Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



America în capcana crizei coreene
2017-04-19
1
Este foarte puțin probabil ca politica adoptată la nivelul Casei Albe să rezolve criza coreeană.

 

O fotografie din octombrie 2000 o arată pe Madeleine Albright, secretarul de stat ame­rican din acea perioadă, ciocnind cor­dial un pahar de șampanie cu liderul su­prem nord-coreean de atunci, Kim Jong Il, tatăl lui Kim Jong Un. Atmosfera nu poate fi mai diferită la 16 ani și jumătate distanță. Declarații belicoase, ar­ti­co­le alarmiste de presă și ana­lize sumbre ale ex­perților avansează inclusiv ideea unui conflict catastrofal în peninsula coreeană, cu po­tențiale repercusiuni geo­po­litice globale. Temerile fiind în mare par­te alimentate de impactul „com­por­ta­men­tului impredictibil“ nu doar al lui Kim Jong Un, ci și cel al lui Donald Trump.

 

Oricum, indiferent cum am privi lu­cru­rile, politica externă a Statelor Unite pare să fi devenit captivă „crizei coreene“. Am asistat în ultimele săptămâni la un ade­vărat desant politic de nivel înalt pe tra­seul Seul-Tokyo–Beijing, ultimul ajuns în regiune fiind vicepreședintele Pence, care, la fel ca predecesorii săi, James Mattis, șeful Pentagonului, și secretarul de stat Rex Tillerson, a ținut să avertizeze regimul de la Phenian că era „răbdării strategice“ s-a sfârșit. Și ca mesajul să fie cât mai con­vingător, se face adesea trimitere la atacul cu rachetele Tomahawk care au lovit re­cent un aeroport militar din Siria. De alt­fel, McMaster, consilierul prezidențial pe­n­tru securitate națională, a mai ținut să rei­te­reze, cu subînțeles, preferința Ad­mi­nis­trației Trump pentru „acțiuni militare neanunțate“.

 

Criza coreeană pare să fi captat în bună mă­sură atenția Casei Albe nu doar în ra­port cu chestiunea relațiilor cu Rusia, ci chiar a luptei împotriva ISIS. E o deplasare cu 180 de grade față de vi­ziunea candidatului Trump, care îndemna Coreea de Sud și Japonia să se des­cur­ce mai degrabă singure, in­clusiv prin apelul la arme nucleare. Regimul de la Phe­nian are o armată de 1 mi­lion de oameni, iar Seu­lul, un oraș de 22 milioane, se află la doar 40 km de gra­niță, în bătaia artileriei nord-coreene. În aceste condiții, e greu de văzut cum arată în realitate „opțiunile“ americane, cel puțin din punct de vedere militar.

 

În plus, situația politică internă din Co­reea de Sud s-a schimbat semnificativ du­pă demiterea fostului președinte Park Ge­un-hye, apropiată de Statele Unite și o adeptă a unei linii dure față de Phenian. Pe 9 mai vor fi alegeri prezidențiale și aces­tea ar putea fi câștigate de Moon Jae-in, un candidat stângist cu o viziune fun­da­mental diferită, evident, și pe placul Co­reei de Nord și al Chinei. E drept că, sur­prinzător, o cursă electorală care părea ad­judecată de Moon a devenit între timp im­predictibilă. Ahn Cheol-soo, un candidat centrist cu poziții mai echilibrate, care, de pildă, favorizează, spre deosebire de Moon, amplasarea sistemului antirachetă THAAD, a ajuns aproape la paritate în son­daje. În mod ironic, se pare că acesta a beneficiat de reacția negativă din opinia pu­blică față de demersul Chinei, care a în­cercat prin presiuni comerciale să de­ter­mine Seulul să renunțe la THAAD.

 

În fapt, retorica agresivă a noii admi­nis­tra­ții vizează mai degrabă China, în speranța că Beijingul va presa Coreea de Nord, ale cărei schimburi comerciale sunt în pro­por­ție de aproape 90% cu China, să renunțe la politica de înarmare nucleară. Trump a dat chiar de înțeles că e gata să-și nuan­țe­ze semnificativ poziția în chestiunea de­ficitului comercial al Americii în relația cu China, un alt punct esențial pe agenda cam­paniei sale electorale.

 

Însă e puțin probabil ca acest tip de abor­dare să aibă succes. În primul rând, pen­tru că Phenianul nu va ceda niciun pas în privința armelor nucleare, pe care le con­sideră esențiale pentru supraviețuirea regi­mului dinastic. A lăsat să se înțeleagă asta cât se poate de explicit într-un comunicat ofi­cial din ianuarie 2017, prilejuit de efec­tuarea unui test militar balistic, când s-a referit la soarta lui Muammar Gaddafi și Saddam Hussein, care au renunțat la un moment dat la descurajarea nucleară. Kim Jong Un nu va ceda, chiar dacă Beijingul i-ar cere imperativ acest lucru. De altfel, se apreciază că prin execuțiile unor înalți oficiali, inclusiv a unchiului său, Kim a dorit să elimine tabăra cu legături prea strân­se cu Beijingul, temându-se de un eventual scenariu precum cel utilizat de Gorbaciov în Europa de Est.

 

În al doilea rând, chiar dacă nu-l agreează pe actualul dictator de la Phenian, China vede în Coreea de Nord un „scandalagiu util“ care încurcă America și Japonia și ți­ne în șah permanent Coreea de Sud, lă­sân­du-i astfel un mult mai mare spațiu de ma­nevră în politica sa de eliminare trep­tată a influenței americane din Asia. Bei­jingul sprijină formal sancțiunile inter­na­ționale împotriva Coreei de Nord, însă în ultimii 15 ani nivelul schimburilor comer­ciale bilaterale a crescut de 10 ori! „China este expertă în a face concesii cosmetice, fără a se îndepărta de ceea ce consideră a fi interesul său național pe termen lung“, spunea recent un editorial al WSJ. Care este acela de a-i ține cât mai mult pe americani prizonieri ai „conflictului co­reean“

TAGS : SUA Rex Tillerson Trump Co­reea phenian japonia china seul
Recomandari
Comentarii
Alexandru Botez 2017-04-20
Anvergura comentatorilor noștri de politică externă este locală și de cele mai multe ori nici măcar atât. Am urmărit în aceste zile analizele, comentariile și desigur știrile difuzate de marile agenții din întreaga lume privind evoluțiile din Regiunea Asiei de Est, respectiv Criza Coreeană. Prin urmare, în cunoștință de cauză, afirm că eseul domnului Lăzescu este cel puțin de nivelul a tot ce s-a scris pe această temă în NYT, WPo, Politico, Breitbart, Le Monde, Der Spiegel, Moscow Times etc. sau a articolelor difuzate la nivel global de Project Syndicate, Real Clear World. Bravo domnule Lăzescu! Păcat însă că vocea Dvs. se aude doar în cercul cititorilor Revistei 22. Oare chiar nu se gândește nimeni în țara asta să ne lepădăm de comportamentul provincial și să ieșim în lume cu ce avem mai bun – remarcabila inteligență românescă. Puțini o au, dar și mai puțini o neglijează sau subestimează.
Total 1 comments.
13751
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.