Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Despre exercițiul pierdut al interesului comun
2017-03-07
3
În multe dintre cazuri, lipsa de solidaritate a corpului profesional, dificultatea de a adopta o poziție coerentă pornind de la principiul pe care sunt construite democrațiile moderne - interesul comun - duc la risipă, la cheltuirea aberantă a banului public, la stagnare.

 

Protestele din ultima lună și amploarea lor fă­ră precedent au indicat că opinia publică din România are un potențial fenomenal de coa­gu­lare în jurul unei idei. Sutele de mii de oa­meni ieșiți pe străzi au cerut, de fapt, respectarea unui prin­cipiu fundamental al de­mo­cra­ției: nimeni nu e mai pre­sus de lege, iar legea trebuie să fie egală pentru toți. În mod paradoxal, însă, o so­li­da­ritate similară e mai greu de imaginat/obținut în cazul unui grup profesional fie și de 100 de persoane. Ideea coagulării în jurul unei opinii unitare sau al unei mize importante, eventual (dar nu obli­gatoriu!) în schimbul anumitor comodități de parcurs, este, încă, un exercițiu rar pentru grupurile sau corpurile profesionale din Ro­mâ­nia. Explicațiile sunt multe și diverse: una din­tre ele ar putea fi că ideea sindicală, bu­nă­oa­ră, după ce a fost complet distrusă de re­gi­mul comunist, s-a văzut încă o dată, și poate chiar mai eficient, înăbușită de privatizarea sin­dicatelor de după 1989, devenite rapid o afa­cere personală a liderilor, dispuși să-și mo­ne­tizeze poziția și influența prin transformarea or­ganizațiilor sindicale în remorcă de partid.

 

În orice parte ne-am uita, lucrurile stau cam la fel: unitate? solidaritate? spirit de breaslă? interes comun? Academicienii se poticnesc cul­pabil și solemn în fața măreției Institutului Le­vantului, lăsând cu ușurință deoparte vo­cația de apărare a prestigiului științific al ins­ti­tu­ției; marile universități au dificultăți să-și găsească o vo­ce comună, deși în joc se află supraviețuirea pe termen me­diu și lung; sindicatele din în­vățământul preuniversitar sunt divizate și slabe și se complac în supa reîncălzită a eternei gar­gariseli despre „menirea dascălilor“.

 

În multe dintre aceste cazuri, lip­sa de solidaritate a corpului profesional, dificultatea de a adopta o poziție coerentă pornind de la principiul pe care sunt cons­truite democrațiile moderne - interesul co­mun - duc la risipă, la cheltuirea aberantă a banului public, la stagnare. Alteori, tăcerea e complice la tragedii. Acum mai bine de o ju­mă­tate de an izbucnea scandalul Hexipharma, dez­văluirile făcute de Tolontan și echipa lui ară­tau oroarea în serial, lumea vedea șocată ce­ea ce de fapt bănuia de atâta timp, de la prie­teni, cunoștințe sau din tragice experiențe di­recte. Opinia publică mai descoperea însă ce­va, anume că în spitale lucrurile erau cu­nos­cute de mult, dar trecute sub tăcere. Din tea­mă, din complicitate, din comoditate, din la­și­tate, personalul medical a închis în multe ca­zuri ochii, și-a astupat cât a putut urechile.

 

Spitalele românești sunt, cu puține excepții - am putut citi și vedea cu toții -, un soi de ru­letă rusească. Săptămâna trecută, încă două cazuri de infecții nozocomiale soldate cu de­ce­sul pacienților au ajuns în atenția presei și au agitat spiritele. Dar nu suficient. După scan­dalul Hexipharma, care s-a dizolvat între timp precum dezinfectanții pe care-i vindea, spe­ran­ța în reformarea sistemului din sănătate s-a îndreptat către noul ministru Vlad Voi­cu­lescu. Rezultatul muncii imense din lunile, pu­ți­ne, pe care le-a avut la dispoziție în fruntea mi­nisterului au ajuns să capete forma OUG 79/2016 privind depolitizarea mana­ge­men­tu­lui în spitale. Noul parlament a trecut însă voi­nicește la treabă și a respins-o la Senat. Ar exista încă o brumă de speranță la Camera De­putaților, unde ar mai fi loc pentru ne­go­cie­rea unor amendamente, și nu pentru respin­gerea ei în bloc. Vom vedea.

 

Voința coaliției majoritare nu este însă un mo­tiv real de surpriză. Nimeni nu se aștepta ca în actualul parlament reforma în sănătate gân­dită și proiectată de Vlad Voiculescu îm­preu­nă cu echipa lui să fie primită cu aplauze. Coaliția majoritară nu putea fi suspectată că ar susține o reformă care propunea metode trans­parente de selectare a managerilor, de de­­politizare a numirilor, de reducere a chel­tu­ie­li­lor umflate și inutile, de control efectiv și efi­cient al sumelor care se scurg prin spitale. Ce­ea ce este îngrijorător în toată povestea aceas­ta, care se încheie, inevitabil, cu pierderi de vieți omenești, este tăcerea, în ansamblu, a breslei asupra unor situații care afectează endemic mediul și exercitarea profesiei.

 

Așa a fost posibil un caz precum ne­ve­ro­si­mi­lul Secureanu, fostul director a Spitalului Ma­laxa. Așa sunt posibile, zi de zi, tragediile ca­re-și mai croiesc drum în paginile ziarelor.

 

În învățământ, dramele nu sunt direct mă­su­ra­­bile în vieți omenești, dar nepăsarea, ne­gli­jen­ța, indolența, incompetența din instituții, co­rup­ția și reaua voință vin și de acolo. Din in­ca­pa­ci­tatea unor corpuri profesionale de a-și iden­tifica scopuri și interese comune, care ar pu­tea coagula atitudini și acțiuni unitare și efi­cien­te, cu beneficii pentru întreaga co­mu­ni­ta­te. Cum mult mai bine spunea Tocqueville (cu aproape 200 de ani în urmă), „interesul bi­ne înțeles nu este o doctrină înaltă, dar e lim­pe­de și sigură (...); ea propune, în fiecare zi, mici sacrificii; singură nu ar putea să facă un om să devină virtuos; dar formează o mul­ți­me de cetățeni corecți, sobri, moderați, pre­vă­zători, stăpâni pe ei înșiși; și dacă nu duce la virtute prin vo­ință, ea îi apropie pe ne­sim­­țite de aceasta prin obișnuință“. (Alexis de Tocqueville, Despre de­mo­crație în America, trad. Claudia Dumitriu, Bu­curești, Humanitas, 1995, vol. 2, p. 136).

TAGS : proteste democratie sanatate educatie uiversitati hexipharma
Recomandari
Comentarii
Mircea Ordean 2017-03-09
”Protestele din ultima lună și amploarea lor fă­ră precedent au indicat că opinia publică din România are un potențial fenomenal de coa­gu­lare în jurul unei idei. Sutele de mii de oa­meni ieșiți pe străzi au cerut...”

Eu îmi mențin mica idee fixă, cum că sute de mii (să presupunem...) se află totuși fleac pe lîngă 20 milioane.
Care din noi are dreptate se va vedea la proxime sondaje ori alegeri (aici protejații dvs. mai au o problemă: trecerea de la gură mare în stradă la alcătuit un partid politic, capabil să cîștige electoral)

Apropo de frații cei nemaipomeniți ieșiți pe caldarîm, sînt tare curios ce făcură dînșii în decembrie ultim. Atunci nu se simțiră neam, la urne.
m mircea 2017-03-11
Exact asta nu trebuie sa uite alegatorii PSD, ca sint 20mil. de romani (in tara !!!, nu si cu diaspora)- si cei ce au votat PSD-ALDE in dec2016 sint abia vreo 20% din alegatori. Victoria PSD la 45% se datoreste pretentiilor ceva mai mari pe care le au alegatorii de dreapta de la partide, de aceea multi nu se mai prezinta la vot. Dar daca PSD ii ingrijoreaza prea tare si ei se prezinta la vot, aveti scoruri mai mici cu 1.6mil, a se vedea alegerile din nov2014. Si daca din 1.6mil scadem 200mii diaspora, aveti numai in tara 1.4 mil mai putin. Asa ca incercati sa nu indignati prea mult alegatorii de dreapta daca vreti ca PSD sa conduca cele 20mil (in tara numai).
cristian 2017-03-08
cat timp la universitatea Bucuresti faceti mastere cu numele de Europa si nu se preda niciun curs despre UE, ci doar politica romaneasca....nu stiu ce sa zic despre corpul profesional (la protectia consumatorului s-ar chema profuse mincinoase)
Total 3 comments.
4484
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori