Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


„Cârmaciul“ transformă Capitala după model nord-coreean. După cutremur (III)
Madalin Hodor - - - -
2017-04-19
Dosar
2

„Zestrea edilitară a Capitalei să se îmbogăţească cu noi edificii caracteristice arhitecturii noastre!“ (Scânteia, nr. 10753, 17 martie 1977)

 

A doua parte a emisiunii din 4 martie 1979 difuzată de Europa Liberă a fost de de­par­te mult mai interesantă (dacă îmi per­mi­teţi această comparaţie între orori) decât pri­ma. De ce? Pentru că a dezvăluit ade­vă­ratul mobil care a stat la baza deciziei lui Nicolae Ceauşescu de a stopa consolidarea şi repararea clădirilor avariate de cut­re­mur din Bucureşti. Nu a fost vorba, după cum vom vedea, despre prostie şi ig­no­ranţă, nici măcar despre ultra-cunoscutul zel propagandistic, ci despre un act pre­meditat, ceea ce schimbă radical pers­pec­tiva asupra evenimentelor. Asta în caz că mai există cineva care mai are probleme „morale“ legate de justeţea acuzaţiei de „genocid“ formulată împotriva dicta­to­ru­lui în decembrie 1989. I se poate reproşa acelei sentinţe doar faptul că a fost incom­pletă, grăbită (de circumstanţe), prost ad­ministrată legal şi greşit explicată, în ra­rele ocazii când s-a încercat aşa ceva. Ci­fra de 60.000 de morţi aruncată ad-hoc pe hârtie de procurorul Voinea în timpul zbo­rului elicopterelor care duceau la Târ­govişte acuzarea, apărarea, tribunalul şi plutonul de execuţie, a părut multora ab­solut exagerată. O reacţie normală, dacă luăm în calcul faptul că rechizitoriul s-a limitat la condamnarea represiunii coor­do­nate din zilele Revoluţiei şi la câteva acu­zaţii (înfometarea populaţiei, distrugerea satelor, mortalitatea din căminele de copii şi din spitale etc.), vag susţinute de dovezi (ceea ce nu înseamnă, aviz amatorilor, că ele nu ar exista). Toate acestea, plasate în­tr-o desfăşurare care amintea mai mult de o ceartă la scara blocului decât de un pro­ces, fie el şi extraordinar. Nici nu-i de mi­rare că soţii Ceauşescu nu au luat nicio clipă în serios „tribunalul“. Dacă ar fi fă­cut-o, sunt convins că am fi aflat atât de multe lucruri încât astăzi am fi trăit într-o cu totul altă ţară. Şi mai cred că nu au simulat şocul, atunci când şi-au dat seama că urmează să fie executaţi. Era probabil ultimul lucru la care s-ar fi aşteptat.

 

Şi mai incorectă şi mai incompletă s-a do­vedit, pe termen lung, această modalitate expeditivă prin care ne-am debarasat de trecutul nostru urât executându-l la zid, dar permiţându-i să supravieţuiască prin intermediul celor câteva sute de complici direct interesaţi. Cei care, după ce au tre­murat câteva zile (caz unic în istoria aces­tui popor etern păcălit), nu numai că şi-au reluat poziţiile privilegiate, dar chiar au reuşit „să-şi ia ţara înapoi“, la pro­priu, continuând să o exploateze, ei şi ur­maşii lor genetici, până în zilele noastre, în toate formele pe care imaginaţia le-a permis-o. Şi continuă să o facă, nu pentru că e ceva complicat sau pentru că nu şi-a dat nimeni seama, ci pentru că, pur şi sim­plu, pot. Ei sunt, de fapt, principalii be­ne­ficiari ai Revoluţiei, pe care o înjură astăzi pe la toate posturile de televiziune, cu răutatea unor copii nerecunoscători, su­pă­raţi pe părinţii adoptivi care i-au salvat din orfelinatul dement în care trăiau şi care le-au oferit cel mai minunat cadou, îngropându-le trecutul plin de com­pli­ci­tăţi, ticăloşii, crime şi furturi într-o sin­gură groapă din Cimitirul Ghencea.

 

Şedinţe, sentinţe, calcule

 

Revenind la calculul aritmetic al crimelor lui Nicolae Ceauşescu, dacă luăm în con­siderare, aşa cum ar fi firesc, întreaga sa „carieră“, acuzaţiile din decembrie 1989 nu mai par aşa de trase de păr. Cât despre morţii care îi pot fi puşi în sarcină, am certitudinea că încă mai avem de nu­mă­rat. Ceea ce ne aduce din nou la su­biect.

 

La mai puţin de trei săptămâni după pro­ducerea seismului din 4 martie 1977, ne spune tot „arhitectul“ Gheorghe Ursu, „ca­drele de bază din domeniul arhi­tec­turii“ au fost convocate la o „consfătuire de lucru“. Motivul acestei întruniri nu era, aşa cum ar fi fost de aşteptat, legat de măsurile care trebuiau luate pentru în­lă­turarea urmărilor seismului, ci de punerea în practică a „perspectivei“. Perspectiva fiind, desigur, cea stabilită de secretarul general, şi anume construirea unui nou centru politico-administrativ pe dealul Arsenalului. Aici urmau să fie plasate noul sediu al Comitetului Central, Preşedinţiei Republicii, Consiliului de Miniştri, toate într-o singură clădire „măreaţă“. Lângă aceasta urmau să fie ridicate şi o nouă sală pentru organizarea congreselor, Biblioteca de Stat, ministere, muzee etc.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-hoasdsaasddor-1.jpg

Vizita oficială a unei delegaţii de partid şi guvernamentale condusă de Nicolae Ceauşescu în Republica Democrată Coreeană,  iunie 1971 (© Fototeca online a comunismului românesc, cota: 69/1971)

 

 

Există, legat de sursa de inspiraţie a aces­tui proiect, mai multe ipoteze, printre ca­re şi cea a reluării unei idei mai vechi, a lui Carol al II-lea, dar în opinia mea cea mai plauzibilă rămâne impresia produsă asupra „Cârmaciului“ de clădirile ad­mi­nis­trative pe care le văzuse în timpul vizi­te­lor din China şi Coreea de Nord. Şi, desigur, o spun încă o dată tranşant, opor­tunitatea nesperată oferită de cutremurul din 4 martie 1977. Măreţia de prost gust şi imaginea de putere absolută de sorginte divină, pe care o emanau „monumentele“ asiatice, l-au pus pe gânduri. Şi-a dorit instinctiv, cu judecata primară a ţăranului invidios veşnic pe gospodăria vecinului, să aibă şi el astfel de clădiri. Mai mari, dacă se poate. Cele mai mari.

 

În sprijinul acestei ipoteze stă faptul, re­latat tot de Gheorghe Ursu (cum să nu-ţi vină să-l omori?), că, în vara lui 1978, un grup de specialişti (arhitecţi, ingineri, ar­tişti plastici) a fost trimis în „schimb de experienţă“ în amintitele ţări pentru a vi­zita palatele conducerii. De fapt, pentru a studia parametrii tehnici ai „perspectivei“. Ar fi fost, poate, norocul nostru, al tu­tu­ror, dacă Nicolae Ceauşescu s-ar fi limitat la mimetismul în construcţii. Din nefe­ri­cire, el şi-a dorit şi restul „pachetului“, ceea ce presupunea şi conceperea unor alţi cetăţeni, mai „noi“, care să se asor­teze cu arhitectura. De unde, restul pro­blemelor noastre. Poate cunoaşteţi, poate nu, denumirea adevărată a „felului de mân­care“, pe care l-am îngurgitat cu toţii în ultimii ani de comunism. Nu, nu mă refer la alimentaţia „ştiinţifică“. Nu o veţi găsi nici în „bucătăria tradiţională“ ro­mâ­nească.

