Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Fuga lui Donald Trump de Articolul 5
2017-05-30
1
Inaugurarea noului cartier general al NATO ar fi trebuit să fie un moment de reconciliere a lui Trump cu Alianța. Dar, prin neasumarea explicită a Articolului 5, preşedintele SUA pare că a reușit să provoace începutul divorțului.

 

Cea mai importantă parte a rolului tradițional asumat de NATO ține de filozofia descurajării. Din primul moment al existenței sale, NATO a fost un pact împotriva agresiunii, un pact de descurajare a războiului. Art­i­colul 5, de fapt angajamentul de a răspunde într-o logică de tipul „toți pentru unul și unul pentru toți“, este cel care a ținut Uniunea Sovietică la distanță în timpul Răz­bo­iu­lui Rece. De asta cuvintele pe care președintele Statelor Uni­te – într-un fel, custodele Ar­ticolului 5 – alege să le spună sau, dimpotrivă, să le omită au un impact uriaș asupra credibilității Ali­an­ței. Chestiunea nu este nici pe departe mi­no­ră. Cu asta s-a jucat Trump săptămâna tre­cu­tă. Și totuși, poate ar trebui să nu ne mire ati­tudinea unui personaj cu zero empatie isto­ri­că (edificatoare în acest sens este nota lăsată în cartea de oaspeți a Memorialului Ho­lo­caus­tului din Ierusalim-Yad Vashem: „Este o mare onoare să mă aflu aici cu toți prietenii mei. Atât de uimitor. Nu voi uita niciodată“.)

 

Simbolurile contează în relațiile internaționale. Sunt exact ceea ce pescuiesc „prădătorii“ din ape tulburi. Militarii înțeleg foarte bine acest lucru. În urmă cu câteva luni, amiralul Harris, șeful unuia dintre marile comandamente re­gionale americane (cel din Pacific), spunea că descurajarea este o ecuație compusă din câ­te­va variabile – „capabilități înmulţit cu de­ter­minare înmulţit cu mesaj“ – care, proiectate la unison, afec­tează percepția publicului țintă. „Dacă una dintre aces­tea este zero, atunci nu ai ni­cio descurajare“, spune Har­ris. Ultimele componente sunt în mod direct afectate prin ne­asumarea Articolului 5. Oa­re ce mesaj și ce determinare a proiectat Trump săptămâna trecută? Sigur, nu este deloc neglijabil faptul că noul buget al Pentagonului prevede aproape cinci de miliarde de dolari pentru Inițiativa Europeană de Descurajare în 2018, fonduri care vor asigura investiții în in­fra­structură, desfășurarea și exercițiile for­țe­lor americane pe Flancul Estic. Dar nici nu tre­bu­ie uitat că bugetul este creionat de Mattis ală­turi de generalii Dunford și Selva (pre­șe­din­te­le și vicepreședintele Statului Major Inter-Ar­me), ambii moșteniți de la Obama, proaspăt pro­puși spre reconfirmare și care păstrează me­­moria instituțională a revizionismului ru­sesc.

 

Iar cei care îl scuză acum pe Trump nu gă­sesc problematic și câtuși de puțin în­gri­jo­ră­tor faptul că până astăzi vorbim de primul pre­ședinte american care nu a pronunțat ni­cio propoziție de susținere a Articolului 5? Sau că este hipnotizat de Orient, că se simte în largul său mai degrabă în satrapiile orien­ta­le (fie în versiunea wahhabistă sau AKP) și că este vizibil deranjat de lumea liberă?

 

Câteva dintre reacțiile unor personalități pen­tru care soarta euroatlantismului nu este indi­fe­rentă și care înțeleg avaria provocată de Trump săptămâna trecută sunt edificatoare. „Articolul 5 este inima securității SUA și a NATO. Nu este o monedă de negociere. Sta­te­le Unite nu pot pune un asterisc Articolului 5“, spune Madeleine Albright, cea care, și prin biografia personală, exprimă totodată sen­sibilitățile Flancului Estic. „Vizita lui Trump la NATO a fost cea mai puțin eficientă a ori­cărui președinte american din 1949“, spune Nicholas Burns, cel care s-a aflat la masa Consiliului Nord-Atlantic în momentul în care Alianța declanșa, pentru prima dată în istorie, activarea Articolului 5, imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001.

 

Poate și mai importante sunt concluziile care tind deja să se formeze la nivelul esta­blish­mentului german de politică externă, pentru că reflectă optica unei bune părți de Europă. Pen­tru Constanze Stelzenmuller, discursul lui Trump echivalează cu „abandonarea Ali­anței“. Mesajul pe care Angela Merkel pare să-l fi internalizat în ultimele zile este acela că „vremurile în care puteam conta pe deplin pe alții au luat oarecum sfârșit. Tot ceea ce pot să spun este că noi, europenii, trebuie să ne luăm destinul în propriile noastre mâini“. Pentru cancelarul german pare că rup­tura de anglo-sferă ar fi devenit un fapt împlinit. Este o muzică parcă special pregătită pentru proas­pătul locatar de la Palatul Elysée. În definitiv, este exact pledoaria de campanie a lui Ma­cron, care, în paginile Financial Times, vorbea despre emanciparea Europei de sub tutela americană: „lumea de ieri a dispărut. (...) În lumea de ieri, securitatea eu­ropeană era responsabilitatea Americii. (...) Dar acum noi, europenii, suntem pe cont pro­priu. Putem închide ochii și pretinde că încă trăim în lumea de ieri. (...) A venit timpul ca europenii să devină suverani“.

 

Toate aceste tendințe pot deschide cutia Pan­dorei - calea periferizării NATO, a diluării an­gajamentului de apărare colectivă care până astăzi a reprezentat expresia instituțională a Vestului. Or, un Articol 5 care nu se sprijină pe voința politică a SUA și pe mobilizarea so­li­da­rității ambelor maluri ale Atlanticului are tot atâta credibilitate cât Articolul 5 al UE

TAGS : donald Trump NATO Ar­ticolului 5 razboi rece statele unite descurajare pentagon Ierusalim-Yad Vashem Inițiativa Europeană
Recomandari
Comentarii
profesoru 2017-05-30
"generalii Dunford și Selva (pre­șe­din­te­le și vicepreședintele Statului Major Inter-Ar­me), ambii moșteniți de la Obama, proaspăt pro­puși spre reconfirmare și care păstrează me­­moria instituțională a revizionismului ru­sesc." - o exista "revizionismul rusesc" în memoria instituţională a Statului Major american, dar asta nu înseamnă că există şi în realitate.
Rusia şi-ar fi dorit foarte mult ca lucrurile să rămână aşa cum erau ele în 2007, cu Ucraina în afara NATO şi cu Assad necontestat la putere în Siria. Adică nu e o putere revizionistă.
Dar Occidentul n-a vrut ca lucrurile să rămână aşa: a acţionat pentru integrarea Ucrainei în NATO şi pentru debarcarea lui Assad, ceea ce ar fi modificat statu-quo-ul în defavoarea Rusiei şi i-ar fi subminat securitatea.
Acţiunile militare ale Rusiei în Ucraina şi Siria au fost acţiuni de damage control, de menţinere (pe cât mai era posibil) a statu-quo-ului.

Faptul că Trump nu şi-a declarat susţinerea pentru Articolul 5 ar avea importanţă doar dacă ar exista o mare putere vecină cu spaţiul NATO care ar manifesta intenţii agresive faţă de ţările membre.
Dar nu există.
Putin n-a atacat Ţările Baltice înainte de 2004, atunci când NU erau în NATO. Mai mult, le-a lăsat să intre, deşi i-ar fi fost foarte uşor să le ocupe total sau parţial pentru a le bloca aderarea, aşa cum a procedat în 2014 în Ucraina.
(revelator e şi cazul Finlandei, ţară care are o lungă graniţă cu Rusia, dar e ţară neutră, nu se simte ameninţată şi nu doreşte să intre în NATO)
Un conflict în Flancul Estic ar putea avea loc doar dacă Occidentul se agită prea mult şi exagerează cu trimiterea de trupe în flancul estic, cu patrularea aero-navală agresivă lângă ţărmurile Rusiei etc. Rusia s-ar putea simţi în pericol şi ar putea ataca preventiv.
Aşadar, dacă Trump manifestă mai puţin interes pentru apărarea colectivă "clasică", asta e o veste bună: pericolul de război scade, nu creşte.

Altfel, acolo unde pericolul e real, Trump a fost foarte ferm şi a cerut implicarea puternică a NATO în combaterea terorismului.
Total 1 comments.
1636
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.