Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Mihnea Berindei: „gratuitate“ și „excepțională dăruire“
2016-06-21
1
La 19 iunie 2016 s-a stins din viață, la 68 de ani, într-un spital din Veneția, Mihnea Berindei, personalitate marcantă a exilului anticomunist.

 

Prima tentativă de a pleca din țară data din 1969. Atunci n-a primit avizul biroului or­ga­nizației de bază PCR, din Facultatea de Istorie de la Universitatea din Bu­cu­rești. A doua încercare, în 1970, a fost un suc­ces. A cerut viză pentru Turcia, în is­to­ria că­re­ia începuse specializarea sub co­ordonarea profesorului Mihail Gubloglu. Știa că nu se va mai întoarce, dar n-a spus acest lu­cru decât mamei lui, care a păs­trat secretul.

 

Odată ajuns în Franța, s-a înscris la École Pratique des Hautes Études, studiind pa­leografie otomană cu Nicoară Beldiceanu și Irene Beldiceanu-Steinherr. Va continua specializarea la Centrul de Studii privind URSS, Europa de Est și Spațiul Turc al Școlii de Înalte Studii de Științe Sociale, în echipe coordonate de Al. Bennigsen, cel care l-a și îndrumat spre arhivele ve­ne­țiene, în care intenționa să reia cercetările după pensionare, când s-a mutat de la Paris la Veneția. Până în 1977 s-a dedicat cu pasiune istoriei otomane, publicând stu­dii importante. Nu se implica în miș­cări de protest din motive familiale: ca­rie­ra tatălui său, istoric în grațiile regimului Ceaușescu, pe care fiul nu dorea s-o afec­te­ze, și speranța că autoritățile de la Bu­cu­rești vor acorda pașaport mamei sale.

 

Mișcarea Goma a fost borna care a schimbat destinul lui Mihnea Berindei. Studiile de osmanistică vor trece pe pla­nul doi, implicarea, fără rest, în susținerea mișcărilor de protest din România comunistă devenind firul ro­șu al vieții sale până în decembrie 1989. Mo­nica Lovinescu, de care Mihnea Be­rin­dei a fost atât de apropiat, avea să noteze: „La Mihnea, ceea ce ne-a plăcut mai în­tâi, lui Virgil [Ierunca] și mie, a fost gra­tuitatea angajamentului său. Acolo unde alții (cei mai numeroși) ar fi căutat o semnătură și o carieră, Mihnea le-a ne­gli­jat pe amândouă. I-a trecut pe turcii săi din secolul al XV-lea pe un plan cu totul secund și a descins în con­tem­po­ra­neitate cu frenezie și cu o excepțională dăruire. Repet, fără semnătură. Din um­bră, nu machiavelic, ci dimpotrivă, pen­tru un fel de bine comun. Din principiu și dreptate“.

 

Mișcarea Goma a reconectat România la miș­cările de contestare a regimurilor co­mu­niste. După mai bine de un deceniu în care Ceaușescu era descris drept un al doi­lea Tito, iar România era lăudată pentru o anume independență în relația cu Mos­co­va, presa occidentală descoperă în spatele panoului cu sloganuri antisovietice un regim autoritar care nu mai contenea cu abuzurile împotriva propriilor cetățeni.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-gosu23sad.jpg

Mihnea Berindei în redacţia revistei 22 în anii ‘90

 

Prima organizație importantă a fost Co­mi­tetul Francez pentru Apărarea Drep­tu­ri­lor Omului din România, Mihnea Berindei numărându-se printre membrii fondatori. Era un comitet mai mult francez decât ro­mân, care aduna tineri cercetători, Ca­the­rine Durandin, Gilles Veinstein, Anne Plan­che etc. Misiunea acestui comitet nu era să mobilizeze exilul românesc, ci opinia pu­blică franceză. Comunitatea românească din Franța număra circa 50.000 de per­soa­ne. Chiar dacă era concentrată în zona Pa­ri­sului, numărul celor activi nu depășea 30-40 de persoane. Abia în 1988 și mai ales 1989, numărul celor care se implicau în acțiuni de protest a crescut la câteva sute.

