Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Doctrina Bannon
2017-04-11
0
Deși exclus săptămâna trecută din organigrama Consiliului Național de Securitate, Stephen Bannon rămâne una dintre figurile centrale ale Administrației Trump, prin capacitatea de influență informală pe care o poate exercita asupra președintelui. Însă atacul asupra Siriei este o înfrângere personală.

 

În urmă cu câteva săptămâni, Time Ma­ga­zine ridica pe copertă următoarea în­tre­bare: este Steve Bannon „al doilea cel mai puternic om din lume?“. Un fost ban­cher la Goldman Sachs și producător hollywoodian, Bannon, a transformat si­te-ul de știri Breitbart în­tr-un centru de putere me­dia al dreptei. Pentru de­tractori, Breitbart este o sim­plă platformă de click­bait-uri rasiste și nativiste, în timp ce Bannon îl laudă drept „un site de știri an­ti-establishment, po­pu­list“, ca­re contestă elitele globale. Din postura de CEO al campaniei în ultimele sale luni, Bannon l-a sfătuit pe Trump să-și acce­lereze discursul populist. Atât Bannon, cât și candidatul său au pariat totul pe această carte - și au câștigat.

 

Oricât de controversate ar fi opiniile sale, mulți s-au așteptat ca Bannon, până de­u­năzi strategul șef al Casei Albe, să fie una dintre multele forțe ale administrației. Pă­timașa filosofie „America first“ a discur­sului inaugural al lui Trump nu doar că reflectă tocmai viziunea lui Bannon despre lume, dar a și fost redactată de către aces­ta. Împreună cu Stephen Miller (consilier principal al lui Trump pe politici publice), cei doi sunt sursa explozivelor ordine exe­cutive care impun o interdicție temporară asupra călătorilor și refugiaților din șapte țări musulmane majoritare. Un comen­tator de la War on the Rocks avertizează că Bannon are potențialul de a deveni un fel de „Rasputin al lui Trump“. Chiar da­că aceste temeri nu se materializează, Ban­non rămâne totuși un actor de prim rang în această președinție. Și totuși, cum vede acesta lumea?

 

Neoconservatorismul nihilist

 

Bannon și-a rezumat filozofia sa politică într-un discurs pe care l-a susținut în 2014 la Vatican. În lectura lui, după 1945, America și Europa au trăit o veritabilă epocă de aur, combinând dinamismul ca­pi­talist cu o clasă de mijloc puternică și cu o coeziune culturală dată de credințele „iudeo-creștine“. Ulterior, o serie de for­țe declanșate de elitele globaliste – așa-numitul „partid Davos“ – au distrus acest „capitalism luminat“. A apărut o formă decăzută de capitalism cel mai bine re­flectată în bulele speculative care au pre­cedat criza financiară din 2008. Iar pro­cesul „secularizării“ i-a răpit Occi­den­tu­lui fundația morală. Comerțul liber și mi­grația în masă au erodat suveranitatea și identitatea națională. Rezultatul? O civi­li­zație occidentală în descompunere, mar­cată „de criză“ și „sleită de putere“.

 

Intelectualii tradiționaliști și conservatori au exprimat preocupări similare. Dar pen­tru Bannon schimbarea nu apare prin re­for­mă, ci prin distrugere. Așa cum i-a dez­văluit unui jurnalist în 2013, „Lenin a vrut să distrugă statul și ăsta este și obi­ectivul meu. Vreau să prăbușesc totul și să distrug tot establishmentul de astăzi“.

 

Încă și mai straniu, Bannon pare să vadă războiul drept sursă pentru renașterea na­țională. Foștii săi colegi își amintesc „un militarist puternic... îndrăgostit de răz­boi“, în mod constant absorbit de istoria și retorica militară. Un profil extins pu­bli­cat de Quartz îl arată pe Bannon convins că formarea și renașterea Americii este re­zultatul a trei crize violente - Revoluția Americană, Războiul Civil și Al Doilea Război Mon­dial. Iar astăzi, spune Ban­non, ne aflăm „într-un al patrulea punct de mare criză în istoria ame­ri­ca­nă“. David Kaiser, un is­toric care subscrie parțial la această teorie ciclică a istoriei americane, a relatat o conversație în care Ban­non „se aștepta la un ma­re război, ca parte a crizei actuale, și nu părea deloc tulburat de perspectivă“.

 

Filozofia lui Bannon îi modelează felul în care vede Europa. Elitele continentale au „permis prăbușirea completă a Vestului iudeo-creștin în Europa“. Europa văzută de Breitbart este un coșmar distopic al se­cularismului, state sociale insolvabile și minorități etnice alienate care disprețuiesc valorile occidentale. Bannon vede în re­vol­ta partidelor populiste de extremă-dreap­tă din Europa „o mișcare Tea Party glo­bală“ a „clasei de mijloc“, iar astfel de sen­timente anti-UE par să modeleze și pri­mele acțiuni ale Administrației Trump. Trump chiar a numit UE drept un „ve­hi­cul pentru Germania“ și a prezis că Ma­rea Britanie și, probabil, alte națiuni ar în­flori în afara acesteia.

 

Perspectiva lui Bannon asupra Rusiei este mult mai complexă. El a descris-o ca pe o „cleptocrație... o putere imperialistă ca­re [dorește] să se extindă“. Îi avertizează pe conservatori să nu fie nu seduși de dis­cursul Kremlinului care prezintă Rusia drept apărătoarea „valorilor tradi­țio­na­le“. Dar Bannon minimizează amenințarea ru­să în raport cu „Islamul radical“, care ar pu­­tea „eradica complet tot ceea ce ne-a fost lăsat moștenire în ultimii [2000] ani“.

 

Acest „război global existențial“ îm­po­triva „fascismului islamic“ este pentru Ban­non preocuparea de politică externă fundamentală. Analogiile frecvente cu asediul Vienei sugerează credința într-un conflict ciclic, inevitabil între Islam și Oc­cident. Refugiații musulmani nu sunt „de­mocrați jeffersonieni“, iar integrarea ade­vărată este imposibilă. Bannon a explicat odată criza refugiaţilor citând din con­tro­versatul roman al lui Jean Raspail (Tabăra Sfinților) unde elitele franceze naive și emoționale impun sinuciderea națională prin deschiderea frontierelor către mi­gra­ția în masă din India și Orientul Apropiat. Bannon pare să împărtășească politica ra­di­cală a lui George W. Bush asupra Ori­entului Mijlociu, dar fără respectul aces­tuia pentru Islam sau aspirația de a cons­trui societăți libere acolo. Este o rein­ter­pretare nihilistă, cinică a neocon­ser­va­to­rismului.

 

Influențele huntingtoniene

 

Mai mulți comentatori consideră că Ban­non a fost influențat de faimosul politolog Samuel Huntington. Stephen Walt crede că Bannon și Administrația Trump „ope­rează într-un cadru huntingtonian ex­tins al ciocnirii civilizațiilor“ și care le determină modul în care își identifică prie­tenii și dușmanii din afară.

 

Bannon și Huntington împărtășesc pa­ra­lele notabile în gândirea lor. Ambii accen­tuează puterea loialităților civilizaționale și culturale în modelarea tendințelor geo­politice. Cei doi pun la îndoială capa­ci­ta­tea de reconciliere a Islamului cu de­mo­cra­ția liberală pe fondul postulatelor teo­lo­gi­ce inerente religiei și care se află la ori­gi­nea expansiunii politice și a cuceririlor. Textul extrem de controversat al lui Hun­tington Cine suntem noi? pune sub sem­nul întrebării perspectivele de asimilare a imigranților latino. Totodată, el a postulat o prăpastie între „naționalismul“ ameri­ca­nilor obișnuiți și „cosmopolitismul“ unei elite globalizate, centrate pe impunerea unor preferințe politice nepopulare pri­vind comerțul, imigrația și politica exter­nă. Huntington a văzut în mod similar că Statele Unite erau amenințate de creșterea economică a Estului („afirmarea asia­ti­că“) și de militantismul și de expansiunea demografica a lumii musulmane („resur­genţa Islamică“); o amenințare redusă era de așteptat din partea Rusiei, a cărei in­fluență regională ar trebui să fie res­pec­tată.

 

Ideologul dogmatic

 

În cele din urmă, totuși, filozofia lui Ban­non se îndepărtează profund de faimosul teoretician al relațiilor internaționale. Huntington a recunoscut o diviziune între „Islam“ și „Occident“, însă el a insistat asupra faptului că asta nu înseamnă „do­uă părți omogene aflate într-o confrun­tare rigidă“. În eseul său publicat în Fo­reign Affairs, Huntington spunea că ci­vilizațiile mai asertive, precum cea chi­ne­ză și islamică, necesită un răspuns ferm. Dar ascensiunea lor implică pentru Occi­dent și necesitatea „de a dezvolta o în­țe­legere mai profundă a presupozițiilor ca­re stau la baza altor civilizații... și de a identifica elementele comune dintre Occi­dent și celelalte civilizații“. Nici Bannon, nici Trump nu par interesați de respon­sa­bilitatea de a înțelege lumea în termenii proprii.

 

Totodată, teoria relațiilor internaționale expusă de Huntington conduce la reco­man­dări profund diferite de cele pe care le vede Bannon. După cum scrie în con­cluzia celebrei sale cărți Ciocnirea civi­li­zațiilor și Refacerea Ordinii Globale, Occidentul reprezintă o comunitate isto­rică unică. Dar supraviețuirea ei ar fi cel mai bine realizată nu prin retragerea în state-națiuni izolate și deconectate, ci „printr-o mai amplă integrare politică, economică și militară“, pentru a „proteja cultura occidentală“.

 

În timp ce cititorii contemporani ar putea fi surprinși de separarea dintre civilizația nord-americană și cea latino, Huntington crede că aceste diferențe culturale cer im­plicarea activă a Statelor Unite pentru a aduce țările din America de Sud și Cen­trală mai aproape de modelele insti­tu­țio­nale occidentale.

 

Contrar lui Bannon sau Trump, Hun­ting­ton nu a declarat niciodată că prostia, in­competența sau slăbiciunea elitelor occi­dentale ar fi cauza principală a declinului european și american. Niciun lider nu poa­te scăpa de realitățile demografice, eco­no­mice și geopolitice care favorizează cultu­rile și statele non-vestice ascendente. Așa cum Ciocnirea civilizațiilor evidențiază în mod repetat, această realitate trebuie să inspire un statecraft occidental care acceptă calm sfârșitul „poziției dominante de neegalat“ și răspunde noilor realități inevitabile cu un amestec de prudență și curaj.

 

În ultimii săi ani, Huntington și-a asigurat publicul că nu a fost un „ideolog dog­ma­tic“. Numai de-am putea spune același lu­cru și despre Bannon - un om care în mod ironic ar putea accelera chiar declinul Occidentului pe care l-a văitat de atâta timp. 

TAGS : Steve Bannon Trump SUA Rusia America first razboi
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
2316
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis