Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Conspiratia lui Dragnea impotriva Romaniei
2017-04-13
5
Este unul dintre cele mai dificile momente pentru statul roman din ultimii 25 de ani. In paralel cu atacul la justitie, Dragnea si PSD lanseaza un atac iresponsabil la stabilitatea economica a tarii, dar si lovituri disperate la adresa UE si aliatilor occidentali.

 

 

 

 Niciodata un partid nu a periclitat stabilitatea statului, amenintand sa-l prabuseasca sub greutatea populismului extrem, asa cum o face PSD acum, cu o agenda copiata de la Viktor Orban si congruenta cu interesele Rusiei. Cum si in ce fel saboteaza toate actiunile si declaratiile liderului PSD din ultimele zile interesele Romaniei pe termen lung? De ce legile salarizarii citite la pachet cu impozitul pe gospodarii reprezinta un veritabil OUG 13 in domeniul economic?



Dragnea si PSD au marit la cote inimaginabile oferta mitei catre populatia Romaniei: umflam salariile pana crapa bugetul, pe alocuri le dublam, reducem taxe si impozite pana la zero, revolutionam fiscalitatea, introducem o ploaie de deduceri, angajam 35 de mii de consultanti care sa va ajute pe banii statului sa platiti cat mai putin la stat. Toate acestea intr-o tara in care fiscul nu functioneaza, iar evaziunea fiscala este sport national. De unde bani pentru o tara in care toti bugetarii vor castiga regeste, dar vom plati cu totii mult mai putine dari la buget? Cum va fi posibila minunea? Well...



Liviu Dragnea a anuntat, in premiera, miercuri seara, la Antena 3, vinovatul pentru esec: Comisia Europeana, UE, strainii. A devoalat Marele Plan impotriva Romaniei: Occidentul conspira sa ne mearga rau. Toti cei care-i submineaza proiectele sau ii critica deciziile o fac intelesi intr-o monstruoasa coalitie, cu scopul de a furniza Comisiei Europene suficiente motive pentru a sanctiona Romania! Ne vor bloca fondurile europene! Ne vor tari in procedura de deficit excesiv doar pe baza de previziuni, ceva nemaivazut in UE!



Liderul PSD a acuzat compania olandeza care si-a exprimat ingrijorarile cu privire la o posibila nationalizare a pilonului de pensii private, trimitand clientilor sai scrisori-avertisment, ca actioneaza in cardasie cu dusmanii Romaniei, parte din Marele Plan, si ne trateaza ca pe o colonie! Realitatea e ca marile fonduri de investitii si bancile care administreaza pensii private se tem in mod real ca guvernul  va recurge la nationalizari la fel ca in Polonia sau Ungaria pentru a-si onora promisiunile populiste.


Acest mod profund iresponsabil de actiune copiaza pana la virgula discursul si temele lui Viktor Orban, care doreste sa-si scoata tara din UE si contesta public modelul democratiei liberale. Este, din acest motiv, preferatul lui Putin. Iata, de pilda, cam in ce termeni se rafuieste Orban cu UE, intr-un comunicat dat publicitatii ieri de guvernul de la Budapesta:

 

  • Brussels is launching attacks against Hungary due to immigration. They want to force the mandatory quotas upon us and to eliminate the Hungarian border closure. The migration debate is likely to culminate in June this year. The exertion of pressure on Hungary has begun in order to induce the Hungarian Government to surrender on the issue of migration. This is the common point in the views of the Soros organisations and the Commission in Brussels. Hungary is ready for debates, but we are not going to yield an inch as far as the issue of immigration is concerned.”
  •  

Lupta impotriva Bruxelles-ului si impotriva lui Soros reprezinta temele preferate a lui Viktor Orban in Ungaria, la fel cum au devenit lait-motiv pentru Liviu Dragnea in Romania. Amandoi au declarat razboi ONG-urilor, multinationalelor, controleaza media si au pus bazele statului iliberal. Fie Dragnea il imita pe Orban, fie amandoi fac jocurile Rusiei in deplina cunostinta de cauza si se inspira din aceeasi sursa. Scopul lor final este iesirea de pe harta UE, izolationismul, exercitarea puterii in mod arbitrar.   


Asa arata marea conspiratie a lui Liviu Dragnea impotriva Romaniei. Dar adevarul e altul: nu Occidentul unelteste impotriva lui, ci un infractor ajuns pe culmile disperarii planuieste minutios cum sa-si arunce tara in aer pentru a-si salva lui pielea.



Planul nebunesc al lui Dragnea&PSD avea nevoie de o declinare in economie. O rafala de promisiuni electorale iresponsabile incep sa fie puse in practica sau fluturate pe sub nasul publicului pentru a-i anestezia reactiile si poftele de eventuale noi proteste.



Nebunia a inceput cu proiectul legii salarizarii bugetarilor. O lege absolut necesara pentru a pune ordine in haosul din Stat s-a transformat intr-un dezmat pe bani publici. Pe scurt, PSD vrea sa mareasca pana in 2022 veniturile bugetarilor intr-un ritm nemaintalnit si fara sa tina cont de capacitatea economiei. Fara nici o intentie de reformare a sistemului bugetar, PSD arunca de-a valma cresteri necesare (medici, profesori) si cresteri aberante (functionarii care capuseaza toate institutiile supradimensionate ale statului).



Rezultatul previzibil? O dezechilibrare a finantelor publice chiar din 2018, an in care cheltuielile pentru salariile uriasei birocratii din Romania vor creste cu aproximativ 25 de miliarde de lei dupa cum avertizeaza presedintele Consiliului Fiscal. Mai mult: anvelopa salariala pentru bugetari va creste pana aproape de 10% din PIB (fata de 7-8% din PIB acum), in conditiile in care ponderea veniturilor colectate in PIB este de circa 30-32%. Adica peste 30% din veniturile tarii vor fi cheltuite pe salarii, intr-o tara aflata in nevoie disperata de investitii.



A urmat nebunia impozitului pe venitul global. O marota a PSD-ului din vremea lui Ion Iliescu a fost resapata de tandemul Liviu Dragnea - Darius Valcov (da, omul acuzat de procurori ca isi ascundea tablourile in pereti face acum politica fiscala a Romaniei). PSD flutura marota unei scaderi abrupte de impozit pe venit de la 16% la 10% sau chiar 0% pentru cei cu venituri sub 2.000 de lei, dar in spatele ei se ascunde o capcana mortala. Practic, PSD vrea sa transforme romanii intr-o armata de nemti disciplinati cu propriile finante, care sa apeleze la 35.000 de consultanti platiti de stat pentru a completa declaratiile de venit in care sa inghesuie bonuri si facturi pentru cheltuieli deductibile.



PSD propune o adevarat revolutie fiscala. Dar planul propus e extrem de complicat si comporta o multime de necunoscute: de unde va avea statul bani sa plateasca armata de 35.000 de consultanti? Cum vor gestiona romanii fara experienta situatia fiscala a "gospodariilor" invocate de Ministerul Finantelor? Cum va procesa Fiscul o situatie ata de complicata, daca acum ii e greu sa gestioneze o politica fiscala mult mai simpla? Ce investitii - mamut vor trebui facute in sistemele informatice? Cum acopera statul gaurile aparute din disparitia impozitului pe veniturile mai mici de 2.000 de lei?



Urmeaza o alta aventura economica: infiintarea Fondului National de Investitii. Initiativa e tinuta departe de ochii partenerilor - FMI si UE, si toata lumea se teme ca va fi inca o initiativa a PSD de drenare a banului public din companiile de stat. In fond, PSD are un lung istoric de devalizare a banului public, de aici si temerile legitime in legatura cu acest proiect.



Toate proiectele de mai sus arata extraordinar de periculos pentru economia Romania. Mai ales daca le conjugam cu alte idei care circula in partid: posibila sacrificare a bufferului de 6 miliarde de euro de la Ministerul Finantelor pentru asigurarea bugetului de salarii, precum si calculul ca ar putea folosi fonduri europene pentru plata salariilor gonflate. Ambele sunt profund nocive si ar duce Romania in zona statelor imprevizibile pentru parteneri.



Dar daca toate aceste proiecte nu sunt gandite pentru fi realizate, ci doar pentru a oferi PSD-ului si lui Liviu Dragnea pretexte de a se victimiza (noi am vrut, dar nu ne lasa strainii), sa acuze Occidentul ca se opune bunastarii romanilor, redusi la stadiul de colonie? Daca este doar modul lor de a forta iesirea din lumea cu reguli stricte a Uniunii Europene pentru a plonja din nou in no-man-land-ul in care am baltit in anii 90?



Posibile solutii. Cum poate fi oprit Dragnea

 

  • PSD, daca vrea sa mai fie luat in seama pe viitor in tara si in afara ei, trebuie sa-l inlocuiasca rapid pe Liviu Dragnea. Daca incaseaza si a doua condamnare, liderul PSD va actiona si mai disperat.  Daca nu scapa rapid de Dragnea, acest partid isi va consolida reputatia de pericol major pentru democratia romaneasca si va fi dificil sa mai fie luat ca partener serios de dialog de catre partenerii externi.
  • Socialistii europeni, care deja l-au izolat pe Dragnea, pot face mai mult decat atat: e nevoie de o pozitionare clara fata de derapajele antidemocratice dintr-o tara condusa de un om si un partid aflati in familia lor politica. Asa cum, in oglinda, PPE s-a pozitionat fara echivoc fata de Viktor Orban
  • Presedintele Klaus Iohannis trebuie sa iasa din adormire si sa expuna de la inaltimea functiei prezientiale situatia grava in care a ajuns Romania cu Liviu Dragnea calare peste tara. Exact cum a facut-o la momentul OUG 13, si acum are obligatia sa-si salveze tara de la un crah inevitabil
  • Comisia Europeana nu poate ramane impasibila sau sa inchida ochii la actiunile noului despot-infractor din Estul Europei, cum a facut ani de zile cu Viktor Orban, daca nu doreste ca Romania sa intre in clubul damnatilor, alaturi de Ungaria si Polonia.

 

Articol publicat pe HotNews.ro

TAGS : dragnea salarizare bugetari impozit venit global venituri UE orban PSD conspirati occident deficit
Recomandari
Comentarii
oranghutan 2017-04-18
Greu pentru bietu' dracnea, cu atâţia dujmani! Era mai simplu pentru puie monta să zică "Băsescu e de vină!" Şi lumea se prindea numaidecât pe cine să înjure.
ronea 2017-04-17
Oamenii simpli inteleg greu chestii mai complexe. Ei vad ca pe vremea lu Tariceanu care pussese iresponsabil tara pe butuci o duceau bine si pe vremea Boc -Basescu care au salvat Romania de la dezastru in plina criza economica mondiala au dus-o rau. Ei vad ca azi cind tara e pusa pe butuci de Dragnea o duc bine, si miine, cind va veni poate un alt mare fraier al opozitiei (precum Ciolos de exemplu) care ne va scoate din nou din fundul prapastiei unde ne-a dus Dragnea o vor duce mai rau. Ciclul se repeta. Cineva in cele din urma trebuie sa le explice acest ciclu la romani. Opozitia, oamenii responsabili ai tarii - au dupa parerea mea un deficit la manipulare.
Marius Nicolescu 2017-04-14
1) Cum, Darius Valcov e liber!? Cine e de vina ca Valcov este liber si face programe economice pentru tara? DNA? ; 2) DNA se mai autosesizeaza sau nu in privinta matrapaslacurilor tovului Dragnea? Sau, in Romania, DNA nu are voie sa se atinga de cei aflati in functii inalte?; 3) PSD a functionat in permanenta ca un partid despotic care a socotit bietul popor roman o masa de manevra. ; 4) Accept, Dragnea e disperat, dar atata timp cat manipuleaza cu Antena 3 si RTV milioane de nepregatiti care duc dorul Epocii de Aur si a tatucului-pitic conducator, ce-i de facut? Vestile sunt tot mai negre si dau de gandit.
MIHAI 2 2017-04-13
Si POPORUL VEDE acest dezastru. Niste ALEGERI ANTCIPATE
Joaquin Murieta 2017-04-13
Romania a fost distrusa deja de Basescu care a fost mituit sa faca asta de Microsoft, Armatorii Greci, Renault,etc. Romania se afla azi in dezastrul Basist. Mai rau decat e deja nu se poate. Dragnea incearca marind salariile sa faca un pic mai bine in Romania. Daca nu incepem acum razboiul impotriva justitiei mituite de straini atunci cand ? Cand vor fi toti Romanii in puscarii arestati de judecatorii mituiti de UE ? Cand vor fi toti Romanii morti de septicemie in puscarii cum a murit Adamescu ? Atunci va fi prea tarziu in-justita Basista, ca justitie nu poate fi numita, trebue distrusa acum cand inca nu a distrus ea tot poporul Roman.
Total 5 comments.
24642
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.