Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Epoca de Aur
Marina Ene - - - -
2017-05-09
Scrisori
2
După aproape 30 de ani de la despărţirea de dictatura ceauşistă şi după tot atât timp de când eu una, personal, mă tot chinui să îmi dau seama cam ce fel de democraţie există şi dacă ea există cu adevărat în România, asistăm cu toţii la o uriaşă mişcare tectonică politică europeană şi mondială şi la un adevărat şi incredibil efect de bumerang al regimului politic intern.

 

Cu toţii suntem martorii unui „Război al lumilor“ pe care Wells îl imagina în urmă cu mai bine de 100 de ani între pământeni şi marţieni. Un război care însă şi-a mutat coordonatele pe Terra. Mai precis, în chiar inima bătrânului continent european, antrenând după el, ca într-un uriaş vortex atemporal, toate naţiunile aflate aici, întinzându-se din ce în ce mai amplu şi mai înspăimântător peste mări şi oceane, ducând cu el tradiţii seculare, identităţi statale şi naţionale, concepte politice sacralizate şi milioane de oameni, într-o lume al cărei chip seamănă din ce în ce mai mult cu masca alteia, apusă nu de mult, dar care şi-a lăsat o terifiantă amprentă în memoria colectivă a omenirii.

 

Europa este brăzdată de valuri intense şi îngrijorătoare de extremism, radicalism şi antieuropenism, al căror vârf de incidenţă şi amplitudine sporeşte exponenţial prin lideri politici continentali ca Marine Le Pen (Franţa), Norbert Hofer (Austria) sau Geert Wilders (Olanda) într-o manieră fără precedent în istoria postbelică continentală. (...)

 

La periferia Vestului democratizat acum atât de anarhizat, se închid lumi şi graniţe precum cele ale Ungariei şi Turciei. Şi, odată cu ele, se ridică şi cresc din ce în ce mai repede şi mai apocaliptic figurile dictatoriale ale unor lideri precum Orbán şi Erdoğan.

 

Iar în această vâltoare, România seamănă cu un soi de ochi al uraganului, în care nemişcarea şi inerţia sunt invers proporţionale cu ravagiul pe care-l suferă lumile propulsate centrifugal către periferia istoriei recente.

 

În România, viaţa pare mai roz şi mai idilică văzută prin ochelarii de cal ai regimului politic de la Bucureşti. Aici, pe tărâmurile dâmboviţene, pare că s-a revărsat din senin un corn al abundenţei din care curg tot un lapte şi o miere. Râuri de salarii crescute miraculos din găuri bugetare, peste noapte, precum Făt-Frumos, scutiri de taxe şi impozite la care alte ţări europene mai cu moţ nici nu visează, impozitări unice magice, care să lase în buzunarul românului cele mai grase şi suculente rezerve financiare, rectificări constituţionale înduioşător şi îngrijorător de egalitare şi populiste, în care familia este redefinită şi readusă la forma ei edenică, afaceri protejate patern până la greaţă şi anulate de un stat grijuliu şi prevenţionist. În fine, câte şi mai câte bunătăţi şi miracole tălmăcite prin beţe colorate şi cifre misterioase desenate cu talent şi sârguinţă de şcolar silitor şi recitate zilnic ca o mantră făcătoare de minuni de către nimeni altul decât mai noul şi unicul părinte al românilor, Liviu Dragnea.

 

Pare că România a reintrat într-o altă Eră de Aur. Însă, de data asta, trâmbiţele care anunţă această deschidere epică spre un paradis terestru, a cărui variantă a mai fost simulată cândva, cu peste 30 de ani în urmă, de un alt părinte drag şi grijuliu al ţării, Nicolae Ceauşescu, nu mai poartă numele de PCR şi CC al PCR, ci se numesc Parlamentul-Dragnea, Guvernul-Dragnea şi ecoul-Dragnea, care se propagă din ce în ce mai răsunător până pe culoarele şi în încăperile instituţiei prezidenţiale.

 

Gurile rele şi cei mai necredincioşi decât Traian Băsescu sau Ion Iliescu spun că Liviu Dragnea ar fi (ceea ce eu refuz să cred) un fervent şi împătimit admirator al regimului politic practicat de către tiranicul Erdoğan, alături de Victor Ponta, mai tânărul rebel coleg de partid şi umbră freudiană a conştiinţei pesediste.

