Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Antoni Macierewicz – Pan Segundo al Poloniei
2017-04-11
3
La șapte ani de la tragedia de la Smolensk, spectrul catastrofei aviatice încă bântuie Polonia. Este totodată episodul care îl reiventează politic pe controversatul Antoni Macierewicz, ministrul polonez al Apărării.

 

La un an și jumătate de la preluarea pu­te­rii de către Partidul Lege și Justiție (PiS), Po­lonia devine cel de-al doilea „model“ re­cunoscut de democrație iliberală din UE, după Ungaria lui Vik­tor Or­bán. Deosebirile struc­tu­rale față de regimul maghiar le fac centrele de putere se­miformale, așadar, nere­cu­noscute oficial la nivelul statului. În cazul Poloniei, criteriul principal pentru de­finirea ierarhiei de pu­te­re este centrat pe per­so­na­litățile care se află la con­du­cerea acestor instituții. For­mal, structura instituțională a statului po­lonez nu a suferit schimbări - președintele republicii, primul ministru și președintele Sejmului fiind principalii demnitari. Însă puterea și influența reale în Polonia sunt deținute de către Jarosław Kaczyński, li­de­rul incontestabil al PiS, urmat îndea­proape de Antoni Macierewicz, sfidătorul ministru al Apărării. Prin urmare, există două centre de putere politică efectivă în Polonia: PiS – centru de decizie pentru Kaczyński și Ministerul Apărării, ca plat­formă de activitate politică și decizii po­litice pentru Macierewicz.

 

Spre deosebire de Orbán, cu care este ade­sea comparat, Kaczyński nu este tocmai un lider carismatic, dovadă făcând-o pier­derea alegerilor în repetate rânduri în fața lui Donald Tusk. Pentru a diminua acest neajuns, Kaczyński a recurs la un truc: gu­vernarea prin intermediari (proxy), per­soane absolut loiale, cu priză la un anumit public, care ar fi menținute în funcție atât timp cât vor urma preceptele sale ideo­lo­gice. Circuitul care permite structurarea unui astfel de regim este PiS. Instituția po­litică primară în Polonia astăzi este, deci, sediul central al PiS, acolo unde urechea președintelui (așa cum afirmă un foarte popular show satiric) funcționează ca uni­că sursă în circuitul închis al puterii. Dar există excepții – ministrul Apărării, ade­sea tratat ca un primus inter pares în ecua­ția de putere de la Varșovia.

 

Ierarhia semiinformală care se în­tre­pă­trun­de cu principalele instituții ale statului a ajuns să afecteze în mod direct pozițiile Poloniei pe plan extern, în special la ni­ve­lul NATO și al UE. Iar în centrul politizării fără precedent a armatei și al sarabandei de scandaluri artificiale ce au adus armata în pragul unei crize sistemice de resurse umane se află ministrul Macierewicz.

 

„Osama“

 

Presa relatează că, în Ministerul polonez al Apărării, funcționarii îl numesc pe Ma­cie­re­wicz „Osama“, iar echipa din jurul său este numită, mai în glumă, mai în se­rios, printre colegii din Alianță ca fiind „oa­me­nii lui Osama“. Cum ajunge un mi­nistru al Apărării din NATO să fie „alintat“ cu ase­menea apelative? Și, mai ales, cum reu­șește o figură politică atât de con­tro­ver­sa­tă să se mențină la vârful puterii în Var­șo­via și să devină emblematică pe plan extern?

 

Macierewicz a fost mai întotdeauna cu­nos­cut pe scena politică ca un marginal ca­rismatic cu idei fixe și radicale, capabil să dea jos guverne, chiar dacă acest lucru era în răspăr cu interesele gru­purilor politice din care fă­cea parte. Una dintre aces­te idei fixe o reprezintă „agentura co­mu­nis­tă/ru­sească“, în special Ser­­vi­ciul de Con­tra­in­fo­r­mații al Armatei, și lupta cu co­mu­niștii și urmașii lor, nu de puține ori ima­ginari.

 

Macierewicz devine cu­nos­cut încă din anii ’70 ca fon­dator al Comitetului pentru Apărarea Mun­citorilor, ală­turi de personalități mar­cante că Jacek Kuroń și Jan Lipski. Ul­te­rior, a participat activ la ac­țiu­nile rezis­tenței anticomuniste și ale Sin­dicatului Solidaritatea, fiind arestat în tim­pul Legii Marțiale, dar reușind să eva­deze și să se ascundă până în 1984. Cu toa­te acestea, mai ales datorită personalității sale dificile și ambiției nestăpânite, nu reușește să se impună ca lider. De la bun început, Ma­cie­rewicz se evidențiază prin­tr-o acțiune dis­tructivă, fiind extrem de in­tolerant față de personalitățile care câș­tigă respect și apre­ciere și care-l pun pe el într-o poziție inferioară.

