Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Antena 3 spurcă UE pe un grant al Parlamentului European
2017-03-28
3
Antieuropenismul afișat zilnic de Antena 3 nu a împiedicat canalul să aplice și să ia bani din granturi europene.

 

Dezbaterea de săptămâna trecută despre jus­tiție și democrație în România, de la Bru­xel­les, a mobilizat toate resursele PSD-ALDE pentru a răstălmăci adevărul celor întâmplate acolo. Au fost puse în flanc te­le­vi­ziu­nile afiliate puterii politice – Antena 3, RTV, B1 TV și TVR cu unele emisiuni -, pu­bli­cațiile fidele, gata de atac – Cotidianul, DC News, Jurnalul național, Evenimentul zilei, Stiripesurse.ro etc. -, plus o sea­mă de site-uri harnice în pro­ducția zilnică de fake news și jurnalism de pubelă. Pe re­țelele sociale este mare efervescență, s-au ac­tivat o seamă de „patrioți“ care îi bă­lă­că­resc pe participanții de la Bruxelles ai mișcării #rezist, pe Gabriel Liiceanu și pe Monica Ma­covei. Mass-media angajate în aceste atacuri omit fără excepție că dezbaterea despre pă­că­toasa OUG 13 în Comisia LIBE a fost inițiată de PSD cu gândul de a-i aburi pe europeni cu povești de adormit copiii. Deci nu de Monica Macovei și nu de Gabriel Liiceanu. Mai omit să arate că reprezentantul guvernului, mi­nis­trul Justiției, Tudorel Toader, a avut timp su­pli­mentar alocat pentru a-și sus­ține punctul de vedere, anume că adop­ta­rea OUG 13 a fost doar „o ina­bilitate“ ce ține de ora târzie a adoptării. Că nu a convins, asta e altă trea­bă. Eșecul pres­tației sale mediocre este acum acoperit de numerosele zgomote fă­cu­te de presa an­tijustiție, care îi acuză pe Mo­nica Macovei, pe Gabriel Lii­ceanu și pe „cățeii cu tricolor în frunte“ (Cotidianul) de trădare de țară.

 

O privire peste titluri e deja edificatoare. Co­ti­di­anul, unul dintre cele mai agresive și păr­ti­ni­toare apariții din publicistica actuală, își sus­ține atacurile triviale cu editorialul lui Nis­to­res­cu, Niște europeni gogonați, și cu o fan­tas­magorie apărută sub titlul Exclusiv! Declarația explicită a lui Liiceanu despre Kövesi. DC News al vasalului perfect, Chirieac, ține subiectul, ci­tându-l in extenso pe Dragnea și croșetând titluri lungi și săltărețe, fără grija că ele ar con­ține intoxicări: Liiceanu, Bruxelles. Atac dur: a scuipat pe țară în străinătate, apoi Dez­batere LIBE Dragnea-Liiceanu: Meci dur. Așa or fi învățat la Soros sau citatul reiterat „Circ la Bruxelles, bălăcăreală isterică“. În fine, cu satisfacția lucrului bine manipulat, o știre: Dragnea îl dă în judecată pe Liiceanu. Și Eve­nimentul zilei citează din Dragnea ca din Scrip­tură și îl folosește catapultă pe Cristoiu, căruia, odată cu vanitatea, îi crește și nu­mărul de semne din titluri: Pentru o zi, șatra românească s-a mutat, cu năravuri proaste cu tot, în incinta Parlamentului European, ia­tă un exemplu pentru tinerii jurnaliști despre cum nu trebuie să se facă presă. Lui Cristoiu, disperat să fie în atenție, îi aparține și des­crierea din 2013 „Raportul MCV, o bucată de hârtie igienică“. Ceea ce unește publicațiile și te­leviziunile amintite este interesul pa­tro­na­tu­lui lor, certat cu legea, aflat în pușcărie sau în urmărire, de a lovi sistemul anticorupție pen­tru a susține sistemul mafiot care le fi­nanțează, precum și antieuropenismul / an­ti­americanismul.

 

Antieuropenismul afișat zilnic de Antena 3 nu a împiedicat canalul să aplice și să ia bani din granturi europene. Pe site-ul Antenei 3 este menționat un astfel de grant, obținut de la Par­lamentul European, pentru susținerea prin­cipiilor care ghidează Europa unită. Ce obține UE finanțând Antena 3? Picioare în fund, seară de seară, adică propagandă antieu­ro­peană, dezinformarea publicului despre rostul MCV, denigrarea politicienilor români care sus­țin UE și difuzarea de informații false. Printre emisiunile mizerabile cu scopul de a-i supune disprețului public pe tinerii care au participat la manifestațiile din Piața Victoriei este ediția din 23 martie a Sintezei zilei, dedicate lui Flo­rin Bădiță, inițiatorul rezistenței bucureștene, batjocorit de toți cei din platou în mod josnic, de la Gâdea, Ciuvică, Dana Grecu până la Alis­tar și deputatul PSD Pleșoianu. B1 TV a glăsuit prin goarna lui Mănăstire despre „pârâcioșii de serviciu“, despre „ridicare de poale în cap“ și „scandalul taberelor“, iar RTV l-a ți­nut pe Liiceanu în colimator și pe Dragnea în vi­trină, activându-l și pe Adrian Severin din puș­cărie să explice el cum e cu victimele DNA, după ce a demonstrat la Bruxelles cum e cu șpaga la (europarlamentarul) român. Pe Facebook postarea unor fotografii făcute pe furiș la dezbaterea de la Bruxelles a ocazionat revirimentul de primăvară al postacilor, dar și al prostacilor cu limbaj de mahala, care se închină la PSD și sunt analfabeți la de­mo­crație.

TAGS : Raportul MCV Par­lamentul European OUG 13 PSD
Recomandari
Comentarii
TITUS B 2017-04-15
Mare oftică! Vouă nu va ajung banii nemunciți !!
Marius Nicolescu 2017-03-28
Bunicul meu patern, care i-a asteptat pe americani pana in 1957, cand s-a stins, ar tremura de rusinea produsa acestui popor de personaje antipatice si mai ales nocive de la Gadea la Badea, Grecu si Ciuvica cu a lor Co. cu tot, la personaje ce emana ura cu fiecare articol sau aparitie televizata (Nistorescu, Cristoiu-maestrul, Dan Andronic cu zambet mereu ironic, Bogdan Chirieac). Ei emana pe deoparte ura dar emana nu mai putina inclinatie spre lingusirea mai marilor P$D, de la Iliescu, trecand prin Nastase iar acum Ponta si Dragnea. E de neepuizat curatarea de praf de pe reverul omului de la putere.
TITUS B 2017-04-15
NU AI ÎNȚELES NIMIC DIN CE SPUNEA BUNICUL TĂU!
A murit cu regretul că are un așa nepot ..... neînțelegător.
Total 3 comments.
4124
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis