Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Regatul Unit - dezertor sau partener?
2017-04-04
2
Dacă Berlinul și Parisul riscă un carnagiu economic prin tratarea Marii Britanii ca pe un proscris, atunci ne întoarcem în Europa anilor ’30.

 

La 29 martie, prim-ministrul britanic The­resa May a activat Articolul 50 din Tra­tatul de la Lisabona. Donald Tusk, pre­șe­dintele Consiliului European, a fost in­for­mat că Marea Britanie in­ten­ționează să părăsească UE. Măsura a fost urmată a doua zi de publicarea unei „carte albe“ pe așa-numita „Lege a Marii Abrogări“. Acest proiect de lege va in­clude încorporarea nor­me­lor și reglementărilor UE în legislația Regatului Unit pen­tru perioada de tran­zi­ție, indicând Uniunii că Ma­rea Britanie nu are intenția de a-și di­mi­nua standardele în etapa post-Brexit în do­menii precum drepturile consu­ma­to­ri­lor, piața muncii sau mediul.

 

Pe 31 martie, când UE a publicat criteriile detaliate pentru negocieri, s-a insistat pen­tru o „abordare în etape“ care să re­gle­menteze plecarea Marii Britanii înainte de a discuta despre natura viitorului re­lației bilaterale. Aceste criterii îi conferă ne­gociatorului-șef al UE, Michel Barnier, mandatul de a începe discuțiile, probabil, până la sfârșitul lunii mai. Din punct de ve­dere legal, Marea Britanie rămâne pen­tru următorii doi ani un stat membru al UE, cu toate drepturile și responsabilitățile conexe. Însă există în mod clar un deza­cord, miza fiind una de priorități: dacă termenii ieșirii Marii Britanii trebuie să fie sau nu reglați înainte de începerea ne­go­cierilor despre viitorul relațiilor, mai ales în ceea ce privește perspectiva unui acord co­mercial.

 

Taberele pro și contra

 

O mare parte dintre britanicii susținători ai UE se agață de credința că, pe măsură ce situația economică se înrăutățește, Ma­rea Britanie și-ar putea schimba poziția op­tând pentru rămânerea în Uniune. Un punct de vedere împins în mod constant de presa continentală, care se bucură de o susţinere puternică la BBC, descrie o Mare Britanie în pragul tensiunilor teritoriale, fragilă din punct de vedere economic, cu un serviciu public ineficient. Unul dintre cei mai cunoscuți filosofi britanici, A.C. Gray­ling, scria recent pe Twitter: „Brexit-ul nu se va întâmpla. Trebuie să ră­mâ­nem hotărâți, concentrându-ne asupra obiectivului: Marea Britanie în UE. Aceas­tă tentativă de lovitură va fi oprită“.

 

Tabăra „Leave“ proiectează o narațiune di­ferită. Aceasta subliniază faptul că Ma­rea Britanie are a doua cea mai mare eco­nomie din Europa, cu o rată de creștere semnificativ mai mare decât restul UE, pre­cum și cu o rată a șomajului la ju­mă­tate. Inițiativa a rămas de partea celor care au câștigat referendumul din iunie anul trecut. Marea Britanie nu a fost ni­ciodată împăcată cu centralizarea ma­ni­festată de UE, cu birocrația care impunea standarde și reglementari în domenii ale vieții aflate cu mult dincolo de piața co­mună inițială.

 

Tabăra pro-UE este puternică în Londra, Irlanda de Nord și Scoția. Însă, în Scoția, un sondaj recent a arătat că 62% dintre lo­cuitori se opun oricăror acorduri separate privind comerțul și imigrația cu UE. Na­ționaliștii aflați la guvernare nu au reușit să câștige sprijinul majorității pentru un acord separat confuz, care în acest mo­ment ar presupune ca Scoția să adere la Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) sau la Spațiul Economic European, dar nu și la UE. După Bre­xit, cei mai mulți dintre sco­țieni sunt în căutarea unui obiectiv similar oa­me­nilor din restul insulei.

 

Ar fi greșit să vedem Bre­xit-ul ca pe un vot pentru izolaționism. 88% dintre bri­­tanici vor comerț li­ber cu UE și aproape 70% con­troale mai stricte asu­pra imigrației - un indiciu clar că dorința oamenilor pentru su­ve­ra­ni­ta­te nu înseamnă și protecționism economic.

 

Optimiști vs. pesimiști

 

Cu certitudine, negocierile din urmă­toa­rele 18 luni vor fi dure și cu siguranță vor fi momente în care diferențele vor părea imposibil de împăcat. În general, punctul de vedere optimist este acesta: furia ini­țială și neîncrederea în votul Marii Britanii vor fi înlocuite cu o atitudine pragmatică cu cei mai mulți dintre jucătorii cheie, acceptând că o relație strânsă cu Marea Britanie după Brexit consolidează UE, nu o slăbește.

 

Perspectiva pesimistă spune că spiritele doctrinare, precum Jean-Claude Juncker și Guy Verhofstadt, negociatorul Par­la­men­tului European pentru Brexit, vor prefera linia dură. Ei vor încerca să facă un exemplu din Marea Britanie, astfel încât să descurajeze celelalte state mem­bre în care există niveluri ridicate de eu­roscepticism să o urmeze. Barnier a men­ţionat deja că Marea Britanie ar trebui să plătească „cheltuieli de divorț“ de până la 50 de miliarde lire sterline. Regatul Unit e al treilea cel mai mare contributor la bu­getul UE și s-a angajat să plătească pâ­nă în momentul ieșirii efective. Dar o amen­dă pentru ieșirea dintr-un club pen­tru care s-a plătit în mod regulat un abo­na­ment este puțin probabil să fie acceptată.

 

Se poate, însă, avansa un argument de a plăti în zonele în care Marea Britanie a primit ceva. De exemplu, în cazul în care universitățile din Marea Britanie doresc să rămână implicate în marile programe de cercetare academice ale UE, acesta este un domeniu pe care Londra ar putea deci­de să îl cofinanțeze și în viitor, pe termen lung.

 

Liderii de afaceri din țări precum Ger­ma­nia, care au un excedent comercial imens cu Marea Britanie, preferă să evite o con­fruntare cu Marea Britanie. Volumul co­merțului dintre Germania și Marea Bri­tanie este de 130 de miliarde de euro anual. Excedentul comercial al Germaniei cu Marea Britanie constituie 1,6% din PIB-ul german. Dacă Berlinul și Parisul ar risca un carnagiu economic prin tratarea Marii Britanii ca pe un proscris, atunci ne-am întoarce în Europa anilor ‘30, nu în Europa lui Schuman și a lui Monnet din anii ‘50. Probabil că Germania va încerca să ajungă la un compromis cu o țară pro-piață, deschisă și pragmatică, precum Ma­rea Britanie, în timp ce Franța (astăzi mai puțin influentă decât înainte) vrea să pedepsească Marea Britanie. În pofida ro­lu­lui pe care UE l-a avut pentru cons­trui­rea unei Europe pașnice, nu este inevitabil ca pragmatismul să prevaleze. Dacă Emma­nuel Macron și Martin Schulz, doi eurofili convinși, vor ajunge până în toamnă să conducă Franța și Germania, atunci este mai puțin probabil ca ei să fie interesați într-un deal decât Angela Merkel. Și to­tuși, cât de ușor o să le fie pentru a obține sprijinul pentru o strategie de pedepsire a „dezertorului“ britanic?

 

Pârghii de negociere

 

Există linii majore de fractură în interiorul UE din cauza marilor eșecuri politice în­registrate în zona monedei unice și a imi­grației. Instituțiile, dar și Germania sunt adesea blamate. Statele scandinave și multe dintre țările aflate la frontierele es­tice ale UE se tem că o eventuală altercație cu Marea Britanie ar slăbi în continuare UE, făcându-le vulnerabile la zăngănitul de sabie rusesc sau chiar mai rău. Exper­tiza Marii Britanii în sfera securității și contribuția sa la apărarea europeană nu poate fi replicată de un alt stat membru.

 

Pe 29 martie, prim-ministrul britanic a su­gerat că este foarte probabil să insiste asupra unor negocieri paralele privind co­merțul și cooperarea pe dimensiunea de securitate. Marea Britanie are, probabil, cele mai eficiente servicii de informații și forțe militare din Europa și ar fi naiv să nu le utilizeze ca pârghii de negociere, în cazul în care UE joacă dur: amenințarea implicită este aceea că, în cazul în care UE va adopta o linie dură privind comerțul, atunci cooperarea pe dimensiunea de se­cu­ritate poate să fie o victimă a intran­sigenței Bruxellesului.

 

Legăturile comerciale dintre Marea Bri­ta­nie și UE pot continua chiar și dacă nu există un acord și scenariul unui hard Bre­xit devine realitate. Odată ajunsă în afara uniunii vamale, Marea Britanie ar putea să încheie propriile acorduri comerciale cu 85% din economia mondială de dincolo de UE. Astfel, ar beneficia de prețuri de import mai mici pentru că nu va mai fi nevoită să plătească tariful extern comun impus de Bruxelles. Desigur, un acord de liber schimb ar fi de pre­ferat, dar chiar și în absența unuia, Marea Britanie ar putea să aibă tranzacții comerciale cu UE pe ace­eași bază ca și ce­le­lalte economii im­por­tante. În momentul de față, Marea Bri­tanie derulează schim­buri comerciale în­tr-o proporție mult mai mare cu restul lu­mii pe baza normelor WTO.

 

Guvernul conservator vrea ca UE să-și re­vină și să fie o entitate eficientă și puter­nică. Nu își dorește să devină un con­tra­model, ispitind alte țări să-i urmeze exem­plul și să plece. Dar, în cazul în care, din motive ideologice, caută să pedepsească Marea Britanie, chiar cu riscul auto­mu­ti­lării unei entități europene deja slăbite, atunci UE se transformă în ochii multora din Marea Britanie într-o putere ostilă.

 

Viitorul Europei post-Brexit

 

Separat de chestiunea Brexit-lui, pare că UE abandonează perspectiva unui design grandios pentru Europa. Starea de spirit dominantă la aniversarea celor 60 de ani la Roma indică faptul că se urmărește mai degrabă o Europă cu multiple viteze decât o nouă etapă de integrare ambițioasă, care necesită modificarea tratatului. Ar fi, probabil, văzută ca o mișcare inteligentă în Londra, în cazul în care UE ar decide, de asemenea, să modifice normele sale de liberă circulație și să suspende zona Schen­gen fără pașapoarte. Aplicarea Schen­ge­nu­lui a fost deja suspendată de mai multe țări și este greu de crezut cum într-o epo­că a insecurității și a terorismului, UE poa­te să-și mențină granițele deschise.

 

Nu au existat partide câștigătoare în Ma­rea Britanie la 29 martie, o zi care sem­na­lează sfârșitul experimentului de împărțire a suveranității cu alte 27 de țări. Marea Bri­tanie speră să-și continue călătoria post-UE într-o manieră discretă. Nu vrea să arate ca un câștigător, amplificând dezo­rientarea Bruxellesului. Scrisoarea pre­mie­rului May către Tusk a fost plină de laude la adresa UE. Timp de două generații, Marea Britanie a încercat să fie parte din­tr-un experiment de partajare a suve­ra­nității. Dar rămâne prea diferită de ma­jo­ritatea statelor continentale și mai ales de Franța și Germania.

 

Birocrațiile puternice, intruzive, dominate de funcționari care proiectează încredere de sine, precum Emmanuel Macron, nu au fost niciodată o trăsătură notabilă a po­li­ticii britanice moderne. Supremația par­lamentului a continuat să fie un element central al politicii locale și pericolul per­ceput în timp ce Camera Comunelor se trans­forma într-o simplă bandă rulantă pentru torentul de directive europene a fost una dintre nemulțumirile cele mai con­sistente față de UE.

 

Germanul Thomas Kielinger, un vechi observator al britanicilor, consideră că „Ma­rea Britanie este o națiune maritimă și, prin urmare, este obișnuită cu in­cer­titudinea. Chiar și-o dorește“. Europenii continentali trebuie să înceteze să mai in­terpreteze evenimentele britanice în ste­reotipuri și să realizeze că Marea Britanie poate fi un aliat puternic și de încredere pe flancul vestic al UE.

 

Traducere de OCTAVIAN MANEA

TAGS : UE Donald Tusk Tra­tatul de la Lisabona Marea Britanie
Recomandari
Comentarii
profesoru 2017-04-04
Corect. Ar fi de dorit ca UE să abordeze în mod constructiv negocierile pentru Brexit, fără să încerce să-i pedepsească pe britanici.
Toată lumea ar avea de pierdut. Britanicii nu sunt uşor de intimidat.
Gheorghe Popescu 2017-04-05
Doar rusii tai au de cistigat. Nu te doare gura de cind ti-o racesti pe aici pe blogurile romanesti?
Total 2 comments.
12623
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.