Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Casa Îngerului fără dantele. Reportaj final în Grand Place
Brindusa Armanca - - - -
2017-04-11
Cultura
0

Dedicat unei arte și unui meșteșug în extincție, magazinul de dantele din Casa Îngerului a fost, pesemne, părăsit de îngerul său păzitor.

 

21 martie 2017, orele 21.30. Grand Place din Bruxelles, cel mai vizitat spațiu tu­ris­tic bruxellez, este plin de lume străină, mai ales tineri care își fac nesățioase selfie cu telefoanele în vârf de băț sau depărtând brațul atât cât să încapă scăfârliile turtite în ecran, pe fondul fabuloaselor clădiri de se­col XVII luminate artistic. Câteva zile însorite, fără obiș­nuitele ploi, au produs temperaturi îngăduitoare pentru plimbări prelungite de seară. Probabil că bel­gianul de baștină detestă să se plimbe pe aici, simțindu-și orașul co­tropit de turiștii voioși care stau ciorchine pe gard să vadă statuia pitică botezată Manneken Pis, mănâncă ciocolată, scoici și cartofi prăjiți, fotografiind totul, pentru a trimite instantaneu pozele pe Facebook.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/DSC06931.jpg

 

In afară de restaurantele care își eta­lează moluștele, de ciocolaterii și ma­gazinele de suveniruri, la ora târzie de seară prăvăliile sunt ferecate. În mod surprinzător, luminile aris­toc­ra­ticului magazin de dantele dintre res­ta­u­rantul Velierul de Aur și ciocolateria Go­diva sunt aprinse, iar ușile deschise. Cele două vitrine spectaculoase, unde poți ve­dea ca într-o dioramă istoria celebrei dan­tele belgiene, suferă de o inexplicabilă de­zordine și sunt obturate de anunțuri ti­părite pe hârtie banală, în dezacord cu ștai­ful magazinelor de lux: „Last days be­fore closing“, „21 March“, „Excepțional prices: 50%, 70%, 80%“, „Liquidation“. Chiar să nu știi engleza și tot înțelegi, în limbajul internațional al shoppingului, că frumoasa prăvălie Rubbrecht, așa cum es­te inscripționat numele pe frontonul Mai­son de L’Ange, se închide.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/DSC06936.jpg

 

Înăuntru, un cuplu de italieni negociază dantele vechi, de secol XIX, dacă e ade­vă­rat ce explică femeia între două vârste ca­re scoate din cutii de lemn gulere crem din dantela cea mai fină. În urmă cu un an, marfa asta se vindea cu mii de euro, acum se discută de sute sau chiar de zeci. Peste tot sunt afișate 2 euro, 3 euro, 5 eu­ro, prețuri de neimaginat altădată, când in­trai cu sfială, ca într-un muzeu, fără a în­drăzni să cumperi.

 

La celălalt pult, o doamnă în vârstă strân­ge cu mâini delicate marfa lăsată pe tej­ghea de alți curioși, mutând-o dintr-o par­te în alta, fără vreo logică. Pare ră­vă­șită. Își trece des mâna dreaptă prin păr, apoi își adună car­diganul cenușiu de angora cu un gest de au­toprotecție. Decid să cum­păr ceva, să dau lovitura. Aleg un guler superb redus acum de la câteva sute de euro la 30. Mai cer un flu­ture, șervete de masă din batist ajurat și câteva dan­tele mici, splen­dide, pentru daruri. „De ce închideți?“, întreb. „Tre­buie să acceptăm că s-a terminat“, răs­punde doamna în vârstă. „Nu mai există interes pentru ce vindem noi de 44 de ani, aici, în Grand Place. Tinerii nici nu se mai opresc la vi­trine, lumea nu mai cumpără, nici Bru­xelles nu mai e ce a fost“, spune cu amă­răciune, mângâind broderia decupată a fe­ței de masă întinse pe tejghea.

 

 

Afacerea familiei Rubbrecht a în­ceput în anii ’70, exact în lo­ca­ția de acum: Maison de L’Ange nr. 23, Casa Îngerului, situată între Casa Velierul de Aur, cândva sediu al breslei croitorilor, și Casa lui Joseph și a Annei de la nr. 21-22. Este uimitor, pentru vizitatori ca mine din țări ex-comuniste, unde sub dictaturi s-a es­tompat, dacă nu s-a șters complet, noțiu­nea de proprietar, cum edificii originare din secolul al XII-lea sau al XV-lea păs­trează intactă istoria posesorului, arhi­tec­tului, restauratorului ș.a.m.d. La Maison de L’Ange a fost locuința negustorului Jean de Vos, brutar și patiser din secolul al XVI-lea, bunicul sculptorului Marc de Vos, care și-a lăsat amprenta în lucrări de fațadă din Grand Place, ca Maison de Re­nard, Maison de Brasseurs sau în in­te­riorul Catedralei Notre-Dame de Sablon. Casa a fost distrusă în 1695 de trupele fran­ceze ale mareșalului de Villeroy și refăcută doi ani mai târziu, în stil baroc, probabil după proiectul urbanistului-șef de atunci, Guillaume de Bruyn. De altfel, anul 1697 este gravat în piatra construcției ca dată a reconstrucției. După două secole, Casa Îngerului primește o fațadă nouă semnată de arhitectul A. Samyn, cu pilaștri și ca­piteluri ionice, cu ornamente în formă de frunze de acant și trei vase de piatră, cum cerea moda vremii.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/DSC06937.jpg

