Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Lumea patimilor
2017-04-10
8
Se socoteşte că intrarea lui Iisus în Ierusalim e anticipată, în Vechiul Testament, de cartea profetului Zaharia (9, 9-10). Atmosfera generală este de bucurie. A venit Împăratul! Şi odată cu el, o universală promisiune de pace:

 

”…Voi nimici carele de război şi caii din Ierusalim şi arcurile de război vor fi nimicite.” A doua zi după intrarea triumfală a Împăratului în oraşul martirizării sale, începe Săptămîna Patimilor. Începe şi o istorie a păcii? Se curăţă lumea de instrumentarul războiului? În mod evident, nu. Avem dreptul, în acest caz, să vorbim de un eşec al misiunii hristice sau de o victorie infinit amînată? Răspunsul ”teologic corect” este că textul nu trebuie citit în litera lui, în anecdotica lui exterioară. Nu e vorba, pur şi simplu, de intrarea Fiului lui Dumnezeu într-un oraş iudaic. E vorba de perspectivele pe care le deschide gestul Lui pentru ”mulţimile” dinlăuntrul nostru, pentru ”legiunea” relelor interioare, cu care avem de luptat pentru a ne găsi liniştea. Intrarea lui Iisus în Ierusalim e zadarnică dacă El nu intră în cetatea lăuntrică a fiecăruia dintre noi şi dacă, acolo, nu e bine primit. Întîlnirea dintre Logos şi omul creat nu e o ”petrecere” euforică. E începutul unei lupte, al unei pătimiri şi al unei răstigniri transfiguratoare. În locul unei suferinţe fără orizont, ni se promite o suferinţă deschisă spre soluţie: o speranţă.

 

Pe acest fundal, multiplicarea planetară a violenţei pare să semnaleze o lume care n-a ieşit încă din ”Săptămîna Patimilor”. ”Noutatea” patetică a situaţiei este că se face război în numele Celui care a venit să aducă pacea. Iar firea omenească dă semne tot mai neruşinate de îndrăcire, adică de prostie sîngeroasă. Zi de zi, peisajul din jur arată ca o antologie de dezastre: Charlie Hebdo, atentat într-o piaţă din Berlin, cu morţi şi răniţi, atentat la Stockholm, cu morţi şi răniţi, atentat la Londra, cu morţi şi răniţi, explozie la metroul din Sankt Petersburg, arme chimice şi bombardamente în Siria, ţicneală ameninţătoare în Coreea de Nord, asta ca să rămînem la nivel macro. Dar avem şi ştiri despre un pacient care, într-un spital bucureştean, înjunghie alţi doi pacienţi şi o infirmieră, despre bărbaţi care îşi căsăpesc iubitele, sau le incendiază maşina, despre copii de cîteva luni ucişi, sau abandonaţi, despre jocuri electronice care duc la sinucidere etc. Ce se întîmplă? Suntem ”ispitiţi” să nu mai credem în nimic? Avem de trecut un test, supraomenesc, al disperării? Ni se pun la încercare răbdarea, bunătatea inimii, încrederea în sens şi în protecţia divină?

 

Cititi in continuare pe adevarul.ro

TAGS : saptamana patimilor iisus razboi andrei plesu
Recomandari
Comentarii
?????? 2017-04-17
Dintre "Danga langa, langa danga" și "Rap, rap, rap și zâng, zâng, zâng", dumneavoastră despre care considerați cå are o valoare estetică mai ridicată ?
Voltaire în 1767 2017-04-16
In a letter to Frederick II, King of Prussia, dated 5 January 1767, Voltaire ( 1694 – 1778)  wrote about Christianity:

"Our [RELIGION] is assuredly the most ridiculous, the most absurd and the most bloody religion which has ever infected this world. Your Majesty will do the human race an eternal service by extirpating this INFAMOUS SUPERSTITION, I do not say among the rabble, who are not worthy of being enlightened and who are apt for every yoke; I say among honest people, among men who think, among those who wish to think. … My one regret in dying is that I cannot aid you in this noble enterprise, the finest and most respectable which the human mind can point out.."

 Ok ...traducerea la textul lui Voltaire de mai sus...

 Într-o scrisoare către regele Frederick al II- lea al Prusiei datată 5 Ianuarie 1767, Voltaire a scris despre religia creștină .

" RELIGIA noastră este în mod sigur cea mai ridicolă, cea mai absurdă și  cea mai  criminală religie care a infectat vreodată această lume. Majestatea voastră ar face rasei umane un serviciu etern prin extirparea acestei INFAME SUPERSTIȚII, si nu ma refer la un serviciu pentru oamenii simpli, care pot fi luați oricînd peste picior și care nu merită să fie educați, ci mă refer aici la oamenii onești, la oamenii care gîndesc, la oamenii care vor să gîndească ..... Regretul meu, acum cind mă apropii de sfîrșitul vieții este că nu vă pot ajuta în această nobilă acțiune, cea mai bună  si respectabilă către care inteligența umană poate ținti ."
?????? 2017-04-14
Când considerați că se va cumpăra presă scrisă de la distribuitorii autorizați, justificată de calitatea și conținutul ei ?
Mircea Dragomir 2017-04-12
Probabil că ceea ce se întâmplă la nivel macro nu este decât reflexia fidela a conflictelor noastre interioare şi în acest caz este adevărat ceea ce ne-a învăţat Domnul nostru Iisus Hristos: "Curăţă mai întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară." De aceea, nu cred că prin legi şi măsuri exterioare se va rezolva problema violenţei, după cum se şi observă de altfel eşecul acestor eforturi (fie că se recunoaşte, fie că nu). Probabil că soluţia (pentru creştin) este la nivel individual, după modelul hristic: "Ia-ti crucea si urmeaza-mi Mie.", adică, acceptă contextul istoric în care eşti situat (prin voia lui Dumnezeu), şi cu toate adversităţile suferite, nu te lăsa abătut de pe calea cea strâmtă.
Peste toate astea, Mântuitorul spune des în Evanghelii: "Nu vă temeţi!", ba chiar îi ceartă pe ucenici când aceştia dau dovadă de slăbiciune în faţa primejdiilor: "Pentru ce vă este frică, puţin credincioşilor?" Pentru astfel de cazuri, un ajutor psihologic pentru "atacul de panică", este îndemnul: "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." Cu alte cuvinte, nu moartea în sine constituie marea problemă, ci cum ne prezentăm în faţa "Celui ce va aduce orice faptă la judecată". (Eclesiast 12, 14)
Joaquin Murieta 2017-04-10
Presupun ca era catolic calugarul din Cantelbury citat de Pleshu. Anglia este plina de ruinele bisericilor si manastirilor catolice. In Irlanda Cromwell a ucis 70% din populatia Irlandei in incercrea de a starpi catolicii. Nici comunistii nici nazistii impreuna nu au distrus atatea biserici si ucis atati crestini ca Blestematii Anglo-Saxoni. Acum Blestematii Anglo-Saxoni ajuta ISIS sa ucida crestinii din Syria si Egipt. De la catolici ura Blestematilor Anglo-Saxoni se extinde asupra intregii "rase Latine" indiferent ce religie au Latinii. In SUA sunt mai multe orase denumite "Vandalia". Pentru Blestematii Anglo-Saxoni a "Vandaliza" deci a ucide Latinii este o indatorire patriotica si Vandalii din antichitate care au distrus Roma sunt considerati patrioti Anglo-Saxoni.
Rottendame 2017-04-18
De ce 'blestematii anglo-saxoni'? De ce nu si 'blestematii catolici', 'blestematii ortodocsi', 'blestematii crestini'? Ce te indreptateste sa declari 'blestemat' un grup etnic? Ce-ar fi sa-i declaram 'blestemati' pe toti ce care nu sunt ca noi?
Dinu 2017-04-13
N-ar fi mai simplu sa consultati un psihiatru,stimata doamna?
pirvu ion-anton 2017-04-10
doresc titlul cartii ...multumesc
Total 8 comments.
15836
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.