Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Audiat, la Belgrad, Sebastian Ghiţă refuză extrădarea. Spune că este persecutat politic
E.B. - - - -
2017-05-19
Actualitate Interna
0

Audiat de Curtea Supremă din Belgrad, fostul deputat Sebastian Ghiţă a spus, vineri, ca refuza sa fie extradat in Romania.

 

 

 

 

UPDATE: Potrivit Realitatea Tv, omul de afaceri a insistat ca dosarele in care este investigat sunt politice si a sustinut ca este persecutat politic, scrie ziare.com. In acelasi timp, avocatul sau a depus o solicitare prin care cere sa ii fie revocata masura arestului preventiv si sa fie inlocuita cu cea a arestului la domiciliu. In aceasta privinta, judecatorul nu a decis inca. Ministrul sarb al Justitiei va fi cel care va decide daca se va aproba sau nu extradarea, putand chiar sa ii acorde azil politic.

 

In urma cu o saptamana, au aparut informatiile ca Ghita va fi audiat in Serbia intr-o sedinta secreta, in vederea extradarii. Insa cand videoconferinta a fost organizata, Ghita a refuzat sa dea declaratii pe motiv ca nu e reprezentat in acel moment de avocatul dorit de el.

 

Pe 9 mai, avocatii lui Ghita au spus ca fostul parlamentar doreste sa participe prin videoconferinta la procesele pe care le are in Romania.

 

***

 

Audierea lui Ghiţă, care va fi adus din închisoarea districtuală din Belgrad, ar urma să fie făcută de un judecător de cameră preliminară, în baza Legii cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală, anunţa agenţia sârbă Tanjug, citând Curtea Supremă din Belgrad, conform News.ro.

 

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

 

În 27 aprilie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader anunţa că autorităţile române au transmis la Belgrad toate documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă.

 

Curtea Supremă din Belgrad a prelungit, la solicitarea României, termenul de 18 de zile pentru transmiterea cererii de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă.

 

Purtătoarea de cuvânt a Curţii, Bojana Stankovic, a declarat pentru Tanjug că, în cadrul procedurilor preliminare, termenul de detenţie poate fi prelungit până la 40 de zile. În cazul lui Ghiţă, imediat după reţinere, au fost formulate două decizii ale instanţelor: una privind reţinerea sa pentru o perioadă de două luni şi o alta privind reţinerea sa pentru 18 zile.

 

Miercuri, Sebastian Ghiţă a intrat în direct cu autorităţile judiciare din România, într-o videoconferinţă, în cadrul unei şedinţe secrete care a avut loc la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

El ar fi trebuit să răspundă întrebărilor în cadrul şedinţei de judecată în dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, în care este urmărit penal şi fostul premier Victor Ponta. Sebastian Ghiţă nu a dat însă nicio declaraţie, invocând că nu este asistat în Serbia de către avocatul ales de el. În aceste condiţii, o nouă videoconferinţă va avea loc luni, au declarat surse judiciare, conform News.ro.

 

Pe numele lui Sebastian Ghiţă există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România.

 

TAGS : Sebastian Ghita extradare Serbia audiere judecator Curtea Suprema Belgrad Tudorel Toader
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
1518
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22