 

Însă nu m-ar mira ca, în toată această bârfă abjectă ce îl are ca ţintă pe preacinstitul şi de binefăcătorul pentru popor şi ţară domn Dragnea, să existe şi un sâmbure de adevăr. Atât timp cât undeva, pe firul lung şi încâlcit al istoriei româneşti, găsim similitudini şocante care povestesc despre paşalâcuri şi raiale alcătuite de Înalta Poartă pe pământurile strămoşeşti, cu tot cu domni sau paşi şi viziri extrem şi ciudat de asemănători în comportament şi atitudine faţă de Ţara Românească cu cea a democratului socialist domn Dragnea.

 

Această admiraţie uşor voalată, însă deloc disimulată pe care o putem observa la cei din urmă lideri ai stângii româneşti faţă de modelul şi atitudinea erdoğanistă se traduce în ultima vreme în România prin stilul politic pe care Liviu Dragnea l-a clocit zeci de ani şi l-a implementat aproape peste noapte în toate sferele de putere ale statului.

 

Această implementare a noii paradigme politice şi de la sine decurgătoare a unui nou regim politic de natură totalitară, oligarhică şi discreţionară a început încă dinainte de venirea la putere în mod oficial a nucleului drăgănist. Mai întâi, în sânul PSD şi apoi, printr-o manevră abilă şi bine ţintită de manipulare simplistă a electoratului român pro sau contra stânga, în primăvara anului trecut, odată cu alegerile administrativ-locale, ascensiunea liderului stângii şi impregnarea, strat cu strat, a tuturor nivelelor şi structurilor statale cu germenul noii sale viziuni politice a devenit un fapt în sine.

 

De aici şi până la locul şi la momentul în care ne aflăm acum şi în care sistemul politic radical al domnului Dragnea s-a instalat fix în inima ţării şi în creierul ei, de unde conduce cu o mână de fier şi cu un ochi de cerber întregul balet statal, a fost doar o chestiune de timp, răbdare şi tutun.

 

Aş spune că a fost „un fleac, ne-a ciuruit!“, citându-l nu pe comisarul Moldovan, ci pe un antemergător în pustiul democraţiei româneşti - Traian Băsescu -, care, timp de mai bine de 10 ani, nu a făcut nimic altceva decât să anunţe, într-un mod mai puţin ortodox şi mai mult cinic şi apocaliptic, această venire a domnului Dragnea şi acest nou regim politic sau fază a schimbării la faţă ce deja a fost iniţiată în România de mai bine de un an.

 

Nimeni şi nimic pare că nu mai pot să îi stea în cale sau să se opună voinţei atotstăpânitoare a ambiţiosului, misteriosului, atoatefăcătorului şi atotştiutorului mesia teleormănean.

 

Comod şi bine înfipt în fotoliul rezervat aleşilor sorţii, domnul Dragnea soarbe cu nesaţ din pocalul aproape plin ochi al puterii, zâmbind galant sau cinic pe sub mustaţa din dotare, la gândul gloriei ce este şi va să vie, cu mâna dreapta odihnind pe creştetul năuc al românilor, explicând degajat cum devine treaba cu planul de ţară şi cu misteriosul şi magistralul program de guvernare pe care doar el şi numai el îl are în cap şi îl poate tălmaci mai ceva decât o face Zoharul.

 

Iar în timp ce gradul extrem de avansat al ebrietăţii puterii a depăşit de mult limitele comei colective, domnul Dragnea pare că este vizitat în taină de duhul sfânt al „marxismului-laburist“ care îi dictează în procente, linii şi abstracţiuni cum le este mai bine românilor şi ce trebuie el să facă în calitate de profet şi staroste neales şi neîndreptăţit al nerecunoscătorului, însă atât de dragului popor, pentru a readuce propăşirea, prosperitatea şi viaţa edenică în sânul cetăţii româneşti.

 

Printre scurtele şi tragicele zvâcniri teatrale ale marionetelor ce alcătuiesc guvernul domnului Dragnea şi printre omagiile lovite de extaz ale fervenţilor adoratori şi susţinători pe linie de castă şi interese de mică familie politică privilegiată, conducătorul din umbră îşi ţese cât se poate de la vedere visul, care ar putea să prindă viaţă mai repede şi mai năucitor decât ne putem imagina - oficialul şi preţiosul fotoliu de la Cotroceni.

 

Iar dacă Erdoğan, într-un ultim, firav şi grotesc exerciţiu de simulacru democratic, a declanşat un referendum pentru oficializarea radicală şi indubitabilă a sistemului dictatorial pe care-l practică, fără să se mai obosească în niciun fel să-l mai ascundă după vreun plan de guvernare roz-bonbon, guvern de mucava sau preşedinte formal şi cvasinul, din câte se poate observa cu ochiul liber şi cu mintea aiurea, domnul Dragnea îi urmează în oglindă gesturile politice ale orientalului satrap. Însă într-o manieră adaptată la ritmul, nevoile şi inteligenţa tipică tuturor liderilor politici din România.

 

Singura şi marea excepţie sau originalitate pe care o vădeşte în schema de lucru liderul de facto al României este aceea că el nu se grăbeşte şi nu se impune în mod oficial în acest sens. Nu deocamdată.

 

Şi de ce ar face-o, mă întreb? Atât timp cât jocurile sunt făcute şi cât puterea se află deja acolo unde trebuie ea să fie.

 

Restul este o chestiune de tradiţie, după cum îi place domnului Dragnea să zică.

 

Eu aş zice că restul este o chestiune de timp şi chef, ci nu doar de tradiţie.

 

Marina Ene

2 mai 2017

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Joaquin Murieta 2017-05-09
Tinerete fara batranete. Poveste de adormit copiii. Traiau de mult in epoca de aur doi ingineri tineri casatoriti care insa nu aveau copii. Ca sa rezolve aceasta problema s-au dus la un medic cu care erau si prieteni. Majoritatea pacientilor vin la mine pentru avorturi si voi vreti un copil ? Cu ce o sa-l hraniti ? Si ce va fi el cand va fi mare ? Cum insa inginerii au insistat medicul a prescris un tratament si ea a ramas insarcinata. Copilul insa abea nascut plangea mereu deci parintii lui l-au dus la acelasi medic. Plange probabil pentru ca vrea, cand va fi mare un loc de munca in industria electronica Romana care nu exista apoi medicul a prescris un tratament si copilul nu a mai plans ci a crescut mare Fat-frumos. Parintii lui ingineri au muncit mult si au creat din nimic o industrie electronica Romana in care Fat-frumos lucra impreuna cu Cosanzeana lui cu care fusese si coleg de facultate la calculatore. Au venit insa diavolii Stolojan, Basescu, Boc, etc. si ei au cumparat calculatore de import de 2 000 000 000 de dolari mituiti de Microsoft. Fabrica de calculatore s-a inchis si toti angajatii au ramas shomeri. Cosanzeana a innebunit. Fat-frumos a plecat in SUA. Drumul a fost greu. A trebuit sa treca pe langa cadavrele partial mancate de Meduza Merkeloia ale Romanilor care nu au reusit sa ajunga. El a ajuns in SUA si a gasit un servici acolo. Sheful insa i-a spus inca din prima zi de lucru: Te angajez pe tine pentru ca nu am reusit sa gasesc un Alb Anglo-Saxon Protestant calificat ca tine dar continuui sa il caut si cand il voi gasi el va ramane si tu vei pleca. Au trecut multi ani Fat-frumos a castigat multi bani dar in final acel Alb Anglo-Saxon Protestant a fost gasit si Fat-frumos a ramas shomer. Shomer dar inca nu sarac a decis sa se intorca in Romania. Mormintele parintilor nu le-a mai gasit. A vizitat-o pe Cosanzeana la ospiciul unde era internata dar ea nu l-a recunoscut caci era nebuna. Mergand prin Bucuresti a vazut fabrica de calculatore unde el lucrase candva. Pe cladire si in cladire cresteau buruieni mari. La intrare era un afish: Nu intrati cladirea e shubreda si se poate prabushi oricand ! A intrat totusi dar cladirea ruinata s-a prabushit peste el si l-a ucis.
Marius Nicolescu 2017-05-09
Admirabila scrisoare deschisa, pentru orice roman doritor sa o citeasca. Finalul mi se pare extrem de trist, dar nu de nerealizat. Deh, doamna Ene, popor de slugi. Si ma gandesc aici mai mult la procurori si politisti, inapti sa ancheteze personaje gen Dragnea, Ponta, Tariceanu, Basescu, Sova, Vosganian, Kati Andronescu, etc (oameni la putere sau din Parlamentul Romaniei) Eu unul, recunosc, m-am cutremurat citind scrisoarea dumneavoastra. Cu cele mai respectoase ganduri, M. Nicolescu
Total 2 comments.
743
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.