Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Demisii la ALDE: copreședintele ALDE sector 1 a demisionat. El ar fi urmat de alți 400
Dora Vulcan - - - -
2017-05-19
Actualitate Interna
0

Copresedintele ALDE Sector 1 Razvan Mitu, impreuna cu echipa conservatoare din organizatie, a anuntat ca a demisionat din partid ca urmare a "actiunilor intreprinse de presedintele Calin Popescu-Tariceanu". Mitu susține că 400 de membri din filiala il urmeaza.

 

 

El a sustinut ca ALDE "a esuat ca proiect politic si nu ii poate reprezenta cu adevarat pe cei care au convingeri si viziuni liberale".

 

"Am decis sa demisionez din ALDE, pentru ca acest partid, dupa intamplarile din ultimele doua luni, si-a pierdut in mod definitiv busola. Viziunea mea politica se desparte in mod categoric de cea a echipei de conducere a ALDE, care promoveaza populismul, in locul unei politici liberale autentice. Ma alatur lui Daniel Constantin si voi milita pentru principiile in care cred, pentru a veni in sprijinul oamenilor de afaceri cu idei si propuneri care sa genereze mai multa incredere si predictibilitate in economie", a afirmat Razvan Mitu, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

 

Conform sursei citate, Cristian Cosmin, fost secretar de stat in Ministerul Muncii si Justitiei Sociale si fost vicepresedinte al filialei Sector 1, a declarat ca "ALDE, asa cum este condus de echipa Tariceanu - Chitoiu, nu poate formula o politica economica si sociala coerenta cu beneficii nici pentru mediul de afaceri, generator de progres economic, nici pentru societate in ansamblul ei".

 

"Mi-am pierdut increderea in special in Calin Popescu-Tariceanu care a demonstrat ca nu poate avea o viziune care sa depaseasca interesele personale sau de grup. Liberalismul adevarat, preocuparea pentru soarta societatii si a mediului de afaceri autohton, a fost inlocuit de populism", a spus Cristian Cosmin, citat in comunicat.

 

De partea cealalta, secretarul coordonator al ALDE Sector 1, Alexandru Deaconu, sustine ca membrii filialei raman 'o echipa puternica si unita in jurul presedintelui Calin Popescu-Tariceanu' dupa demisia 'fidelilor' lui Daniel Constantin, potrivit Agerpres.

 

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, Agerpres, Razvan Mitu si Cristian Cosmin, care au demisionat in aceeasi zi din ALDE, 'au figurat in functiile de conducere ale filialei, fiind impusi de Daniel Constantin', acestia fiind 'prezente razlete in cadrul sedintelor organizatiei'.

 

"In privinta lui Razvan Mitu, decizia acestuia de a demisiona nu afecteaza functionarea ALDE Sector 1, avand in vedere ca, imediat dupa alegerile locale, nu s-a implicat deloc in activitatea filialei. Razvan Mitu a ocupat functia de copresedinte ALDE Sector 1 doar cu numele, el fiind inlocuit din aceasta functie in data de 27 aprilie 2017. Facem precizarea ca domnul Mitu a actionat pe parcursul intregului sau mandat in functie de directivele primite de la Daniel Constantin, fara a fi interesat de problemele filialei sau ale locuitorilor din sectorul 1. De asemenea, domnul Mitu a dorit in mai multe randuri sa paraseasca scena politica, insa a fost intotdeauna obligat de Daniel Constantin sa ramana in functie. Aceasta atitudine dovedeste lipsa de asumare a responsabilitatii din partea lui Razvan Mitu, dezinteresul sau total fata de problemele cetatenilor din sectorul 1 si servilismul fata de Daniel Constantin", afirma Alexandru Deaconu, in comunicatul citat.

 

Referitor la Cristian Cosmin, Deaconu spune ca a fost impus de catre Daniel Constantin in functia de vicepresedinte al filialei, la fel cum a fost impus si in toate functiile pe care le-a detinut de-a lungul timpului.

 

"Legatura lui Cristian Cosmin cu filiala ALDE Sector 1 a fost una inexistenta, el fiind un personaj necunoscut pentru toti membrii filialei. Totodata, Cristian Cosmin a fugit de o candidatura la alegerile parlamentare in Bucuresti, fiind impus de catre Daniel Constantin pe prima pozitie pe lista ALDE Vaslui, in speranta ca, datorita imaginii presedintelui ALDE Calin Popescu-Tariceanu, va ocupa functia de deputat. De asemenea, acesta a fost impus de acelasi Daniel Constantin, fara a avea recomandarea vreunei filiale, in functia de secretar de stat la Ministerul Muncii", a adaugat Deaconu.

 

Potrivit acestuia, demisiile "apropiatilor" lui Daniel Constantin nu influenteaza 'in nicio masura' activitatea filialei, ci ofera organizatiei ALDE Sector 1 perspectiva de "a creste si de a se consolida in singura optiune pentru liberalii din sectorul 1".

 

 

  • Daniel Constantin și exclușii din ALDE înființează Pro România - de care nici Ponta nu e străin

 

 

Fostul copresedinte ALDE Daniel Constantin, alaturi de deputatii Eugen Durbacă, Mircea Banias - ambii exclusi din ALDE, Sorin Cîmpeanu - fost ministru al Educatiei și Damian Florea, vor infiinta un nou partid politic, pe care il vor lansa peste doua saptamani.

 

 

 

 

 

Noua formațiune se va numi, cel mai probabil, partidul Pro Romania scrie Hotnews.ro iar Evenimentul zilei lansează alte două titulaturi: România noastră sau România mea. În sesiunea parlamentara din toamna noua formațiune ar putea coopta cel putin cinci deputati, suficient pentru a-si forma grup parlamentar, fiind nevoie de minim 10 deputati pentru acest lucru.

 

 

 

Evenimentul Zilei scrie ca au fost contactati deja 15 parlamentari, care se vor ocupa de înființarea organizațiilor județene ale formațiunii și că noua formațiune va fi un vehicul politic pentru fostul premier PSD Victor Ponta.

 

 

De altfel, Daniel Constantin a publicat luni seară, pe ">contul sau de Facebook, o fotografie de la o întâlnire avuta cu inițiatorii noului partid, cu comentariul "Un nou început! #altfel".

 

 

Potrivit EVZ, fostul premier Victor Ponta, apropiat de Daniel Constantin, este la curent cu acest proiect.

 

 

Mai multe partide noi au avut în ultimul timp "Romania" in titulatura: "Partidul Romania Unita" - al lui Sebastian Ghita, "Alianta Romania Noastra" - al lui Marian Munteanu, partide nationaliste, dar si platforma lui Dacian Ciolos, "Romania 100".

 

 

Pe de alta parte, in paralel se desfasoara si procesul privind Congresul ALDE in care Calin Popescu-Tariceanu a fost ales presedinte unic al partidului, dupa ce Daniel Constantin a atacat in instanta delegatia permanenta care a stabilit organizarea acestui congres. Urmatorul termen al acestui proces va fi pe 12 iunie.

TAGS : alde daniel constantin pro romania formatiune noua sorin cimpeanu eugen durbaca mircea banias alde sector 1
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
4596
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.