Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



UPDATE Prezidențialele franceze: momentul adevărului vine duminică seara
2017-04-21
5
Un electorat mai confuz ca niciodată merge la urne nu atât să voteze pe cineva, cât să-i respingă pe toți ceilalți.

 

UPDATE

Am trimis acest articol cu câteva ore înaintea atentatului de pe Champs Elysée. Tragicul eveniment a confirmat acele opinii care ne anunțau de mult că terorismul islamist vrea să profite de momentul electoral francez. După atentatul dejucat în ultimul moment la Marsilia iată că nu a putut fi evitat atacul cu armă automată împotriva polițiștilor din centrul Parisului. Locul este simbolic nu numai pentru că e cunoscut  ca fiind “la plus belle avenue du monde” dar mai ales pentru că indirect vizat este chiar sediul puterii prezidențiale, Palatul  Elysée. Inamicul pare că vrea să spună că e la poalele zidului, că e aproape de poartă. Deocamdată vorbim de un polițist ucis și doi alții grav răniți de către focurile de armă automată trase de Karim Cheurfi, 39 de ani, cetățean francez, care și-a pierdut și el viața în confruntarea cu forțele de ordine. Uman vorbind nu e numai o dramă a familiilor victimelor, ci și continuarea unei psihodrame colective: Franța e atacată de proprii ei cetățeni și încă nu are mecanismul cognitiv pentru a înțelege ce i se întâmplă. Politic vorbind asta nu poate să nu aibă consecințe asupra rezultatului alegerilor. Orice emoție colectivă poate să ducă la decizii greșite, dar și la o mobilizare și la o ierarhizare mai realistă a priorităților. Vom vedea curând care sunt aceste consecințe asupra rezultatului votului. Acum e aproape indecent să speculăm asupra lor. Politica e o pojghiță subțire care pretinde să acopere toate dimensiunile realității dar care într-un astfel de moment de dovedește de o maximă fragilitate.

 

****

Ce rămâne după această campanie electorală? Multe imagini, puține idei, un spectacol îndoielnic și gustul amar al unei campanii ratate. Politica nu s-a adaptat vârstei rețelelor sociale. Sau s-a adaptat prost. În plus postura prezidențială în a V-a Republică e deja greu compatibilă cu multiplicarea televiziunilor de știri semnificative, care acum sunt patru în Franța. Cu cât participă la mai multe emisiuni și fac mai multe titluri, cu atât principalii candidați se banalizează și discursul lor se diluează.

 

Eroii principali nu și-au creat dinamici pozitive de campanie, cu o excepție anti-sistem care confirmă regula. Apariția pe podium în unele sondaje și oricum printre cei patru favoriți a lui Jean-Luc Mélenchon este deocamdată singurul eveniment, singura surpriză a ultimelor două luni. Susținut de comuniști, candidatul mișcării“La France insoumise” (Franța rebelă),  pe care a creat-o, Mélenchon a cucerit facil tărâmurile electorale abandonate de un Partid Socialist căzut în desuetudine. Dar a cucerit și o parte a zonei sociale favorabile candidatei FN, Marine Le Pen: muncitori, tineri. Într-un fel e normal ca populistul de stânga Mélenchon, care deja luase peste 11% la prezidențialele din 2012, să fie eroul unei perioade dominate de criza de încredere în politicieni. Asta nu înseamnă însă ca va fi și eroul zilei de duminică 23 aprilie.

 

Nu ne propunem aici nici să facem pronosticuri, nici să rezumăm această campanie electorală. Vom încerca numai să creionăm peisajul efemer al acestor ultime zeci de ore dinaintea scrutinului de duminică. Pentru asta vom folosi două  sondaje făcute în ultimele zile: IPSOS pentru Sciences-Po-CEVIPOF (preluat din Le Monde) și Harris pentru France Télévisions (preluat de pe site-ul televiziunii publice franceze). Ambele confirmă faptul că favoriții pentru intrarea în turul doi, Marine Le Pen (FN) și Emmanuel Macron (En Marche!), își păstrează pozițiile, dar ele sunt fragile.

 

Macron e pe primul loc cu 22.5% respectiv 25%. Totuși 28% din cei care spun că îl vor vota nu sunt încă siguri că o vor face, un scor important dacă îl comparăm cu cei 19% nesiguri dintre alegătorii lui Fillon, sau cei 23% din electoratul Marinei Le Pen. În același timp Macron a surprins trecând pe primul loc și consolidându-și baza electorală. Deși nu a făcut o campanie strălucită și a fost mai degrabă protejat de majoritatea mass-media e remarcabil că, în ciuda lipsei sale de experiență, a făcut un minim de gafe.

 

Macron nu mobilizează în favoarea unui program politic, totuși acest program îi permite o poziționare inedită fiind în același timp de stânga și de dreapta. Este de fapt un centrism venit din partea stângă în condițiile în care a V-a Republică s-a caracterizat prin existența unui centrism captat de forța de atracție a dreptei. Macronismul e un androginism politic. Nu fascinează, nu-i electrizează decât pe cei prezenți la mitingurile sale, dar nici nu deranjează, nu vrea să supere pe nimeni. De altfel aici este pretinsa fibră gaullistă a poziționării sale: vrea să fie un pacificator, vrea să reconcilieze. Îmbrățișând ce e mai bun la stânga și la dreapta vrea să le sufoce pe ambele. Dacă macronismul este un utopism este cel al uniunii naționale. Ceea ce e o formă paradoxală a discursului antisistem.

 

Iar discurs antisitem, în diverse forme, au toți candidații. Și în primul rând candidata Frontului Național, Marine Le Pen. Dacă în 2002 tatăl ei a creat un șoc calificându-se în turul al doilea al prezidențialelor, acum o imensă surpriză ar fi tocmai absența din finală a moștenitoarei FN-ului.

 

Sondajele anunță de cel puțin doi ani că are șanse să câștige primul tur, chiar dacă în finală sondajele de ieri și de azi arată că ar pierde clar. Acum e creditată cu 22%-22.5% ceea ce e un minim. Deznodământul o găsește așadar în pierdere de viteză, ceea ce ar putea părea paradoxal dacă luăm în calcul scorul slab al candidatului de dreapta și o atmosferă de detestare a clasei politice, afaceri de corupție, tentative de atentat etc., adică un context ideal pentru populismul FN-ului. 

 

E adevărat că există o anchetă care o vizează chiar pe candidata FN, dar impactul mediatic a fost limitat. De mai mulți ani Marine Le Pen nu mai e ținta prin excelență a presei, ceea ce a contribuit la banalizarea prezenței sale, a discursului său. Campania nu-i aduce ceva semnificativ în plus, așa cum îi aducea fondatorului FN-ului. În plus pozițiile sale extreme, cu excepția imigrației, par a se dilua în speranța de a convinge o parte a electoratului de dreapta. Cifrele nu confirmă justețea acestei strategii iar programul economic, în parte inspirat din retorica anticapitalistă și antimultinaționale a extremei stângi, i-a făcut pe unii potențiali alegători ai săi să treacă de la copie la original, adică la Mélenchon.

 

În 2012 Marine Le Pen a avut aproape 18% (față de un maxim al lui Jean-Marie Le Pen de aproape 17% în 2002). Acum face parte din plutonul de frunte, e favorită pentru a intra în turul doi, dar lipsa de dinamică a campaniei sale ne face să spunem că ultimele două luni mai degrabă i-au diminuat șansele, și așa limitate, pentru a câștiga președinția Franței. Singur scenariu în care aceste șanse ar deveni importante, chiar dacă tot nu ar porni ca favorită, ar fi calificarea împreună cu Mélenchon. Iată un coșmar politic pe care actualele cifre din sondaje nu-l dau la o parte. Fie și faptul că la sfârșitul campaniei electorale această finală a devenit posibilă, chiar dacă improbabilă, va rămâne un element definitoriu pentru momentul electoral francez din 2017. Și semnificativ pentru viitor.

 

Fillion și Mélenchon îi urmăresc îndeaproape pe favoriți. Pentru primul asta e o mare dezamăgire, pentru al doilea o șansă unică. Dreapta a pornit favorită și, pe rând, din diverse motive și-a îndepărtat “campionii”, întâi pe Sarkozy (prea multe afaceri judiciare), apoi pe Juppé (prea la centru). Însă Fillon nu era mai puțin favorit la începutul acestui an când soclul lui de justițiar s-a fărâmat iremediabil. Campania de presă împotriva sa a fost fără îndoială excesivă, dar dosarele și anchetele există și riscă să ducă la condamnări. Dacă se retrăgea probabil devenea repede un nedreptățit, rămânând în cursă va asuma integral ceea ce sondajele anunță ca un probabil eșec major al dreptei. Eșec istoric ținând cont de contra-performanțele mandatului Hollande și de dorința de alternanță. Fillon e creditat cu 19-19.5%, având o ușoară tendință pozitivă, aparent însă prea slabă pentru a-i prinde din urmă pe cei din fruntea cursei.

 

Totuși are un electorat hotărât și mai poate spera să convingă o parte din electoratul lui Sarkozy care în 2012 a primit 27%, din voturi. Și asta în condițiile în care fusese președinte în plină criză economică și prezența la urne a fost de aproape 80%, net mai importantă decât cea anunțată pentru duminică, de 75%. Prezența lui Fillon în al doilea tur nu este deci imposibilă, dar pentru asta trebuie să spere ca o parte din electoratul potențial al lui Macron să nu voteze deloc. Logica vaselor comunicante, a marjelor de eroare și dinamica prezenței fac ca Fillon să mai poată spera o finală cu Le Pen, de altfel singura la care ar participa din postura de favorit.

 

Ne e de mirare că în turul doi Macron l-ar învinge, ce este surprinzător e că în cazul unui ipotetic tur doi sondajele ne arată un Mélenchon care l-ar învinge pe Fillon. Forța predictivă a acestui tip de exercițiu e minimă, dar el ne spune ceva foarte important despre raportarea electoratului non-Fillon la candidatura acestuia.

 

Favorit la începutul anului, apoi virtual eliminat din cursă, Fillon e reprezentantul paradoxal al unei drepte care încă mai poate câștiga alegerile dar pe care el însuși nu o poate mobiliza. Iar dacă o va face președinția lui nu va fi deloc una simplă. E adevărat însă că asta e valabil și pentru adversarii săi în măsura în care alegerile legislative din iunie s-ar putea să nu producă o majoritate politică funcțională.

 

Mélenchon a beneficiat de o remarcabilă și semnificativă dinamică electorală câștigând 10% în două luni în timp ce candidatul Partidului Socialist a pierdut 10% în aceeași perioadă. Dar aici logica vaselor comunicante nu e decât parțial valabilă, mulți alegători socialiști ducându-se spre Macron, în timp ce Mélenchon federează de la extrema stângă la stânga socialiștilor, trecând chiar și prin electoratul FN. Fenomenul Mélenchon, care cu 19% aspiră la finală, e și rezultatul unui climat de care Marine Le Pen nu a putut să profite. Deși în ultimele zile pare că se plafonează chiar și lupta pentru un loc pe podium e importantă pentru un candidat venit de la stânga partidului socialist și care de 10 ani încercă să refondeze o mișcare pe locul muribundului Partid Comunist. Iar acum rezultatul său de duminică va fi soclul care poate proiecta această mișcare în Adunarea Națională. Aceasta ar fi a doua formațiune politică nouă care, împreună cu partidul lui Macron ar recompune întregul sistem de partide.

 

Candidatul cvasi-comunist este simpatic, își entuziasmează partizanii și nu pare să provoace o mobilizare împotriva sa a adversarilor. Până de curând presa, inclusiv cea de dreapta, l-a protejat. Asta deși programul său este anti-european, el are accente anti-germane, iar spectrul comunismului i-a vizitat programul economic. Dar cine îl votează? Ipsos-Cevipof desenează un portret dominat de tinerii sub 35 de ani, având 23% (pe locul trei față de Le Pen cu 26% și Macron cu 24%). Mélenchon e chiar primul printre studenți cu 28%! Această ultimă cifră nu e numeric esențială dar ea e simbolic importantă. Semnificativă e poziționarea la nivelul electoratului cu cele mai modeste venituri, unde a reușit pentru prima dată să o depășească pe Le Pen și să treacă pe primul loc: 27% față de 26% pentru candidata FN.

 

În condițiile prăbușirii candidatului PS, Hamon fiind în scădere continuă și ajungând acum la 7.5%, Mélenchon a devenit candidatul unei stângi și mai ales a stângii care vrea să renască din propria-i cenușă. Va fi de urmărit raportul de forțe între cele două “fenomene” ale campaniei: stânga reformistă reconvertită în centrism prin Macron și stânga-stângii cu accente (neo)comuniste definită de Mélenchon. Două sensibilități foarte diferite care provin din aceeași matcă (PS). Două posibile “voturi utile” între care Hamon e strivit.

 

Nu vom aminti aici despre cei 5 candidații care se zbat să treacă de un procent, vom vedea cine o va face. Singurul pornit sub 2% și care și-a depășit această condiție este candidatul dreptei suveraniste, Nicolas Dupont-Aignan, aflat la 4%, procente luate în parte de la dreapta și care s-ar putea dovedi decisive pentru Fillon. Pe lângă postura euro-sceptica, Dupont-Aignan e votat de o parte a electoratului de dreapta care nu vrea să plece spre Macron, nici spre Le Pen, dar care vrea să-l sancționeze pe Fillon. Iar acest tip de atitudine pare că este elementul pregnant al acestei campanii ratate. Toți candidații sunt anti-sistem. Dar în aceeași măsură ei și electoratul fiecăruia dintre ei are motive serioase să-i deteste pe toți ceilalți candidați. Sigur că există o diferențiere programatică, dar ea a apărut mai puțin ca oricând în discuțiile publice. Într-un electorat eliberat în mare parte de orice identitate partinică fiecare votează în zona lui de confort ideologic, dar mai ales votează sentimental candidatul cel mai simpatic. Mai bine zis cel mai puțin antipatic. Iar cristalizarea votului e  tot atât de tardivă pe cât e de subiectivă. Astfel logica tradițională a “votului util” e greu să funcționeze în condiții de maximă incertitudine. Mai mult ca niciodată mersul la urne  începe să semene cu un mers la cazinou. Les jeux sont faits, rien ne va plus! 

TAGS : Franta alegeri macron Marie Le pPen Jean-Luc Mélenchon Fillon stinga comunisti Sarkozy sondaje frontul national
Recomandari
Comentarii
Alexia 2017-04-23
E trist ca pentru a doua oara un Le Pen va fi în finala. Asta arata ca nimic nu s-a schimbat, ca nu s-a învatat nimic din experienta trecuta. In Franta, "politquement correct" face ca unele subiecte sa fie abordate doar de extrema dreapta, cu rezultatele care se vad. Pe de alta parte candidatul de asa zis centru stînga a aparut peste noapte... dar nu din neant, ci din mantaua lui Hollande: înca din 2012 a facut parte din consilierii penibilului presedinte; apoi a fost chiar ministru, pentru ca sa-si renege în cele din urma ideile socialiste în vederea candidaturii. La 1 martie nu avea un program... E o girueta care nici macar nu reuseste sa arate directia din care bate vîntul. Probabil va cîstiga - cu toata vînzoleala mass mediei. Dar nu va avea majoritate, iar cei care s-au aliniat în spatele lui sînt niste jalnici oportunisti, care nu se vor putea pune de acord. Cel care ar fi putut avea legitimitate de centru ar fi Borlo, dar Borlo nu-l cautioneaza pe Macron. Insa Bayrou (o pisica neagra) da! Vom avea probabil alti 5 ani de Hollande, cu un presedinte marioneta, condus din umbra de banci si de finantisti... Macron este o fatada dincolo de care nu se stie cine lucreaza. De unde sînt finantate meetingurile costisitoare? Cum de afiseaza un patrimoniu aproape inexistent cînd a cîstigat în 3 ani mai mult de 3 milioane? Nu conteaza... e candidatul care trebuie sa învinga, cu orice pret. Evident, e preferabil Marinei si lui Mélenchon, dar oare Franta nu merita mai mult?
abc 2017-04-22
daca macron sau fillon vor reduce ca presedinti imigratia masiva din statele musulmane, atunci partidul lui marine le pen se va prabusi in sondaje. o solutie simpla si eficienta
ion 2017-04-22
asa e, il chema Karim Cheurfi doar intamplator si numai accidental era musulman, el fiind urmasul unei familii vechi de francezi care au descendenta stabilita pana in secolul XI...
Joaquin Murieta 2017-04-21
Ghinion domnule Gusi Francezii nu accepta sa numiti dumneavoastra presedintele. Inteleg ca nu va place nici un candidat, cu toate ca sunt destui, dar iar ghinion Francezilor nu le pasa de parerea dumneavoastra. Francezii nu accepta nici alegerile Staliniste din SUA unde stanga a castigat 2,9 milione de voturi in plus dar electori ca domnul Gusi au votat cu dreapta. Probabil ca va castiga Macron un moderat de stanga cum sunt majoritatea Francezilor. Partidul socialist va ramane la putere e drept aliat cu alte partide de stanga. Nu pot decat sa ma bucur afland ca si Melenchon ar putea invinge dreapta daca va fi cazul.
Alexandra 2017-04-23
Stimata Doamna, articolul propune o analiza, cu care puteti sa fiti sau nu de acord. Nu e vorba de a influenta sau de a schimba situatia votului în Franta (eu nu asta am înteles citindu-l). Comentariul dumneavoastra e nedrept : cine vrea sa numeasca presedintele francez? Inteleg ca dumneavoastra locuiti în Franta si aveti o opinie personala, e foarte bine, dar nu încercati sa ne-o impuneti. Dar în România traiesc cetateni care sînt interesati de ce se întîmpla în lume si care au dreptul sa citeasca analize de felul celei prezente.Cred ca e mai obiectiva decît comentariul pe care îl faceti si din care reiese clar cu cine ati votat.
Total 5 comments.
15285
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.