 

În următoarele decenii, Macierewicz a ac­ționat ca un lup singuratic, despre care Ka­czyński a punctat în autobiografia sa că e genul „care visează la modelul leninist: să meargă singur, însă la momentul de­cisiv să fie gata să învingă“. Printre vic­timele sale politice se numără chiar și gu­vernul Olszewski (1992), care cade din cau­za ministrului de Interne de atunci - An­toni Macierewicz -, care publica o listă cu presupuși agenți ai securității co­mu­niste, mulți dintre ei politicieni marcanți la acel moment. Încă de la începutul ani­lor 1990, se recomandă ca un politician ci­nic, fără scrupule și remușcări, dar în sta­re de acțiuni suicidare politic. Un soi de kamikaze cu ochi albaștri și barbișon. Pâ­nă în 2010, atunci când revine în prim-planul scenei politice, Macierewicz alune­ca­se doctrinar spre conservatorismul reli­gios.

 

Smolensk: între sectă și oportunism

 

Tragedia de la Smolensk din 10 aprilie 2010 trebuia să-i unească pe polonezi, nu să îi dez­bine. Cuplul prezidențial, Lech și Ma­ria Kaczyński, împreună cu 94 de înalți demnitari și generali din armată, mor în catastrofa aviatică. Tragedia este urmată de o încrengătură de suferință personală (Ka­czyński) și oportunism bine calculat (Macierewicz). Pe de o parte, un Jarosław Kaczyński îndurerat, dar decis să caute vi­no­vații, ceea ce îi amplifică ura sa pentru adversarii politici (precum Tusk sau Wa­łę­sa). Pe de altă parte, un cerc de apro­piați care nu ezită să capitalizeze politic de pe urma catastrofei. Pare a fi o șansă nespe­rată pentru Macierewicz, care se impune rapid ca șef al grupului care investighează catastrofa de la Smolensk.

 

Teoria conspirației și alimentarea mitului Poloniei devenită victima unor uneltiri cu origini la Moscova și executanți la Var­șo­via prinde contur între 2010-2015. Macie­re­wicz devine personificarea „luptei pen­tru aflarea adevărului“ și reprezentantul „cultului de la Smolensk“, în care începe treptat să creadă o minoritate activă de po­lonezi cu viziuni conservatoare, nu fără ajutorul „dezinteresat“ al unor fețe bi­se­ricești.

 

Dacă la început „fenomenul Smolensk“ pă­rea ideosincrazia unor radicali, odată cu ve­nirea PiS la putere, Smolensk devine tema centrală a guvernării. Odată cu acu­mularea capitalului politic și simbolic de pe urma investigațiilor paralele ale PiS, Ma­cierewicz începe să își creeze subtil pro­priul pol de putere în partid. Treptat, tra­gedia de la Smolensk se transformă în „re­ligie de stat“, iar amvonul de la care este propovăduită aceasta devine ministerul lui Macierewicz.

 

Armata, victimă colaterală

 

Armata devine fieful lui Macierewicz, un­de ministrul își instalează în funcțiile-cheie o echipă tânără de asistenți, ma­jo­ri­ta­tea slab pregătiți profesional, însă loiali și capabili să îndeplinească fără scrupule și discernământ orice ordin al ministrului. Mantrele identitar-politice ale lui Ma­cierewicz fac parte din peisajul obli­ga­to­riu: catastrofa de la Smolensk, vânătoarea de agenți (cel mai probabil) inexistenți (în special în Serviciile de Contrainformații ale Armatei) și rescrierea istoriei despre re­zistența anticomunistă (un criteriu pe care se fac și desfac cariere întregi, se dau gra­de de general și se oferă poziții de con­ducere în armată).

 

De la început, ministrul s-a evidențiat prin decizii controversate. Din primele zi­le s-au ținut lanț demiterile pe criterii po­litice, adesea false și inventate. Zeci de ge­nerali și colonei din armata terestră, flota navală sau Serviciul de Contrainformații al Armatei sunt marginalizați, demiși, dis­creditați și chiar învinuiți sau doar an­che­tați la instigarea ministrului pentru fapte care nu pot fi susținute juridic. Din cauza presiunii politice, în armată s-a ajuns chiar la sinucideri ale unor ofițeri de rang înalt.

 

La reuniunile NATO, reprezentanții lui Ma­cierewicz fac rapoarte imposibil de sus­ținut factual despre presupusa coloană a cincea din armata poloneză. Aliații încep să se distanțeze discret de fantasmagoriile Ministerului polonez al Apărării, care-și discreditează prin acest comportament nu doar propria țară și armată, ci amenință chiar NATO. În multe dintre organismele NATO, ofițerii polonezi încep să fie retrași la ordinul centralei. Cei noi trimiși de la Varșovia încep a fi priviți cu neîncredere, sunt priviți cu suspiciune din cauza aso­cierii lor politice și ideologice cu Ma­cie­rewicz.

 

Se pune chiar problema dacă Polonia mai este un jucător credibil în NATO. Aliații fran­cezi și germani sunt tratați arogant și apoi respinși pe criterii dubioase într-un contract de procurare și off-set al eli­cop­terelor Airbus. Este unul dintre scan­dalurile care-l fac pe Macierewicz nefrec­ven­tabil în Alianță.

 

Macierewicz, încotro?

 

Kaczyński și Macierewicz nu sunt prieteni sau aliaţi naturali. Sunt personalități dia­metral opuse în multe privințe. Însă Ka­czyński și PiS au ajuns să depindă într-atât de mult de Macierewicz, încât o rup­tură de cel din urmă poate costa men­ți­ne­rea la putere și chiar viitorul PiS ca pol cent­ral de putere pe scena politică. În același timp, starea la care Macierewicz a împins armata este uneori calificată ca exemplu de idioțenie utilă și gratuită în interesul Rusiei, iar publicul larg se în­treabă tot mai mult care sunt consecințele politice și cele militare.

 

Dosarul Smolensk, un soi de pet project po­litic al ministrului, a îmbibat cori­doa­rele puterii și sfera publică într-atât de pu­ternic, încât poate reprezenta sfârșitul lui Macieriewicz. La exact șapte ani de la ca­tastrofa de la Smolensk, comisiile lui Ma­cierewicz nu au ajuns la vreo concluzie so­lid documentată în măsură să anuleze ju­ridic și factual investigațiile expertizate de guvernele precedente. Se pune tot mai mult problema dacă Macierewicz și PiS în general mai pot ieși cu fruntea sus din himera autovictimizării de la Smolensk.

 

Armata poloneză rămâne incontestabil cea de a șasea forță în NATO, chiar dacă Ma­cie­rewicz a transformat această redutabilă for­ță într-un cuib de intrigi și vendete per­so­nale. Chiar dacă potențialul acumulat în ultimele decenii, reformele și investițiile realizate de guvernele precedente mențin armata încă la un nivel de combativitate robust, din punct de vedere al moralului, lu­crurile stau tot mai prost. 

TAGS : Macierewicz Smolensk Polonia UE Vik­tor Or­bán PiS Kaczyński osama armata generali
Recomandari
Comentarii
Mircea Ordean 2017-04-17
Să mă iertați, dar articolul îmi pare subiectiv.
În rest, e o familiarizare utilă cu situația din Polonia.
Ventidius 2017-04-13
Nu inteleg de ce atata straduinta in a demonstara ca albul e negru si negrul alb. Nu era mai simplu sa spuneti precum comunistii ca sunt cu totii niste fascisti? Cum pot fi denumiti unii care vaneaza comunisti tradatori cand toata lumea stie ca acestia sunt ingeri imateriali care au ca scop mantuirea Poloniei sau care isi inchipuie ca armata poloneza ar fi putut fi penetrata de spioni rusi? Sau mai rau unii care indrsnesc sa afirme ca oameni de calibrul unui Wa­łę­sa ar fi putut fi turnatori?
Florix 2017-04-22
Mda, Waleca "ar fi putut fi" turnator (foarte interesanta formularea dumneavoastra;-)
Teoretic vorbind, liberalul Tusk, presedintele Consiliului European, la randul lui "ar fi putut fi" sau "ar putea fi" si el un colborator al serviciliolor rusesti (de ce nu).

P.S. Numai "populistii" isi hartuiesc concurenta cu ajutorul cliseelor si a acuzelor false (ravnind la "controlul total" al puterii). Se pare ca asta este noua ideologie a unor conservatori din estul Europei (si nu numai). Vai si amar!



Total 3 comments.
8166
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22