Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Masacrul antisemit de la Jilava. Fețele crimei (III)
Adrian Cioflanca - - - -
2017-01-31
Dosar
1

Pe 23 ianuarie 1941, la ora 16.00, au ajuns la Jilava jandarmi loiali lui Antonescu și, apoi, militari germani. Conform proceselor verbale de constatare ale Jandarmeriei, au fost găsite 30 de cadavre la kilometrul 13,1, 4 cadavre la kilometrul 14,1, lângă un pom, și 53 de cadavre de partea cealaltă a străzii. În total, 87 de evrei omorâți.

 

Masacrarea evreilor în pădurea Jilava, în ia­nuarie 1941, s-a petrecut în trei epi­soa­de. Primul a avut loc la București, pe 20-21 ianuarie 1941, chiar în momentul es­caladării confruntării dintre Ion An­to­nescu și Mişcarea Legionară, când car­tie­rele evreiești au fost luate cu asalt de le­gionari, iar sute de evrei au fost arestați abu­ziv, duși în centre improvizate de de­ten­ție și torturați. Cel mai mare grup de evrei arestați – în jur de 200 de persoane - s-a găsit în sediul „Ing. Gh. Clime“ al Corpului Muncitoresc Legionar din B-dul Domniței nr. 53 (actualul Hristo Botev). Dintre aceștia, au fost aleși în jur de 90, spre dimineața zilei de 22 ianuarie, urcați în două camionete, de o echipă de 17 le­gionari, și duși la marginea satului Jilava, peste râul Sabar. Acolo, la kilometrul 13,1 și 14,1 au fost împușcați. Şapte legionari au participat la execuții. Acesta a fost epi­sodul al doilea. Până în zece evrei au scă­pat de acest prim val de împușcături. Cel pu­țin doi dintre ei, împușcați, s-au târât până au primit ajutor și au scăpat cu via­ță. Opt evrei au fost prinși din nou și re­ținuți la Primăria Jilava, care era un fief legionar. Acolo au fost bătuți și umiliți din nou, iar în seara zilei de 22 ianuarie au fost duși în pădure și împușcați. Acesta a fost episodul trei. Rabinul Herș Guttman a scăpat miraculos din toate cele trei epi­soade (nu și fiii săi, Iosef și Iancu).

 

Până acum, istoriografic, nu erau cu­nos­cuți responsabilii pentru niciunul dintre cele trei episoade pomenite. Căutând în ar­hive recent deschise, am depistat do­cu­mente inedite care arată că actul trei al tragediei a fost cercetat judiciar mai atent, atât în timpul lui Ion Antonescu, cât și în perioada comunistă, astfel încât putem reconstitui astăzi cu destulă precizie ce s-a întâmplat pe 22 ianuarie, după ce evreii supraviețuitori au fost aduși la

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-cioflanca-1sss.jpg

Cadavrele dezbrăcate ale evreilor ucişi la Jilava (foto: CNSAS)

Primăria Jilava. De asemenea, documentele despre rebeliune și pogromul de la București de la Arhivele Naționale ale României, Ar­hi­vele Militare de la Pitești, Consiliul Na­țional pentru Studierea Arhivelor Secu­ri­tății și Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România constituie datele unui puzzle care, dacă este ordonat cu aten­ție, oferă informații importante des­pre primele două episoade ale masacrului.

 

Episodul trei

 

