Sub ei erau polonezii, ucrainenii, gru­zi­nii, armenii şi aşa mai departe. Cei cinci milioane de evrei din imperiu, situaţi la baza ierarhiei etnice, erau supuşi unei serii largi de piedici legislative şi dis­criminări, care la sfârşitul secolului al XIX-lea cuprindea circa 1.400 de statute şi reglementări diferite. Doar evreilor – sin­guri între toate grupurile etnice - le era interzis să deţină terenuri în pro­prietate, să fie funcţionari publici sau să devină ofiţeri în armată; existau cote stric­te pentru admiterea lor în licee şi universităţi“. Nu în ultimul rând, din când în când, periodic, autorităţile în­cu­ra­jau pogromuri preventive menite a mai descătuşa din energia naţionalistă rusă. În 1897, recensământul arăta că elementul et­nic rus era minoritar în propriul imperiu, chiar dacă era grupul cel mai numeros (44% din populaţie). Atât timp cât struc­tu­ra de rezistenţă a Imperiului rezista, de bi­ne, de rău, folosind din plin arma re­pre­siunii, şi naţionalităţile suportau admi­nis­tra­ţia ţaristă, chiar dacă fenomenul de ru­sificare preluat de Nicolae de la tatăl sau, Alexandru al III-lea, nu a făcut decât să ac­cen­tueze nemulţumirile. Acest amestec ex­ploziv, care venea şi după semnalele de alarmă din 1904-1905, pe care ultimul ţar le-a ignorat cu o inconştienţă vecină cu pros­tia, avea să-i fie fatal lui Nicolae al III-lea. Din nefericire, miza nu era doar di­nastia Romanov, ci soarta întregii lumi.

 

(Va urma)

TAGS : ORLANDO FIGES Revoluţia Rusă 1891-1924. Tragedia unui popor Editura Polirom Iaşi 2016 800 p.
Mai multe din Cultura
Comentarii
Florin 2017-06-09
Sa inteleg ca musulmanii aveau mai multe drepturi decat evreii?
FLOIN D. MIREA 2017-06-09
Cartea istoricului de la Londra reia o serie de clisee si perceptii deformate in legatura cu Rusia tarista, exagereaza unele aspecte si minimalizeaza altele. Revolutia bolsevica a fost rezultatul unui complex de factori interni si externi, dar si a unei indelungate si foarte sistematice actiuni subversive a anarhistilor, nihilistilor, socialistilor de diverse culori si a bolsevicilor. Dupa actiunea esuata care a dus la aparitia Comunei din Paris (ca urmare a unui razboi), toate eforturile Internationalei Comuniste au fost dirijate spre Imperiul Tarist, vazut ca veriga slaba a sistemului capitalist. Insa nimic nu s ar fi intamplat cu tarismul rusesc, daca Germania imperiala nu ar fi apelat la bolsevicii lui Lenin, iar Statele Unite la fractiunea militanta a lui Trotki, pompand sume uriase de bani, pentru a scoate Rusia tarista din razboi in profitul Triplei Aliante si al unor cercuri de afaceri internationale care nu erau multumite de concurenta economica ruseasca si nici de faptul ca nu aveau liber acces la uriasa piata de desfacere ruseasca. Kaizeul a fost pacalit si a pierdut razboiul, dar alti factori majori de putere din lume au profitat din plin de pe urma inlocuirii tarismului cu regimul totalitar bolsevic. Ca in dosul realitatilor politice se afla realitatile de ordin economic, care le configureaza pe primele este un fapt care a modelat in permanenta istoria lumii din antichitate si pana azi.
eu 2017-06-06
mda.....tragedia poporului rus, suna poetic, aproape dostoieskian, pentru un profesor din Londra sau un cronicar de mana a doua din Bucuresti, dar in realitate mai bine de jumatate din poporul ala, atat pe vremea Imperiului tarist, cat is pe vremea URSS, era facut din alte popoare (inclusiv o bucatica din poporul roman in ultimul caz!)
Total 3 comments.
1840
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.