Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Napoleon a fost pesedist
Nicolae Negrea - - - -
2017-02-14
Scrisori
0

 

Ce vizionar a fost Împăratul Napoleon, ales fără vot popular ca în zilele noastre! Sigur că atunci (ca și acum, de altfel) exprimarea publică a puterii a însemnat o înșiruire de promisiuini deșarte care entuziasmau mulțimea tăcută. La fel de sigur putem înțelege entuziasmul, adeziunea (ce cuvinte comuniste!) la mobilizarea impusă astfel de împărat, cu finalul catastrofei de pe câmpurile de luptă din iarna rusească. El le promitea gloria, pe atunci mirajul sațietății spirituale și materiale. Și mulțimea tăcută se înghesuia să îmbrace uniforma ce-i dădea prestanță și să meargă orbește spre dezastru.

 

Istoria se repetă. La noi, ca și aiurea în lume. Cu scenarii diferite, dar tot după înțelepciunea împăratului francez. Cel care zicea că în ranița oricărui soldat stă bastonul de mareșal.

 

Au trecut câteva sute de ani și Napoleonii noștri pesediști probează adevărul înaintașului lor francez. De data asta mai mulți, cu cel mai breaz dintre ei în frunte (condamnat, ca și împăratul, ceva vreme, dar fără a fi închis, ca acela), toți având în „raniță“ relații și bani furați. Că promovarea costă!

 

De-acum treaba e simplă. În fața mulțimii tăcute ei promit, adică își exprimă puterea. Ce dacă promisiunile nu pot avea finalitate!

 

S-ar putea spune că, făcând o asemenea similitudine, se exagerează mult. Că pe vremea lui Napoleon imunitatea nobilimii era un privilegiu aristocratic al castei. Fără legi scrise, ca acum. Ingeniozitatea comunistă a rezolvat frumos și simplu problema asta, votându-și, ei pentru ei, dreptul de a nu fi deranjați de justiție. Orice ar face. Titlurile nobiliare fiind înlocuite acum cu apelativul „parlamentar“. Iată că nu-i nici o exagerare.

 

Ce nu știm noi prea bine este cum de reușea împăratul să fie acceptat de o așa de mare mulțime, date fiind mijloacele neevoluate de comunicare, de se buluceau ca oile spre dezastru. Paradox al circulației vorbelor, prin telefonul fără fir de atunci, cumva asemănător cu cel din ziua de azi, când o asemenea exprimare rudimentar romantică a căpătat conținut real.

 

Despre puterea de convingere a Napoleonilor autohtoni contemporani asupra mulțimii tăcute se poate spune că este mult amplificată, dezvoltată prin mijloace moderne. Că fiecare „tăcut“ din mulțime stă comod acasă și se îmbibă la televizor cu minciunile ce-i sunt adresate. Drept adevăruri. Și mai și plătește pentru asta. Aude că va avea pensii mai mari (de fapt, că-i vor fi restituite, deși nu i le-a luat nimeni), că nu mai plătește taxe multe, puse tot de ăia care le promit acum că le reduc, că se vor mări salariile unora, de nu vor mai avea ce face cu atâția bani, ce mai, că va curge lapte și miere de acum încolo. Deși tot ei au fost până acum la putere și nimic din promisiunile făcute mai bine de un sfert de secol, tot la patru ani, nu s-a concretizat în ceva.

 

Ce știm bine, din statistici postelectorale, este că cei care pun întruna la vot ștampila pe oamenii din partidul ăsta au mari dificultăți în a discerne adevărul de minciună. Păi, dacă cineva te minte o dată, apoi recidivează în a face mereu așa și are și dreptul de a-ți dirija viața, sigur că ar trebui să-ți schimbi opțiunea.

 

Persuasiunea pesedistă are două mari direcții. Una și cea mai importantă este aceea a ademenirii mulțimii tăcute, cu promisiuni deșarte, spre a le asigura victoria la vot. Cealaltă este un fel de consecință a celei dintâi, prin a-i scârbi pe ceilalți „tăcuți“, dar cu discernământ, să renunțe la vot. Și, de curând, le-a ieșit al naibii de bine. Scor 18 la 82.

 

Vânzătorii pesediști de iluzii știu bine că promisiunile făcute, ambalate în vorbe care merg direct la sufletul necăjitului tăcut, sunt false. Că ei se vor ocupa în continuare, ca și până acum, doar de interesele lor și ale celor apropiați lor. Nici vorbă să-i doară pe ei ceva în palatele în care locuiesc, în huzurul deșănțat pe care nici nu se mai obosesc să-l anonimizeze. Nici chiar exemplele din preajmă, ale celor condamnați pentru ticăloșii economice, adică furt, nu-i conving pe micii Napoleoni pesediști să renunțe la privilegiul de a conduce, de a dirija, de a dispune, de a se îmbogăți fără limită, chit că direcția este aceeași cu a înaintașului lor francez. Spre dezastrul național.

 

În caz de primejdie trec la planul B. În loc de exil în Corsica sau Teleorman (ca loc de naștere), unul mult mai plăcut, în Brazilia, la malul mării, în domeniul achiziționat din leafa de bugetar.

 

Mulțimea tăcută? Oftează, așa cum face de mai bine de un sfert de veac. Și tot nu se învață minte. Are experiență în treaba asta cu oftatul, dar speră mereu că alte mutre de mici Napoleoni, care se perindă la putere de atâta amar de vreme, vor și face cea ce zic, ce promit. Îi rămâne, din când în când, ca unică soluție, pelerinajul la moaștele vreunui sfânt.

 

Și apoi tace, ca de obicei.

 

Nicolae Negrea, Ploiești

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
749
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.