Vă propun o incursiune au rebours, în­cepând cu episodul trei, cel mai bine do­cumentat, în arhive. Din 24 ianuarie 1941, autoritățile loiale lui Ion Antonescu – ar­mata și poliția militară, jandarmeria, Ser­viciul Special de Informații etc. - au în­ceput să aresteze legionari care au par­ti­cipat la rebeliune și pogrom. În jur de 50 de legionari au fost arestați pentru par­ticiparea la masacrul de la Jilava. Arestații aveau legătură în special cu episodul trei al masacrului. Este vorba de legionari din localitățile din jurul Bucureștiului care au par­ticipat la sechestrarea, la Primăria Ji­lava, a evreilor scăpați din primul ma­sa­cru, la torturarea și apoi asasinarea su­pra­viețuitorilor și, în fine, la jefuirea și pro­fanarea cadavrelor. Pe 23 ianuarie, la ora 16.00, au ajuns la Jilava jandarmi loiali lui Antonescu și, apoi, militari germani. Con­form proceselor verbale de constatare ale Jandarmeriei, au fost găsite 30 de cadavre la kilometrul 13,1, 4 cadavre la kilometrul 14,1, lângă un pom, și 53 de cadavre de partea cealaltă a străzii. În total, 87 de evrei omorâți.

 

Pe baza denunțurilor localnicilor, au fost arestați legionarii din zonă care au fost recunoscuți în timpul evenimentelor. Însă localnicii nu îi cunoșteau pe cei care au adus evreii cu mașinile, de la București. Din documente, aflăm astăzi că o parte dintre legionarii care au transportat și ucis evrei fuseseră arestați la București, dar pentru alte motive – pentru par­ti­ci­parea la devastările din cartierele evreiești sau pentru rebeliune. Autoritățile nu au știut și nu au fost interesate să conexeze cauzele, pentru a reconstitui faptele și a stabili responsabilii pentru toate atroci­tățile împotriva evreilor. Ancheta a fost în­greunată de faptul că o parte dintre par­ticipanții la violențe au stat ascunși sau au fugit în Germania după rebeliune.

 

Lotul principal al celor arestați a fost ju­de­cat pe 13 februarie 1941 de Tribunalul Mi­litar al Comandamentului Militar al Ca­pitalei, secția III, și condamnat prin Sen­tința nr. 70. Procurorul militar a cerut ini­țial condamnarea la moarte a câtorva din­tre legionarii arestați, dar până la urmă condamnările au fost mult mai mici.

 

Conform sentinței, episodul al treilea s-a petrecut astfel. În primul masacru, petre­cut în noaptea de 21 spre 22 ianuarie, au fost împușcați 79 de evrei. Nouă evrei au scăpat din marele masacru, dar au fost prinși de legionari și sechestrați în sediul Primăriei Jilava. Eduard Tomescu, Florea D. Beiu, Ion Gh. Ivan zis Baltă au asigurat pa­za celor reținuți.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-cioflanca-2sss.jpgPiatra funerară a lui Marcel Gherwirtz, din Cimitirul Giurgiului (foto: Anca Tudorancea)

Marin Mihăiță, șeful sectorului legionar Vidra și primar al comunei suburbane Șer­ban Vodă (astăzi parte din cartierul Giur­giului din București), aflat din seara zilei de 21 ianuarie la sediul Prefecturii Ilfov, pe care îl ocupase împreună cu primarul comunei Jilava, Constantin Doncu, și cu un grup mare de legionari, i-a ordonat prin telefon lui Eduard Tomescu, aflat la Pri­măria Jilava, să transmită că evreii ca­re au supraviețuit („niște comuniști scă­pați din București“) trebuie executați („Ter­minați odată cu ei!“). În prima par­te a zilei de 22 ianuarie, trei dintre evreii sechestrați au fost duși cu sania peste Sabar, între Șoseaua Națională București-Giurgiu și zona împădurită, de către Don­cu T. Doncu, iar acolo au fost executați de Petre Ivănescu și Vasile T. Paraschiv, în vă­zul localnicilor. Apoi, Nicolae Ciurea (zis Nicolae Florea) și Marin Simion au mai adus cu sania un evreu de la Primăria Regele Ferdinand (la ordinul lui Nicolae Voiculescu, din cuibul „Albina“, șeful gar­nizoanei legionare din comuna Regele Fer­dinand, actuala 1 Decembrie, și al lui Ion Gh. Ivan). Acest evreu a fost împușcat de Vasile Paraschiv. În seara zilei de 22 ianuarie, alți cinci evrei sechestrați la Pri­măria Jilava, între care și rabinul Gutt­man, au fost duși cu o mașină a Societății „Mira“ condusă de Alexandru Postelnicu (la ordinul primarului Constantin Doncu) și în care se mai aflau Nicolae Caranfir (care a primit un pistol de la Ilie I. Niță), Gheorghe Dumitru zis Gheorghe (sau Go­gu) Soare, Dumitru Mihai Vasile, Dumitru Iancu Baciu și Dumitru Gh. Avram, toți înarmați. Elena Doncu, soția primarului Jilavei, care a răspândit peste tot că s-a dat ordin „să fie uciși jidanii“, a procurat gloanțe și arme pentru ucigași. Acest ul­tim grup de evrei a fost executat de Ivă­nescu și Caranfir. Dumitru Mihai Vasile a tras și el, dar arma nu i-a funcționat. Din nou, a scăpat, nu știm prin ce minune, rabinul Guttman. Sentința îi cuprinde și pe Rafael C. Alecu și Constantin I. Cons­tantin, care, la ordinul lui Nicolae Voicu­les­cu, l-au transportat din comuna Regele Ferdinand la Jilava pe Eugen Solomon, medic evreu care venise cu o ambulanță să-și salveze fratele, farmacistul Corneliu Solomon (Eugen Solomon a scăpat cu viață, nu și fratele său). Anchetatorii nu au putut stabili identitatea celor opt evrei uciși pentru că morții au fost jefuiți, dez­brăcați total, de către locuitori din satele din jur.

 

Marin Mihăiță a fost condamnat, în lipsă, la 25 de ani de muncă silnică pentru re­be­liune și ordonarea crimelor din actul trei al tragediei de la Jilava. Vasile Paraschiv a primit, de asemenea, pedeapsa de 25 de ani de muncă silnică, iar Nicolae Caranfir, 15 ani, pentru asasinat. Paraschiv și Caran­fir și-au recunoscut, inițial, faptele, apoi și-au retras declarațiile. Celălalt criminal, Petre Ivănescu, s-a sinucis pentru a nu fi prins de autoritățile antonesciene. Eduard Tomescu a luat 20 de ani de muncă silnică pentru provocare la asasinat.

 

Restul acuzaților au fost condamnați, pen­tru complicitate la asasinat și/sau atin­gerea libertăților individuale, la diferite pedepse de muncă silnică: Alexandru Pos­telnicu (zece ani), Nicolae Ciurea (opt ani), Dumitru Mihai Vasile (opt ani), Du­mitru Gh. Avram (opt ani), Dumitru Iancu Baciu (opt ani), Rafael C. Alecu (cinci ani), Constantin I. Constantin (cinci ani), Ilie Niță (cinci ani), Elena Doncu (cinci ani), Gogu Soare (doi ani), Doncu T. Don­cu (cinci ani), Florea T. Beiu (cinci ani), Nicolae Voiculescu (cinci ani), Ion Gh. Ivan (cinci ani). Constantin Doncu a fost pedepsit, până la urmă, doar pentru re­be­liune (cinci ani închisoare corecțională). Totuși, majoritatea au rămas în închisoare și în perioada comunistă, prin reco­nd­am­nare sau decizii administrative. Unii, pre­cum Voiculescu și Rafael Alecu, aveau să moară în detenție.

 

Asasinii

 

Ce știm despre asasini?

 

Majoritatea celor condamnați erau țărani. Doar Doncu T. Doncu era cântăreț bi­se­ricesc, Dumitru Mihai Vasile, funcționar la Primăria Jilava, Dumitru Avram, tâm­plar, Alexandru Postelnicu, șofer mecanic, Ilie Niță, comerciant.

 

Petre Ivănescu (n. 1899 sau 1901, Jilava) era de profesie măcelar și devenise, în tim­pul guvernării legionare, șeful Cantinei „Bumbăcăriei Românești“ din Jilava (unde s-a și sinucis, pe 24 ianuarie 1941). Se număra, alături de Constantin Doncu și preotul Vasile Mihăiescu (care a fost con­damnat și el, pentru port ilegal de ar­mă în timpul rebeliunii și masacrului), printre legionarii cei mai activi din Jilava. În Mișcare era înscris din 1937. Când i-a împușcat pe evrei a bravat față de Doncu T. Doncu că este „un legionar adevărat, și nu un căcăcios [precum] aceia pe care i-a împușcat“.

 

Înainte de a se sinucide, Ivănescu a scris scrisori de adio, pe care am reușit să le găsesc în arhive. Într-una din ele, explica și crimele de la Jilava, spunând că și-a „pierdut mințile în acel moment“. Scria Ivănescu: „... calea fuse să mă întâlnesc cu nevasta primarului Doncu și să-mi spună, ce stai, repede, căci avem ordin să executăm niște jidani răniți, sunt la primărie, ordin de la Mihăiță și Costică al meu. Atunci m-a luat acasă și mi-a dat armă, cartușe, revolverul pe care îl vedeți căci eu pe al meu nu-l mai aveam. Atunci am mers la primărie împreună cu dumneaei și într-adevăr s-a dat ordin și sigur că mi-am pierdut mințile, căci afară de ordin, când am văzut și acei jidani, acei rabini care ne-au supt și ne vor suge într-adevăr n-am putut să mai raționez căci să nu vă gândiți că mi-a făcut plăcere sângele lor, căci de era să trag într-un român, veți ști că n-o spui acu de frică, n-aș fi tras chiar de-mi tăia cineva mâinile, picioarele, ochii scoși și tot nu făceam. (...) Aceasta este mărturisirea mea“. În altă scrisoare, afirma că „Doncu și Mihăiță m-au băgat în mormânt cu comanda lor stupidă“. Ce­rea să fie înmormântat cu „cămașa ver­de, pantaloni uniformă care e pe mine, bocancii și șapcă“ și încheia cu „Trăiască Legiunea și Căpitanul“.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-cioflanca-3sss.jpg

Constantin Doncu, Elena Doncu şi Eduard Tomescu (foto: CNSAS)

 

Vasile Paraschiv (n. 1906, com. Copăceni – Giurgiu), la origine țăran, cu trei clase pri­mare, s-a înscris în Mișcarea Legionară în 1937. A fost șef de cuib. A executat 23 din cei 25 de ani de închisoare (fiind eli­berat la grațierea din 1963), după care a fost urmărit informativ de către Secu­ri­tate, până la mijlocul anilor ’70. La urmă, a ajuns să spună că detestă legionarismul și că a făcut o prostie pentru că s-a luat după alții. După ieșirea din închisoare a fost mulțumit că, deși analfabet, a fost pri­mit la colectiv și a spus la toată lumea că este mulțumit de regimul comunist.

 

Nicolae Caranfir (n. 1912, com. Jideni – Râm­nicu Sărat) era absolvent de patru clase primare, vulcanizator și mecanic au­to de profesie. S-a înscris în Mișcarea Le­gionară în septembrie 1940. După ce a fost arestat și condamnat, a susținut că a fost bătut de jandarmi pentru a-și declara vinovăția. A fost închis la Aiud și, la ex­pirarea pedepsei, în 1952, în colonie de muncă, la Capul Midia. În detenție a ră­mas legionar convins.

 

Eduard Tomescu (n. 1922, Jilava), proaspăt absolvent al unei școli de agricultură, a devenit legionar la 18 noiembrie 1940, fă­când parte din cuibul „Biruința legio­na­ră“, al cărui șef era primarul Constantin Doncu. A fost utilizat drept curier și apoi braț înarmat în diferite misiuni stabilite de Mihăiță și Doncu. Printre altele, a fost și gardian la închisoarea Jilava, în no­iembrie 1940, când au fost închiși cei 64 de demnitari care aveau să fie asasinați de legionari din organizația Spărgătorilor de Fronturi și Poliția legionară. Tomescu era de serviciu în ziua măcelului de la în­chi­soare și nu este clar cât de implicat a fost.

 

Tomescu a fost arestat pe 28 ianuarie 1941. Totuși, a reușit să scape de închisoare, pentru o vreme, printr-un subterfugiu. În mar­tie 1944, era închis la Penitenciarul Su­ceava, când, din cauza înaintării fron­tului, toți deținuții au fost eliberați și în­drumați către Centrul de Instrucție de la Sărata, unde urmau să fie trimiși pe front pen­tru reabilitare. Tomescu nu s-a pre­zen­tat la încorporare, stând ascuns în orașul Roman. La Jilava a venit de vreo două ori pe ascuns, noaptea. În 1946, a profitat de amnistia acordată dezertorilor și a mers să facă serviciul militar. În toamna anului 1947, a revenit în Jilava și astfel i-a luat ur­ma Siguranța. A fost arestat din nou și ți­nut închis până în 1964 (la Văcărești, Ji­lava, Aiud, Gherla, Mina Valea Nistrului). A trecut prin reeducare la Aiud, recu­noscând participarea la crimele din 1941, făcând risipă de diatribe la adresa liderilor legionari și denunțându-i pe legionarii din închisoare care nu renunțau la crezul legionar.

 

Tomescu a povestit în anchetă, în 1950, ver­siunea sa asupra evenimentelor. În dimineața zilei de 22 ianuarie, pe la orele 3-4, a oprit în fața Primăriei Jilava un con­voi de mașini, format din două ca­mio­nete acoperite cu prelate, înțesate de oa­meni, și doua taxiuri. A coborât un in­divid care a întrebat de primarul Doncu. A răspuns că primarul era plecat la Bu­cu­rești, iar convoiul a plecat mai departe. După un sfert de oră, s-au auzit împuș­cături de la circa un kilometru depărtare de primărie. După alte 5-10 minute, a au­zit alte împușcături, venind de mai de­parte. Apoi, un lăptar care a trecut cu o sanie trasă de cai pe lângă pădurea Jilava i-a relatat precipitat că a văzut cum sunt dați jos oameni din camioane și împușcați. L-a sunat pe Marin Mihăiță, iar acesta i-a ordonat să-i aresteze pe cei din mașini, dacă se întorc tot prin Jilava. Convoiul a trecut însă în mare viteză înapoi spre Bu­curești. Tomescu a luat-o apoi la picior spre pădurea Jilava. Acolo a văzut una din­tre camionete, abandonată, cu o roată sărită, și mai multe cadavre în zăpadă. La fața locului era deja subofițerul de jan­darmi Moraru de la postul din localitate, care căuta cadavrele în buzunare, pentru a le stabili identitatea. Așa a aflat că cei omorâți erau evrei. S-a întors la primărie și i-a raportat lui Mihăiță, care a spus că va raporta mai departe. După aceea, lo­calnicii au adus la primărie opt evrei su­praviețuitori ai masacrului, pe care i-a pre­luat Petre Ivănescu, care fusese în­săr­cinat cu păstrarea ordinii de către pri­ma­rul Doncu. Unul dintre evrei avea o rană superficială la o mână. Un altul era plin de sânge, dar nu era rănit. Doar s-a aco­perit cu sânge de la ceilalți pentru a nu-și da seama asasinii că nu fusese atins de gloanțe. Tomescu a pretins că i-a ajutat pe cei doi, dar, confruntând cu alte do­cu­mente și declarații, se vede că distor­sio­nează și amestecă informațiile.

 

Probabil, evreul rănit la mână era tânărul Marcel Ghewirtz, de 17 ani, tehnician ra­dio care locuia în str. Parcul Berindei. Ta­tăl său, Herș Heinrich Ghewirtz, avea să povestească, în mai multe memorii trimise autorităților după război, tragedia fiului său – aceasta după ce s-a documentat te­meinic, deplasându-se la Jilava, vorbind cu martori și cu rudele altor victime. În seara zilei de 21 ianuarie, pe la orele 19-20.00, Marcel și prietenul său Jori Scheer, de 16 ani, se întorceau de la serviciu când au fost acostați pe stradă de o grupă din Cor­pul Muncitoresc Legionar. Cei doi ti­neri au fost reținuți și duși în sediul le­gio­nar din Calea Moșilor, unde fuseseră în­chiși numeroși alți evrei. Peste noapte, au fost bătuți crunt și deposedați de paltoane și alte bunuri. Spre dimineață au fost ur­cați într-o camionetă și duși în pădurea Jilava. Ca prin minune, Marcel a scăpat cu viață din primul val de împușcături, fiind rănit la o mână și atins în piept. A stat as­cuns sub cadavre până s-a făcut lumină, după care a pornit spre comuna Regele Fer­dinand, unde s-a refugiat la o local­ni­că, Elisabeta Scarlat. Aceasta a anunțat la primărie că un evreu a venit la casa ei, iar legionarii conduși de Nicolae Voiculescu l-au scos imediat din casă pe tânărul ră­nit. L-au pus pe o sanie și l-au dus la Pri­mă­ria Jilava. Acolo, după cum i-a po­ves­tit rabinul Guttman, copilul său s-a chi­nuit teribil, implorând după ajutor. Din această relatare reiese că Tomescu, dim­po­trivă, s-a comportat cu sadism, lovindu-l cu o cra­vașă peste gură pe Marcel, de fie­care dată când acesta cerea apă. Spre sea­ră, Marcel a fost dus în pădure alături de ceilalți supraviețuitori și împușcat. Tatăl său l-a găsit la morgă, cu capul zdrobit, ală­turi de prietenul Jori Scheer.

 

Pentru istoriografie, declarațiile lui Eduard Tomescu și Herș Heinrich Ghe­wirtz sunt esențiale, pentru că indică o pis­tă pentru stabilirea responsabililor pen­tru primele două episoade ale tragediei.

 

(Va urma)

 

Primele două părţi ale articolului pot fi citite aici. şi aici.

TAGS : Rabinul Herș Guttman JilavaVidra Șer­ban Vodă
Recomandari
Comentarii
V Popa 2017-02-03
Descifrarea asasinarii unor unor indivizi este interesanta, dar exista un tablou mai larg ce nu reiese din aceasta relatare.

La un moment dat se vorbeste despre „niște comuniști scă­pați din București“. A verificat cineva dosarele, daca acestea existau la Siguranta, ale evreilor ucisi? Nu trebuie sa uitam ca in acea perioada multi evrei spionau si complotau la ordinele Cominternului pentru distrugerea fizica a Romaniei. De ce au fost alesi tocmai ei si nu alte mii de evrei prezenti in Bucuresti?

Antisemitismul si anticomunismul din acea vreme se impleteau sub impresia negativa creata de evreii comunisti din Basarabia care au contribuit la uciderea a zeci de mii de romani si deportarea a altor zeci de mii dupa invazia URSS.

Dar nu toti evreii din Bucuresti erau colaboratori ai URSS. Exista suspiciunea ca Stalin se folosea de miscarea legionara pe care a incercat sa o infiltreze si de Rebeliune pentru a crea instabilitate in tara si crea impresia nevoii de a invada Romania.

Legionarii care su supravietuit evenimentelor neaga ca au omorat evrei pentru ca erau prea ocupati sa reziste asediului armatei. Ce ne poate spune autorul in legatura cu divizarea miscarii legionare intr-o factiune bolsevica ce ataca cartierele evreiesti si una germana care se baricadase in cladirile MInisterului de Interne si alte sedii?

Daca autorul nu este interesat de aceste aspecte mai putin cunoscute, poate altcineva este dispus sa cerceteze arhivele inca neatinse.
Total 1 comments.
1372
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis