Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Un popor dezamăgit dintotdeauna (sau dezamăgirea ca stare națională)
Nicolae Negrea - - - -
2016-07-19
Scrisori
0

 

Noi, românii, am trăit în istoria recentă, timp de 45 de ani, o stare de dezamăgire totală. Banalizată, precum răul inițiat și impus atâta amar de vreme de un sistem ticălos. O perioadă de viață amorfă, în care, paradoxal, idealul fiecărui individ era ceva de mâncare pe masă la copii, căldură în apartamentele de bloc comuniste, apă caldă și curent noaptea. În perioada de sfârșit a epocii dezamăgirii, intitulată pompos „epoca Ceaușescu“, pretențiile se ridicau până la nivelul unui plin de benzină pentru rezervorul Daciei de lângă bloc. Și se producea metamorfoza comunistă de la dezamăgire la un entuziasm de moment, care se estompa la fel de repede, odată cu creșterea volumului de aer din acel rezervor al autoturismului, acum inutil.

 

Poporul a trăit, la un moment dat, un entuziasm delirant numit „revoluție“. Deși nici acum nimeni nu știe ce a fost. În plină perioadă de dezamăgire capitalistă de început. Când același popor s-a dezmeticit.

 

Chiar dacă acum magazinele gem de mâncare, curentul nu se mai oprește noaptea, căldura și apa caldă, la aceleași blocuri de atunci, sunt în exces, dacă tot omul are mașină, eventual străină, iar carburantul este accesibil din kilometru în kilometru, dezamăgirea este în creștere. Odată cu priceperea, înțelegerea a ceea ce înseamnă capitalism normal, nu „de cumetrie“, inovat de aceiași netrebnici de dinainte.

 

După un sfert de secol, dezamăgirea nației capătă accente ideologice, de pragmatism politic și corectitudine sau adevăr în justiție. Ceea ce îi îmbunătățește semnificativ conținutul. Deși dezamăgirea bună este un oximoron perfect.

 

Cine este acum poporul dezamăgit?

 

Pretențioșii, în sensul bun, a căror dezamăgire este pe deplin justificată (și explicată de ei), sunt oamenii de valoare ai neamului. Destul de puțini față de „rest“. Neșansa acestui popor este aceea că ei nu sunt ascultați.

 

O categorie socială derivată de aici, semnificativă din punct de vedere „cantitativ“, este aceea care înțelege și judecă cum trebuie starea nației, fără a fi însă de nivelul celei dintâi. Și aceasta, ca și dezamăgiții de valoare, nu se înțelege cu proștii dezamăgiți, indiferent câte argumente aduc în sprijinul corectei judecăți. Au doar satisfacția unității de vederi, atunci când îi întâlnesc pe cei care deslușesc limpede dezamăgirea justificată. Și, în mod deosebit, atunci când citesc opiniile dezamăgiților de valoare (precum cei care „fac“ prezenta revistă).

 

Am ajuns la ultima categorie, aceea a dezamăgiților răi. Cei a căror pregătire nu le justifică nicicum pretențiile și care au ca subiect al nemulțumirii puținul de care dispun, fără să priceapă (n-au cu ce) că nici nu li se cuvine mai mult. Mulți dintre ei sunt ajutați, prin sugestii televizate, în amplificarea dezamăgirii fără rost spre direcția unui penibil total.

 

Între prima și cea de-a doua categorie de dezamăgiți există o mulțime, apreciată la câteva milioane bune, care n-a acceptat dezamăgirea pasivă și a plecat din țară. Sunt dezamăgiții cu inițiativă. Cei care depun efort dublu pentru a-și depăși condiția de nemulțumiți, dar se străduiesc și în lupta cu răul din țară. De acolo, de la distanță. Păcat că nu primesc și recompensa morală pentru acest efort. Măcar modesta satisfacție a pedepsirii celor care și-au bătut joc de ei, nelăsându-i să voteze.

 

De 26 de ani dezamăgirea este personificată original românește: președinți de țară ornamentali, prim-miniștri condamnați sau cu dosare penale și o grămadă de parlamentari, miniștri, apoi președinți de consilii județene și primari la fel. Conducători adică, de sus până jos, ai acestui popor necăjit în dezamăgirea lui perpetuă.

 

De curând, dezamăgirea are un nume nou: alegeri locale. La care, din motivele de mai înainte, o majoritate cu drept de vot refuză să-și mai exercite dreptul constituțional, privind pasivă la televizor circul național al acestor alegeri fără rost pentru ea.

 

Încet-încet, s-a banalizat deci și dezamăgirea asta cu conținut ideologic nou. Și ea, dezamăgirea, se exprimă prin sinonime: lehamite, dezgust și, ce-i mai grav, pasivitate în treburile cetății. Lăsând-o pe aceasta la cheremul celor care generează dezamăgirile și făcându-le acestora „treaba“ și mai ușoară.

 

Am mai avea o șansă ca dezamăgiții plecați la muncă (aia adevărată, nu doar cu mâna întinsă) prin străinătăți să recidiveze în toamnă la celelalte alegeri, în entuziasmul lor spre schimbare. Dacă nu vor fi obosit, tot privind în urmă la efortul lor fără rost. Păcat că depărtarea de casă nu le dă dreptul decât o dată la patru ani să pună ștampila pe buletinul ăla de vot și atunci doar pentru a alege răul cel mai mic.

 

Popor cu experiență în dezamăgiri.

 

Sau popor ghinionist!

 

Nicolae Negrea

Ploiești, iunie 2016

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
1049
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.