Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Clotilde Armand: USR, ca şi PNL, ar putea susţine platforma lui Dacian Cioloş
E.B. - - - -
2016-10-15
Actualitate Interna
0

Clotilde Armand afirmă că USR ar putea susţine acelaşi guvern cu PNL, ceea ce nu înseamnă, nepărat, o alianţă, şi, totodată, ar putea susţine platforma lui Dacian Cioloş

 
Ea  susţine că USR nu va face o alianţă cu PNL, dar că este posibil să susţină platforma premierului Dacian Cioloş.
 


Clotilde Armand a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că ”cel puţin trei” miniştri şi secretari de stat vor candida pe listele Uniunii Salvaţi România (USR) la alegerile parlamentare din 11 decembrie, conform News.ro.

 

Întrebată câte persoane din Guvernul Cioloş vor candida pe listele USR, Clotilde Armand a răspuns că pe listele partidului pentru alegerile parlamentare din decembrie vor fi ”mai multe persoane” din actualul executiv.

 

”Vor fi mai multe persoane. (...) Miniştri, secretari de stat, vor fi cel puţin trei. Avem deja unul sigur, care deja şi-a dat demisia, domnul Manuel Costescu, care este din Sibiu”, a răspuns Armand.

 

Clotilde Armand a aprecizat că USR nu va face o alianţă cu PNL, dar că este posibil să susţină platforma premierului Dacian Cioloş. ”Dacă este conformă principiilor noastre şi respectă direcţia în care credem, bineînţeles că o vom susţine”, a mai spus Clotilde Armand.
Întrebată dacă ea va candida la alegerile din 11 decembrie, Armand a precizat că preferă să se pregătească pentru următaorea candidatură la Primăria Bucureşti.

 

”Cel mai probabil eu nu o să candidez. Eu am vrut să fiu primar al Sectorului 1 şi în continuare vreau acelaşi lucru. Opinia mea personală este că dacă am vrut să fiu primar - şi cred că o să fiu primar după patru ani - între aceste două date nu e necesar să fiu deputat sau senator, ci să mă pregătesc şi mai bine ca să fiu un primar mai bun”, a declarat Clotilde Armand.

 

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionuţ Moşteanu ar urma să demisioneze săptămâna viitoare din Guvern pentru a candida la alegerile parlamentare pe listele USR, conform News.ro.

Ionuţ Moşteanu a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor la sfâşitul lunii mai, printr-o decizie a premierului Dacian Cioloş.

Premierul Dacian Cioloş le-a cerut membrilor Cabinetului care vor să candideze la alegerile parlamengtare din 11 decembrie să îşi dea demisia din Guvern în momentul în care iau această decizie.

 

Clotilde Armand s-a întâlnit, sâmbătă, la Sibiu, cu membrii şi simpatizanţii USR într-o librărie din zona centrală a oraşului.

 

TAGS : Clotilde Armand USR PNL alianta platfoama Dacian Ciolos
Mai multe din Actualitate Interna
Comentarii
Total 0 comments.
1093
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis