Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


TRU: vinovat. Din nou?
Cristian Patrasconiu - - - -
2017-06-06
Cultura
1

TRU ar putea fi declarat vinovat pentru că pune de atât de multe ori degetul pe rănile mari ale Uniunii Europene.

 

Poate că, dacă aveți un mic buget de timp liber și veți decide să citiți sau (după caz) să recitiți Încotro duce istoria României – cred că, în ordine cronologică, penultima carte de până acum a lui Tra­ian Ungureanu –, veți în­țelege și mai bine sensul acestui titlu care trimite la „vinovăția“ lui TRU. În­co­tro duce istoria României apare în 2008 și – inclusiv pentru faptul că Traian Un­gu­reanu, în volumul sus-nu­mit, face imprudența de a nu oferi, pentru un spor de înțelegere, și desene des­pre faptele pe care le descrie acolo –, pen­tru unele dintre proiecțiile de acolo este, au­tomat, adesea în afara unei lecturi mi­ni­male (care ar da premise necesare, nu suficiente, pentru înțelegere), încondeiat. Uneori stigmatizat, uneori linșat. Nu de puține ori, de fapt. Citiți cartea și veți ve­dea că multe dintre evoluțiile – involuții, în fond – descrise şi anticipate acolo sunt deja bifate de lumea românească, de scena noastră publică, de agendele noastre pu­blice și mediatice. Acolo, în Încotro duce istoria României, pe fond și adesea și în detalii, Traian Ungureanu avea dreptate. Ce­ea ce este, și la noi, de neiertat. De fapt: nu doar faptul în sine de a avea dreptate și de a spune adevărul, ci și - aceasta este aproape criminal – detaliul că TRU a avut dreptate înaintea multora, înaintea ma­jo­rității. În alte privințe, dar complementare în chip adânc cu „literatura“ pe care o practică Traian Ungureanu, la fel au stat lucrurile și cu Horia-Roman Patapievici. Ci­tiți Omul recent – sau, după caz, re­ci­tiți-l, dar cu un ochi atent la istoria re­cen­tă – și veți înțelege imediat despre ce este vorba! Dacă veți dori, desigur – dacă veți dori să înțelegeți și dacă nu cumva, poate mai confortabil, dar mai departe de ceea ce e cu adevărat, veți prefera să faceți pre­cum ne sugerau idealiștii germani să fa­cem („dacă realitatea ne contrazice, cu atât mai rău pentru ea“...).

 

Odată cu Proștii Europei – o car­te al cărei subtitlu, deși des­crip­tiv, poate constitui încă un solid capăt de acuzare pentru Traian Ungureanu: Cum se si­nucid civilizațiile –, numitul eseist (aici, în carte, în primul rând aceasta – și nu eu­ro­parlamentar!) poate fi, încă o dată, exe­cutat public după tiparul deja în­cetățenit. Ar fi putut să fie executat și mai abitir mai devreme, dacă ar fi făcut imprudența să publice acum trei-patru ani o asemenea car­te; dar nici

http://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-patrascsadsadaoniu.jpg

TRAIAN UNGUREANU - Proştii Europei. Cum se sinucid civilizaţiile
(Editura Humanitas, 2017, 260 pag.)

acum nu e deloc (prea) târ­ziu. De fapt, lucrurile se și întâmplă deja în sensul acesta. Urmare a unei generoase invitații auctoriale – pe care Traian Un­gu­reanu a publicat-o într-un cotidian și pe ca­re, cu patosul său caracteristic, a re­luat-o și odată cu lansarea cărții la Book­festul recentissim încheiat -, anume ca eventualii cititorii să nu care cumva să pu­nă mâna pe această carte, o parte dintre ei chiar așa au și făcut și decis să lanseze în rafale etichete din repertoriul clasic: e fas­cist, e nazist, e conservator, e antiu­ma­nist, e anti-PC, e anti-multikulti și așa mai departe. Cum spuneam: formule cla­sice pe care le asumă aceia – uneori, chiar re­prezentanți ai diverselor elite (fapt poa­te mai vizibil în Vest, dar din ce în ce mai vizibil și la noi) – care nu găsesc sau care chiar nu au argumente și care aleg să ros­togolească asemenea etichete, cu volup­ta­te și violență, asupra celor care, adesea cu ar­gumente și punând cap la cap faptele, gândesc altfel decât ei!

