Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


„Tot înainte!“ sau despre labirintul memoriei
Codrut Constantinescu - - - -
2016-12-20
Cultura
7

Tot înainte! este o carte periculoasă pentru cei care şi-au trăit copilăria în comunism. Pentru că există riscul de a ţi se aduce la suprafaţa memoriei multe amintiri care au fost uitate / recondiţionate / reciclate / şterse.

 

Care mai este importanţa memoriei, mai contează ea şi, mai ales, cât de sensibilă es­te memoria în copilărie? Se pare că toc­mai în aceşti primi ani ea este extrem de activă, aflată probabil la cei mai înalţi parametri de func­ţionare, dezvoltând o uriaşă capacitate de sto­ca­re. De aceea şi omul revine neîncetat, de-a lungul în­tregii sale vieţi, asupra aces­tor imagini şi cadre în miş­care, care se transformă în amintiri din ce în ce mai preţioase pe măsură ce îna­intăm în vârstă şi ne pre­gătim să părăsim viaţa. Pe care am în­ce­put-o în copilăria pierdută iremediabil.

 

Demersul iniţiat de Simona Pre­da şi Valeriu Antonovici, doi istorici din noul val, cu CV-uri aca­demice solide şi netrucate, au­tori a două cărţi extrem de in­teresante (amândoi au susţinut doc­to­ra­te în istorie care s-au transformat în vo­lu­me: Simona Preda - Patrie română, ţară de eroi, Editura Corint, 2015, despre care am scris în revista 22, iar Valeriu An­to­novici - Muncă patriotică. Radiografia unui ideal falisificat, Editura Eikon, 2015), vine să completeze o literatură me­morialistică din ce în ce mai vastă şi com­plexă care se învârte în jurul copilăriei în comunism. Cum a fost ea? Cât îşi mai aduc aminte adulţii de azi despre gro­ză­viile (dar nu numai) de atunci? Erau ele cu adevărat grozăvii sau memoria ne joacă feste? Volumul Tot înainte! Amintiri din copilărie este însoţit şi de un film (mai multe informaţii se pot regăsi pe pagina de Internet ememorie.ro/pionier) şi repre­zintă şi un gest de altruism al autorilor, căci, într-o lume culturală cu un public din ce în ce mai restrâns, este mare lucru să încerci să nu te pui pe tine în valoare, ci să oferi spaţiu de liberă exprimare al­tora. Relevantă este studierea asumărilor ocu­paţionale a celor care au fost inter­vie­vaţi, a ceea ce fiecare se consideră, în mod intim şi asumat. Avem diversitate şi pe acest palier, chiar dacă majoritatea pro­vin din do­meniul umanist (din această pers­pec­ti­vă, ar fi simpatică descoperirea vi­ziunii unor muncitori sau ţărani mai în vârstă, ar fi interesant cum au perceput re­gimul care le era teoretic destinat lor): şap­te scriitori, dar şi alte specializări apro­piate (un critic de artă, unul literar, patru publicişti), trei istorici şi un politolog, dar şi un diplomat, un dirijor, un regizor, un coregraf şi... un inginer (dar şi el recu­nos­cut în spaţiul public prin activitatea uma­nistă şi mai pu­ţin cea din domeniul elec­tronicii).

http://revista22.ro/files/news/manset/default/1carte-1codrut1.jpg

// SIMONA PREDA, VALERIU ANTONOVICI (ed.)
// Tot înainte! Amintiri din copilărie
// Cuvânt înainte de Adrian Cioroianu
// Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2016

Se poate observa coerenţa volumului, care este dată de matricea întrebărilor puse respondenţilor și care conduce direct la o re­marcabilă unitate a răspunsurilor, toc­mai pentru că experienţele au fost în mare măsură comune, trăite de cei care au prins mai mult sau măcar un deceniu din regimul comunist. În plus, forţa volumului constă şi în faptul că nu se rezumă doar la copilăriile trăite în Bucureşti sau într-o sin­gură regiune istorică, respondenţii tră­ind în mari oraşe, precum Bucureşti, P­i­teşti, Iaşi, Constanţa sau Ploieşti, dar şi în orăşele pitoreşti, precum Câmpina, Făl­ti­ceni, Sinaia sau Ianca, unde şi forţa pro­pa­gandistică ceauşistă era mai atenuată, sau într-un sat din Banat, unde propaganda comunistă era inexistentă.

 

O notă comună este şi fap­tul că s-a gravat în men­talul nostru naţional foa­mea, lipsurile alimentare din ultimul deceniu co­mu­nist fiind acute, chiar dacă unele familii s-au descurcat mai bine (având rude la ţa­ră) decât altele (orăşeni get-beget, care proveneau din vechea urbanitate inter­belică, redusă, de acord, dar nu ine­xis­ten­tă). În mod relevant pentru discrepanţele şi capacitatea de a produce prosperitate, în societatea capitalistă multă lume ţine regim, inventează şi administrează diete, în condiţiile în care, acum 27 de ani, tot ceea ce doream era să fim liberi şi să mân­căm bine. O altă trăsătură pe care absolut toţi o aduc în discuţie este maşinăria pro­pa­gandei ceauşiste, faţă de care până şi cea a lui Dej pălea şi care dovedeşte că am­biţia lui Ceauşescu era să domine în to­ta­li­tate România şi să decidă absolut în toate domeniile. O anumită perioadă a reuşit acest lucru, răzând atât sute de car­tiere, dar intervenind şi în lungimea rochiilor prezentatoarelor TV sau sexua­li­tatea pro­priului popor. Această inserare în inti­mi­ta­tea familială a avut nu numai efecte pe ter­men scurt, dar şi lung. Mulţi aduc în dis­cu­ţie şi încearcă să definească schi­zofrenia regimului care îşi obliga su­pu­şii la uti­li­za­rea a ceea ce Orwell numea dublu limbaj, ca o condiţie a su­pra­vie­ţui­rii. Raportarea la copilărie este diversă. „Eu n-am co­pi­lă­rit în timpul comunis­mu­lui, ci în timpul copilăriei mele. Când ai şapte-nouă-uns­prezece ani, nu-ţi pui pro­blema dacă tră­ieşti în comunism, în­tr-un regim de­mo­cra­tic sau în rega­li­ta­tea din Evul Mediu. Iei lumea din jur aşa cum ţi se arată atunci când ţi se face cu­noştinţă cu ea, ţi se pare că aşa e normal să fie.“ (T.O. Bobe)

 

Frigul este şi el foarte prezent. „Îmi amin­tesc de o noapte în care nu aveam cu­rent, era un frig teribil. Îmi băgasem pi­cioarele într-o sacoşă cu pulovere ca să mă încălzesc. Aveam o lumânărică şi aia era ultima. Frig, foame. Mâncam săp­tă­mâni întregi numai pastă din aia de roşii care se găsea în magazine. Aia era mân­carea de bază pentru mine. Aproape în fiecare noapte visam cum îl împuşc pe Ceauşescu. (...) În momentul în care a ve­nit revoluţia eram la Bucureşti, la In­ter­continental. Nu ştiu, ăla a fost cel mai fe­ri­cit moment al vieţii mele. Pentru mine ăla a fost momentul suprem“ (Doina Ruşti). Odilia Roşianu care a copilărit în Bu­cureşti, într-o casă demolată de Ceau­şescu în 1978, pentru a face loc aberaţiilor sale arhitectonice, evocă şi ea celebrul frig de la bloc: „În decembrie `89 aveam opt grade în sufragerie“, iar Cristina Her­me­ziu întăreşte această imagine: „frig, frig în clasă, dar interdicţia de a purta, ier­nile, altceva decât ciorapi subţiri din su­pra­elastic. Curentul electric care lipsea serile, acasă, ore întregi. Ne făceam te­mele la lumânare“.

 

Uneori, în discursul respon­den­ţilor apar şi amintiri din co­munismul dur şi sângeros, cu bunici deportaţi (Odilia Ro­şia­nu a avut un bunic basarabean regăsit de sovietici în România şi deportat la Vorkuta), prizonieri de război făcuţi la Cotul Donului (Doina Ruşti a avut un bu­nic luat prizonier, dar care a fost ine­du­ca­bil în viziunea bolşevicilor, de aceea a şi plecat din lagărul de prizonieri printre ul­timii, la începutul anilor 1950). În aceeaşi notă se încadrează şi amintirile lui Pavel Şuşară, care a copilărit într-un sat bănă­ţean prin anii 50 şi care îşi aduce aminte cum agenţii comunişti veneau să colecteze cotele obligatorii: „Veneau agenţii şi sco­to­ceau peste tot, căutau în cămară, în pod, prin grajduri, ca nu cumva să fie ce­reale sau bucate ascunse, din care să nu fie dedusă cota. Pentru simplificarea lu­cru­rilor, confiscau totul, singuri, pro­ba­bil că mai rămăseseră pe undeva can­ti­tăţi neidentificate. În urma acestor per­che­ziţii, de multe ori nu mai aveam nici resurse pentru hrana de zi cu zi, mama sau bunica mergând prin vecini ca bu­nica să ia cu împrumut un ciur de mălai, câteva ouă sau o bucată de brânză. În câ­teva rânduri ne-au sechestrat şi hainele, iar odată ne-au luat şi o vacă“.

