Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Electorii s-au intrunit pentru a decide cine va fi viitorul presedinte al SUA
Dora Vulcan - - - -
2016-12-19
International
1

Electorii s-au întâlnit luni pentru a decide care va fi viitorul preşedinte al Statelor Unite ale Americii a început. Cei 538 de electori vor vota în primul rând, în conformitate cu rezultatele din noiembrie în statele pe care le reprezintă, informează CNN.

 

 

 

Hillary Clinton a obținut cu aproximativ 3 milioane de voturi mai mult decât Trump, însă acesta s-a impus în statele decisive și a obținut 306 voturi în Colegiul Electorilor, informeaza Romania libera.

 

 

Pentru ca Hillary Clinton să fie declarată câștigătoare, așa cum ar dori democrații, 37 de electori ar trebui să voteze altfel decât locuitorii statului din care provin. Până acum un singur elector din Texas, Christ Suprun, a anunțat că nu va vota cu Trump. De asemenea, un grup de susținători ai lui Clinton, cunoscuți sub numele de "Electorii lui Hamilton", au anunțat că nu vor vota pentru Clinton, ci pentru orice republican moderat care l-ar înlocui pe Trump.

 

 

Strategia are puține șanse de succes. Delegațiile de electori sunt compuse în general din susținători ai partidelor, care în cazul republicanilor sunt uniți de opoziția față de o eventuală președinție a lui Clinton și nu există un consens cu privire la un candidat alternativ care să-l înlocuiască pe Trump.

 

 

Luni are loc în Statele Unite încă o etapă de alegere a viitorului preşedinte. Sistemul electoral american, creat în 1787, este destul de complicat. Preşedintele nu este ales direct, ci de cei 538 de electori care reprezintă votul direct.  

 

 

În mod obişnuit, votul din decembrie al Colegiului Electoral nu este de interes decât doar pentru câţiva, probabil profesorii de ştiinţe civice. În acest 19 decembrie 2016 însă, întâlnirea Colegiului Electoral va fi una foarte urmărită, palpitantă, ca întreaga campanie electorală şi ca alegerile prezidenţiale însele.

 

 

Mulţi dintre electori spun că au fost asediaţi de telefoane şi e-mail-uri. Unul dintre ei a demisionat chiar. Un altul spune că nu va vota aşa cum a votat statul, iar electori din trei state americane încearcă să obţină autoritatea de a vota aşa cum ar dori personal. Victoria democratei Hillary Clinton în ce priveşte votul popular, dar nu şi cel electoral, şi incertitudinile cu privire la preşedintele ales Donald Trump au provocat un interes neobişnuit de mare pentru eveniment care este de regulă unul tangenţial.

 

 

Electorii prezidenţiali se întâlnesc la capitoliul fiecăruia din cele 50 de state şi Washington DC. Când alegătorii, de pildă, din Arizona, au votat la 8 noiembrie, mulţi dintre ei au crezut că votează pentru Donald Trump şi Mike Pence, dar ei au votat de fapt pentru Bruce Ash, Walter Begay şi alţi zece electori. Voturile lui Ash şi ale celorlalţi 537 de aleşi ca electori prezidenţiali pe întreg teritoriul Statelor Unite vor fi numărate la 6 ianuarie 2017, într-o sesiune comună a Congresului. Numai atunci va fi declarat în mod oficial câştigătorul alegerilor prezidenţiale americane. Câştigătorul are nevoie de 270 de voturi ale Colegiului Electoral.

 

 

Ca preşedinte al Senatului, vicepreşedintele Joe Biden va prezida sesiunea comună şi va anunţa rezultatele.

 

 

În acest an, grupul autointitulat "Încredera electorilor", format din profesori de legislaţie, a fost contactat de zeci de electori care au întrebat dacă sunt obligaţi să voteze aşa cum a votat statul. 23 de state americane, plus districtul Columbia au legi care îi obligă pe electori să voteze potrivit votului statului pe care-l reprezintă, dar, spun experţii, legile sunt destul de slabe.     

TAGS : sua alegeri hillary clinton donald trump electori vot
Mai multe din International
Comentarii
Joaquin Murieta 2016-12-19
Articol incomplet deci il completez eu. Cum se voteaza prin sud si mid-vest aflati din filmul "Mississipi burning". Acolo veti vedea cum au fost assasinati 3 democrati din New York etnici Evrei pentru ca au incercat sa ajute Afro-Americanii din Mississipi sa voteze.
Total 1 comments.
893
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis