Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


„Documentarul le lasă oamenilor un spaţiu de reflecţie"
Interviu realizat de Octavian Manea - - - -
2017-03-07
Cultura
0

În perioada 13-19 martie, la Bucureşti va avea loc cea de-a zecea ediţie a One World Romania - festivalul internaţional de documentar şi drepturile omului. Directorul festivalului, regizorul ALEXANDRU SOLOMON, ne-a vorbit despre programul acestei ediţii.

Ads by google

 

Cum vedeţi rolul filmului documentar în lumea contemporană şi în educaţia noastră ca cetăţeni la 10 ani de One World Romania?

Documentarul procesează informaţia altfel decât jurnalismul. Cred că o face într-un mod mai aşezat, mai creativ şi mai temeinic. Nu are urgenţa presei de breaking news. Face lucruri care durează mai mult şi care le vorbesc spectatorilor pe o limbă cinematografică. În contextul românesc poate este încă şi mai important, pentru că presa românească a ajuns aproape inexistentă. Iar oamenii au nevoie de valori, de repere comunitare pe care online-ul nu le furnizează automat. Online-ul este o junglă în care e foarte greu să te descurci, mai greu poate decât televiziunea, care are opţiuni destul de limpezi şi ştii cu cine votezi. Acesta este un rol pe care poate să îl joace documentarul în promovarea unor valori care nu înseamnă doar libertate de expresie, dreptate socială, dar le lasă oamenilor şi un spaţiu de reflecţie în care au dreptul să-şi formeze singuri opiniile.

 

Aniversăm şi 10 ani ai unui alt început - România europeană. În cadrul festivalului vedem şi multe snapshot-uri româneşti: Frăţia, Varză, cartofi şi alţi demoni sau proiectele din Civil Society Pitch. Cum se vede această Românie?

România se vede divers, în primul rând. Ne-am bucurat că am avut atâtea filme româneşti înscrise – trei documentare gata produse şi trei care sunt în lucru, în categoria Romania: Work in Progress. Asta ne arată că producţia a început să crească şi că vedem un tot mai mare interes din partea cineaştilor şi a societăţii civile. Realizatorii sunt şi ei foarte diverşi, nu toţi sunt cineaşti: Michele Lancione, care a făcut filmul despre evacuările din Strada Vulturilor, este antropolog. Este o Românie care îşi caută locul şi care încearcă să-şi găsească în documentar o oglindă alternativă. Frăţia este un documentar despre o echipă din divizia a cincea, dar nu e un film despre fotbal. Sportul oferă doar fundalul. Este mai degraba un film despre toleranţă, pe de o parte, dar mai ales despre pasiune, un film care vorbeşte despre comunităţi uitate sau nevizibile în mass-media şi care fac ceva împreună pentru un crez.

 

Civil Society Pitch este programul nostru de ateliere pentru activişti, ONG-uri şi cineaşti, prin care încercăm să aducem laolaltă cele două zone. Invizibilii şi It Could Be You sunt proiecte care au ieşit din precedentele ateliere şi au atins propriul stadiu de maturitate.

 

Cum aţi rezuma România fabricată în Studiourile Alexandru Sahia pentru generaţiile care nu au cunoscut-o?

E o Românie care nu este foarte diferită de cea de astăzi. Pe de o parte, există aspectul ăsta de propagandă. Studioul Sahia era construit în sine ca un proiect de propagandă, dar în care existau tot timpul realizatori care încercau să dribleze propaganda, să spună ceva despre societatea românească de atunci. Lucrurile bune, ca şi lucrurile rele pe care le observăm în filmele astea s-au perpetuat. De exemplu, am avut lansarea celui de-al treilea DVD la Cărtureşti, care este centrat pe tema copiilor şi a adolescenţei şi sunt filme în care se vorbeşte de faptul că părinţii, profesorii refuză să discute despre dragoste şi sex cu copiii lor. Asta nu este ceva ce s-a schimbat în mod fundamental în România, ba chiar parlamentarii se ocupă să interzică educaţia sexuală în şcoli. Patriotismul găunos şi declarativ, aşezat pe toată construcţia asta ceauşistă şi naţionalistă, nu a dispărut de fapt din capetele multora. De asta şi proiectăm – în cadrul festivalului - un program dedicat Studiorilor Sahia, intitulat Ministerul Identităţii. Cred că e foarte important să privim aceste filme cu distanţă, în fond în ele apar părinţii, bunicii generaţiei de tineri de azi. Reprezentarea societăţii româneşti în filmele Sahia nu poate fi pusă complet sub semnul propagandei. Nu spun că trebuie revalorizată, dar trebuie să căutăm totuşi să le privim mai detaşat şi cu spirit critic.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-solomon-interior.jpg

 

 

Sunt câteva filme dedicate puzzle-ului identitar: Lecţii de patriotism sau Maladia Haider. Care este mesajul lor despre construcţia şi reconstrucţia identităţii, inclusiv din perspectiva timpurilor noastre, când vedem o reîntoarcere în matca naţiunii şi a etnocentrismului?

Sunt nişte fotografii bine cugetate ale momentului. Eu nu am crezut că, la numai 10 ani de la aderare, ajungem să auzim că preşedintele Senatului pune în discuţie apartenenţa noastră la Uniune. Iar dacă vorbim de identitate naţională în context european, România nu are niciun motiv acum să se teamă de pierderea ei, ci dimpotrivă, ar putea fi mai generoasă în a găzdui oameni năpăstuiţi care vin din alte colţuri ale lumii. Am văzut chiar astăzi o hartă a Europei cu procente de persoane născute în alte ţări, iar România este la 1%. E absurd şi cred că este o manieră politicianistă şi mizerabilă de a inocula această frică de pierdere a identităţii. Altfel, frica este tema majoră la One World Romania anul acesta şi am încercat să o declinăm în toate secţiunile festivalului. Instrumentalizarea fricii are loc în toate direcţiile posibile. Spre exemplu, White Rage este un film despre un tânăr finlandez care, în toată copilăria şi adolescenţa lui, a fost hărţuit şi agresat de colegii de şcoală şi care a ajuns să-şi dorească să îi omoare pe toţi. Nu a făcut-o, dar în film spune că simte în el această furie clocotind, care se poate oricând materializa. Între filme există tot felul de legături pe care le-am ţesut în program - selecţia e semnata de Adina Brădeanu şi de Mona Nicoară -, pentru că la celălalt capat al spectrului, pornind de la aceeaşi teamă, se află Turn, un film despre primul masacru comis într-un campus din Statele Unite în anii ’60. Iată un exemplu de teamă care duce la crime în masă. Frica de celălalt, xenofobia, frica de o identitate sexuală diferită, frica de alte religii şi confesiuni - dacă te uiţi la programele din Est şi din Vest ale marilor staruri ale populismului mondial, toţi speculează buchetul „frumos“ alcătuit al acestor frici. Xenofobia, homofobia, abuzul faţă de femei parcă sunt puse laolaltă în programul cel mai mizerabil pe care l-a dat umanitatea vreodată.

 

Sunt în festival şi filme care explorează frontiera, marginea, periferia. Cum se vede Europa de la margine?

Filmul din 2004-2005 Infinitul de la Ceske Velenice este foarte sarcastic la adresa Europei, a graniţelor şi a diferenţelor de identitate naţională. Şi cred că acest tip de umor, de autoironie este o calitate europeană care trebuie păstrată cu îndârjire. În celălalt film, Iubirile Europei, Europa este privită prin poveştile a patru cupluri de la marginea ei. Există, desigur, fondul acesta de criză europeană, identitară şi economică, mai ales în povestea grecească. Dar ce reiese de aici este totuşi o putere culturală de absorbţie a unor crize pe care Europa o are încă şi care nu este o dovadă de slăbiciune, ci de putere. La scara istoriei lucrurile au evoluat foarte repede. Este şi un proces ireversibil acesta, al amestecului de populaţii şi confesiuni, un proces care probabil sperie, accentuând latura antiidentitară. Dar cred că este o reacţie de moment şi va trebui să ne ţinem de mână şi să trecem peste asta.

 

Regional, accentul cade pe Caucaz, un spaţiu tot mai rupt de ideea de europenizare. Ce spun filmele de acolo?

Unul dintre fimele de acolo se cheamă sugestiv Nu am trecut eu graniţa, a trecut ea prin mine şi vorbeşte despre familii care au fost despărţite de graniţa gruzino-osetină în urma conflictului din 2008, când armata rusă a invadat acea porţiune din Georgia. Subiectul îl reprezintă indivizii care au devenit victimele acestei istorii absurde. Ca să meargă la piaţă sau să scoată apa din fântână trebuie să treacă o graniţă. Celelalte filme vorbesc despre traumele altor războaie. Regiunea a avut un trecut recent foarte frământat. Familia cecenă este un film foarte frumos despre o familie de acolo care a fost destul de lovită în timpul războaielor din Cecenia, dar care încearcă să-şi găsească un fel de linişte prin dansuri rituale Sufi. Caucazul rămâne un melting pot de mici naţiuni foarte complicat.

 

De o formă de rezistenţă este vorba şi în alte filme, precum Poştaşul cel cumsecade, despre un candidat dintr-un mic sat bulgăresc de la graniţa cu Turcia, pe unde trec tot felul de refugiaţi. Şi evident că există oameni enervaţi de această dislocare, există şi multă poliţie. Dar, de fapt, este un sat părăsit, ca şi multe dintre satele româneşti, pentru că tinerii au emigrat în altă parte, şi poştaşul din acest sătuc amărât vrea să candideze la primărie, iar programul lui propune să îi lase pe refugiaţi să se aşeze în sat, pentru că asta va revitaliza comunitatea.

 

Ce film nu ar trebui să ratăm?

Ţara moartă este cel mai recent film al lui Radu Jude, aflat încă în lucru. Este un film despre xenofobie, antisemitism, rasism în societatea românească. Propunerea lui Jude este extrem de radicală din punct de vedere estetic: a selectat fotografii din colecţia Costică Acsinte, fotograf din Slobozia care a lucrat timp de 40 de ani într-un mic studiou local şi care a făcut, prin fotografiile oamenilor care treceau prin studioul lui zilnic pentru fotografii de nuntă sau alte ocazii, un soi de radiografie a României. Jude alege o tranşă de fotografii făcute între 1935 şi 1947 şi le suprapune o coloană sonoră în care intră materiale de arhivă cu discursurile politicienilor de atunci, inclusiv Antonescu, şi fragmente din jurnalul doctorului Emil Dorian, medic evreu român, care e o variantă a jurnalului lui Mihail Sebastian extrem de emoţionantă şi puternică.

 

Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA

TAGS : One World Romania ALEXANDRU SOLOMON Documentar
Mai multe din Cultura
Comentarii
Total 0 comments.
3147
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.