Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


SUA: on the one hand / on the other hand
Cristian Patrasconiu - - - -
2016-10-04
Cultura
2

Volumul Lumea clădită de America al lui Robert Kagan e un eseu plăcut la lectură, foarte bine argumentat şi extrem de necesar.

 

Când, în engleză, dar nu numai, se spune on the one hand / on the other hand, se utilizează una dintre cele mai sigure tehnici retorice simple. Pe de o parte / pe de altă parte indică şi (măcar) un „vârf de barcă“ de rafinament al gândirii: când întorci o problemă, o situaţie, o afirmaţie aparent albă „şi pe faţă şi pe dos“ în­seam­nă că vrei să înţelegi mai bine că, privind şi dintr-un alt unghi decât cel care pare că ţine de domeniul evidenţei, ai şanse mai multe să înţelegi într-un mod mai pro­fund. Faţa (uneori, dar nu totdeauna, fi­ind totuna cu aparenţa) şi reversul (une­ori, dar nu totdeauna, fiind totuna cu ce­ea ce este ascuns – în unele situaţii, „re­ver­sul“ fiind, de fapt, exact ceea ce este mai clar şi mai evident după ce se trece de pojghiţa unor prejudecăţi) implicau, deja, un tip de cunoaştere care este, în mul­te privinţe, mult mai folositoare decât ace­ea imediată.

 

Pentru iubitorii de film, există – în pri­vin­ţa acestei tehnici retorice – un pasaj an­to­logic într-un film, de asemenea, antologic: Scripcarul de pe acoperiş. On the one hand / on the other hand înseamnă să vezi mai nuanţat ţinta/ tema/ perspectiva către care priveşti. Este exact situaţia pe care o întâlnim şi în câmp editorial, în mul­te texte şi cărţi. Inclusiv într-o carte (ca­re mi-a prilejuit aceste consideraţii in­tro­ductive) care a avut parte de o recepţie mult prea palidă la noi în raport cu ceea ce merita. Volumul se numeşte Lumea clă­dită de America, iar autorul lui este un nu­me greu american: Robert Kagan.

 

Publicată, în ediţie originară, în 2012, car­tea atinge şi adânceşte teme de o strin­gen­tă actualitate şi astăzi. Eseul, în care se argumentează, pe de o parte, în direcţia con­siderării atente şi nuanţate a unei su­per­puteri fără precedent în istoria uma­ni­tăţii şi, pe de altă parte, în care se invocă argumente care pot încă sta în picioare cu privire la faptul că, deocamdată, este pre­ma­tur să afirmăm că această superputere es­te într-un declin ireversibil, are cinci părţi ample şi o introducere a temei. Mai întâi, este survolată tematica privitoare la ceea ce este american în ordinea mon­dia­lă, apoi ce este specific în lumea clădită de America; în al treilea rând, Kagan face o serie de proiecţii prudente cu privire la ce va aduce viitorul – şi acum, în 2016, pu­tem vedea –, în ciuda prestaţiei pro­fund dezamăgitoare în materie de politică externă a unui preşedinte american, Ba­rack Obama, pentru care Robert Kagan are o anume apreciere - că acestea nu au fost dramatic dezarticulate. Este, de ase­me­nea, chestionată într-o manieră critică seducătoare direcţia istoriografică în care se afirmă declinul SUA şi, în fine, sunt in­ventariate şi analizate câteva scenarii cu privire la cum este, în chip realist, po­si­bi­lă o nouă ordine mondială.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-patrasconiuasdasd.jpg

ROBERT KAGAN - Lumea clădită de America
(Editura Humanitas, 2015)

Cu privire la ordinea mondială actuală, exis­tă, pe de o parte, ideea că aceasta este un efect al unui progres global, un efect care vine cumva de la sine. Pe de altă par­te, şi aceasta este opţiunea pe care, subtil, o împărtăşeşte şi R. Kagan, „există şi o altă posibilitate – ca progresul de care ne bucurăm să nu fie rezultatul unei evo­lu­ţii inevitabile a speciei umane, ci pro­dusul unui ansamblu de circumstanţe uni­ce şi, poate, trecător, al unui dis­po­zi­tiv particular de putere în sistemul de pu­tere, care favorizează o anumită viziune asupra lumii în detrimentul altora. Poate că, dacă aceste condiţii s-ar schimba, da­că raporturile de putere s-ar modifica, ca­racteristicile ordinii mondiale s-ar schimba şi ele“, menţionează Kagan.

 

Pe de o parte, este un truism că „în orice pe­rioadă istorică dată ţările cele mai pu­ternice îşi pun amprenta pe ordinea in­ter­naţională“. Pe de altă parte, „în pri­vin­ţa politicii externe, americanii sunt scin­daţi până la schizofrenie. Ba sunt ezi­tanţi, ba agresivi; ba o santinelă aţipită în post, ba grăbiţi să apese pe trăgaci; întâi indiferenţi, apoi obsedaţi, pe urmă iar indiferenţi. Acţionează dintr-un simţ al responsabilităţii, apoi dispoziţia li se schimbă şi începe să le fie teamă de povara responsabilităţii asumate“.

