Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Stânga şi dreapta
Nicolae Negrea - - - -
2017-03-14
Scrisori
0

Se zice că spectrul politic actual, cel care inovează în cuvinte noțiunile de stânga-dreapta, provine din timpul Revoluției Franceze, din 1789, când cei care-l sprijneau pe rege stăteau în partea dreaptă a Adunării, iar cei care doreau formarea republicii, în stânga. Nu se poate spune că opțiunile politice ale stângii sau dreptei de azi au ceva comun cu așezarea în spațiul unei Adunări de pe la 1789.

 

S-au dus mulți regi de atunci încoace, cu monarhia lor cu tot, și chiar acolo pe unde încă mai există, în parlamentul respectivei țări, aleșii se așază de-a valma, pentru că regele (regina) nici nu mai participă la Adunare. Acum se grupează după „culoarea“ politică, sintagmă modernă înlocuind „spectrul“.

 

În alte părți s-au constituit și consolidat republici, în care culoarea politică ține de convingeri diferite privind economia (controlată de stat sau de legea pieței), filozofia schimbării (revoluție din nemulțumiri sau ordine naturală), filosofia muncii (centrată pe muncitor sau pe proprietar), egalitate (în toate sau numai de șanse), cultură și lege (legea impune cultura sau cultura impune legea) - citire din Wikipedia. Deci, nu de situarea la stânga sau dreapta cuiva.

 

Omul are două mâini, stânga și dreapta, în raport cu trupul privit de sus, adică de la cap. Unde este creierul care judecă și face numirile astea. Mâna dreaptă, în proporție covârșitoare în lume, este aceea care face acele multe treburi din viața omului, ajutându-se de stânga. Dreapta conducătoare, pricepută, cu inițiativă și deprinderi până la a modela materia, după dorința individului. Stânga, pe acolo, ajută, dar nu poate face nimic singură, altfel neputincioasă în treburile zilnice, atunci când sora ei, dreapta, este cumva imobilizată.

 

Cred că toți nepricepuții în politică înțeleg direcțiile astea după capacitatea sau incapacitatea dovedită a brațelor. Dincolo de brațe, la om toate celelalte organe sunt perfect simetrice în utilitatea lor. Picioare, ochi, urechi, toate nu se deosebesc cei/cele din stânga de cei/cele din dreapta. O fi o pornire a oamenilor ca aceia aflați în dificultate permanentă să fie ajutați de ceilalți, mai pricepuți, mai îndemânatici în rezolvarea problemelor existenței?

 

Noi, românii, am trăit paradoxul ca, timp de 45 de ani, să fim toți de stânga. Neajutorați, nepricepuți în dirijarea destinului nației, așa încât trupul și sufletul fiecăruia să fie mulțumit. Un popor „dotat“ de Dumnezeu doar cu mâna stângă. Dreapta politică nu exista deloc. De rege nici vorbă pe atunci. Conducătorii, adică extrema stângă, tot ca un paradox comunist, aveau de toate. Dar nu din priceperea lor, ci din terorizarea mulțimii de stânga. Cam asta-i și definiția comunismului.

 

Care erau atunci relațiile între oamenii ăia mulți de stânga? Armonie perfectă. Selectivă și asta. Adică separat, între conducători. În rest, pentru mulțime, ca atunci când se întâlnesc doi nepricepuți, neajutorați, neîndemânatici și se destăinuiesc unul altuia. Un fel de plâns al unuia pe umărul celuilalt. Că nu aveau a-și reproșa defel, unul altuia, vreun neajuns, nu aveau vreo opinie diferită a unuia față de a celuilalt. Ba, se întreceau împreună în a înjura sistemul. Cu aceleași vorbe.

 

Armonia aia sinceră, dar suspectă în stângismul ei, a decedat odată cu orânduirea. Ulterior momentului, ceva timp a dăinuit armonia în convingeri, susținută prin dialog oarecum civilizat. Pentru că nu apăruse dreapta cu adevărat și aproape toți doream cam același lucru. O bălmăjeală politică cu pretenții de diversificare stânga-dreapta. De centru nu mai era nimeni.

 

Nu se putea ca într-o libertate a opiniei și a exprimării ei să nu apară și dreapta ideologică. Doar în vorbe. Ca și stânga de altfel. Pentru că aceia care au preluat frâiele stângii comuniste au perfecționat ideologia asta pentru mulțimea din direcția politică a convingerilor (a se citi „a jafului“), speculând incapacitatea românilor de a le înțelege intențiile. Și, prin furt, înșelăciune, trafic de influență, nepotism (că ei conduceau), dar mai ales prin minciuni meșteșugite și la fel răspândite, au generat un adevărat război al convingerilor politice.

 

Se întâlnește un român cu altul. Dialogul alunecă inexorabil spre politică, date find convulsiile de pe scena țării. Acolo unde „joacă“ guvernul, parlamentul și președintele ales. Și începe brusc cearta, gâlceava. Dacă nu, dintru început, chiar jignirile de-a binelea. Se rup prietenii vechi, se destramă căsnicii, relațiile dintre copii (de-acum mari) și părinți cunosc tensiuni ce duc la anomalii sentimentale între generații.

 

Sistemul de valori al fiecăruia dintre participanții la dialogul ăsta buclucaș este diferit de la unul la altul. Niciodată acest dialog nu se va termina armonios sau cel puțin într-o acceptare calmă a părerilor fiecăruia, dacă unul se inspiră în convingeri dintr-o sursă a informaților, iar celălalt din alta, contrară celei dintâi.

 

Să zicem că doi indivizi citesc aceeași carte și se apucă să o comenteze. Niciodată nu se vor certa (decât dacă unul dintre ei este idiot), fiecare interpretând subiectul diferit de celălalt. Poate mici diferende politicoase, mici interpretări personale cu nuanțe diferite de la un personaj la altul, de la un pasaj la altul, de la o trăire diferită a celor doi. Și amândoi sunt mai bogați în cunoaștere.

 

Problema actuală a nației este că fiecare individ citește altă „carte“. Și, îngrozitor, cei care nu știu sau refuză să citească ceva sunt cei mai răi, cei mai vehemenți în a interpreta zvonurile, informațiile mincinoase, rău intenționate, în sensul unui adevăr ușor de a fi demonstrat de către cei care știu carte. Răul vine din necunoaștere. A unuia față de sursa celuilalt. Și a respingerii apriorice a oricărui argument ușor de demonstrat va fiind valabil.

 

La noi, acum, stânga nu mai e stânga adevărată (nu vorbesc de conducători, o gașcă de borfași, ci de mulțime). Este o derivație din stânga comunistă, aceea cu singura deviză „să ni se dea“. Dincolo de capacitate, de efort, de pricepere, de interes comun al nației. Porunca 8 din Decalog are pentru conducătorii ei înțelesul de dezlegare la furat. Sunt corupți până în măduva oaselor și-și organizează hoția, protejând-o prin legi de ei votate.

 

Ceilalți, mulțimea de stânga, din categoria „să ni se dea“, dacă primesc firimituri, sunt dispuși să-i susțină pe corupții din frunte. Să-i voteze, în prostia lor ereditar-comunistă, și să devină fiare în dialogul cu cei care știu să citească acea „carte“ bună.

 

Mare păcat! Pentru toți.

 

Nicolae Negrea

Ploiești, februarie 2017

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
745
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis