Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Romi Rusan
2016-12-10
6
Mi-l amintesc pe Romi Rusan strângând cu mătura molozul care se tot scurgea de pe zidurile închisorii de la Sighet, în primul an în care Academia Civica organiza acolo ceremonii de comemorare a victimelor comunismului.

 

 

 Era prin 1993. Și nimeni nu își putea închipui pe atunci, nici măcar Ana Blandiana, aflată mereu alături de Romi, că imensa ruină sinistră, cu geamuri sparte și acoperiș prăbușit, cu fierărie ruginită și contorsionată, va deveni, din închisoare și laborator al mortii, un muzeu al victimelor terorii comuniste, și care va rămâne, de altfel, singurul de acest fel de pe cuprinsul întregii Românii. Nimeni, în afară de Romi Rusan. Ceea ce în 1993 părea a fi un act donquijotesc sau, în cel mai bun caz, o fantezie poetică de-a Blandianei, a devenit, treptat, o temeinică realitate, în ciuda masivei și furibundei ostilități venite din toate părțile. Un loc ce îți taie respirația încă de la intrare, gândit metru cu metru, sală cu sală, de Romi Rusan. La capătul unei dăruiri fără rest.

Mi-l amintesc alcătuind tematici, liste cu istorici invitați din țară și străinatate, foști deținuti politici,  selectând elevii (mai târziu și profesori), aranjând sosiri-plecări din Sighet, căzari și mese, pentru ceea ce a fost ani în șir, Școala de vară de la Sighet, un act educativ exemplar și unic în România.  Mi-l amintesc în mijlocul acelei ”vâltori” administrative, cu chipul lui de persoană aeriană, parcă mereu neajutorată și depășită de situație, căreia însă, prin nu știu ce miracol, îi ieșeau toate la țanc. Era – ce greu îmi e să spun asta la trecut! - incapabil să spună vreo răutate, oricât de mică, nici măcar despre leprele publice despre care știa prea bine că sunt lepre. Nu doar bunătatea lui înnăscută îl împiedica să facă asta, ci și o bună creștere rară, cum eu n-am mai văzut, de modă veche ai fi zis, dacă nu ar fi fost vorba chiar de substanța vie din care era alcătuit.

Mi-l amintesc cu geanta pe umăr, doldora de foi, sau aplecat deasupra unei pagini – dintre miile - de manuscris, pigulind cu pixul în mână, cuvintele din ceea ce aveau sa devină volume rânduite în Biblioteca Sighet, visând mereu și amânând mereu reîntoarcerea la propria-i proză. Acoperit de treburile Memorialului și ale Centrului Internațional de studii asupra Comunismului, Romi păstrase intactă aceeași prospețime grațioasă de a se bucura de ”favorurile” pisicii care i se cuibărea doar lui în brațe sau de a se minuna de felul în care sâmburele de avocado, ca un proiectil, putea să încolțească într-un ghiveci...

Vorbeam mai rar în ultima vreme, dar îmi era atât de bine să știu că pe lumea asta, undeva, chiar în orașul în care trăiesc, se află un om ca Romi Rusan. Că aș fi putut să-l sun oricând și că oricât de ocupat ar fi fost, îmi va răspunde cald.

 Acum, fără el, lumea asta se face mai mică și mai rece.

 

TAGS : romi rusan ana blandiana sighet comunism muzeu
Recomandari
Comentarii
Mircea Ordean 2016-12-17
Apropo de memorialul de la Sighet, e de ajuns să citești lucrări cît decît obiective despre politicienii în carcerația colo pentru a-ți trece din vreo milă.
Bănui că ultimul din lucru făptuit de dna Blandiana și simpatizanții dumneaei este să îndemne către lectura unor așa informații:

Privesc și la ideea asta cu adus elevii la așa muzeu.
Vorbele mari sînt mari,că să vezi ce cocoșați de emoție pleacă puștii de-acolo. În practică aceia-s cu gîndul la ale primei juneți, iar pe care l-o apuca dor de-așa relicve istorice îl apucă oricum, fără să-i și șoptit doamna Blandiana a o face.
Mircea Ordean 2016-12-17
”Mi-l amintesc pe Romi Rusan strângând cu mătura molozul care se tot scurgea de pe zidurile închisorii de la Sighet, în primul an în care Academia Civica organiza acolo ceremonii de comemorare a victimelor comunismului.”

Mi-e mi-a fost simpatic dl Rusan.

Dar tot văd acel memorial de la Sighet drept o întreprindere părtinitoare (am o idee fixă, nu această idee a nepărtinirii). Și neinteligentă, în sensul de-a căuta să descopere de ce se petrece vreun lucru, sub soarele ăsta românesc, și nu numai.

Dincolo de școlile, de discursurile noastre, rămînem niște primitivi.
Claudiu-Liviu Mihalcea 2016-12-13
Domnul Romulus Rusan a intruchipat moralitatea, bunul simt si eruditia in doze egale, deloc farmaceutice. Ii sunt recunoscator pentru caldura, bunatatea si intelegerea cu care, in anii de dupa Decembrie 1989, am putut schimba impreuna cuvinte. Rar, mi-a fost dat sa intalnesc oameni, care sa ii semene, mai cu seama intelectuali. Un veritabil Lord al Nobletii Umane. Dumnezeu sa-l odihneasca.
Local KOMBAT 2016-12-11
Dumnezeu sa-l odihneasca. A fost un mare scriitor-calator, cartile sale mi-au marcat studentia. Multumiri pentru acest articol trist, dar normal, in timpuri anormale.
Bernard Noghiu 2016-12-10
R.I.P.
Adrian 2016-12-10
Dl. Rusan lasa ceva in urma. Sacrificiul n-a fost zadarnic, ci a rodit precum samburele de avocado...
M-am hotarat sa merg la Sighet, ca sa pot indemna mai apoi si pe altii s-o faca.
Vesnica pomenire!
Total 6 comments.
4212
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.