 

Pe de o parte, simplu spus, este chiar indicat să ne gândim, când apreciem parametrii ma­jori ai actualei ordini mondiale, la următoarele trei amănunte: 1) cea mai puternică naţiune de după 1950 a fost o naţiunea democratică + 2) ordinea economică mondială este modelată de cea mai mare economie de piaţă din lume + 3) „era de pace în care trăim nu este fără legătură cu enorma putere militară de care dispune o anume naţiune“. Pe de o parte, aşadar, avem această sumă. Pe de altă parte, deşi „ne place să credem că triumful democraţiei este triumful unei idei, că victoria capitalismului de piaţă es­te victoria unui sistem mai bun şi că am­bele sunt ireversibile“, nu trebuie ni­cio­dată să uităm că „acest mod de gân­dire este agreabil, dar nu concordă cu faptele istorice“.

 

Pe de o parte, una dintre ipotezele realiste cu privire la ceea ce poate să aducă lumea postamericană, în materie de ordine mon­dială, este aceea a „multipolarismului“, fie şi unul în care, în configuraţia inter­na­ţională cu câteva puteri relativ egale, SUA să rămână un fel de primus inter pares. Pe de altă parte, ne spune cu realism şi argumente grele Robert Kagan, un even­tual entuziasm în această direcţie nu stă în picioare – „epocile multipolare nu au dat naştere unor ordini economic libe­ra­le“. Or, în triada pe care stă „lumea clă­di­tă de America“, economia de piaţă este pre­zentă. Şi, de fapt, este chiar mai mult decât atât: „lecţia secolului XX, aparent uitată în secolul XXI, este că, dacă vrem o ordine mai liberală, s-ar putea ca pen­tru edificarea şi apărarea ei să nu existe înlocuitor al unor puternice state libe­ra­le. Ordinea internaţională nu este re­zul­ta­tul unei evoluţii, ci al unei impuneri“.

 

Atunci când vorbim despre de­clin – în cazul de faţă despre de­clinul puterii americane, un declin care are efecte în planul ordinii mondiale –, este obli­ga­to­riu să distingem între, spune Kagan, „sen­timentul declinului“ şi argumentele faptice care pot fi convocate pentru o asemenea dezbatere tematică. Şi atunci, pe de o parte, conform lui Robert Kagan, nu este cazul să lucrăm cu ipoteza că SUA au fost vreodată, în istorie, atotputernice – „pentru a evalua corect poziţia relativă a Americii astăzi, este important să re­cu­noaştem că această imagine despre tre­cut este o iluzie“. SUA au fost, cu atât mai mult în ultimele decenii, extrem de pu­ternice, dar nu atotputernice. Pe de al­tă parte, „din păcate însă, actuala ordine mondială“, spune Kagan, „este pe cât de unică, pe atât de fragilă. Păstrarea ei a presupus eforturi în fiecare din deceniile de până acum şi va continua să necesite eforturi şi în deceniile următoare“.

 

În privinţa viitorului, pe de o parte, mai spune eseistul american, sunt, dincolo de orice, de apărat cei trei piloni ai acestei or­dini: politică democratică, economie de piaţă, securitate. Mai ales că există, tot mai pronunţată în ultima vreme, „ten­din­ţa de a separa politica, economia şi se­cu­ri­tatea (...), dar în cadrul ordinii mon­dia­le americane ele au fost inter­de­pen­den­te“. Pe de altă parte, cu privire la această „remarcabilă anomalie în istoria ome­ni­rii“ care este lumea clădită de America, „va veni o zi când nu vom avea altceva de făcut decât să o privim cum dispare încetul cu încetul la orizont. Astăzi însă încă avem posibilitatea de a alege“.

 

În fine, în privinţa cărţii în sine, ca o ju­decată evaluativă care are inclusiv un rol concluziv, aş ieşi fără mustrări de con­ştiin­ţă din logica tehnicii on the one hand / on the other hand şi aş spune simplu: este un eseu excelent. Şi dens, şi foarte plăcut la lectură şi relevant în cel mai înalt grad pentru această tematică, şi impecabil scris şi foarte bine tradus, şi provocator şi foar­te bine argumentat, şi (extrem de) ne­ce­sar. Şi obligatoriu de invocat, atunci când la masa de discuţie sunt în joc teme ame­ri­cane sau (poate cu atât mai mult, îmi vine să spun) tematici antiamericane.

TAGS : Robert Kagan Editura Humanitas 2015 SUA
Mai multe din Cultura
Comentarii
ion 2016-10-04
criptolegionarii si excomunistii romani transformati in razboinici atlantisti, fundamentalistii crestini americani si alte aberatii cica de dreapta....nu le trebuie on the one hand si on the other hand, nu cantaresc argumente, ai idei fixe impermeabile, sunt cu Biblia in mana, cu Adevarul absolut si nu trebuie sa gandeasca, ca despre asta este vorba on the one hand si on the other hand!
mondialistu 2016-10-04
numele e greu si argumentele sunt grele, am inteles! :)
Total 2 comments.
1641
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.