 

Primele informații despre Mișcarea Goma au ajuns la Paris la 9 februarie 1977. Pe 27 februarie, în Le Monde, prin grija lui Mih­nea Berindei, era publicat textul unei scri­sori de solidarizare, în care regimul de la București era descris ca național-socialist, printre semnatari numărându-se Alain Besançon, Em. Le Roy Ladurie, Alain Tou­raine etc. Fragmente din jurnalul lui Go­ma, ajuns ca prin miracol la Paris, erau tra­duse și publicate de presa franceză. Le Temps Moderne, revista lui Jean Paul Sartre, a scos un dosar special despre Ro­mâ­nia. Un apel pentru eliberarea lui Go­ma din mai 1977, ce aduna semnăturile pres­tigioase ale lui Louis Aragon, Roland Barthes, Simone de Beauvoir, Besançon, Le Roy Ladurie, Jacques Le Goff, Serge Moscovici, Sartre etc., a fost publicat de majoritatea redacțiilor pariziene, fiind integral preluat de Le Monde.

 

Greva minerilor din Valea Jiului, din vara 1977, i-a oferit lui Mihnea Berindei prilejul mo­bi­lizării partidelor și a sindicatelor din Franța. A urmat aducerea lui Vasile Paraschiv, care aderase la Miș­ca­rea Goma, la Paris, organizarea unei con­ferințe de presă, în care, alături de doc­to­rul Ion Vianu, muncitorul ploieștean a vor­bit despre internarea în spitalele de psi­hiatrie a opozanților. Interesul pentru acest subiect în Franța se datora și ac­ti­vi­tății unui comitet împotriva utilizării psi­hiatriei în scopuri politice.

 

Vizita lui N. Ceaușescu la Paris, 23-25 iulie 1980, la invitația lui Valéry Giscard d’Es­taing, a fost un momentul de cotitură pen­tru presa franceză. Le Quotidien de Paris, de centru-dreapta, publică trei articole des­pre România, începând cu 23 iulie, în care regimul comunist de la București era acuzat că încalcă brutal drepturile și li­bertățile omului. Le Matin, apropiat de so­cia­liștii francezi, vorbește despre în­ce­putu­ri­le disidenței românești, despre bru­ta­li­ta­tea Securității, despre grandomania lui Ceau­șescu. Săptămânalul l’Express, de cen­tru dreapta, publică tot atunci un prim dosar foarte critic despre Ceaușescu.

 

Rolul lui Mihnea Berindei este decisiv în toate aceste campanii de presă. Își face contacte în redacții, câștigă ziariști pentru cauza românească, le aduce in­for­mații primite multe de la Europa Li­be­ră sau verifică informații sosite din Ro­mâ­nia. Mai bine de un deceniu a creat prin re­lațiile pe care le-a dezvoltat în media franceze a doua sursă pentru multe știri, astfel încât redacțiile românești de la pos­tu­rile de radio străine, Europa Liberă, BBC, RFI etc., să le poată difuza, fiind obli­ga­te să respecte regula celor două surse. A fost membru în comitetele de redacție ale revistelor L’Alternative (1979-1985) și L’Au­tre Europe (1986-1994), pregătind do­sa­re sau chiar numere întregi dedicate Ro­mâ­niei care astăzi reprezintă o sursă de ex­cep­ție pentru istoria comunismului românesc.

 

Mihnea Berindei a adunat informații des­pre grevele de la Motru, din 1981, în con­dițiile în care Securitatea a închis ermetic zona. A organizat vizite ale ziariștilor fran­cezi în România, sub acoperirea de turiști, începând cu cea a lui Bernard Poulet, care este bătut îngrozitor la Ploiești de Secu­ri­tate, pe când încerca să ajungă la Pa­ras­chiv, revenit după peripeții în Ro­mâ­nia. A fost implicat în susținerea a circa 40 de disidenți români în anii ’80, printre care Ra­du Filipescu, Mihai Botez, Dorin Tu­doran, Gabriel Andreescu etc. A fost im­pli­cat în complicata afacere Tănase-Goma, pe care a utilizat-o pentru a sensibiliza opi­­nia pu­bli­că franceză pentru cauza românească.

 

Tot Mihnea Berindei a contribuit la o ve­ri­ta­bilă răscoală în redacția Le Figaro, care, în august 1984, a publicat un interviu cu N. Ceaușescu și reportaje elogioase despre regimul de la București. Protestul jur­na­liș­tilor francezi s-a încheiat cu publicarea, la 5 septembrie, a primului articol critic, des­pre distrugerea Bucureștiului, semnat de Arielle Thedrel, cu o documentare pusă la dispoziție de Mihnea Berindei. A fost un moment de cotitură pentru Le Figaro, ultima redută a propagandei ceaușiste în Fran­ța, unde Michel-P. Hamelet, autorul singurei biografii în franceză dedicată lui Ceaușescu (Nicolae Ceausescu; présen­tation, choix de textes, aperçu histori­que, documents photographiques, Paris, 1971), deținea poziții influente în con­du­cerea publicației de centru dreapta.

 

Revolta de la Brașov din 15 noiembrie 1987 a oferit prilejul mobilizării opiniei pu­blice occidentale împotriva dictaturii lui Ceaușescu. Declarații ale intelectualilor ger­mani (Herta Müller, William Totok, Richard Wagner etc.), polonezi (J. Kuron), un­guri și cehoslovaci au alimentat o campanie de presă în sprijinul mun­ci­to­ri­lor brașoveni implicați în proteste. În de­clarația Chartei 77 din Cehoslovacia s-a pro­pus instituirea la 1 februarie 1988 a pri­mei zile de solidaritate cu poporul român. Au avut loc atunci manifestații în fața am­ba­sadelor României de la Praga, Varșovia, Budapesta, pe lângă cele obișnuite de la Pa­ris, Londra, Haga și Bonn.

 

Anul 1989 a stat sub semnul Opération Villages Roumains. La 22 decembrie 1988, 12 tineri belgieni impresionați de filmul lui Josy Dubié, Roumanie, le dé­sastre rouge, au decis să lanseze aceas­tă mișcare. Ideea de bază era insuflată de practica Amnesty International, adop­ta­rea unui prizonier de conștiință de către un grup de aderenți. În fața sistematizării ceaușiste, accelerată de Ceaușescu în martie ’88, care dărâma nu doar case, ci fă­cea să dispară localități întregi, co­mu­ne­le belgiene au început să adopte sate ro­mânești. Mihnea Berindei s-a numărat prin­tre fondatorii acestei mișcări, lansată oficial la Bruxelles, la 3 februarie 1989. Atunci, cinci primari belgieni au adoptat cinci sate românești. În mai puțin de două săptămâni, peste 200 de primari aderaseră la OVR. La sfârșitul lunii februarie, miș­ca­rea se extinde în Franța. În martie, Ion și Ioana Vianu se implică în extinderea re­țe­lei în Elveția. În aprilie, Dennis Deletant face posibilă extinderea în Marea Britanie, unde însuși Prințul Charles s-a implicat personal. În doar câteva luni au fost crea­te şapte organizații naționale, Belgia, Fran­ța, Elveția, Ungaria, Marea Britanie, Olan­da și Luxemburg. La 5 iulie peste 1.100 de comune europene intraseră în OVR, cele mai multe în Franța, 720. Mișcarea se va ex­tinde până la căderea regimului co­mu­nist din România, astfel încât, în decem­brie 1989, peste 2.200 de comune (adunau aproximativ 30 de milioande de locuitori) erau înscrise, dintre care 1.252 în Franța, 354 în Belgia și 210 în Elveția.

 

La 22 decembrie ’89 s-a încheiat o etapă din viața lui Mihnea Berindei. O alta avea să se deschidă. A revenit în România după aproape 20 de ani, implicându-se cu la fel de mult entuziasm, generozitate și dăruire în consolidarea societății civile, în spri­ji­ni­rea noilor partide politice, reformarea ins­ti­tuțiilor publice, descentralizarea adminis­trativă. A fost pentru mulți ani o veritabilă curea de transmisie între instituțiile din București și cele de la Paris. Eficient, discret, a oferit mult multora, mai apro­piați sau cel mai adesea necunoscuți, și n-a cerut nimic pentru sine.

TAGS : Mihnea Berindei L’Opération Villages Roumains In Memoriam
Recomandari
Comentarii
ion 2016-06-27
Intelectualitatea franceza de azi e o mizerie, in ansamblu, un grup de frustrati care vocifereaza aberant si au numai aere de primadona. Nu ca aia americana ar fi mult mai suportabila, intr-un mod diferit. Dar Franta a fost odata, nu se mai intoarce ce a fost! mai sunt niste muzee, atat.
Total 1 comments.
6167
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis