Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Presiunea pe Iohannis. Ce se întâmplă dacă președintele nu îi revocă pe șefii Parchetelor
Cristian Campeanu - - - -
2017-03-19
Actualitate Interna
2

Propaganda anti-DNA are dreptate într-un singur punct: Dacă se pierde și momentul actual pentru a forța revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, și a procurorului general Augustin Lazăr, atunci „ne merităm soarta”.

 

 

 Prin „ne” înțelegându-se armata de penali politici care se află în fruntea României. Problema este că întregul efort în acest sens se lovește de un singur obstacol, dar unul major – președintele României. Din acest motiv, presiunea se va concentra din ce în ce mai mult asupra președintelui Iohannis.

 

De zece zile de când a fost publicată motivarea CCR privind ancheta DNA asupra circumstanțelor emiterii Ordonanței 13, cererile de demisie și/sau demitere din funcție a șefilor Parchetelor nu se mai opresc. Ele curg din toate părțile, a liderilor politici ai Coaliției PSD-ALDE-PMP, a televiziunilor aservite, ba chiar și din partea televiziunii de stat care a devenit refugiu și tribună a politicienilor cu probleme penale. Demisiile au fost sugerate cu mai multă sau mai puțină subtilitate de reprezentanți ai instituțiilor statului, de la ministrul Justiției la liderii celor două Camere. Atât de încărcată este atmosfera și atât de mari sunt presiunile încât pare că îndepărtarea celor doi din funcție este o chestiune de zile.

 

Traian Băsescu a declarat chiar că președintele nu poate refuza revocarea celor doi.  Adevărul este însă că președintele chiar poate să refuze revocarea. Iohannis a subliniat în două rânduri săptămâna trecută că este mulțumit de activitatea celor doi și chiar a sugerat celor care s-ar gândi să ceară revocarea să nu o facă pentru că vor fi tratați cu refuz.

 

 

Hotărârea CCR nu poate sta la baza unei cereri de demitere

 

 

Linia de atac a propagandei, în frunte cu Tăriceanu și Băsescu, este că dacă CCR a decis că șefii Parchetelor au „încălcat Constituția și separația puterilor în stat” prin ancheta pe ordonanța 13, trebuie să plece din funcții. Din păcate pentru ei, această pretenție nu „ține” decât la televizor, pentru publicul mai mult sau mai puțin ușor de influențat.

 

Curtea a decis în realitate altceva și anume că imunitatea de care se bucură parlamentarii în actul de legiferare (potrivit Constituției, parlamentarii nu pot fi trași la răspundere penală pentru modul în care votează sau pentru opiniile lor) se extinde și asupra miniștrilor atunci când aceștia emit acte normative precum ordonanțe de guvern sau ordonanțe de urgență. Prin urmare, parchetele – DNA sau orice alt organ de anchetă – nu pot cerceta modul în care a fost emisă o ordonanță nici sub aspectul oportunității (care este un atribut exclusiv politic), nici sub aspectul legalității, care este exclusiv de competența CCR, fără să încalce separația puterilor în stat. Cu alte cuvinte, CCR a decis că DNA nu poate să îl ancheteze pe Florin Iordache pentru favorizarea făptuitorului (adică pentru că a emis Ordonanța 13 cu dedicație pentru Dragnea), chiar dacă aceasta a fost principala sa intenție, pentru că ministrul Florin Iordache se bucură de același tip de imunitate ca parlamentarii. Despre implicațiile acestei decizii, care lasă în mod clar calea deschisă corupției prin însuși actul legiferării, și despre modul în care se poate limita în mod rezonabil acest pericol vom discuta în altă parte.

 

Ceea ce trebuie reținut însă în acest moment este că decizia CCR nu pune în nici un moment în discuție buna credință a procurorilor, ci doar fixează niște limite ale acțiunii acestora care nu erau deloc evidente. CCR nu a dat un verdict de abuz în cazul DNA, ci a decis că acesta și-a depășit atribuțiile legale, ceea ce, in paranteză fie spus, a făcut și CCR. Cu greu ar putea fi această decizie invocată ca temei legal pentru o eventuală cerere de revocare și, de aceea, nimeni nu a făcut-o. Prin nimeni, ne referim la ministerul Justiției și la CSM, singurele instituții care pot solicita revocarea. Pentru că oricât ar vocifera Tăriceanu și oricâtă galerie ar face Băsescu, revocarea șefilor parchetelor este o afacere cu trei jucători: ministerul Justiției, CSM și, în cele din urmă, președintele României.

 

 

Pe ce s-ar putea întemeia o cerere de revocare

 

 

Din acest triunghi putem scoate cu destulă certitudine CSM. Chiar dacă Inspecția Judiciară ar fi profund influențată politic (și avem motive să credem că este) și chiar dacă toată secția de Judecători ar prefera să-i linșeze pe cei doi în piața publică, ultimul cuvânt îl are secția de procurori. Or, procurorii din CSM sunt destul de conștienți de efectele grave pe care le-ar avea asupra profesiei lor o eventuală cedare în fața presiunilor de a-i demite pe cei doi și, dacă nu din vreo simpatie sau sentiment al Justiției, atunci din instinct de conservare a puterii și relevanței corpului procurorilor nu vor recomanda revocare.

 

În joc rămâne așadar ministrul Justiției. Nu am nici o îndoială că una din misiunile pe care le-a primit Tudorel Toader atunci când a fost numit, lângă promovarea legislației în favoarea penalilor, este și „rezolvarea situației DNA”. Decizia CCR pare un prilej nesperat pentru ca o astfel de „rezolvare” să fie găsită mai degrabă mai curând decât mai târziu, cel puțin în ochii politicienilor care l-au numit, dar lucrurile nu sunt deloc atât de simple.

 

Cum am arătat mai sus, ministrul Toader nu poate cere revocarea în baza deciziei CCR decât dacă ar putea arăta că era de la sine înțeles că miniștrii se bucură de aceeași imunitate ca parlamentarii și prin urmare este evident că DNA a comis un abuz. Dar pentru că nu poate face acest lucru dar își dorește ca cei doi să plece pentru că așa are ordin, domnul Toader a recurs într-un mod incalificabil pentru un jurist la celebrul apel la „procedura lăuntrică” în urma căreia cei doi șefi de parchete să ajungă la concluzia că nu au încotro și trebuie să demisioneze. Cum Lazăr și Kovesi au anunțat la scurt timp, cu sau fără procedură lăuntrică, faptul că n-au nici o intenție să demisioneze, singurul instrument rămas la îndemâna lui Toader este „evaluarea fundamentală managerială și profesională” a celor doi.

 

Problema lui Toader este că evaluarea „managerială și profesională” este încărcată de capcane greu de evitat. În primul rând, pentru că avem la dispoziție o evaluare obiectivă și credibilă a activității parchetelor și aceasta se numește raportul MCV al Comisiei Europene. Și este o evaluare pozitivă. Acum, fie în urma evaluării – realizată cum și de către cine? - Ministrul Justiției ajunge la aceleași concluzii ca experții Comisiei Europene și atunci renunță la cererea de revocare, fie contrazice raportul MCV, conchide că Lazăr și Kovesi sunt incompentenți și manageri proști și cere să fie dați afară. În cazul ăsta, Toader trebuie să își asume riscul de a intra în conflict cu instituțiile europene și faptul că va apărea în ochii întregii lumi ca un om care a declanșat o măsură punitivă administrativă arbitrară doar pentru că are puterea politică de-a o face. Cu alte cuvinte, riscă să devină brațul executiv care suprimă prin forță administrativă independența Justiției din motive politice.

 

 

Rata achitărilor, o armă pregătită din timp

 

 

Să ținem minte că întreaga operațiune are drept scop să creeze impresia generală că Lazăr și Kovesi au comis abuzuri atât de mari și flagrante încât președintele „să nu aibă de ales” și să îi revoce, așa cum „prezice” Băsescu. Una din temele în jurul căreia se va da lupta „profesionalismului” și „abuzului” în cazul parchetelor, dar mai ales în cazul DNA, va fi rata de achitări. Propaganda A3, luju.ro & co se agită deja pe tema ratei achitărilor în dosarele DNA, care ar fi prea mare. Că avem de-a face cu o armă pregătită din timp pentru a fi folosită la momentul oportun împotriva DNA o dovedește și faptul că, absolut de nicăieri, fostul ministru interimar al Justiției, Ana Birchall, a scos acest iepure din pălărie în discursul de la bilanțul DNA când a ținut să sublinieze că numărul persoanelor achitate „a crescut semnificativ de la 35 la 74”, deși statistic, numărul achitărilor s-a menținut în jurul a 10%. Procentul a stârnit ceva agitație pe facebook-ul unor personaje dubioase, unde s-a susținut că în realitate ar fi undeva în jur de 14%, ceea ce ar alimenta și mai mult argumentul că procurorii DNA „sunt „incompetenți, comit abuzuri și dosare politice și distrug viețile oamenilor”. Ceea ce ar susține o eventuală evaluare negativă și o recomandare de revocare. În fața abuzurilor și incompetenței președintele nu poate închide ochii dacă este de bună credință, nu?

 

Dovada că rata achitărilor este o armă propagandistică folosită împotriva DNA și a președintelui ne-o oferă modul în care aceasta este prezentată în țară și afară. În țară, teza susținută sus și tare este că orice achitare este o crimă din partea procurorilor și de aceea o rată de 10% sau mai mare reprezintă manifestarea lipsei de profesionalism și a abuzului precum și un argument în favoarea adoptării unei legi a răspunderii magistraților. În afară, lucrurile sunt prezentate exact invers. În Occident, o rată a condamnărilor de peste 80% este considerată mare (ceea ce înseamnă că o rată a achitărilor de 20% este considerată acceptabilă) și de aceea ratele în jur de 90% cât înregistrează DNA sunt considerate problematice.

 

Sigur că argumentul poate fi și răsturnat în funcție de  interese. Asta se întâmplă cu seria de articole semnate de un anume David Clark și publicate în ziare de prestigiu cu sprijinul substanțial al familiei Adamescu. Rate de condamnare de 90% sau mai mari nu se înregistrează decât în țări autoritare precum Rusia sau China unde acuzații sunt condamnați dinainte și nu se bucură de dreptul real la apărare. Sugestia este că ceva de felul acesta se întâmplă și în România și că rata mare de condamnări este expresia comportamentului abuziv al DNA.

O perspectivă mult mai obiectivă asupra ratei mari de condamnări o oferă o evaluare realizată de Banca Mondială în 2013, care atrăgea atenția că rata mare de condamnări exprimă mai degrabă tendința procurorilor DNA de a se concentra pe cazuri ușoare, susceptibile să producă o condamnare, decât pe cazuri complicate care ar putea genera achitări, doar pentru a nu strica statisticile. Abia aceasta ar fi o problemă serioasă de funcționare a DNA care merită explorată, dar nimeni nu o face pentru că scopul este discreditarea DNA și inducerea publică a impresiei că președintele este ultimul bastion de apărare al unei instituții abuzive și, prin urmare, comite la rândul său un abuz.

 

 

De la asediu la represalii

 

 

Deocamdată, războiul din jurul DNA este în faza de asediu pentru că politicienii nu îndrăznesc să dea asaltul final. Pentru a reuși să scape de DNA, puterea trebuie să scape în același timp de președinte. Deocamdată, se încearcă prin presiune mediatică și, poate, instituțională, forțarea acestuia să îi demită pe cei doi. Dacă această tactică nu va reuși, atunci va trebui scos din joc pe alte căi. Una dintre aceste căi este modificarea legii pentru a elimina președintele din procesul numirii și deci revocării procurorilor șefi. E legea pe care Călin Popescu Tăriceanu încearcă să o promoveze de vreun an și care s-a lovit inclusiv de opoziția CSM. Legea lui Tăriceanu, amânată de mai multe ori, este însă susceptibilă de neconstituționalitate și de aceea este un pariu riscant. Cealaltă cale, calea fără întoarcere a confruntării directe, este suspendarea președintelui. Poarta către această confruntare pare să fi fost deschisă de același Tăriceanu prin discursul de „reafirmare a prestigiului Parlamentului” în care l-a acuzat pe Iohannis dar și DNA de uzurparea atribuțiilor legale.

 

Luate împreună, toate tacticile de presiune – prin mass-media, celebrități politice, „analiști” de casă, asociații de magistrați și chiar instituții ale statului – au drept țintă ultimă să îl determine pe președinte să cedeze și să lase mână liberă puterii în anihilarea DNA sub amenințarea suspendării.

TAGS : iohannis kovesi lazar revocare demisie tudorel toader DNA basescu tariceanu decizie CCR
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Isoscel 2017-03-20
Tariceanu si , din pacate, Basescu sunt niste lesuri scoase la marginea legii de catre braconirii PSD-isti si alti infractori. Speram ca "vietuitoarele " acestei tari care vor cadea prada mirosului pestilential sa fie cat mai putine. Presedintele Iohannis nu trebuie lasat singur ! Cele doua partide in care se mai , poate spera, PNL si USR, dar si romanii neafiliati trebuie sa faca opozitie ticalsoilor pana la zdrobirea lor.
?????? 2017-03-19
Considerați că o eventuală "revocarea" a procurorilor este o "atribuție" a politicienilor sau a presei , într-un stat democratic în care acționează principiul separației puterilor în stat, sistem în care justiția este independentă ?
Total 2 comments.
26710
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.