Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Arsenic şi dantelă veche
Daniel Dragomirescu - - - -
2016-06-14
Scrisori
0

Au trecut şi aceste alegeri. Între comentariile cu care mass-media au umplut paginile de ziare şi spaţiul virtual au apărut şi două teme care, deşi nu sunt centrale, merită, totuşi, atenţia. Este vorba despre tentativa de revenire a lui Marian Munteanu în prim-planul vieţii politice şi despre starea de lehamite a mai mult de jumătate din electoratul românesc, acea parte care a preferat să nu se prezinte la urne.

La drept vorbind, niciuna dintre aceste teme nu este nouă. Marian Munteanu, fostul lider al manifestaţiei-maraton dintre 24 aprilie şi 13-15 iunie 1990 din Piaţa Universităţii, a fost văzut pe la câteva posturi TV încă de anul trecut, pe vremea protestelor de la Colectiv, iar apoi a reapărut în mod spectaculos, în postura de candidat al PNL la Primăria Generală. Dar n-a fost să fie: după câteva zile, a trebuit să se retragă, nu fiindcă în calitate de fost lider al mişcării protestatare prodemocraţie de acum 26 de ani nu ar fi meritat să reprezinte PNL, ci din cauza acuzaţiilor că ar fi un simpatizant al Mişcării Legionare şi un fost colaborator al Securităţii. Supărat că a fost silit să se retragă, el a promis să îi dea în judecată pe cei care i-au adus acuzaţia de fost colaborator al Securităţii.

Contrazis de ziarul Adevărul, care a publicat angajamentul său de colaborare cu Securitatea (aflat la CNSAS), Marian Munteanu a negat vehement acuzaţia, susţinând că, dimpotrivă, el i-ar fi ajutat pe oameni să nu aibă de suferit de pe urma Securităţii (deşi nu este clar în ce postură ar fi putut s-o facă). În sensul neimplicării sale în angrenajul vechiului regim, pledează şi unii dintre simpatizanţii săi, care afirmă că, de fapt, nu există niciun dosar de colaborator al Securităţii al lui Marian Munteanu. Totul ar fi în regulă, dacă o parte din dosarele vechii poliţii politice nu s-ar fi rătăcit după Revoluţie pe la Berevoieşti şi prin alte locuri. Ceea ce nu se poate, însă, nega este că Marian Munteanu, liderul mişcării anticomuniste din Piaţa Universităţii, a fost secretar de partid (ASC) în anul său de studii, iar la un deceniu după Mineriada din iunie 1990 s-a implicat, surprinzător, alături de Virgil Măgureanu într-un proiect politic comun. Chiar dacă dosarul lui de la Securitate rămâne de negăsit ori poate fi contestat în autenticitatea sa, aceste două fapte sunt de ajuns pentru a ridica unele semne de întrebare în legătură cu el. În acest context, revenirea sa în scenă aduce destul de mult cu scoaterea de la naftalină a unei vechi uniforme de militar, despre care se crede că încă mai este bună de purtat, schimbându-i-se doar nasturii şi epoleţii. Numai că Marian Munteanu, cel de azi, se află în aceeaşi postură ca Miron Cozma, despre care ziaristul Cristian Tudor Popescu a afirmat acum vreo doi-trei ani că este „o marfă politică expirată“. Una peste alta, se mai naşte şi întrebarea: atât de prost să stea managerii de campanii electorale cu oferta lor de lideri, că nu mai sunt în stare să împrospăteze scena vieţii noastre politice cu o figură nouă şi credibilă?

Cât despre lehamitea electoratului, cu aşa oferte politice, ea este normală până la un punct. Nu electoratul este de vină că s-a lehămesit, ci aceia care nu ştiu cum să calce mai bine în străchini, ca să îl scârbească definitiv. O fi un tâlc şi în asta. Când te uiţi la ce partide şi figuri defilează în mod constant pe scenă, te gândeşti la schiţa cazonă a lui George Brăescu, cea în care se menţionează meniurile celor trei mese zilnice de la o cazarmă: „Dimineaţa: ceai de chimen. La prânz: supă de chimen. Seara: mâncare de chimen“. Cam pe aici se află şi oferta politică a zilelor noastre. Arsenic şi dantelă veche...

 

Daniel Dragomirescu

Iunie 2016

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
1186
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.