 

Există şi o parte plină a paharului? „Faptul că am putut cunoaşte, în datele vieţii mele, şi o so­cie­tate totalitară, dar şi răstur­na­rea ei, cu galopul către demo­craţie şi libertate, chiar mi se pare un no­roc, o şansă existenţială, în sensul unei prise de conscience pe care, spre exem­plu, copiii noştri nu o vor putea trăi ni­ciodată“ (Cristina Hermeziu). Amintirile sunt subiective, iar filtrarea sau cernerea lor justă reprezintă un adevărat exerciţiu de echilibristică. Nu se poate nega totul, după cum nu se poate idealiza un regim care a sucombat într-o baie de sânge (atât al supuşilor, dar şi al celor doi tirani con­ducători). Dan C. Mihăilescu evocă o copi­lă­rie şi adolescenţă mai degrabă plăcute şi fără probleme doar pentru că aveau loc în celebrul deceniu de destindere, între ul­ti­mii ani ai lui Dej şi obţinerea controlului absolut de către Ceauşescu. În partea plină a paharului se mai află şi celebrele cuvinte ale lui Friedrich Nietzsche, destul de op­ti­miste pentru filosoful german: ceea ce nu te doboară (mai degrabă) te face mai pu­ter­nic. Te imunizează. Pe de altă parte, trebuie să fim realişti: ce părinte care şi-a trăit copilăria atunci şi-ar putea supune odras­lele, în mod voit-voluntar, unor gro­zăvii similare? (Căci şi acum se poate opri curentul, poţi sta în frig şi avea un frigider cumplit de gol.) Am uitat cam repede fap­tul că principala calitate a regimurilor co­muniste (de peste tot) a fost tocmai ascun­de­rea gunoiului (mai ales în domeniul economic) sub preş decenii la rând, iar această tactică nu avea cum să nu producă miasme extrem de neplăcute. Personal, ne întrebăm dacă toate sacrificiile care i-au fost impuse populaţiei în anii ’80 au avut vreun sens, dacă au contat cu adevărat. Mai degrabă credem că a fost o mare bă­taie de joc, mai ales dacă vedem lista cu ţă­rile africane care încă nu şi-au plătit da­to­riile istorice faţă de România (şi pe care probabil nu le vor mai plăti niciodată) acu­mulate înainte de 1989. Cum ar veni, noi stăteam la cozi, trăiam în frig şi întuneric pen­tru ca un dictator paranoic să-şi sus­ţină aşa-zisa politică mondială de deza­r­mare. De altfel, în mod paradoxal, şi sfâr­şitul tiranului român a fost asemănător cu al multor tirani africani.

 

Tot înainte! (o „deviză“ - alt cuvânt care a sucombat în tranziţia noastră - destul de absurdă, având în vedere că această accelerare duce spre sfârşitul fizic, către moarte - de ce ne-am grăbi? - şi care, din fericire, nu mai spune absolut nimc celor născuţi după 1990) este o carte periculoasă pentru cei care şi-au trăit copilăria în comunism. Pentru că există riscul de a ţi se aduce la suprafaţa memoriei multe amin­tiri care au fost uitate / recon­di­ţio­na­te / reciclate / şterse.

TAGS : SIMONA PREDA VALERIU ANTONOVICI Adrian Cioroianu Editura Curtea Veche
Mai multe din Cultura
Comentarii
Joaquin Murieta 2017-01-03
Tinerete fara batranete. Poveste de adormit copiii. Traiau de mult in Romania comunista doi ingineri tineri casatoriti de curand care insa nu aveau copii. Ca sa rezolve aceasta problema s-au dus la un medic ginecolog cu care erau si prieteni si l-au rugat sa le prescrie un tratament. Cam surprins medicul a spus: Majoritatea pacientilor vin la mine pentru avorturi si voi vreti sa aveti un copil ? Cu ce il veti hrani si ce va fi el cand va fi mare ? Totusi cum pacientii au insistat medicul a prescris un tratament si Fat-frumos s-a nascut. Copilul insa plangea mereu deci parintiilui l-au dus din-nou la acelasi medic. Plange probabil pentru ca vrea, cand va fi mare, un loc de munca in industria electronica care nu exista in Romania totusi dupa ce a consultat copilul a prescris un tratament si copilul nu a mai plans ci a crescut mare Fat-frumos. Parintii lui ingineri au muncit mult si au creat din nimic o industrie electronica in Romania in care Fat-frumos lucra impreuna cu Cosanzeana lui dupa ce terminasera facultatea de calculatore. Au venit insa Basescu, Boc, Stolojan, etc si ei au cumparat calculatore de import de 2 000 000 000 de dolari mituiti de Microsoft. Fabrica de calculatoare s-a inchis. Cosanzeana a innebunit shomera. Fat -frumos a plecat in SUA. Drumul a fost greu. A trebuit sa treaca pe langa cadavrele partial mancate de Merkeloaia ale Romanilor care nu au reusit sa ajunga la destinatie. In SUA Fat-frumos a gasit un servici gras platit intr-o fabrica de calculatore Americana. Sheful i-a spus inca din prima zi de lucru: Te angajez pe tine pentru ca nu am putut gasi un Alb Anglo-Saxon Protestant calificat ca tine pentru ca acest blestemat Clinton a creat atatea joburi incat toti Albii lucreaza deja dar continuui sa-l caut si cand il voi gasi el va ramane si tu vei pleca. Au trecut multi ani Fat-frumos a castigat multi bani dar in final acel Alb a fost gasit si Fat-frumos a ramas shomer. Shomer dar inca nu sarac a decis sa se intorca in Romania. Mormintele parintilor nu le-a mai gasit. A vizitat-o pe Cosanzeana la ospiciul unde era internata dar ea fiind nebuna nu l-a recunoscut. Mergand prin Bucuresti a vazut fabrica de calculatore unde el lucrase candva. Pe cladire si in cladire cresteau buruieni mari. La intrare era un afis: Nu inrati, cladirea e shubreda si se poate prabusi oricand. A intrat totusi dar cladirea ruinata s-a prabusit peste el si l-a ucis.
Joaquin Murieta 2017-01-03
Cand eram copil in Romania comunista venea mos Gerila la oraselul copiilor. Acolo comunistii adulti proiectasera si construisera o masina automata care facea gogosi. Gogosile erau bune, copii le mancau cu placere dar pe mine ma fascina masina automata. Comunistii adulti spuneau: Invatati copii caci voi veti construi lumea de maine mai frumoasa si mai buna decat cea de azi. Noi am facut aceasta masina automata de facut gogosi dar voi dupa ce veti invata veti proiecta masini automate si fabrici intregi automate care sa produca singure avione, masini, trenuri, calculatore, etc. Noi atat am putut. Voi sigur ne veti intrece si veti construi lumea comunista. Impresionat de masina automata am invatat si am absolvit facultatea de automatica. Dupa absolvire am descoperit ca putine masini automate functionau in industria Romana si acelea majoritatea de import. Dupa "revolutie" situatia s-a agravat industria socialista atata cat era a devenit azi un ideal imposibil de atins dupa ce Basescu a distrus tot ce a putut ca urmare a mitei primite de la Microsoft, Renault, armatorii Greci, etc. Eu a trebuit sa plec in SUA caci in Romania ma asepta shomajul si mizeria. Azi nimeni nu le mai promite copiilor un viitor luminos si de aceea ei nu mai invata. Dinastia Trump conduce lumea spre dezastru si distrugerea totala. Cei care au fost pe la scoala, nu Trump ca el n-a fost pe acolo, sunt dispretuiti si marginalizati.
ion 2017-01-01
Noi n-avem scholars ca in afara, care sa fie si ascultati cand e o problema publica importanta, ci doar inteectuali jurnalisti si ideologi, totul revine la a spune ca in Romania nu se discuta idei, policies, cum zic in Vest, adica teorii complexe, ci impresii, pareri, entuziasme si...oameni, ca pe stadion. La noi orice problema economica, politica, nu mai zic culturala e repede redusa la atitudinea buna sau rea a unui om sau grup de oameni, simplist, nu e o problema de analizat
cristi 2017-01-01
ecologia sociala a universitatii si spatiului intelectual romanesc nu permite dezvoltarea ideilor : intr-o societate cu multa impostura intelectuala, multi semidocti si multi necivilizati, pe care sistemul in creaza in loc sa ii trieze, cu inca si mai multa coruptie, clici, favoritisme si pura iubire de lucru facut de mantuiala, nu se pot dezvolta comunitati epistemice si infrastructuri relationare ale cunoasterii....de asta n-o sa fie Romania decat thrid rate academic, intelectual, de asta nici nu intereseaza pe nimeni cultur romana oricatti bani ai da in promovarea ei
cititor 2017-01-01
Lucrurile stau asa prost in universitatea romaneasca din multe motive, dar una este administratia proasta, clientelera si incompetenta, adesea de-a dreptul corupta. In Universitatea romaneasca nu exista manager administrativ, care sa se ocupe pe bune de nevoile studentilor (se stie cum se da mita si sa fura si se pun deoparte locuri in camine - se da la tv in fiecare inceput de an dar toata lumea se face ca ploua la administratia universitatii!), ci un prodecan fara abilitati practice adesea, care nu stie sa conduca universitatea si oricum e dependent si legat prin infratiri de grupuri clintelare. Nu exista mecanisme de feedback al calitatii si satisfactiei de la studenti la profesori, consiliile studentesti si locurile studentesti in Senatul universitar sunt o gluma, o mima a democratiei universitare, de obicei ocupate de rubedenii, de interpusi etc. Apoi e pur si simplu multa incomtepetenta acumulata, oameni care n-ar trebui niciodata sa fie profesori chiar daca au n'spe doctorate. Profesorul roman nu stie sa predea, e si politician, e si functionar, e si antrepenor, abia daca vine pe la scoala. Majoritatea nu au ce preda, ci povestesc ei de-ale lor, parerea lor - cand datoria lor nu e in primul rand sa prezinte parerile lor bune sau proaste, originale sua nu, ci sa doteze studentul cu o serie de tehnici, de abordari, in sensul general al cuvantului si insusite critic, de metode, cum se zice, de explorare a domeniului si asta fie ca vorbuim de istorie sau de fizica, de filologie sau de economie sau stiinte politice. Abia mai tarziu cand are studenti mai inaintati ar trebui sa vina cu figuri originale, dar nu asa de-a datul in figuri, ci lucrand cu studentul absolvent, facand cercetare cu el, implicand-ul si permitandu-i sa observe o cercetare in curs cum ar veni. Rar e cazul. Nu exista realmente decat vreo doua-maxim trei programe vagi de cercetare in istorie in universitatea romaneasca, cu editari de texte, scrieri, creari de colectiid e arhive etc, si astea sunt deja vechi d eprin anii 1970-1980. La cat se vorbeste despre comunism, in universitate practic nu exista decat cu titlul personal pe ici pe colo preocupari individuale, nu un program in toata fierea de cercetare a comunismului romanesc - care oricum nu poate fi cercetat fara a cercetat tot comunismul din lumea, o alta slabiciune a universitatii romanesti e ca are ambitii prea mici, prea provinciale, gandire de sat, care deformeaza si rezultatul, nu vede suficient de departe, nu stie sa faca parteneriate si sa se deschida spre alte universitati!
bogdan 2017-01-07
coruptie mare : exemplu la o facultate cu profil francez din bucuresti intrase primul pe lista la un program de master acum vreo doi ani un tip care abia vorbea franceza!....mai erau si altii care vorbeau prost, dar atsa nu o vorbea deloc, si intrase primul cu bursa!...cum a fost posibil? nu stiu, dar nimeni din facultatea aia corupta si imbarligata cu politica nu s-a sinchisit sa explice, desi e plina de figuri publice, de deputati, eurodeputati, sotii de ministri, deputati, secretari de stat si altele...toti intelectuali de vaza, se vor figuri publice...scheletele sunt acolo si intr-o zi vor fi gasite, daca se va trezi vreodata tara asta de cacat
B. 2016-12-28
Nu exista in Romania program doctoral sau profesori capabili sa produca doctoranzi la nivelul standard international al disciplinei, sa nu ne mintim! In primul rand ca se face instructie dezorganizat, personal, pe materiale depasite si cultic, nu cu o minte deschisa la noi intrebari (in Romania exista inca oameni care confunda istoria sau orice alta stiinta, sociologia, psihologia, cu liturghia ortodoxa, cu etica etc - nu se vorbesc sau se discuta ori cerceteaza lucruri incovenabile, realitati de pe teren, mai ales cand vine vorba de tabuuri sexuale, nationale, internationale etc). Exista cativa oameni, in genere cu treceri prin universitati straine, care se apropie de standardele astea, dar cativa oameni nu sunt o institutie capabila sa produca, sa acumuleze si sa transmita, inovand continuu, o cunoastere. Dovada este ca trebuie sa trimiti tot in strainatatea urmatoarea generatie sa se formeze.
Total 7 comments.
1577
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.