 

De ce ar putea fi vinovat Traian Un­gu­rea­nu, odată cu această cea mai recentă carte a sa? În­trucât e o carte destul de arătoasă și, mai ales, una foarte consistentă, pare de la sine înțeles că motivele pentru o asemenea sentință pot fi foarte multe. O să selectez câteva dintre ele, prefațate totuși de invitația de a citi acest volum – nu neapărat pentru a înțelege despre lumea în care trăim (în fond, va înțelege doar cine va dori să înțeleagă, cine nu va refuza faptele și înlănțuirile de cauze și efecte ale acestei lumi), ci pentru a descoperi și alte motive de genul celor sugerate de mine mai înainte.

 

Așadar, trec de titlul cărții – aparent, o in­sul­tă; pe fond, altceva – și merg la sub­ti­tlul acesteia, Cum se sinucid civilizațiile. „Așa se sinucid civilizațiile. Cu dileme in­terminabile, cu credința oarbă în propriile confuzii și cu vorbe care ajută lu­mea să stea în cap. Și, neapărat, cu dia­volul de mână“, scrie Traian Un­gu­reanu și cartea sa este, din acest unghi de vedere, un inventar impresionant al acestor modalități de autosucombare.

 

Apoi, e o carte periculoasă - inclusiv pen­tru autorul ei, desigur - fiindcă vorbește, și nu din teorie, ci alimentând o judecată cu o mulțime de fapte brute, despre „ri­no­cerii de elită“. Elitele, mai ales elitele birocratice, care duc povara proiectului european și, odată cu el, tot mai puțin și tot mai iresponsabil povara unei libertăți, sunt o miză mare de discuție. Elite, inclusiv elite academice și mediatice - ca­re, punctual, într-o chestiune extrem de fierbinte, aleg să se raporteze pe o ase­me­nea problemă mai degrabă în termenii schi­țați de Ungureanu: „lumea subțire ca­re nu vede pericolul islamic nu e oarbă degeaba. Acest val de ignoranță preme­di­tată e, de fapt, parola care asigură ac­cesul în sistemul universitar, politic și me­diatic. Numai cine știe să recite și să îmbogățească și să întărească tabuul e admis și menținut în sistem“.

 

TRU ar putea fi declarat vinovat pentru că pune de atât de multe ori în această carte degetul pe ră­nile mari ale Uniunii Europene. Dar atenție, à propos de o even­tuală punere la colț promptă: nu merge să fie desemnat, cum se întâmplă în sche­me­le mentale ale resentimentului celor care, fără să asculte argumente – bunăoară, unul foarte puternic e dat chiar de Traian Ungureanu: UE nu e totuna cu Europa! -, aleg etichetarea și blamarea, nu merge, așadar, să fie plasat în zona filorusă. Vizi­o­nar, poate și prevăzător, dar mai ales hi­perlucid în această chestiune, Traian Un­gureanu vorbește de două decenii cu com­petență și sistem despre răul postsovietic, despre toxinele putiniene ș.a.m.d. Ce nu mer­ge cu Rusia, pe latura aceasta de linșaj și de retorică resentimentară, merge cu SUA. O SUA față de care Europa de Vest, salvată tocmai de această țară din două teribile războaie, manifestă o (cuvântul cred că acesta este) odioasă lipsă de re­cu­noștință. O-ho! Și încă ce bine merge, în cazul lui Traian Ungureanu, mai ales că, după un Obama ultramediocru ca șef de stat (nu uitați că a luat Premiul Nobel pen­tru Pace pentru ce urma să facă, în pri­mele luni ale primului mandat, nu pentru ceea ce făcuse!), acum, în SUA, e Donald Trump. Un președinte imprevizibil față de care, și în această carte, Traian Ungureanu nu se aliniază, încă o dată deci e devia­țio­nist, liniei majoritate din presa main­stream. Logic, veți găsi în carte și nu­me­roase linii de discurs împotriva pro­gre­sismului și împotriva corectitudinii poli­tice – și aceasta, iarăși, nu e de bine pen­tru cineva care spune lucruri neomologate ca fiind acceptabile și dezirabile de către preoții și de către misionarii acestui nou cult în care se amestecă, sub pretextul bunelor intenții, ipocrizia, relativismul, chiar nerușinarea, adesea neocomunismul și neomarxismul. Cu atât mai rău, pentru cineva care îndrăznește să fie critic în aceste chestiuni.

 

Proștii Europei conţine cam 50 de texte. Cam 50 de eseuri scur­te și nervoase. Nu știu dacă, în sine, cifra aceasta e con­dam­na­bilă, dar accept că nu dețin com­petențele celor care aleg „să radă“ pe ci­ne­va pentru te miri ce motiv. Ce știu însă – din lectura la zi (adesea, o a doua sau chiar o a treia lectură a acestor mici eseuri – să menționez că majoritatea textelor au apă­rut pe blogul lui Traian Ungureanu din Adevărul și în revista 22) – este că, fără ex­cepție, fiecare dintre ele ascunde „ar­senal exploziv“. Cu alte cuvinte, că în fie­care dintre aceste texte, cineva care gân­dește și acționează euforic, fără să vadă tot mai numeroasele semne ale unui de­clin de civilizație, poate găsi idei, for­mu­lări, perspective, problematizări de care să se agațe. Pe care să le reproșeze, în nu­mele căror să îl pună la colț pe cel care le-a formulat sau indicat. Și, în felul aces­ta, să rateze discuție esențială. Fiindcă, dacă există o problemă mare – iar pentru Vestul Europei există; și, întrucât există pentru Vest, ea se răsfrânge și la Est -, un prim pas important pentru a nu o ajuta să crească este să o recunoști ca atare, și nu să o ascunzi. În sensul acesta și în incon­fun­dabilul și inimitabilul stil TRU, cartea pe care redutabilul eseist ne-o dă acum este și o disperată invitație la luciditate.

 

Nu în ultimul rând, și acum sunt dispus să ofer un pont, atât cât îl cunosc eu pe Traian Ungureanu: el poate fi desemnat vinovat pentru că nu are și nu obișnuiește să poarte bască. Mai mult decât atât: în cazul în care, eventual alertat de această dezvăluire pe care o fac cu privire la el, de­cide să își ia bască, Traian Ungureanu poate deveni, automat, vinovat și pentru că vrea să poarte bască. În fond, cine se crede? Iată nu doar unul, ci încă două mo­tive pentru a citi această carte – e numai bună pentru a vedea cum scrie cineva care e, pentru că a ales să scrie în limbajul ade­vărului, vinovat în mod apriori. Res­pectiv: pentru că are bască sau pentru că nu are bască. Sau/și! 

TAGS : TRU Proştii Europei Cum se sinucid civilizaţiile Editura Humanitas 2017 260 pag.)
Mai multe din Cultura
Comentarii
alec 2017-06-07
Este exploziv. Păcat că nu scrie literatură științifică. De loc. Mult mai mulți bani vin din cîntarea ideologiilor la modă și curtarea politicienilor. DIn cîte știu specialitatea autorului este fotbalul. Probabil a aflat de pe stadioane ce este civilizația. Elitele academice ar trebui să ceară scuze monumentului intelectual, care între doua meciuri și după discuții cu politicieni la fel de cultivați ca el, găsește timp să scrie despre civilizații. Dar ei nu-l citesc. Învață arabă, turcă, latină și greacă și Își petrec timpul ca tîmpiții prin biblioteci, în loc să reunțe la prostii, așa cum cu generozitate ii învață domnul Ungureanu. Propun să renunțam la universități. Pierdere de timp. Și la biblioteci. Sînt scumpe și inutile. Totul se poate afla din ziare sau de bloguri. Studenților ar trebui să li se recomande la filozofie, istorie, limbi arabe, istoria religiilor, știinte politice etc, opera profundă a domnului Ungureanu, cel care a scris "Manifestul fotbalistului", nu Edward Said, Erich Gruen sau Peter Brown. Doar de la domnul Ungureanu putem afla ce are cu adevărat valoare: "noul trebuie intimpinat cu nou. Societatea poate raspunde unui proiect proaspat, girat de Traian Basescu: o miscare politica larga, cu nume distinct si componenta credibila".
Total 1 comments.
2428
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.