 

În acest loc prestigios a stat magazinul de dantele Rubbrecht, afacere de familie a lui Frans și a Annei Rubbrecht, preluată de la o verișoară care ținuse buticul din 1957. Lo­go-ul e un desen stângaci cu o dan­te­lă­reasă lucrând pe fundalul Primăriei. Fa­milia s-a mândrit mulți ani cu o ex­clu­si­vi­tate: a rămas singurul magazin de dantele din Grand Place capabil să ofere dantele autentice de colecție, dar și creații proprii, demne de competiție. De altfel, Eline, fiica Annei, întâlnită în ultima seară a acestei aventuri, este și creatoare de dan­tele, prezentate la Expoziția Uni­ver­sală de la Madrid în 1992.

 

 

Locul magic din Grand Place a atras multă vreme lume bună, dispusă să asculte explicații in­teresante despre tradiția dantelei belgiene, despre stiluri și aportul artistic al unei meserii căzute azi în de­suetudine. „Încă mai avem câteva lu­cră­toare care scot minuni din mâinile lor, după modelele tradiționale cele mai com­plicate, dar fac și dantele moderne“, îmi mărturisea Anna Rubbrecht, arătându-mi câteva exemplare de o melancolică fru­mu­sețe. Dantele diafane, ușor îngălbenite, dan­tele ca spuma, închipuind rețele flo­ra­le sofisticate, gulerașe brodate pentru fe­tițe, batiste străvezii din bumbac cu bor­dură îngustă de dantelă și monogramă, o imensă față de masă cât peretele pentru sufragerii princiare, toate acestea vor fi îm­pachetate și vândute „en gros“ sub pre­țul lor sau aruncate pe Internet, la che­re­mul ignoranților. De altfel, superbele fețe de masă din chiffon, cu broderie spartă și aplicații dantelate, cu șervete asortate și coșuri de pâine din dantelă apretată, se cheamă „art de la table“, arta mesei, in­dicând un stil de viață elegant și tihnit. Cui îi mai trebuie așa ceva, în vremuri când prânzul se ia pe un colț de masă stil IKEA, pe fugă, din recipiente plastifiate, fără protocol și, adesea, fără respect de sine? Și evenimentele nunții, botezului sau al comuniunii au coborât standardul, ape­lând la îmbrăcămintea rituală mai ie­f­tină, made in China sau, pentru mirese, made in Italy. Iar somptuoasele gulere de dantelă nu se potrivesc deloc cu blugii sfâ­șiați și bocancii cu care delicatele dom­nișoare ale secolului XXI tropăie acum pe piatra cubică din Grand Place.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/DSC06941.jpg

Dantela de Bruxelles este dantelă „de bobină“, spre deosebire de dantela „din ac“ sau dantela stil „panglică“ tradițională la Bru­ges. I se mai spune și „dan­telă pe pernă“, fiindcă bobinele care con­duc ața subțire ca firul de păr se sprijineau pe o pernă tubulară, pentru a face mai eficace mânuirea lor. O ter­minologie teh­nică misterioasă, ca punctul „Rosaline“ sau punctul „Duchesse“, după numele du­cesei de Brabant, e susceptibilă de a as­cun­de povești. Însăși Marie-Henriette de Aus­tria, soția regelui Leopold al II-lea, era crea­toare de dantele și susținea atelierele din Bruxelles. Informații de acest fel aflăm dacă vizităm cel mai bine ascuns muzeu bruxellez, din Rue de Violette 12, Muzeul cos­tumului și dantelei. Manufactura dan­telei datează din secolul al XV-lea la Bru­xelles și a fost atestată prima oară într-o listă prezentată Prințesei Mary a Angliei în 1543. Itinerariul muzeal are darul de a te aduce cu picioarele pe pâmânt: după hai­nele ample ale Renașterii, ornate som­p­tu­os cu un meșteșug admirabil, având fi­re­turi, pietre semiprețioase și dantele pre­ți­oase, îmbrăcămintea se simplifică de-a lungul secolelor până la mi­ni­ma­lismul prac­tic de azi. Cobori la parterul mu­zeu­lui, îți iei „fâșul“ din cuier și te retragi discret, ca unul prost îmbrăcat, nimerit la bal. Am înțeles mai bine de ce se închide frumosul butic Rubbrecht. De­dicat unei arte și unui meșteșug în ex­tincție, ma­ga­zi­nul de dantele din Casa În­gerului a fost, pe­semne, părăsit de îngerul său păzitor. Am stat până   s-au stins toa­te luminile. Era ultima zi și ultima oră a zilei. 

 

TAGS : Casa Îngerului Grand Place Bruxelles
Mai multe din Cultura
Comentarii
Total 0 comments.
2891
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.