Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Fostul senator PSD Cătălin Voicu, 5 ani de închisoare. Sentința nu este definitivă
Dora Vulcan - - - -
2017-02-17
Actualitate Interna
0

Fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de intervenţii la conducerea Electrica şi Electrica Serv pentru ca o firmă să primească preferenţial contracte. Pedepsa este contopită cu o alta, rezultând 7 ani. Decizia Tribunalului București nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel.

 

 

 

Sentința Tribunalului București

 

"Condamnă pe inculpatul Voicu Cătălin la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată. Constată ca fapta dedusă judecăţii este concurentă cu fapta pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.877 din 01.06.2012 a ICCJ. Cntopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta, cu pedepsele de 7 ani închisoare, respectiv 6 ani închisoare şi 1 an şi 2 luni închisoare, aşa cum au fost ele repuse în individualitate, inculpatul Voicu Cătălin urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care se adaugă şi pedeapsa complementară, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b C.p. 1969, pe o perioada de 3 ani de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale. Menţine măsură de siguranţă a confiscării dispusă faţă de inculpat cu privire la sumele de 200.000 euro şi 119.000 Ron. Menţine liberarea condiţionată pentru pedeapsa rezultantaă de 7 ani închisoare aplicata inculpatului. Admite acţiunea civilă formulată de S.C. Servicii Energetice Moldova S.A. şi obligă pe cei patru inculpaţi, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 5.284.893 lei (RON), echivalent a 1.391.339 euro, cu titlu de despăgubiri civile", se arată în decizia Tribunalului Bucureşti.

Hotărârea nu este definitivă.

 

***

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Cătălin Voicu în noiembrie 2014, la data faptelor consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale - Departamentul Securităţii Naţionale şi ulterior parlamentar, pentru complicitate la abuz în serviciu.Voicu este acuzat că, în perioada 2004-2005, folosindu-se de calitatea de consilier la Administraţia Prezidenţială şi ulterior deputat, ar fi intervenit pe lângă funcţionari din Electrica SA şi Electrica Serv SA, pentru ca firma Tech Safety SA să fie favorizată în relaţia cu cele două societăţi energetice, precum şi cu SISE Moldova - SC Servicii Energetice Moldova SA.

 

 

"În intervenţiile sale directe la directorul general al Electrica SA - Coroiu Nicolae şi la directorul economic al Electrica Serv SA, inculpatul Voicu Cătălin le-a solicitat acestora să acorde contracte firmei SC Tech Safety SA pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare (Electrica SA, Electrica Serv SA, SISE Moldova) aveau produse pe stoc peste necesar şi la preţuri supraevaluate, de la acelaşi furnizor", au precizat procurorii.

 

 

TAGS : dna psd catalin voicu tribunalul bucuresti condamnare instanta de fond
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
7665
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.