Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



În apărarea lui Liviu Avram
2016-05-31
0
Liviu Avram atrage atenția asupra unei realități de care cetățenii se lovesc frecvent: că uneori mârșăviile interesate ale politicienilor nu pot fi împiedicate și sancționate.

 

Am urmărit și eu cu interes, ca mai toată breasla, experimentul jurnalistului Liviu Avram de la Adevărul, care a testat funcționarea sistemului în încercarea de a determina revenirea la alegerile în două tururi de scrutin. S-a adresat mai întâi Tribunalului București, apoi Curții Constituționale, care însă nu a discutat, pe fond, chestiunea. A dat-o cotită. Într-un editorial apărut ulterior, sub titlul Judecătorii Curţii Constituţionale au fost, totuşi, nişte ticăloşi, jurnalistul despică firul acestui eșec, ajungând la concluzia că a fost păcălit de la bun început, fiindcă „nu există nicio posibilitate legală ca un candidat valid la funcţia de primar să aducă chestiunea alegerii primarilor într-un singur tur în faţa Curţii Constituţionale. În cronologia desfăşurării alegerilor, ultimul moment în care candidaţii pot formula contestaţii în faţa unei instanţe, unde să poată ridica excepţii de neconstituţionalitate, este campania electorală. Contestaţiile făcute în ziua votării, inclusiv cele care ar viza atribuirea mandatului de primar, se judecă doar de birourile electorale, cu decizie definitivă – iar în faţa unui birou electoral nu poţi ridica excepţii de neconstituţionalitate, că nu e instanţă“. Opinia jurnalistului vizează defecțiunile sistemului, conduita prudentă a unor judecători care au în mână decizii cruciale pentru democrație. Și atrage atenția asupra unei realități de care cetățenii se lovesc frecvent: că uneori mârșăviile interesate ale politicienilor nu pot fi împiedicate și sancționate. În fapt, acțiunea sa vine să suplinească apatia societății. Citesc, sub un titlu provocator, multă amărăciune în editorialul lui Liviu Avram, care își argumentează amănunțit decepția și ezitările de jurnalist cu experiență.

 

Reacția CCR la articol, prin vocea președintelui Curții, Augustin Zegrean, a fost amenințarea cu chemarea în instanță a jurnalistului pentru delict de opinie, să i se ceară „o reparație morală“. Sunt printre cei care cred că libertatea exprimării are limite și restricții impuse de responsabilitate, dar cred în libertatea opiniei și în dreptul mass-media de a privi critic hotărârile instanțelor la orice nivel, de a le discuta în interes public. De altfel, o decizie a CEDO în cazul Sabou și Pârcălab contra României spune că „atitudinea magistraților, chiar în afara instanței, și mai ales atunci când se servesc de calitatea lor de magistrați, poate să constituie o preocupare legitimă a presei și să contribuie la dezbaterea asupra funcționării justiției și a moralității celor care sunt garanții acesteia“. Ceea ce mă surprinde este că, în cazuri similare, aceeași instituție, CCR, a rămas impasibilă. Cum vă sună afirmația „cei de la Curtea Constituțională sunt extrem de ticăloși“, făcută de Rareș Bogdan în emisiunea sa de pe Realitatea TV, în martie 2016? Sau insultele aduse lui Zegrean în Parlamentul României în 2012? Sau calificativul de „incompetent“ aplicat lui Daniel Morar de Asociația Magistraților chiar la desemnarea sa? Sau injuriile deșănțate, în serial, adresate de Mircea Badea Curții Constituționale în 2012? Nicio reacție la toate acestea. Cum de nu s-a considerat necesară, în niciuna dintre aceste situații, apărarea reputației magistraților sau a imaginii instituției? Cred că insistența bine documentată a lui Liviu Avram, argumentele sale raționale, prezența repetată în fața Curții au iritat, fiindcă au avut darul de a revela lașități conjuncturale și eschive păguboase, motivate politic. Atitudinea condescendentă a domnului Zegrean față de jurnaliștii acreditați la CCR, trimiși mereu, ironic, să pună mâna pe carte, ilustrează convingerea că deciziile CCR nu pot fi chestionate public, iar judecătorii ei trebuie considerați intangibili.

 

La un seminar destinat dialogului dintre mass-media și justiție, am asistat la o polemică interesantă între judecători, relevantă pentru ambiguitățile statutului magistraților din România: unii susțineau că judecătorul trebuie să aibă un rol activ în aflarea adevărului, alții, dimpotrivă, că instanța nu poate depăși cu nimic cadrul stabilit de părți și de lege. Jurnaliștii de față au înțeles că, atât timp cât justiția nu-și va lua în serios rolul major în menținerea echilibrului social, sistemul imunitar moral al țării va rămâne scăzut și democrația va fi vulnerabilă. De aceea, amestecul politicului în justiție trebuie exclus. Criticile aduse de presă numirilor politice din Curtea Constituțională s-au referit tocmai la subminarea credibilității unei instituții ale cărei decizii nu pot fi contestate. Asta a spus și Liviu Avram: „Indiferent ce justificări vor pune în motivări, am convingerea că deciziile date pe 4 şi pe 11 mai au fost eminamente politice şi n-au avut nicio legătură nici cu dreptul, nici cu dreptatea“.

TAGS : Brindusa Armanca Liviu Avram Tribunalului București Judecătorii Curţii Constituţionale
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
5014
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.