Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Sultanizarea Turciei
2017-04-18
3
În urma referendumului organizat pe 16 aprilie se întărește impresia de instaurare a unui regim dictatorial în Turcia.

 

„Întreaga monarhie a Sultanului este gu­vernată de un singur stăpân, iar ceilalți sunt slujitorii lui: și împărțindu-și re­gatul în sandjacuri, trimite acolo diferiți gu­vernatori pe care îi mu­tă și îi schimbă după cum vrea el.“ Aceste cuvinte din Principele lui Ma­chia­velli, scrise acum mai bine de 500 de ani, descriu cum nu se poate mai bine re­forma constituțională care va urma în Turcia. Re­fe­rendumul organizat pe 16 aprilie de președintele Re­cep Tayyip Erdoğan pentru modificarea Constituției din 1982 re­pre­zintă ultima etapă a virajului către un re­gim prezidențial. Potrivit revizuirii cons­ti­tuționale, care are în vedere 18 articole, pu­terea executivă se va afla în totalitate în mâinile președintelui care va conduce gu­vernul (postul de prim-ministru va dis­părea), va numi titularii portofoliilor mi­nis­teriale și unul sau mai mulți vice­pre­ședinți (articolele 8 și 10). Revocarea aces­tora va intra tot în atribuțiile președintelui (art. 6). Președintele republicii va putea să își păstreze și calitatea de șef de partid (art. 7). Marea Adunare Națională, par­lamentul unicameral al Turciei, va avea mai mulți deputați, dar va pierde dreptul de control și de validare asupra Exe­cu­ti­vului. Va putea totuși să adreseze inter­pe­lări vicepreședinților și miniștrilor. Pu­te­rea legislativă va fi împărțită cu preșe­dintele: deputații vor putea vota și abroga legi, dar bugetul de stat este adoptat de pre­ședintele țării. Acesta din urmă va pu­tea emite decrete-legi și institui starea de urgență (art. 12). În cazul unui proces, par­lamentul îl va putea trimite pe președinte în fața justiției numai cu votul a două tre­imi din numărul depu­ta­ților. În același timp, preș­e­dintele va exercita un con­trol cvasi-total asupra pu­terii judecătorești: îi va pu­tea numi pe 12 dintre cei 15 membri ai Curții Cons­tituționale și pe 6 dintre cei 13 membri ai Înaltului Consiliu al Judecătorilor și Procurorilor, instituția abi­litată cu numirea, pro­mo­varea și destituirea judecătorilor și procurorilor. Tribunalele militare dispar, cu excepția tribunalelor disciplinare, iar Înalta Curte de Apel Militară și Înalta Curte Administrativă Militară sunt în­locuite cu o singură instanță superioară abilitată să trateze toate chestiunile ce țin de organismul militar. Modificările ce țin de justiția militară au și o puternică în­căr­cătură simbolică, ele fiind un alt element al kemalismului care este suprimat: auto­nomia și proeminența justiției militare. Alegerile prezidențiale și cele legislative vor fi organizate la aceeași dată, începând cu 3 noiembrie 2019, și vor avea loc din 5 în 5 ani (față de 4 ani, în prezent).

 

Pe scurt, Turcia devine de jure un regim hiperprezidențial bazat pe o democrație administrată. Însă impresia de instaurare a unui regim dictatorial ne este întărită și de faptul că de 14 ani, în ciuda unor accen­te islamiste, Turcia a traversat o perioadă de democratizare cum nu a mai cunoscut în întreaga ei istorie. Această perioadă a acoperit faptul că republica kemalistă era tot o formă de democrație administrată, dar laică și centrată pe puterea militară. Re­formele instituționale ale lui Mustafa Kemal și integrarea Turciei în spațiul eu­ro-atlantic au fost întreprinse tot cu du­ri­tate. Intervenția armatei din 27 mai 1960, care a pus capăt primei experiențe plu­ra­liste din Turcia, a însemnat și destituirea președintelui și a membrilor guvernului, care au avut parte de un simulacru de proces pe Insula Yassiada din Marea Mar­mara: dacă președintele Celâl Bayar a fost grațiat atât pe motive de vârstă, dar mai ales datorită trecutului său de fost cola­borator al lui Attatürk, premierul Adnan Menderes, împreună cu alți miniștri, au fost condamnați la moarte prin spân­zu­rare. Același lucru s-a întâmplat și cu oca­zia loviturii de stat militare din 12 sep­tem­brie 1980: 49 de execuții prin spânzurare, 650.000 de arestări, 30.000 de persoane constrânse la exil și 1,5 milioane de per­soane fișate de serviciile secrete.

 

Venirea la putere a lui Erdoğan în 2002 a adus democratizarea vieții politice turce și o adevărată revoluție instituțională, ca­re a dus la realizarea mai multor reforme pentru adoptarea acquis-ului comunitar și care a făcut posibilă și relansarea nego­cierilor de aderare cu UE.

 

Însă această politică de modernizare a societății, cuplată cu o creștere economică robustă, care a propulsat Turcia în primele 20 de economii ale lumii, și mai ales sfâr­șitul „instrumentării geopolitice a spa­țiului turc pentru apărarea lumii occi­den­tale“ (François Thual), de după Răz­bo­iul Rece, au dus la o emancipare identitară a turcilor. Ahmed Davutoğlu o numea „normalizarea fluxului istoriei“ și se tra­du­cea prin abandonarea orientării politicii turce spre Occident și a cultivării în rân­dul turcilor a identității occidentale. Aceas­tă transformare a Turciei s-a produs sub ochii noștri. Normalizarea însemna re­găsirea unui model politic propriu, bazat pe cultura islamică și tradițiile istorice turco-otomane, care să permită Turciei să joace rolul de „stat far“ al lumii mu­sul­ma­ne sunite. Referendumul din 16 aprilie a.c. este doar un element, important, al aces­tor mutații suferite de societatea turcă, mutații care sunt, cel puțin pentru ori­zontul nostru de timp, ireversibile. 

TAGS : turcia referendum erdogan constitutie diictatura regim preezidential attaturk
Recomandari
Comentarii
cib 2017-04-19
Toata lumea sare in sus de indignare. Nu inteleg de ce. Erdogan nu face decat sa aplice sistemul american: presedinte sef de guvern, membru de partid, isi pune vicepresedintele, etc. Adica la americani e ok, dar la turci e de porc. La noi o fi bine ca avem un regim de tip struto-camilesc?
profesoru 2017-04-20
Erdogan nu aplică sistemul american, ci preia doar ce-i convine din sistemul american.
Uite un articol în Adevărul (găseşti acolo şi câteva observaţii ale Comisiei de la Veneţia, care nu e de acord, evident, cu modificările constituţionale ale lui Erdogan):

"Turcia a argumentat prezentând virtuţile regimului politic din SUA, dar în acest regim există bicameralism, federalism, alegerea la termene diferite a puterii legislative şi a celei executive, o puternică influenţă a Congresului asupra numirilor propuse de Preşedinte, Vicepreşedintele este ales şi nu numit, există o putere judecătorească foarte puternică şi un sistem complex de checks and balances în general. Preşedintele SUA nu poate dizolva Congresul oricând şi din orice motiv, aşa cum o va putea face Erdogan de acum înainte."

Radu Carp, "Referendumul din Turcia - sfârşitul primei republici"

Citeste mai mult: adev.ro/oonmwu
FLORIAN D. MIREA 2017-04-18
Griji inutile. Turcia nu a fost niciodata o democratie in sensul propriu al cuvantului, cum nici URSS nu a fost.
Total 3 comments.
6856
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis