Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



BNR taie taxa pe valută
2016-10-04
0
Când băncile sunt obligate să blocheze sume mari din banii deponenţilor, cărora ele trebuie să le plătească dobândă, de undeva trebuie să existe o compensare.

 

Rezervele minime obligatorii (RMO), evoluţia şi raţiunea existenţei lor par noţiuni ab­strac­te, neinteresante pentru public. Faptul că banca centrală a decis să reducă nivelul RMO în valută, de la 12% până la 10%, rămâne o informaţie cu iz de tehnicalitate, pe care o mai zgândăre puţin bănuiala că evenimentul ar avea po­ten­ţialul de a împinge în jos do­bânzile la credite. Din pă­cate, băncile nu mai dau de mult credite în valută pentru populaţie, aceasta fiind for­ţa­tă să contracteze împrumu­turi în moneda în care este plătită - în lei adică. Vor profita, probabil, cei care au deja îm­prumuturi în euro şi în valută.

 

Rezervele minime obligatorii sunt în esenţă niş­te bani ai băncilor pe care BNR îi ţine în cap­tivitate, în vistieria ei. Acum, de pildă, băn­cile sunt obligate să depună la BNR 10% din valoarea depozitelor în valută pe care le-au atras de la clienţi. În plus, băncile constituie RMO şi pentru depozitele în lei, dar aici can­titatea de bani blocată în vistieria BNR este de 8% din depozitele în lei atrase de aceleaşi bănci. Desigur, BNR plăteşte, aşa, simbolic, o dobândă pe acest exerciţiu: remunerează cu o dobândă anuală de 0,11% RO în lei şi cu 0,06% pe cele în euro. La dolari este un pic mai generoasă: dă o dobândă anuală de 0,97% pentru rezervele obligatorii.

 

Speranţa că s-ar ieftini îm­pru­muturile nu este lipsită de sens. Când băncile sunt obli­gate să blocheze sume mari din banii deponenţilor, cărora ele trebuie să le plătească do­bândă, de undeva trebuie să existe o compensare. Evident, pierderea e acoperită din mar­jele de dobânzi de la credite. Ca atare, mărimea RMO este o povară pentru bănci şi pentru firmele sau oamenii care iau credite.

 

De altfel, chiar tăiate cu 3%, rezervele obl­i­ga­to­­rii rămân la un nivel care semnalizează o eco­nomie cu probleme. Suntem campioni ai UE la nivelul RMO, alături de Bulgaria, care are însă un regim mai flexibil de taxare a banilor atraşi în depozitele băncilor. În zona eu­ro, rata RMO este de 1%, vecinii unguri au 2%, po­lo­ne­zii, ceva mai prudenţi, au 3,5%, iar ce­hii au doar 1%. Îi batem pe turci (8,5%) sau pe ruşi (4%), inclusiv pe cei din Ban­gla­desh şi ne bat croaţii, mexicanii şi, evident, bra­zi­lie­nii, pe ca­re criza i-a stimulat să urce RMO la 45%.

 

Sunt ţări, cum ar fi Marea Britanie sau Suedia, care nu impun nicio obligaţie de a constitui re­zerve la banca centrală. Donald Kohn, fost vicepreşedinte al Federal Reserves, consideră că mecanismul nu este altceva decât o taxă aplicată băncilor, iar costurile sunt de fapt sub­venţii acordate de banca centrală. RMO are, din această perspectivă, un efect în lanţ şi devine o taxă implicită aplicată depozitelor, care este acoperită prin majorarea dobânzilor la credite. Dacă ne întrebăm de ce în România plătim dobânzi aşa de mari, ar trebui să în­ţe­legem şi acest mecanism prin care banca cen­trală a redus constant sumele de bani de care dispuneau băncile pentru creditare, deci a sufocat împrumuturile.

 

Perioada de glorie a RMO-ului românesc, care semnaliza fra­gi­li­ta­tea economiei româneşti, a fost înainte de 2008, anul crizei. În plină eu­fo­rie a creditării, BNR ţinea în vistierie 40% din depozitele în valută ale băncilor, pentru care plătea, aşa ca şi acum, o dobândă simbolică. Sco­pul se­ve­ri­tă­ţii sau lăcomiei BNR era ten­ta­tiva de a li­mi­ta expansiunea împrumuturilor. Băncile, la fel ca guvernele, au tendinţa de a acţiona pro­ci­clic, adică de a împrumuta cu nemiluita bani în perioadele de avânt eco­no­mic, fără a se sin­chisi de viitor, de riscuri sau pericole, iar în criză schimbă foaia. Datorită tehnicalităţii sa­le, subiectul nu a fost popular şi nici nu a fă­cut subiectul vreunui talk show, deoarece şi dacă înţelegeai care sunt mo­ti­ve­le şi scopurile BNR, de frânare a creditării, tot te înfuria efec­tul acestui exerciţiu: mărirea ratelor do­bân­zi­lor la credite. Era deci un subiect incon­for­ta­bil.

 

Totuşi, astăzi nu putem spune, aşa, lejer, că BNR ar fi stat pasivă să asis­te la sufocarea populaţiei naive cu credite în valută. Acesta era unul dintre mecanismele pe care le avea la dispoziţie pentru a opri ava­lanşa creditării şi nu doar că BNR l-a folosit, dar l-a abuzat, da­că ar fi să comparăm situaţia cu ce-i acum în Brazilia. Din păcate, nici RMO-urile astea de 8% la lei sau 10% la valută nu sunt ino­fen­­sive pentru ratele dobânzilor la credite. Blo­carea acestor bani are costuri şi acestea se văd cu ochiul liber în conturile noastre. Nici afacerile şi nici populaţia nu au acces la cre­dite ieftine, aşa cum stau lucrurile în eco­nomiile aşezate, unde, iată, băncile centrale ţin capitve doar 2% din depozitele atrase de bănci. Exerciţiul de a compara nivelul RMO din Europa şi din lume oferă surpriza de a constata, încă o dată, fragilitatea economiei noas­tre. Mai arată şi severitatea unei bănci cen­trale pe care o poţi bănui de multe ex­ce­se, dar nu poţi să spui că ar fi stat cu mâi­nile în sân în faţa pericolelor. Numai că aces­te mecanisme prudenţiale provoacă, ine­vi­tabil, pierderi, acolo unde acoperă riscuri. Masa tă­cută a clienţilor băncilor au suportat şi efec­tele acestui RMO aberant de mare, şi faptul că un sfert din creditele acordate de bănci nu s-au mai plătit vreodată şi vor suporta şi dă­rile în plată.

TAGS : banci BNR rezerve RMO valuta depozite dobinda
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
3546
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.