 

Ciuce à la Ceauşescu

 

Sunt convins că nu aţi ratat, nici nu aveaţi cum, ştirile periodice despre Coreea de Nord. Ceea ce nu spun aceste reportaje, care ne dezvăluie doar învelişul exterior al unui univers SF de coşmar, în care se petrec lucruri pe care nici măcar ima­ginaţia nu le mai poate anticipa, în stilul în care pe vremuri erau prezentate la bâlciuri ciudăţenii ale naturii, este cam cum s-a putut ajunge la aşa ceva. Or, nu s-a ajuns aici, din cauză că nord-coreenii ar fi fost privaţi de la bun început de calităţile generale ale rasei umane. Au fost, înainte să devină „zombi“, cândva, oameni normali, ca noi toţi. Neşansa lor este că au fost supuşi unui experiment medical în masă şi fără precedent ca întindere temporală, de genul celor la care visau în momentele lor de glorie naziştii, care le-a modificat, în ce pro­porţie rămâne de văzut, codul genetic. Acest uriaş procedeu de spălare pe creier a primit numele de „doctrina Ciuce“. Nu prea a auzit nimeni de ea.

 

Prima referinţă directă la această „filosofie politică“ a fost făcută de Kim Ir Sen, la 28 decembrie 1955, în timpul unui discurs cu tema „Despre eliminarea dogmatismului şi a formalismului şi ideea introducerii ideii juche [în engl.] în munca ideo­lo­gică“. A fost, după unii specialişti, înce­putul unui proces „revoluţionar“, care a condus la eliminarea definitivă, în 1972, a marxism-leninismului ca ideologie oficială de stat. În anul 1998, din Constituţia nord-coreeană au fost îndepărtate de­finitiv orice referinţe la originile marxiste, iar anul 1912 (anul naşterii lui Kim Ir Sen) a devenit „Anul 1 Ciuce“.

 

Cele trei idei fundamentale ale acestei obscure doctrine sunt: suveranitate po­litică (chaju), independenţă economică (charib) şi autonomie militară (chawi). Sună cunoscut? Mai departe. Rolul fun­da­mental în cadrul acestui sistem îl au „ma­sele populare, creatoarele revoluţiei, cei care construiesc socialismul. Fiecare es­te stăpân asupra propriului destin şi nu­mai în sine poate găsi forţa necesară pen­tru a-şi hotărî viitorul“. Aproape auzi primele acorduri din celebrul Noi suntem români... şi aplauzele de la Cenaclul Fla­căra. „Preşedintele Etern“ (Kim Ir Sen), autorul şi cel care a perfecţionat teoria, spu­nea că „masele modelează lumea în­t­r-un mod independent şi creator, arti­culând o teorie revoluţionară comunistă completă“.

 

Bineînţeles că sunt acolo toate chestiunile pe care le-am auzit de la „originalul“ nos­tru „Comandant Suprem“: „neamestecul în treburile interne“, „suveranitate com­pletă“, economie naţională „complet inde­pendentă“, bazată doar pe forţa po­pu­laţiei. Ni s-a livrat până şi componenta (să-i spunem filosofică): „liberul arbitru cons­tituie natura şi viaţa omului con­temporan, iar acesta trebuie să se dez­volte în totală independenţă în raport cu ex­teriorul, să fie în măsură să-şi con­troleze singur propriul destin“. Scopul final al acestui efort? „Societatea ideală a umanităţii.“ O societate prosperă, în care popoarele se dezvoltă „pe toate planurile“ („multilateral“, în versiunea română) şi în care ele acced la „o suveranitate so­cio-politică perfectă şi îşi satisfac toate nevoile materiale“. Delir? Utopie? Ne­bu­nie? Lui Nicolae Ceauşescu nu i s-a părut că e chiar aşa. Mai ales că „raporturile acestei societăţi ideale se caracterizează prin unitate şi cooperare, printr-o cama­raderie fondată pe principiul colectivist şi în care toţi membrii sunt strâns uniţi în jurul unui singur lider, centru al en­tităţii socio-politice şi în care toată această nobilă legătură se realizează cu un desăvârşit entuziasm revoluţionar şi cu foarte multă originalitate creativă“. De prisos, cred, să menţionez cât de se­ducătoare i-a părut ideea cu „strâns uniţi“ în jurul lui.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-hosdfsdfsddor-2.jpg

Nicolae Ceauşescu în faţa machetei Casei Republicii, iunie 1984

 

Nu vă pregătiţi să spuneţi că asta e tot. Nu. Pasul imediat următor, asta pentru că, nu-i aşa, construcţia revoluţionară nu se opreşte niciodată, îl constituie „socie­tatea egală în drepturi, fără diferenţe de clase sau origini, de rasă sau naţio­na­li­tate şi în care socialismul este cel care va triumfa“. Cum? Prin realizarea, se în­ţelege că simultan, a celor „Trei Re­vo­luţii“: cea ideologică, cea tehnică şi, nu în ultimul rând, cea culturală.

 

Nu are sens, cred, să continui pentru a sublinia asemănările de tip copy-paste cu mult elogiatele idei „originale“ ale lui Ni­colae Ceauşescu. Ceea ce foarte mulţi nu­mesc astăzi „dizidenţă ideologică“, „doc­trină naţionalistă“ sau „luptă pentru in­de­pendenţă în cadrul lagărului socialist“ nu a fost decât rezultatul indigest al aces­tui fel de mâncare exotic, care i-a plăcut la nebunie „Marelui Cârmaci“. No­uă ni l-a servit sub numele de „mâncare tra­di­ţio­nală de brânză cu mămăligă, cu garnitură de moş şi viezure“. Da, înţe­legeţi la ce mă refer. Ar mai fi de adăugat, pentru cei ca­re încă regretă gustul, că ar fi bine să în­cerce, dacă tot pretind că le place, pre­paratul original. Pentru ceilalţi, care nu l-au cunoscut şi care nu ştiu ce efecte are, recomand urmărirea ştirilor, aşa parţiale cum sunt, despre Coreea de Nord.

 

După această paranteză, cred eu, nece­sară, pentru punerea evenimentelor în context şi, sper, instructivă, trebuie să revenim în martie 1977. Dar nu la sediul CC al PCR, locul atâtor decizii nefaste în zilele respective, ci la sediul Ministerului de Interne, unde la 19 martie 1977 a avut loc, bineînţeles, o şedinţă.

 

Securitatea e „ascultătoare“. Chiar şi când mută antenele

                       

Stenograma şedinţei Biroului executiv al Consiliului de conducere al MI din 19 martie 1977 menţionează la punctul 1 al ordinii de zi „Informarea verbală cu pri­vire la unele sarcini trasate de con­ducerea partidului şi măsurile ce vor fi întreprinse de către Ministerul de inter­ne pentru îndeplinirea lor“. Înainte de a vedea ce anume avea de comunicat Teodor Coman, ministrul de Interne, partici­pan­ţilor (între care „celebrităţi“ ca Nicolae Doicaru, Nicolae Pleşiţă, Mihai Pacepa, dar şi unii mai puţin cunoscuţi, dar cel puţin la fel de odioşi, precum Alexandru Stănescu, Vasile Moise sau Gheorghe Va­sile), trebuie să amintesc faptul că şedinţa se desfăşura cam în acelaşi timp în care comisiile de inventariere ale urmărilor cu­tremurului se străduiau să convingă „fo­rurile superioare“ de necesitatea con­so­lidărilor extensive ale imobilelor afectate. De asemenea, cam tot atunci Nicolae Ceau­şescu lansa ideea „originală“ a noului se­diu politico-administrativ şi pretindea spe­cialiştilor să vină cu propuneri privind po­sibila lui amplasare. Ca şi cum nu s-ar fi hotărât încă unde anume urma să fie el construit.

 

Intră în scenă Teodor Coman: „Tovarăşi, am fost chemat astăzi la tovarăşul Ceau­şescu, împreună cu tovarăşii Ion Coman [ministrul Apărării, n.n.] şi Ion Dincă [membru CPEx şi primar al Capitalei, n.n.] şi ni s-au dat următoarele indicaţii: în­cepând de săptămâna viitoare un număr de 13-15 imobile din centrul Capitalei, grav avariate în urma cutremurului de la 4 martie a.c., să fie demolate până la 1 mai, întrucât este posibil să se cons­truiască un nou sediu al CC al PCR – fi­ind în studiu mai multe zone – printre ca­re şi perimetrul străzii Uranus, unde avem Muzeul Arhivelor şi Centrul de ra­diocomunicaţii mobile al ministerului. DGAS [Direcţia Generală a Arhivelor Sta­tului, n.n.] şi CTOT [Comandamentul de Tehnică Operativă şi Transmisiuni, n.n.] sub îndrumarea tovarăşului general Ale­xandru Dănescu să studieze posibilităţile unei eventuale mutări a acestor obiective şi să pregătească soluţii cores­pun­ză­toare“.

 

Se pare că, dacă e să luăm în seamă res­pectiva stenogramă, locul amplasării fu­sese deja decis, urmând ca acele clădiri care împiedicau proiectul să fie demolate. Se­curitatea, prima care a fost informată, după cum se vede, despre ceea ce trebuia să se întâmple, urma deci să-şi mute unităţile care erau în zonă (se înţelege că şi clădirile respective urmau să fie de­mo­late) spre alte destinaţii. Ceea ce s-a şi în­tâmplat. Am menţionat acest document doar pentru a demonstra premeditarea şi duplicitatea acţiunilor întreprinse de Ni­colae Ceauşescu după 4 martie 1977, pre­cum şi legătura directă între atitudinea sa refractară privind acţiunile de consolidare a imobilelor afectate de cutremur şi do­rin­ţa de a construi „noul centru politico-ad­ministrativ“.

 

Securitatea însă nu era doar gata să în­de­plinească ordinele directe ale secretarului general, ci şi să reprime orice opoziţie la adresa acestora, oricât de firavă. Mutarea antenelor de comunicaţii nu a interferat cu activităţile uzuale. Conform Buletinului Informativ nr. 064 din 21 martie 1977, „anumite elemente cunoscute cu an­te­ce­dente politice reacţionare, ori fanatice din rândul cultelor şi sectelor au inter­pretat în mod tendenţios unele măsuri lua­te pentru normalizarea situaţiei eco­nomice-sociale, ori au colportat ştiri alar­miste, transmise de posturile de ra­dio străine. Împotriva acestora au fost lua­te măsuri de neutralizare şi con­tra­carare fiind avertizate 186 elemente, aten­ţionate 144, iar 42 sancţionaţi con­travenţional. De asemenea, pentru afir­maţii denigratoare la adresa orânduirii sociale şi de stat din ţara noastră şi intenţii de evaziune [fugă peste graniţă, n.n.], organele de securitate au avertizat 72 persoane“.

 

Cam care erau „afirmaţiile denigratoare“? De exemplu, ceea ce spunea Şerban Dra­go­mirescu, cercetător în cadrul Institutului de Geografie, într-o discuţie cu Vintilă Mihăilescu, profesor pensionar: „statul român va încasa din străinătate pe sea­ma nenorocirii victimelor“. Sau ce spu­nea Madeline Alexandru, cercetător ştiin­ţific în cadrul aceluiaşi institut: „pentru a cunoaşte adevărata stare de lucruri tre­buie ascultate posturile de radio străine care te pun la curent cu ceea ce se în­tâmplă“.

 

Se mai vorbea despre faptul că „reporterii de la TV au primit indicaţii să redea nu­mai aspecte din apartamentele noi, care n-au suferit avarii, pentru a arăta soliditatea construcţiilor noi în raport cu blocurile vechi“. Teodor Muică, angajat la acelaşi institut, susţinea că „în presă se face prea multă demagogie referitor la cons­trucţiile făcute de burghezie, în­trucât în blocurile dărâmate de la Scala şi Continental, s-au găsit lingouri de aur, valută şi aur, care nu sunt de la ve­chea burghezie“. Ultimul din listă, Ion Po­povici, profesor, afirma că „oraşul Plo­ieşti nu este atât de grav avariat, dar se face caz de această situaţie pentru a ob­ţine gratuit utilaje din străinătate“.

 

Denigratori? Trădători? Subversivi? Ar fi fost, doar că realitatea era chiar aşa cum o intuiau ei. De fapt, chiar mai sumbră. Pentru asta trebuie să revenim şi să ve­dem ce făcuseră între timp tovarăşii în­sărcinaţi cu acţiunea Solidaritatea...

 

(Va urma)

 

Primele două părţi ale articolului pot fi citite aici şi aici.

TAGS : cutremur Nicolae Ceauşescu 4 martie 1977 bucuresti revolutie timisoara europa libera Coreea Gheorghe Ursu
Recomandari
Comentarii
Mircea Ordean 2017-04-22
Mie unuia nu mi se pare serios a freca - precum dl autor de-aici - ridichea cuiva, în vremi nedictatoriale.

În același timp, și la un intelectual referindu-ne (revista 22 nefiind Click!), parcă aș da drept realității să fie și să fi fost cum e / a fost. Pornind de la acest stadiu, aș investiga sine ira et studio.

Admit totodată că titrații ce lecturează „22” ar zvîrli nervoși revista, Nu de așa ceva au ei nevoie în publicația preferată!
ana 2017-04-25
Stimate domnule Ordean,


Comentariul dumneavoastra mi se pare in egala masura stupid si neinteligibil: nu stiu unde vedeti "frecarea ridichii" si nu inteleg trimiterea la revista Click. Vi se pare ca un articol atat de documentat despre dezastrul care a urmat cutremurului din 1977 si mai ales despre urmarile acestui dezastru IN ZILELE NOASTRE are ceva de-a face cu pitipoancele din publicatia la care faceti trimitere? Nu stiu de ce aveti dumneavoastra nevoie - intelectual sau nu - dar stiu cu precizie cat de utila este aceasta serie de articole, pe care ar trebui sa le citeasca atent si onor Primaria Capitalei (poate-i trimite cineva din redactie si doamnei Firea revista, ma ofer sa achit costurile). Iata de ce sunt foarte utile si salutare aceste articole, pentru care felicit autorul si redactia:
- fiindca aflam ca nu am trait o epoca de "comunism original", marca Ceausescu (dizidentul fata de Moscova , eroul neamului etc.), ci am trait intr-un surogat de comunism nord-coreean, importat de un cizmar dement si semi-analfabet (si asta explica multe)
- fiindca aflam ca lista de imobile cu risc seismic, aflata azi pe piata si pe site-ul primariei capitalei, E O FICTIUNE PERICULOASA. In realitate, cand ti se spune ca stai intr-un imobil vechi, dar consolidat dupa cutremurul "mare", stii precis ca e o minciuna, nu s-a consolidat NIMIC, la ordinul iubitului Ceausescu. Iar cei care au avut curaj sa strige acest adevar au fost omorati in bataie (ca Gheorghe Ursu)
- fiindca aflam ca nici blocurile noi, mai scumpe pe piata fiindca ar fi, chipurile, mai sigure, nu sunt de fapt sigure, fiindca au fost construite sub imperativul dement "sa depasim planul, dar sa facem si economii la materiale" (vezi blocurile cu un etaj sau o scara in plus, construite cu aceeasi cantitate de ciment)
- fiindca aflam ca PIATA IMOBILIARA DIN ZILELE NOASTRE E INTOXICATA SI MANIPULATA CU LEGENDE, legende care te costa ochii din cap si in plus te pot omori la urmatorul cutremur
- fiindca aflam ca marii patrioti ai neamului - Ceausescu si securistii lui - au pregatit sau au aprobat miseleste, cu buna stiinta, nu doar demolarea Bucurestiului istoric pentru a construi o oroare pe pamant, ci si un viitor dezastru la urmatorul cutremur mare.
Toate astea vi se par inutile, stimate domn Ordean (daca asta o fi numele dumneavoastra real)??
Poate mai cititi o data cu atentie, mai ales pasajele redate din documentele vremii.... Va urez lectura placuta, iar daca va plictisiti asa de tare, exista si revista Click!
Total 2 comments.
3124
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.