Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Monstruoasa coaliție anti-DNA
2017-03-07
7
Mistificarea realității creşte riscul să pierdem tot ce s-a câștigat în combaterea corupției.

 

Recapitulând atacurile asupra DNA din ul­ti­ma săptămână, mi-am amintit de o cele­bră întrebare pe care astăzi putem s-o pa­ra­frazăm astfel: ce blestem o fi pe poporul acesta de nu poate scăpa de politicienii corupți, deși cetățenii susțin anticorupția și DNA? Este limpede că ma­joritatea electorală nu re­prezintă și majoritatea ce­tățenilor. În această situație aberantă, vârfurile de lance ale campaniei anti-DNA sunt tocmai oamenii politici ca­re, în 2004, au fost votați pen­tru un program de era­dicare a corupției: Traian Băsescu și Călin Popescu-Tăriceanu. Ei, nu Liviu Dragnea, sunt cei care ocupă ecranele televizoarelor seară de seară pentru a arunca cu noroi în procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kö­vesi, și în instituția pe care o conduce. Due­tul Băsescu-Tăriceanu, de neconceput acum zece ani, este acompaniat de un cor de pesediști, de UDMR, în surdină, și de corul mut din grupul minorităților. Toți for­mează astăzi o coaliție transpartinică, unită în cuget și în simțiri împotriva DNA. Liviu Dragnea s-a gândit bine: domnul Bă­sescu, care a sponsorizat politic crearea DNA și a apărat-o multă vreme de asaltul PSD, PNL și UDMR, ar trebui să fie mult mai credibil decât oricare pesedist când îi atacă pe procurori. Așa ar trebui să fie, doar că și domnul Băsescu poate fi in­flu­en­țat de problemele pe care le au în justiție membrii familiei sale - fratele și nepotul, condamnați pentru trafic de influență; fii­ca sa Ioana, acuzată de instigare la abuz în serviciu și spălare de bani într-un dosar le­gat de campania electorală din 2009; gi­nerele Radu Pricop, trimis în judecată, ală­turi de Sergiu Lucinschi, pen­tru șantajarea unui om de afaceri - dar și amica Ele­na Udrea, care are atâ­tea dosare la DNA încât nu-mi ajunge spațiul pen­tru a le enumera. Pot amin­ti totuși că săptămâna vii­toare ar putea fi con­dam­nată la închisoare în pro­ce­sul privind Gala Bute. Dom­nul Băsescu ar avea deci tot interesul să com­promită instituția care ins­trumentează dosarele penale ale apro­piaților săi. Exact la fel ca domnul Tă­ri­ceanu, el însuși trimis în judecată de DNA pentru mărturie mincinoasă. Și el are termen în proces săptămâna viitoare, ca și Liviu Dragnea, de altfel.

 

Domnii Băsescu și Tăriceanu sunt însă doar echipa de zgomote a monstruoasei coa­liții anti-DNA, relansate după decizia CCR care stabilea că procurorii antico­rup­ție nu ar fi trebuit să investigheze modul în care guvernul a adoptat OUG 13. S-a ins­tituit astfel o periculoasă paraimunitate a miniștrilor, deși principiul constitutiv al statului de drept spune că nimeni nu este mai presus de lege. După această decizie, domnii Băsescu și Tăriceanu au cerut ob­sesiv demisia doamnei Kövesi, iar Inspec­ția Judiciară a început cercetările împo­triva ei și a procurorului general Augustin Lazăr, în urma unei sesizări a Luju - acea publicație la care lucrează oamenii lui So­rin Roșca-Stănescu. Celor doi procurori li se impută declarațiile făcute despre OUG 13, care ar fi încălcat rezerva cerută ma­gis­traților. Ar fi nu numai absurd, ci de-a dreptul periculos, dacă aceste declarații s-ar solda cu sancțiuni disciplinare pentru cei doi. Ei nu au dezvăluit informații din dosare, ci doar au exprimat opinii și au pre­zentat date privind situația dosarelor de abuz în serviciu. Ce fel de dezbatere pu­blică pe teme legislative este aceea la care nu participă practicienii dreptului? De ce politicienii se pot pronunța asupra ac­ti­vi­tății procurorilor, iar procurorii nu pot avea opinii asupra legilor? Această asi­me­trie absurdă demonstrează că ne aflăm în fața unei operațiuni de război a clasei po­litice împotriva statului de drept. Au­gus­tin Lazăr, Codruța Kövesi și Camelia Bog­dan, exclusă din magistratură după ce l-a condamnat pe Dan Voiculescu la zece ani de închisoare, sunt singuri în fața unui sis­tem omnipotent, care vrea să-i transforme în exemple menite să-i intimideze pe ma­gistrații tentați să-și ia independența în serios. Pe aceeași linie de intimidare se în­scrie și propunerea UDMR privind pena­li­zarea magistraţilor care, „cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă“, au generat daune în urma sentințelor CEDO. Tot din par­la­ment, de la grupul minorităților naționale, a venit și o stranie inițiativă care prevede ca un judecător CCR să nu poată fi an­chetat penal decât cu votul a două treimi dintre colegii săi, probabil pentru ca să nu mai pățească nimeni rușinea pe care a pă­țit-o Toni Greblă, de mila căruia plâng An­tena 3, RTV și B1 TV.

 

Este semnificativ că niciun partid nu-și asumă apărarea magistraților integri și sal­varea anticorupției. Clasa politică, com­pro­misă și disprețuită de cetățeni, a creat și întreținut un sistem politic bazat pe corupție, care sifonează banul public în bu­zunarele private ale demnitarilor și în conturile partidelor. Detractorii DNA se plâng că procurorii ar fi trimis în judecată oameni de afaceri care au donat partidelor bani privați. De fapt, inculpați și con­dam­nați au fost doar cei care au redirecționat că­tre partide banii proveniți din comi­sio­a­ne ilicite, ceea ce este cu totul altceva.

 

Mistificarea realității atinge cote alar­man­te și riscăm să pierdem tot ce s-a câștigat în combaterea corupției. Coaliția corup­ților, care a ocupat instituțiile și o pro­por­ție co­vârșitoare a mass-media, se con­cen­trează pe eliminarea doamnei Kövesi și a dom­nu­lui Lazăr. Dacă aceștia vor fi sanc­ționați dis­ciplinar de către agenții im­pla­n­tați de sis­tem, îi va fi foarte greu preșe­din­telui Io­hannis să blocheze o cerere de re­vocare a lor. Nu știu cum poate fi des­fiin­țată o ca­ra­catiță atât de puternică. Știu doar că, pen­tru a ieși de sub blestem, tre­bu­ie să-i sal­văm pe cei care se luptă cu co­rupția și apă­ră statul de drept. Cu orice preț.

TAGS : DNA anticoruptie Tăriceanu Băsescu Curte constitutionala udrea gala bute OUG 13 augustin lazar dragnea voiculescu
Recomandari
Comentarii
Dan Plesoianu 2017-03-08
Ati uitat in enumerare de cele 300 de hectare de la Nana !
laurentiu Faighel 2017-03-07
Celeritatea de melc împiedicat a justiţiei este cauza tuturor relelor. Oamenii politici au devenit practic intangibili. Cum e posibil ca procesele să dureze ani şi ani, până la prescrierea faptei? Sau să se dea sentinţe ridicole, de şase luni sau un an cu suspendare, pentru prejudicii de zeci de milioane de euro? Asta, în vreme ce ăla care fură o găină capătă imediat cinci ani cu executare.
Coana Justiţie ar trebui să realizeze că prorpriul ei comportament o face să devină calul de bătaie al tuturor infractorilor cu ştaif, nu altceva.
Kostas 2017-03-07
L-am votat si, poate, il voi mai vota pe domnul Traian Basescu , ca cel mai destept om politic din Romania, dar nu am nici o jena sa-i spun de la obraz ca nimeni nu-i mai presus de lege. Cat despre Tariceanu, poate as putea sa-l inteleg. I s-a apropiat funia de par. Omul asta cu aere de mare politician, de curand, "mare om de cultura", mite cu un tupeu greu de imaginat. Se intelege asta si din depozitia celei de a patra nevasta. Rusine!
Marius Nicolescu 2017-03-07
Politicienii corupti ar trebui sa nu mai participe in alegeri! Se poate? Nu se poate! DNA ar fi trebuit sa rezolve mai multe dosare gigant (Microsoft, EADS, Bechtell). A facut asta DNA? Nu! DNA ar fi trebuit sa judece fara partinire si de la PSD si de la PDL si de la UDMR si de la PNL, fara exceptie. A facut asta DNA? Nu! Si atunci ne mai miram ca voci precum Basescu, Tariceanu, Dragnea & Co si, voalat, membri UDMR merg in gura cu lozinci anti DNA? In tara aceasta pana cand institutiile statului nu se pun pe picioare si nu se trezesc sa functioneze cum se cuvine nu va fi bine. Atata vreme cat politicienii vor, unilateral, sa controleze justitia, dar nu vor sa fie controlati de justitie va fi numai amar. Cat trebuie sa creasca in tara asta "fluviul uman" petru ca politicianul roman delincvent sa inteleaga ca, daca nu se comporta cu decenta, trebuie sa plece.
cib 2017-03-12
DNA nu are rolul sa "judece"! DNA nu este o instanta infailibila, deci sa nu cadem in extaz in fata sa! In rest sunt de acord fata de lipsa de impartialitate!
m mircea 2017-03-11
Aveti dreptate doar partial. DNA a facut dosare politicienilor din toate partidele, tocmai asta deranjeaza. De la PDL sint destule: Blaga, Udrea, Videanu, Olteanu, Iacob-Ritzi, familia lui TB... La PNL: Fenechiu de 2 ori cel putin, Stavarache, Cancescu, Rusanu, Vlasov, Robu..., de la UDMR cel putin Borbely, salvat de parlament, si asa ne mai aducem aminte de PNListii aflati acum sub obladuirea ALDE: Vosganian, Chitoiu, Dobre aparati de asemenea de parlament.
Greseala alegatorului PSD e ca are memorie selectiva, nu isi aminteste decit ce ii convine.

F.bun articol dna Culcer.
Kostas 2017-03-07
Va sustin, domnule Marius Nicolescu. Tupeul politicienilor nostri nu are margini.
Total 7 comments.
6888
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori