Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Costurile ascunse ale salariilor mărite din pix
2017-03-07
0
Ar trebui ca Executivul să-şi ia în serios rolul de a guverna echilibrat toată ţara, nu doar angajaţii bugetari.

 

Partidele politice nu rezistă, de regulă, ten­taţiei de a atrage voturile populaţiei prin oferte de relaxare fiscală sau prin măriri de lefuri, pensii sau ajutoare so­cia­le. Nici grecii n-au ezitat în anii de boom economic, aceia în ca­re îşi ascundeau de­fi­ci­te­le în timp ce ma­jo­rau sa­la­riile. Acest exemplu de ri­si­pă formidabilă a ba­nului pu­blic, care a dus la fa­li­men­tarea economiei gre­ceşti, ar trebui să fie atent studiat la Bucureşti, acolo unde stăm pe butoiul de pul­bere al unei economii fragile, care nu are avantajul unei monede solide, de ca­librul euro.

 

Şi la noi guvernanţii promit dublări de sa­larii. Ministrul Muncii a declanşat ne­go­cieri cu sindicatele, dar nu ştim încă dacă dublarea salariilor de până la 4.000 de lei se va petrece instantaneu, în acest an, sau ele vor creşte treptat, în etape, în ur­mă­to­rii cinci sau zece ani. Nu cunoaştem nici eforturile bugetare pe care le va impune această majorare consistentă a salariilor angajaţilor statului. Ceea ce ştim, însă, anu­me că vor exista trepte de salarizare, ne îngrijorează, deoarece o asemenea seg­men­tare sugerează că în spatele exer­ci­ţiu­lui de majorare se ascunde şi resuscitarea impozitului progresiv. Ministrul Olguța Vasilescu gândeşte deja în praguri: „Până la pragul de 4.000 lei salariile se du­blea­ză, după 4.000 lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creşteri, dar nu foarte mari“. Una dintre explicaţiile reintroducerii im­po­zi­tu­lui progresiv ar fi chiar nevoia de a aco­peri cumva aceste creşteri salariale, de aşa manieră încât să se întoarcă mai mulţi bani la buget. Motivul pentru care nu se dis­cu­tă în spaţiul public aşa o eventualitate este simplu: lumea ar înţelege că lefurile mai mici de 4.000 de lei se vor dubla pe hârtie, iar în con­turi şi portofele vor ajunge ceva mai puţini bani în plus. Politicienilor le va fi me­reu mai uşor să spună, mimând candoarea, că, „de, noi vrem să vă mă­rim lefurile, dar nu sunt bani şi cota asta unică ne împiedică“.

 

Nu cunoaştem studiile de impact care ar putea să fundamenteze această aventură a majorării salariilor în mediul public. Ştim însă că se văd deja efectele pe care ma­jo­rările succesive ale salariului minim le pro­duc în mediul privat. A început să apară şomajul, aşa cum era previzibil, deoarece toţi economiştii au avertizat că o mărire a salariilor mai ridicată decât creşterea pro­ductivităţii va provoca pierderea locurilor de muncă. O firmă din Buzău, care angaja 250 de salariaţi, a început să concedieze oamenii, deoarece nu-i poate plăti. Ex­pli­caţia, oferită site-ului Infoalert de către an­treprenorul care a dorit să rămână ano­nim, a fost uluitor de simplă: nu câştigă mai mult pentru a putea acoperi cheltuiala mărită cu salariile. „După majorarea sa­lariului minim, am calculat și am tras li­nie. Fondul de salarii a crescut cu 250 de milioane. Angajații nu câștigă mare lu­cru în plus, dar banii pe care firma tre­buie să-i plătească pentru impozite sunt mult mai mulți. Cum n-am vândut nimic în plus față de alte luni, n-am avut ce face, a trebuit să trec la disponibilizări“, a spus acesta.

 

Un prim efect al majorării salariilor mi­ni­me a fost fragilizarea micilor companii şi, din păcate, antreprenorul român este cel care are mai puţin capital, mai puţini bani şi o mai mare rigiditate pentru a absorbi şocurile externe de acest tip.

 

Un alt efect despre care nu se vorbeşte, dar pe care l-am trăit în anii ’90, a fost ace­la că majorările de salarii sunt acom­pa­nia­te de inflaţie. Sigur, în anii romantici ai neocapitalismului românesc, statul crea inflaţie, deoarece tipărea bani pentru a-şi finanţa cheltuielile, însă, ori de câte ori salariile se măreau, creşteau şi preţurile, un deficit de cont curent greu de ges­tio­nat. Acest deficit de cont curent nu este altceva decât diferenţa dintre valuta care intră în ţară şi cea care iese din ţară, ca atare, banii trebuie cumpăraţi din piaţa internă. Grecia a trecut prin acest episod al dezechibrului balanţei de cont curent, dar s-a repliat atunci când i-a păcălit pe eu­ropeni şi a adoptat euro, situaţie în care n-au mai trăit apăsarea devalorizării drah­mei. Şi România a trecut printr-o situaţie similară, în 2009, când leul s-a devalorizat brutal, iar prăbuşirea lui a fost stopată de finanţarea dată de FMI & Co, de an­ga­ja­mentul băncilor străine de a nu-şi retrage la termen plasamentele din România şi de luarea unor măsuri de austeritate. Aici vrem să ajungem, din nou, când se va profila vreo criză globală, care, de altfel, nici nu este greu de anticipat în actuala conjunctură tensionată?

 

Dacă deficitul bugetar derapează, şi ca ur­mare a presiunii facturii de salarii, atunci statul se va împrumuta mai scump, dar, odată cu majorarea dobânzilor plătite de stat, cresc şi cele asociate creditelor ce­tă­ţenilor şi firmelor ţării.

 

E clar că derapajele marilor conturi ale ţării sunt corectate pe spinarea cetă­ţe­nilor. Deficitul bugetar se corectează prin austeritate şi cronica lipsă a investiţiilor, iar cel de cont curent prin devalorizarea monedei, ambele exerciţii fiind două feţe ale aceleiaşi monede: sărăcia. Vrem asta? E o întrebare retorică, dar, pentru a nu ne întâlni cu aceste efecte negative, ar trebui ca guvernul să abandoneze impulsurile populiste şi să-şi ia în serios rolul de a guverna echilibrat ţara, toată ţara, nu doar angajaţii bugetari.

TAGS : Buget Salarii majorare olguta vasilescu ministrul muncii sindicate pensii romania FMI
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
4512
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori