Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Japonia, Țara iluziilor
Doina Papp - - - -
2017-04-04
Cultura
0

Compania Noism a ales să reprezinte La Bayadère mai ales pentru subiectul exotic al libretului, care rimează cu spațiul japonez în care pulsează o spiritualitate adâncă dominată de idealism și mister.

 

În aceeași măsură în care se preocupă de păstrarea și transmiterea valorilor tra­di­țio­na­le proprii, japonezii par din ce în ce mai interesați de cultura europeană, pe ca­re o asimilează într-un mod subtil și din ce în ce mai extins. Un dialog Est-Vest tot mai larg, care se ma­nifestă ca o îngemănare cu vechi rădăcini în istorie, ni se dezvăluie cu fiecare prilej de întâlnire cu rea­li­zări din acest spațiu cul­tural căutat, la rându-le, de europeni. Anul trecut, un magnific spectacol cu Richard al II-lea al Teatrului Saitama din Tokio, prezentat în cadrul Festivalului In­ternațional „Shakespeare“ de la Craiova, reușea să facă din limbajul teatrului un mij­loc universal de exprimare dincolo de re­perele culturale de proveniență. Turneul de acum în România al vestitei companii de dans contemporan Noism cu La Ba­ya­dère (Țara iluziilor), la iniţiativa Japan Foun­dation, susținut de Fundația JTI, Am­basada Japoniei și Festivalul In­ter­na­țio­nal de Teatru de la Sibiu, este un nou pri­lej de a evalua modul în care se face acest transfer de valori artistice între culturi, dintre cele mai importante ale lumii.

 

Format la școala lui Maurice Béjart de la Laussane, cu o experiență însemnată în dansul și teatrul con­temporan european, co­re­gra­ful și regizorul Jo Kanamori (di­rector artistic al RYUTOPIA Niigata City Per­forming Arts Center) a înființat aceas­tă companie în 2004 cu gândul de a îm­bina creator dansul și teatrul japonez în­tr-un stil pe care l-a numit dans dra­ma­tic. Nu aș recurge la o comparație cu ceea ce europenii numesc teatru-dans, pentru a nu știrbi din originalitate conceptului. Dar, după ce am văzut La Bayadère, pot spu­ne că, dincolo de contextul specific tea­tral (sunt preluate mai ales elemente ale Teatrului Nō), noua formulă de spectacol a coregrafului japonez se aseamănă cu mo­dalitățile prin care Pina Bauch, de pildă, a impus acest gen nou. E vorba de dra­ma­tis­mul expresiei corporale, de inserturile de tip declamativ asumate de actori, de ex­punerea teatrală a su­biec­tului urmând în dans ace­leași reguli ale tensiunii sce­nice în relația dintre per­sonaje, în fine, de vizua­li­ta­tea spe­cifică la care par­ti­cipă an­samblul mijloacelor spec­ta­culare, de la decor la lu­mini, costume, recuzită.  E limpede, pe de altă parte, că noul stil e pus în slujba unui repertoriu de ins­pi­ra­ție europeană prin care com­pania Noism și-a creat și reputația de pol japonez al acestui dialog, pus sub semnul emer­gen­ței, al unei concepții inovatoare care să cer­tifice adaptarea la spiritul timpului. „Ceea ce doresc să creez, spune Jo Ka­na­mori, nu sunt opere de dans, ci o artă a interpretării, adică a compoziției, care va fi considerată în final reprezentativă pentru cultura teatrală a acestei țări [Japonia, n.n.] în secolul XXI.“ După alte ti­­tluri cunoscute din repertoriul clasic de operă și balet, Povestirile lui Hoffman, Car­­men, compania Noism a ales să re­pre­zinte La Bayadère mai ales pentru su­biec­tul exotic al libretului, care rimează cu spațiul japonez în care pulsează o spiri­tua­litate adâncă dominată de idealism și mis­ter, pe care le conține și poemul indian Sakuntala, de unde s-a inspirat inițial li­bretul. Celebra partitură muzicală com­pu­să în secolul XIX-lea de Ludwig Minkus, pentru care Marius Petipa a creat un nu mai puțin celebru balet, a servit, pe de al­tă parte, cu aerul ei romantic, dorinței re­gizorului de a crea un contrast dramatic în­tre această clasicitate și exprimarea tea­tral-coregrafică de factură modernă ur­mă­rită acum. Întregul spectacol este, de alt­fel, expresia unei interesante sinteze de epoci și stiluri. În povestea cunoscută a dansatoarei de la templu - baiadera - de ca­re se îndrăgostește fiul împăratului, sce­naristul Oriza Hirata introduce la cererea regizorului elemente din istoria și so­cie­ta­tea japoneză, așa încât, pe lângă me­lo­dra­ma produsă de uciderea dansatoarei de că­tre oamenii regelui, avem și alte conflicte de natură politică, religioasă sau de rang, întrucât în regatul cu pricina viețuiesc mai multe etnii, confesiuni etc. Relocarea poveștii în context japonez se produce și la nivelul expresiei artistice, coregrafia venind cu citate din repertoriul național bogat al dansului japonez care carac­te­ri­zează prin mișcări adecvate grupul răz­boinicilor, de pildă, sau pe al vestalelor de la templu.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-doiasdasna-papp.jpg

Imagine din spectacolul La Bayadère, prezentat de cea mai importantă companie japoneză de dans contemporan, Noism, pe scena TNB, în cadrul Întâlnirilor JTI (foto: Silviu Pavel)

 

Dincolo de elementele de con­text introduse, care lărgesc ca­drul acțiunii, ceea ce rămâne și răzbate e frumusețea și can­doarea iubirii celor doi, Mirian și Bator, exprimată de măiestria dan­satorilor-interpreți, prim-balerina trupei, Sawako Iseki, și partenerul ei, Satoshi Na­kagawa. Între ei, cea care operează cu intrigi funambulești e o apariție ciudată, o femeie misterioasă, magistral portretizată de Yuko Ishihara prin gesturi imposibil de descris, dar atât de sugestive și originale. În­tre cele două coperți ale spectacolului, ace­ea a începutului, când naratorul - un bătrân înțelept ca un oracol numit Mu­ra­kami (ce coincidență cu scriitorul atât de cunoscut!) - provoacă întoarcerea în timp, derularea legendei și sfârșitul, cu re­venirea la prezent după apocalipsa răz­bo­iu­lui, se întinde țara iluziilor, în care tră­iesc personajele noastre sperând în iubire, toleranță și înțelegere, pe de o parte, beția puterii și a bogățiilor, pe de alta.

 

În virtutea principiilor dansului con­tem­po­ran, bazat pe simbol și metaforă, ac­țiunea se desfășoară în jurul templului, re­prezentat scenografic ca un axis mundi, cel care răspândește o lumină perfidă asu­pra tronului și a celor care-l înconjoară umi­li (excepțională scenografia semnată Tsuyoshi Tane și iluminarea, care e un spec­tacol în sine). În partea a doua, cen­trul lumii se mută în regatul umbrelor, de unde-și trimite chemarea dansatoarea uci­să pentru a fi îndrăznit să-l iubească pe războinicul de alt rang și etnie. Este cel mai consistent act, din punct de vedere al poe­ziei romantice pe care o conține acest balet clasic, coregrafiat la premiera de acum două secole, de la Teatrul Mariinsky, de celebrul Nureev, în decorurile inspirate de Paradisul lui Dante de Gustave Dorée. Aici își dă măsura talentului său ex­cep­țional și coregraful Jo Kanamori care, prin­tr-un desen delicat fără excese acrobatice, pune-n mișcare o pădure de trupuri voa­late în costumele vaporoase ale celebrei case de modă Issey Miyake. Aceasta e ade­vărata țară a iluziilor, unde ajunge în fum de opium îndrăgostitul îndoliat pentru a-și întâlni iubita. În istoria acestui balet, considerat un test pentru fanii genului, dan­sul cuplului din această scenă (un celebru pas de deux) a fost tratat de fie­care dată cu grijă, așa încât partenerii să nu se atingă. Nu știu să spun dacă și în această variantă a Baiaderei se întâmplă același lucru, pentru că întreg momentul e o plutire imponderabilă care răspândește miraj și o grație desăvârșite. Dansatoarele parcă alunecă desprinse de sol, iar Satoshi Nakagawa - Bator abia de atinge cu vârful pi­ciorului podeaua. O coregrafie simplă, dar eficientă, care lasă loc dansatorului să in­vestească aceste caligrame cu trăiri și simțiri proprii, pare a fi secretul acestui dans dramatic pe care-și bazează artistul coregraf viziunea. Doi actori de teatru intervin în spectacol în tehnica cunoscută, recitativul lor asigurând episoadele rea­liste în care sunt introduse elementele na­ra­tive explicative. Combinația dintre toate aceste forme se realizează însă fără rupturi și incompatibilități, la nivelul unei sim­bio­ze care asigură unitatea stilistică și idea­tică a spectacolului. Iar țara aceasta a ilu­ziilor nu e, în concluzie, atât de eva­nes­cen­tă pe cât ne-am putea-o închipui; ea stă pe o solidă stăpânire a meseriei și o mun­că acerbă, care duce la perfecțiune ar­ta acestor minunați dansatori. Un spec­tacol model, îmbibat de frumusețe și emo­ție autentică!

 

Turneul Noism în România a mar­cat a 18-a ediție a Întânirilor JTI, prin intermediul cărora au fost pre­zentate în România nu­me­roa­se companii celebre de dans din lume. O activitate apreciată cum se cu­vi­ne, la nivelul importanței pe care o are pen­tru dialogul cultural mondial.

TAGS : La Bayadère JTI TNB Noism
Mai multe din Cultura
Comentarii
Total 0 comments.
2449
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.