Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Home alone in Romania!
2016-09-13
0
Tony Blair este doar ultimul din lunga serie a fericiților câștigători la Eurobingo-ul politic de la noi. România ar fi fost oricum o destinație firească pentru interesele de business ale fostului premier britanic.

 

Ce poate fi mai frumos decât să știi că există un colțișor de Europă unde, la o adică, poți să-ți faci de cap oricând? Să lași în urmă forfota ultracompetitivă și is­coditoare a Londrei, ri­go­rile propriului statut, dar mai ales pe cele ale so­cietății, haină scumpă, dar scorțoasă și, nu în ultimul rând... ploaia!

 

În nici trei ore, practic cât ai zice „lobby“, ești la Bu­curești! Locul acela mi­nu­nat, unde pisica nu-i ni­ciodată acasă, unde com­plexele față de occidentali iau forma ospitalității excesive și, mai pre­sus de toate, unde orice suvenir imprimat cu Union Jack (drapelul Regatului Unit) depășește ca relevanță culturală un master în arte obținut la Paris. De Berlin sau Mainz nici nu mai poate fi vorba. Când mai pui și că tarifele pentru consultanță stra­tegică internațională (a se citi „des­chi­dere de uși“) sunt stabilite ochiometric, și nu în baza grilei invizibile a pieței, ai fi tentat să crezi că Bucureștiul tocmai s-a transformat într-o Mecca a lobby-ului glo­bal, un rival de temut pentru Bruxelles.

 

Lăsând la o parte ironia, chiar există un oarecare spirit de Bonanza. Nu s-a născut însă din percepția oportunităților ne­li­mi­ta­te, ci mai degrabă din percepția pro­vin­cială asupra lumii pe care politicienii ro­mâni cu handicap de credibilitate și mul­te de ascuns parcă și-o cultivă dina­dins. În­tr-o permanentă defazare vis-à-vis de ori­ce depășește punctul de frontieră de la Nă­dlac, au tendința de a clasiciza în mintea lor niște nonrepere sau foste glorii. Ca și cum ar alerga după ultima modă de acum trei ani. În cel mai bun caz, plătesc ig­noranța din propriul buzunar. De regulă însă, contribuabilul român achită, ca­va­le­rește, nota de plată.

 

Tony Blair este doar ultimul din lunga serie a fericiților câștigători la Eurobingo-ul politic de la noi. România ar fi fost oricum o des­tinație firească pentru interesele de business ale fostului premier britanic. Dincolo de controversele mai noi sau mai vechi, Blair a fost un aprig susținător al ex­tinderii UE către Est. Nu că Ponta l-ar fi angajat ca să-i mulțumească în numele poporului român. Noi avem însă obligația morală de a face această mențiune, în con­dițiile în care istoria va trece probabil ra­pid peste ea. Are și de ce. Războiul din Irak îi anulează într-o marjă generoasă me­ritele politice. Chiar dacă părea greu de imaginat, perioada post-Downing Street a condus la adâncirea disprețului față de Tony Blair, pe fondul contractelor obscen de lucrative cu mai toți dictatorii din Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa. Din punct de vedere al presei proaste, ultimii șapte ani i-au oferit puține momente de res­piro. Portofoliul de proprietăți al familiei Blair începe deja să semene cu un fond imobiliar. Structura supersofisticată a grupului de companii și fundații pe care le controlează rămâne invidia oricărui eva­zionist care se ia în serios și depășește ca nivel de complexitate anumite corporații transnaționale. În materialele de mar­ke­ting, Blair and Associates își face un titlu de glorie din accesul pe care îl poate oferi la orice entitate, guvernamentală sau pri­va­tă, din orice colț al lumii. Reproșurile legate de exploatarea nerușinată a tuturor pârghiilor instituționale și personale con­struite în timpul mandatului nu vin nu­mai din partea conservatorilor și a presei. Nici foștii colegi de partid nu-l menajează. Prin ur­mare, să nu ne mire dacă, din când în când, fostul idol al stângii progresiste cade pradă unui sentiment acut de „singur pe lume“. Un fel de Oliver Twist mul­timilionar, cu nostalgia vre­murilor în care lumea îi zâm­bea mai des.

 

La București, asemenea pro­bleme dispar ca prin minune! Mărimea ono­rariilor este direct proporțională cu lun­gimea covorului roșu pe care calcă. Poate să intermedieze în voie afaceri și, după caz, chiar să formuleze hotărâri de guvern. La noi, Tony Blair se simte din nou tânăr și, spre deosebire de acasă, are voie să facă aproape orice. Este Home alone in Romania!

 

Aceeași euforie eliberatoare l-a încercat probabil și pe Stuart Ramsay de la Sky News. Să menții nivelul de spec­ta­cu­lo­zi­tate oferit cu doar câteva luni în urmă de Narco State, documentarul lui Ramsay des­­pre cartelul mexican Sinaloa, nu-i ușor. Proiecte jurnalistice ultrariscante, din ca­tegoria incursiunii lui Jürgen To­den­höfer în Rakka sau a vizitei lui Sean Penn la El Chapo, nu găsești chiar pe toate dru­mu­ri­le. Într-o logică de tip „exclu­si­vi­tate sau ni­mic“, granița dintre creativitate și ti­că­lo­șie devine tentant de poroasă. De o ma­nieră ireproșabilă, DIICOT nu a pus carul înaintea boilor și nu s-a lansat în de­cla­ra­ții pripite, tipic românești, lucru re­con­fortant, de altfel. Abordarea ri­gu­roa­să și re­ce corespunde până la urmă stan­dar­de­lor spre care noi aspirăm și de la care anu­miți jurnaliști sau politicieni din Occident mai iau din când în când o pauză. Faptul că tocmai Sky News, o ins­ti­tuție media cre­dibilă, ar fi sucombat ten­tației de a re­la­xa aceste standarde până dincolo de li­mita legii spune ceva despre etica lor. Fap­tul că noi rămânem în con­tinuare ținte pre­dilecte pentru aventurieri din lumea largă spune însă și mai multe despre noi.

 

Winston Churchill credea că „Balcanii pro­duc mai mul­tă istorie decât pot con­­suma“. Chiar dacă se re­ferea la o realitate in­com­parabil mai cruntă decât cea de astăzi, re­giunea noastră are în continuare „ta­len­tul“ de a încurca lucrurile pentru prietenii din Vest. În cazul lui Tony Blair, spre exem­plu, ancheta DNA nu face decât să întoarcă prima filă din catastiful gros al relației cu Victor Ponta. Faza sponsorilor politici care te ajută cu speakeri inter­na­ționali aduși pe bani grei a fost depășită rapid și, la scurtă vreme după victoria USL la parlamentarele din 2012, cei doi n-au mai avut nevoie de intermediari. Potrivit unor informații, colaborarea s-a dezvoltat rapid pe mai multe direcții; abia după obstrucționarea deliberată a votului din diaspora în noiembrie 2014 și pierderea alegerilor prezidențiale, Ponta s-a văzut nevoit să prioritizeze atunci când apela la serviciile lui Blair. Imaginea în plan extern nu mai reprezenta un obiectiv, așa că, în ultimul an petrecut la Palatul Victoria, s-a dedicat chestiunilor mai lumești și mai concrete. Până la noi detalii la fel de con­crete, trebuie remarcat că Victor Ponta re­prezintă totuși o figură ștearsă în panoplia de clienți ai firmei lui Tony Blair. Cel pu­țin din punct de vedere al presei britanice. Prim-miniștri dubioși din Europa de Est a mai văzut lumea, vorba aia. Unii dintre noi nu se simt tocmai flatați să-și vadă ța­ra, fie și cu Ponta premier, pe o listă ală­turi de Paul Kagame din Rwanda sau de Nur­sul­tan Nazarbaev din Kazahstan. Pe și mai mulți probabil că nu-i interesează, chiar dacă țări vecine și la fel de europene au reușit să evite asemenea situații je­nan­te.

 

Lucrurile pot însă lua întorsături sur­prin­zătoare, pe măsură ce DNA se dedică aces­tui caz. Cine știe? În fond, spiritul ci­tatului lui Churchill este tocmai acela de a nu subestima niciodată problemele venite din regiunea noastră.

 

În ceea ce privește echipa Sky News con­dusă de Stuart Ramsey, probarea unei po­sibile înscenări ar putea conduce, teoretic, la un recul masiv de credibilitate pentru canalul de știri. Cu atât mai mult, cu cât ari­pa tabloid a trustului înființat de Ru­pert Murdoch abia și-a revenit după un lung șir de scandaluri, procese și con­damnări, declanșat tocmai de practici ile­gale, unele chiar sinistre. Trebuie să ne obiș­nuim însă cu ideea că lucrurile nu vor fi deloc simple, chiar în cazul în care jus­ti­ția va decide împotriva lui Ramsey. Miza Sky News nu a fost niciodată pu­bli­cul din România și, spre deosebire de pu­bli­cații ca The Sun, postul se bucură de cre­di­bi­li­tate atât în Marea Britanie, cât și pe plan int­ernațional. Altfel spus, nu noi trebuie să fim cei convinși de vinovăția lor.

 

Ambele situații descrise mai sus pot fi plasate în același context și poate că avem chiar datoria s-o facem. Statutul informal de cei mai fideli adepți ai euro-atlantismului nu ne scutește de capcanele unei democrații „originale“. Exact în ase­menea momente am putea să credem că personaje providențiale, ce-i drept, din al­tă epocă, precum Tony Blair ne pot da o mână de ajutor. Echivalentul unui curs in­tensiv în maniere de salon, al nu știu câ­te­lea, la finele căruia primim același tip de diplomă cu scop strict decorativ.

TAGS : Ponta Tony Blair ghitas contract romania sky news usl marea britanie
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
5153
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.