Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Problemele din Estul Asiei văzute de la Tokyo
2017-04-19
1
Cu toată atenția centrată pe zgomotul produs de regimul din Coreea de Nord, se pierde din vedere elefantul din colțul camerei, China.

 

Esențial în coregrafia tactică, de moment, a crizei nord-coreene, Beijingul rămâne un pră­dător din umbră, practicantul unui revi­zio­nism de catifea, care avansează în pași mă­runți, departe de lumina re­flec­torului, acționând în zona tulbure dintre pace și război, sub pragul unei agresiuni tra­diționale. În timp, efectul asu­pra normelor și regulilor sis­te­mului internațional poate să fie unul de knock-out.

 

Pentru mulți dintre comen­ta­torii din Tokyo, parcursul, in­tențiile și ambițiile regionale ale Beijingului sunt un fel de déjà-vu, desprinse parcă din manualul ma­rilor erori istorice făcute de Japonia în perioa­da interbelică. „China a devenit mai puternică și ceea ce vrea nu diferă de Japonia în anii ’30 - transformarea statu-quo-ului. Acesta es­te văzut ca fiind nedrept și trebuie schim­bat inclusiv cu forța. Japonia și China fac gre­șeli similare, încercând să schimbe statu-quo-ul cu forța și contestând hegemonia ame­ricană din Vestul Pacificului“, ne spune Kuni Miyake de la Institutul Canon de Studii Globale.

 

De câțiva ani, Mările Chinei de Sud și de Est se află în epicentrul unui amplu proiect de re­a­menajare care pregătește terenul pentru ac­tivarea unei suveranități de facto asupra unui spațiu considerat la Beijing ca fiind „străină­tatea sa apropiată“. Instrumentele folosite sunt foarte diverse, un mix de putere hard și blân­dă. Din această ultimă categorie fac par­te inițiative creative propuse de chinezi, precum Banca Asi­a­tică de Investiții în In­fra­struc­tură (AIIB) sau „noul drum al mătăsii“, și care, în ultimă instanță, pe termen lung, recompun ecuația in­flu­enței în regiune. Prin anu­la­rea TPP-ului, considerată de Steve Bannon drept una din­tre cele mai importante rea­lizări ale Administrației Trump (probabil din perspectiva deconstrucției in­fluenței americane), lucrurile devin infinit mai sim­ple pentru Beijing. Sub această mască blân­dă, de atractivitate economică, se dez­vă­luie conturul tangibil al proiectelor de hard­power. Să amintim activarea în noiembrie 2013 a Zonei de Identificare și Apărare Ae­ria­nă (ADIZ) din Marea Chinei de Est, inclusiv deasupra insulelor Senkaku (sub jurisdicție niponă, dar revendicate de Beijing), prin care aeronavele civile erau obligate să notifice în prealabil autoritățile chineze. Din noiembrie 2014, ambarcațiunile chineze sunt prezente în zona contiguă a insulelor Senkaku la fie­ca­re două zile și forțează apele teritoriale ja­po­ne­ze cam de trei ori pe lună. Să nu uităm și de efervescența metamorfozării formațiunilor de recifuri din Marea Chinei de Sud în veri­ta­bi­le insule artificiale menite să marcheze „te­ri­toriul“ revendicat de Beijing. Mai mult, aces­tea devin scena ideală pentru inserția gra­duală de sisteme avansate anti-acces și de in­terdicție regională (A2/AD), “ceea ce reprezintă o problemă pentru statele din prima linie și mai ales pentru țările care folosesc Marea Chinei de Sud pentru transport” spune profesorul Seiichiro Takagi. Pare o chestiune de timp până când arhitectura anti-acces de pe noile insule va fi folosită pentru impunerea unei ADIZ în Marea Chinei de Sud. „Dacă mi­litarizarea insulelor continuă, nu di­men­siu­nea economică primează. Problema este dacă li­nii­le de tranzit, care sunt un bun inter­na­țio­nal comun, pot fi subminate sau deturnate de voința politică a unei anumite forțe, a unei anumite entități“, avertizează Miyake.

 

În tot acest peisaj disruptiv, alianța cu SUA rămâne pentru Japonia cea mai importantă po­liță de asigurare împotriva unei Chine re­vi­zioniste. Așa înțelegem și efortul deosebit al premierului Shinzo Abe de cultivare a unor re­lații personale cu noul președinte al Statelor Unite. De altfel, Abe a fost primul lider major ca­re a vizitat Trump Tower în primele zile du­pă câștigarea alegerilor. Ulterior, după inau­gu­rare, premierul japonez a fost și primul lider important primit de Donald Trump la reșe­din­ța sa de la Mar-a-Lago. Pentru Abe miza era aceea de a corecta percepția prezidențială că Japonia este un „pasager clandestin“, un bla­tist care trăiește confortabil la adăpostul ga­ran­țiilor de securitate americane. La Tokyo, tea­ma cea mare rămâne aceea că America își pierde din nou încrederea în sine, devenind tot mai introvertită și mai centrată pe sfera internă. Pentru aliații care mizează pe prezența ame­ri­ca­nă, perioadele cele mai tulburi sunt cele în care Washingtonul își pierde încrederea în sine și se izolează. America interbelică este un astfel de exemplu și știm ce a urmat. „SUA au început să-și piardă din nou în­crederea de sine. Este cea mai periculoasă etapă din istoria SUA. Se întâmplă la fiecare câteva de­ce­nii. Iar vina este mereu a celuilalt: mu­sul­ma­nii, chinezii, imigranții, Wall Street-ul. De asta, domnul Abe împinge companiile japo­ne­ze să investească în SUA, făcând economia ei să devină mai puternică și fiind în același timp și o modalitate de a-și recâștiga în­cre­de­rea în sine“, spune Miyake. Uităm adesea că numitorul comun între Europa și Extremul Orient este rolul stabilizator pe care America îl exercită în regiune: „fără NATO, voi, euro­pe­nii, sunteți în pielea goală. Iar noi, fără ame­ricani, am fi singuri“.

 

Mesajul de fond dinspre Japonia este despre res­ponsabilitatea aliaților, a sta­te­lor ca­re gân­desc la fel, împărtășesc valorile de­mo­crației li­berale și înțeleg urgența mo­men­tului: apă­ra­rea statu-quo-ului în fața ghe­rilei difuze prac­ticate de China, Rusia sau Iran. Ordinea li­be­ra­lă postbelică nu este doar o cauză americană, ci una care îi privește pe toți occidentalii.

 

PS: Textul este parte dintr-o serie mai largă de articole dezvoltate în cadrul unui stagiu de documentare în Japonia.

TAGS : asia japonia tokyo Kuni Miyake Senkaku Beijing China Shinzo Abe ADIZ pacific
Recomandari
Comentarii
profesoru 2017-04-19
"Japonia și China fac gre­șeli similare, încercând să schimbe statu-quo-ul cu forța și contestând hegemonia ame­ricană din Vestul Pacificului" - greşit.
Japonezii s-au repezit ca berbecii să atace la Pearl Harbour, în timp ce China are o răbdare de crocodil. Îşi consolidează forţa economică şi militară şi influenţa regională şi globală.
Şi potenţialul e diferit. Japonia avea în 1941 jumătate din populaţia SUA şi doar 1/5 din PIB-ul Americii.
În timp ce China are populaţia de 4 ori mai mare decât SUA, e cea mai mare putere industrială şi comercială din lume ş a depăşit deja SUA ca PIB (PPP).
Şi, cum spuneam, China are răbdare, timpul curge în favoarea ei: anul trecut creşterea economică a Chinei a fost de 6,6%, iar cea a SUA de 1,6%.
Şi o bună parte din creşterea economică a Chinei se datorează exporturilor în SUA. Iar Trump, care a avut intuiţii corecte în campanie (normalizarea relaţiilor cu Rusia şi contracararea Chinei) tocmai s-a sucit (posibil în ca urmare a presiunilor la care e supus) şi a revenit la confruntarea cu Rusia, renunţând să mai facă presiuni pentru echilibrarea relaţiilor economice cu China (în speranţa că îl vor ajuta chinezii în conflictul cu Coreea de Nord).
Presiunile americane împing Rusia pe orbita Chinei şi consolidează şi mai mult poziţia chineză.

"res­ponsabilitatea aliaților, a sta­te­lor ca­re gân­desc la fel, împărtășesc valorile de­mo­crației li­berale și înțeleg urgența mo­men­tului: apă­ra­rea statu-quo-ului în fața ghe­rilei difuze prac­ticate de China, Rusia sau Iran." - fals, pe principiul "o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr".
Occidentalii n-au dorit deloc apărarea statu-quo-ului, ci au dus o politică de extindere a sistemului de alianţe şi a reţelei de baze militare, în detrimentul securităţii şi intereselor Rusiei: proiectul integrării Ucrainei în NATO, încercarea de a-l debarca pe Assad.
Acţiunile militare ale Rusiei au avut drept scop blocarea acestor proiecte occidentale, au fost acţiuni de dammage control.
Puterea pro-statu-quo e Rusia: ruşii ar fi fost foarte fericiţi ca lucrurile să fi rămas aşa cum erau în 2007, cu Ucraina în afara NATO şi cu Assad necontestat la putere.



Total 1 comments.
6465
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22