Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Numele lui Sebastian Ghiță, pe lista celor mai căutate persoane de Europol
E.B. - - - -
2017-01-30
Actualitate Interna
0

Fotografia şi datele fostului parlamentar Sebastian Ghiță au fost publicate pe site-ul Europol - lista celor mai căutate persoane din Europa. Pe numele lui Ghiță, fost parlamentar, a fost emis un mandat european de arestare în 6 ianuarie.

 

Tot în 6 ianuarie, Sebastian Ghiță a fost dat în urmărire internațională măsură valabilă pentru statele care nu fac parte din UE.

 

Pe site-ul Europol sunt prezentate următoarele date despre Sebastian Ghiță: Infracțiuni – corupție și spălare de bani, sex – masculin, înălțime aproximativă – 1,95, culoarea ochilor – căprui, data nașterii – 11 octombrie, 1978, naționalitate – română, origine etnică – european, limbi vorbite – română, situația dosarului – anchetă în desfășurare.

 

Preşedintele  Klaus Iohannis a declarat că se aşteaptă ca Poliţia să dea explicaţii privind dispariţia lui Sebastian Ghiţă : "Aştept ca Poliţia să explice cum l-a pierdut pe Sebastian Ghiţă şi de ce nu-l găseşte. Dacă îl găsesc, bravo lor! Dacă nu, să iasă şi să explice de ce nu-l găsesc. Dacă nici asta nu pot face, atunci cu ce se ocupă?", a afirmat Iohannis, aflat la Strasbourg,conform Realitatea TV.
 

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, la Europa FM, că a cerut explicaţii de la Interpol de ce nu apare pe site poza lui Sebastian Ghiţă, având în vedere că este dat în urmărire internaţională. Totodată, ea a afirmat că "este o chestiune de timp până când Sebastian Ghiţă va fi prins".

TAGS : Sebastian Ghita coruptie fugar urmarire Europo spalare bani
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
1360
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis