Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Tehnocrația – mantaua de vreme rea a democrației
2016-10-18
0
Alinierea unui guvern tehnocrat pe scena politică reprezintă simptomul cel mai acut de criză politică – încrederea în partide cunoaște un abis, nivelul de saturare cu metehnele reprezentanților atinge un climax sumbru.

 

Guvernările tehnocrate constituie un in­ter­mezzo salutar în mersul obișnuit al de­mo­cra­țiilor constituționale. Tehnocrațiile apar în vremuri de restriște, de sus­pen­dare a politicii tradiționale și au menirea de a rostui o ordine politică încercată fie de crize politice, fie de acutizarea unor probleme economice. În sistemele constituționale europene, gu­vernele tehnocrate pot readuce germenii firavi ai speranței că politica poate fi altfel. Paradoxul unui ast­fel de guvern este tocmai faptul că ser­viciul întru săvârșirea binelui public nu es­te condiționat de accesul privilegiat la re­surse și de interese electorale, ci de o lo­ia­litate personală pentru comunitatea în ca­re trăiești.

 

Istoria cârmuirii tehnocrate este aso­ciată cu principiul conform căruia bi­nele comun al unei societăți impune o cunoaștere specifică, rezervată doar unei categorii restrânse, o idee cu o istorie considerabilă. Dialogul platonician Republica rezervă cunoașterea pro­ble­me­lor cetății filosofului-rege, singurul în mă­sură să înțeleagă binele societal în forma sa pură, ideatică. Deși unii liberali, de pil­dă Sir Karl Popper, l-au inclus pe Platon în categoria gânditorilor care au cultivat solul premergător totalitarismelor eu­ro­pe­ne, ideea dialogului Republica a deschis o dezbatere încă actuală despre rolul cu­noaș­terii, îndeosebi al celei științifice, în gu­ver­narea comună a societății.

 

Adjectivul tehnocrat este folosit în teoria po­litică preponderent cu o conotație ne­ga­tivă – guvernarea tehnocrată se asociază cu deficitul democratic și ideologic, vidul de legitimitate, abrogarea responsabilității și personalizarea politicii. Deloc acci­den­tal, termenul tehnocrație a apărut pe fon­dul Marii Depresiuni din Statele Unite ale Americii, unde mișcarea tehnocrată, ini­ția­tă de Howard Scott în anii 1930, a ins­ti­tuit un moment semnificativ – propunerea ca oamenii politici să fie înlocuiți de eco­nomiști pentru a trata boala numită Marea Criză.

 

În modernitate, ideea că progresul societal este inseparabilă de cunoașterea științifică a fost elogiată de socialiștii de obârșie saint-simonistă, pentru care știința so­cia­lă și științele naturale nu diferă prea mult. Guvernarea înseamnă „administrarea lu­crurilor“ și nu este deloc irelevant faptul că, dintre ideologiile ultimelor două se­co­le, doar marxismul și-a apropriat abuziv adjectivul „științific“. Mesajul socialiștilor timpurii s-a suprapus cu viziunea opti­mis­tă că experții și cunoașterea științifică pot ju­ca un rol major în ameliorarea pro­ble­melor sociale. Pe de altă parte, autoritatea ul­timă, știința, a fost invocată pentru a ghi­da Istoria umanității în cele mai atroce experiențe ale umanului. Marxismul știin­țific a preluat ideea, erijându-se în mo­no­pol al adevărului, în dauna pluralismului liberal și a individualismului. Nu este, prin urmare, surprinzător că regimurile care apelează la o presupusă cunoaștere științifică a legităților so­cie­tale au fost privite cu me­fiență.

 

Dacă originile moderne ale tehnocrației sunt asociate saint-simonismului, obi­ec­țiile ce ruinează teh­nocrația au origini conservatoare și liberale. În metaforele folosite de clasicul Ed­mund Burke, știința statului nu este deloc o artă inginerească, ci presupune, ca pas inițial, înțelegerea statului ca evo­luție organică a unui „contract între ge­ne­rații“, în contrast cu ideea contractualistă a liberalilor. Valorile elogiate de con­ser­vatori, experiența, prudența, cunoașterea verificată prin tradiții și istorie, simțul identitar, intră într-o dialectică proprie, în afara metrizării inginerești. A măsura, a propune geometrii ale spațiului social, a avea referințele unui planificator sau ale unui inginer sunt tot atâtea manifestări care denotă încă o instanță incorigibilă a va­nității umane.

 

În spațiul european, guvernele tehnocrate apar meteoric, în situații de criză societală aparent insolubilă. Memoria recentă, mai precis, anii trecuți de la renașterea de­mo­crației în Europa Centrală și de Est, reține guvernele premierului italian Mario Monti și pe cel al premierului Lucas Papademos în Grecia. Mai puțin cunoscute sunt ex­pe­riențele Republicii Cehe cu actori tehn­o­crați, respectiv guvernele lui Jan Fischer și Jiří Rusnok, primul fiind statistician și, al doilea, economist, sau cele două gu­ver­ne tehnocrate ale vecinilor bulgari, gu­ver­nele Plamen Oreșarski și Georgi Bliznașki.

 

Notele definitorii ale guvernării tehnocrate nu depășesc semnul provizoratului. Nu­mim un guvern tehnocrat atunci când func­țiile executive sunt preluate de ex­perți (tehnocrați) care nu sunt membri ai unui partid politic, se bucură de o bună reputație profesională și nu sunt legitimați prin alegeri ținute la termen. Alinierea unui guvern tehnocrat pe scena politică re­prezintă simptomul cel mai acut de cri­ză politică – încrederea în partide cu­noaște un abis, nivelul de saturare cu me­tehnele reprezentanților atinge un climax sumbru.

 

Cortina valului tehnocrat de exercitare a puterii se ridică, cel mai adesea, în societățile cuprinse de o criză economică acută, care stagnează pe marginea unei agende imperios reformiste. Cele două exemple recente, guvernarea lui Mario Monti și cea a lui Lucas Papademos, au adus în prim-plan economiști cu o bună reputație profesională, a căror misiune a fost implementarea unor stringente re­for­me. Accentul pe severitatea măsurilor po­litice explică și tactica partidelor, care, în mod natural, evită să plătească costuri po­litice mari pentru măsuri cu impact so­cial.

 

Cea de-a doua notă definitorie a guvernelor tehnocrate provine din natura lor fulgurantă. Ra­re­ori, durata mandatului unui gu­vern tehnocrat depășește în­tin­derea a douăsprezece luni. Personalitățile care acceptă frâiele guvernării tehnocrate au un orizont restrâns de acțiune și stra­te­gie politică, toate măsurile apar subit ca fi­ind urgente, întreaga dinamică politică pa­re dintr-odată accelerată. Preluarea exer­cițiului puterii în astfel de perioade este o cursă contracronometru pentru rea­lizarea un set relativ mic de obiective. Pen­tru Gu­vernul Lucas Papademos, mandatul a fost unul de implementare a măsurilor de aus­te­ritate economică cerute de „Troi­ka“, spre deosebire de guvernarea Monti, în ca­zul că­reia plaja de acțiune a fost mai largă.

 

Parantezele „tehnocrate“ din democrațiile constituționale cunosc o reașezare a cli­va­jelor și taberelor politice. Din cauza unor constrângeri obiective, cum ar fi orizontul limitat de acțiune, guvernele tehnocrate ape­lează mai des la instrumente legislative extraparlamentare și ordonanțe de ur­gen­ță. Marea lor vulnerabilitate este tocmai ace­ea că ocolesc procedurile uzuale ale de­mocrațiilor, respectiv consultarea repre­zen­tanților prin intermediul partidelor po­litice. În același timp, guvernele teh­no­cra­te creează alianțe atipice, cu actori supra­naționali, cu sectorul terțiar și cu orga­nis­me nonguvernamentale. Însă, în contextul protestelor și al temperaturii sociale în creștere, alianțele tehnocrate pășesc pe ace­lași teren minat al politicii. Ceea ce ex­trage profilul tehnocratului din creuzetul negativ al (pre)judecăților despre poli­ti­ci­eni este, de obicei, absența intereselor de realegere.

 

Nu în ultimul rând, guvernele tehnocrate împrumută o mantie invizibilă ideologic, un cameleonism al poziționărilor doc­tri­nare. Un guvern tehnocrat nu este nici li­beral, nici social-democrat, nici con­ser­va­tor, ci surprinde o elită care a reacționat la apelul public de înghețare a politicii adversariale. Într-un mod aproape mi­ra­cu­los, problemele de guvernare se trans­for­mă în probleme „tehnice“, care așteaptă so­luții bazate pe „știință“. Aparent, solu­ții­le angajate transcend obositele lupte de tran­șee ideologice, deși se știe că idealul neutralității valorice rămâne iluzoriu.

 

O trăsătură comună a guvernelor teh­no­cra­te și a mișcărilor populiste europene, de pildă Podemos sau Syriza, constă în re­pu­dierea clivajului stânga–dreapta. Afini­tă­ți­le pentru elitele tehnocrate și ivirea miș­că­ri­lor populiste au, într-adevăr, cau­ze co­mu­ne, ce țin de sațietatea față de un ma­laise al reprezentării, resimțit în în­trea­ga Europă. Ceea ce le separă, fără nicio în­do­ia­lă, este raportarea la politici publice și la po­litica obișnuită: despre mișcările po­pu­lis­te se afirmă că reprezintă politics wi­thout policy, în vreme ce guvernele teh­no­cra­te sunt elogiate ca policy without po­litics1.

 

Guvernarea tehnocrată în Ro­mâ­nia cunoaște recordul de ne­in­vi­diat a nu mai puțin de cinci gu­verne tehnocrate, ceea ce cons­tituie o dovadă covârșitoare a in­stabilității politice postrevoluționare. Impactul unui guvern tehnocrat nu poate fi evaluat prin simple piruete stilistice sau stereotipuri preambalate. The Economist nota, într-un articol despre guvernele teh­no­crate din Grecia și Italia, că liderii teh­nocrați reprezintă soluția optimă pentru a aduna mizeria lăsată în urmă de poli­ti­cienii limbuți, inveterați ai intrigilor mă­run­te. În același timp, articolul avertiza că nu sunt suficiente integritatea și mintea limpede pentru a soluționa problemele tre­nante ale politicii.

 

Guvernarea tehnocrată poate fi un la­bo­ra­tor al inovației politice, al ancorării po­li­ti­cii în repere de integritate și decență de mult uitate. Guvernul tehnocrat se poate transforma într-un șantier nou al politicii, în care transparența și responsabilitatea au potențialul de a relansa încrederea în me­canismele democratice.

 

Obligația noastră este să nu uităm că po­li­tica poate împrumuta și alt chip, că poate fi fundamental altfel.

 

(O variantă extinsă a acestui text a fost publicată pe Contributors.ro.)

 

Nota

 

1. Vivien Schmidt remarcă această tensiune între populism și guvernarea tehnocrată în planul politicii europene. Sintagmele policy without politics și politics without policy sunt păstrate în engleză în lipsa unui echivalent acceptabil (paternitatea lor nu poate fi stabilită cu exactitate).

TAGS : tehnocratie democratie popper totaliarismm republica platon Howard Scott marxism
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
2884
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.