Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Războiul celor șase Libii. Între Moscova și diversele interese occidentale
2017-03-14
1
În februarie s-au împlinit șase ani de la căderea colonelului Gaddafi, iar situația din Libia este încă departe de a fi clarificată.

 

Un guvern de uniune națională, condus de Fa­yez al-Sarraj, arhitect și om de afaceri venit din exil, conduce teoretic Libia din martie 2016. Guvernul Sarraj este și singurul recunoscut de ONU. Cu sprijin occidental, acesta a reușit să se instaleze în capitala libiană de jure, Tri­poli, însă nu controlează di­rect decât un teritoriu cir­cum­scris bazei navale din oraș. Res­tul metropolei e con­tro­lat de guvernul conservator isla­mic al lui Khalifa Ghweil, ne­re­cunoscut la nivel in­ter­na­țio­nal.

 

Forțele cele mai importante din Tripolitania (partea de vest a Libiei) sunt cons­tituite de Miliția de la Misrata, care are ba­za chiar în acest port situat la 200 de km est de capitala Tripoli și controlează un te­ri­to­riu destul de vast de-a lungul coastelor cen­tra­le libiene, și Miliția Zintan, care deține con­tro­lul unei zone muntoase din vest, de la fron­tiera cu Tunisia și Algeria, dar și o zonă de­șer­ti­că în sud și, ceea ce este mai important, zo­na petroliferă a Tripolitaniei. Această ultimă mi­liție îl deține în arest și pe fiul colonelului Gaddafi, Saif al-Islam, pe care refuză să îl pre­dea comunității internaționale sau justiției de la Tripoli pentru a fi judecat.

 

Cea mai importantă forță din Libia este însă re­prezentată de guvernul generalului Khalifa Haftar, fost ofițer al lui Gad­da­fi, pe care l-a trădat în 1987, aflat astăzi în fruntea așa-nu­mitei Armate Naționale Libie­ne. Această forță militară cu­prinde elemente din fosta ar­mată regulată libiană (inclu­siv forțele aeriene) și are ba­za în estul țării, de-a lungul coastei Cirenaicii, cu cele do­uă metropole din est, Ben­gha­zi și Tobruk. În acest ultim oraș se află și sediul parlamentului libian, re­cu­noscut de comunitatea internațională, do­mi­nat de partizanii generalului Haftar. La sfârșitul lui 2016, forțele generalului Haftar au cucerit așa-numitul „croissant petrolier“, cu porturile pertroliere Ras Lanouf, Es Sider și Brega și bazinul petrolifer Syrte, ceea ce înseamnă un fel de Libia utilă din punct de vedere economic. Aici este realizată 70% din pro­ducția de petrol a Libiei. Influența ge­ne­ra­lu­lui Haftar, directă și indirectă (prin in­ter­me­diul milițiilor și structurilor tribale aliate), s-ar întinde, conform unor surse, pe aproape do­uă treimi din teritoriul libian.

 

Pierderea controlului primelor două porturi, în prima săptămână a lunii martie, în fa­voa­rea așa-numitei Brigăzi de Apărare de la Ben­ghazi (o coaliție de milițieni djihadiști, creată în vara lui 2016, derivată în mare parte din AQMI – branșa magrebiană a mișcării Al Qai­da, alungată de forțele generalului Haftar din Benghazi), arată fragilitatea pozițiilor sale pe măsură ce înaintăm spre vest. El rămâne pen­tru moment doar omul forte al Cirenaicii, ac­tor inconturnabil, dar nu exclusiv al jocurilor din Libia. Generalul Haftar este susținut în prin­cipal de Rusia, de două puteri regionale ve­cine, Egipt și Algeria, și de Emiratele Arabe.

 

Pe 11 ianuarie, generalul Haftar a fost primit cu onoruri de șef de stat pe portavionul ru­sesc Amiral Kuznețov, în drumul său de în­toar­cere către Baltica. La bordul portavionului ru­sesc, Haftar a avut o videocoferință cu mi­nis­trul rus al Apărării, generalul Serghei Șoi­gu. De altfel, în iunie și în noiembrie 2016, li­de­rul libian a fost la Moscova, unde a fost pri­mit de înalți responsabili ruși, inclusiv de mi­nis­trul de Externe, Serghei Lavrov, și de către d-l Patrușev, șeful Consiliului Național al Se­cu­rității. În toamna trecută, forțele ge­ne­ra­lului Haftar au efectuat manevre comune cu armata rusă pe teritoriul egiptean, iar Egiptul i-a livrat câteva aparate Mig 21 și mai multe elicoptere de atac de fabricație rusă.

 

Aceste manevre diplomatice ale Moscovei au fost puse în umbră de situația din Siria, dar poate că angajamentul rus din Orientul Apro­piat ar trebui văzut într-un cadru mai larg, ca­re să cuprindă întreaga Mediterană Ori­en­tală și chiar până în Algeria, aceasta din urmă fiind a treia piață de desfacere pentru in­dus­tria rusă de armament, după China și India. Is­toria are oroare de vid... Pe fondul re­di­men­sio­nării angajamentului american în regiune, Fe­derația Rusă devine puterea structurantă din bazinul estic al Mediteranei, iar în acest pro­iect, prezența rusă, cu bazele militare de la Tar­tus, Lattakia și Hmeimim, nu constituie de­cât nucleul dur. În noul context, vechii aliați ai SUA, precum Iordania, încep să se apropie de Moscova. Acest lucru e valabil și pentru Israel.

 

Comunitatea euroatlantică este mai divizată ca oricând pe dosarul libian, deși, oficial, re­cu­noaște și sprijină guvernul de la Tripoli. Italia, țară aflată în proximitatea Libiei, are strânse le­gături cu Miliția de la Misrata, sprijinită și de Turcia, iar Franța începe să mizeze tot mai mult pe aliatul Moscovei, generalul Haftar. Ves­tea bună este că Statul Islamic, combătut de toate forțele libiene, inclusiv de milițiile islamiste autohtone, nu mai dispune în Libia de o bază teritorială consistentă, așa cum a reușit pe teritoriul sirian și irakian.

 

Este foarte posibil ca anul acesta să se în­che­ie după un scenariu sirian, unde, așa cum ve­dem la procesul de la Astana, comunitatea oc­cidentală este marginalizată. Spre de­o­se­bi­re de Siria, însă, coastele libiene sunt la nu­mai 300 de km de Insula Lampedusa, de teritoriul Uniunii Europene.

TAGS : libia Tunisia Algeria ONU Fa­yez al-Sarraj Miliția Zintan
Recomandari
Comentarii
MIHAI 2 2017-03-15
Multumesc autorului si Revistei 22 pentru articolul care imi ofera - in sfarsit - informatii referitoare la DESCENTRALIZAREA Libiei. Reaparitia denumirii TRIPOLITANIA utilizata acum un secol ma duce cu gandul la Igor Dodon fasolindu-se cu harta Moldovei Mari primita de la Putin. Alte detalii aduc cu autonomia Tinutului Secuiesc. Ca sa nu mai spun de cele 4 militii - a lui Ponta, a lui Chlotilde, a lui Nicusor Dan si a lui Dragnea care se lupta fiecare cu celelalte trei, in timp ce Comunitatea Internationala recunoaste exclusiv DNA ul , iar Brigada de aparare a lui Ghitza se pitula pe undeva prin Serbia , asteptanad sa fie preluata de vreun portavion rusesc , de la bordul caruia sa tina o teleconferinta cu Ciutacu.
Total 1 comments.
3608
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis