Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Procesul lui Dragnea, amanat. Inculpatii au cerut timp pentru a-si angaja avocati
E.B. - - - -
2017-01-31
Actualitate Interna
0

Azi începe procesul lui Liviu Dragnea, liderul PSD şi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Este acuzat de instigare la abuz în serviciu, alături de fosta sa soţie şi de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Dosarul se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

UPDATE: ICCJ a decis amanarea procesului deoarece mai multi inculpati au afirmat ca au nevoie de timp pentru a-si angaja avocati. Urmatorul termen a fost stabilit pentru 14 februarie, anunta Hotnews.

 

Conform sursei citate, Liviu Dragnea, presedintele PSD, a declarat ca vrea sa aduca din nou mai multi martori care sa fie audiati, acuzand faptul ca procesul s-ar baza pe doua acuzatii mincinoase obtinute "in conditii suspecte" la DNA.

 

Anchetatorii spun că Liviu Dragnea a determinat mai mulţi angajaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială să angajeze, fictiv, două persoane, membre ale organizaţiei PSD Teleorman.

 

UPDATELa ieșirea de la Înalta Curte, Liviu Dragnea, liderul  PSD a răspuns la câteva dintre întrebările jurnaliștilor. 

Între altele, el a declarat că nu știe ca abuzul în serviciu să fie dezincriminat în proiectul Guvernului de modificare a Codului Penal.

România este patria denunțurilor și a ascultărilor”, a mai spus el.

O luăm din nou de la capăt pe o mărturie mincinoasă, contestată și infirmată de declarațiile martorilor”, a mai spus Liviu Dragnea, legat de procesul care a început astăzi.

Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu, iar ]n proiectul de modificare a Codului Penal, abuzul în serviciu este anchetat doar dacă prejudiciul depășește 200.000 de lei.

 

 

**************

 

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost  trimis în judecată de procurorii DNA, în 15 iulie, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, în dosarul în care este acuzat alături de fosta lui soţie, Bombonica Prodana, pentru fapte comise pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

 

În acelaşi dosar, în 11 mai, a fost audiat şi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, în calitate de martor.

 

Dosarul a fost trimis în instanţă de către procurorii DNA la  15 iulie 2016. Timp de şase luni, procesul s-a desfăşurat în cameră preliminară, perioadă în care Dragnea şi fosta sa soţie au ridicat mai multe cereri şi excepţii, toate fiind respinse de către magistraţi. La 9 decembrie 2016, instanţa a dispus începerea judecării pe fond a dosarului, după ce a stabilit că probele şi actele de urmărire penală efectuate de procurorii DNA au fost administrate legal.

 

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.

 

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

 

Bombonica Prodana (fostă Dragnea) a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 - 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul „Referendumul”, după ce iniţial primise un an de închisoare cu suspendare.

 

TAGS : Dragnea proces fals intelectual abuz serviciu fals intelectual
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
10655
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.