Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Hazardul afacerilor cu autocrații Europei. Țarul și sultanul
2016-04-13
2
Slăbiciunea și greșelile Europei democrate ar putea fi încasate la momentul în care va avea loc decontul relațiilor cu autocrații de la periferia continentului.

 

În 15 martie, Vladimir Putin spunea într-o declarație de presă că o măsură represivă impusă de forțele ministerului de Interne exprimă sprijinul popular dacă oamenii o percep drept o acțiune făcută în interesul societății. La acel moment, declarația liderului rus putea să nu ridice vreun interes special, dar ulterior s-a dovedit că a fost unul dintre semnalele unei din ce în ce mai pregnante fobii în istoria rusă. Izolată internațional, confruntată cu recensiune economică în interiorul granițelor, elita putinistă vede peste tot pericole la adresa cetății asediate. Dar să le luăm pe rând.

 

Începutul lunii aprilie a venit cu un mega-scandal internațional. Dosarul Panama sau Panama Papers a arătat cu documente cum o vastă schemă controlată prin companii offshore facilita evaziunea, spălarea de bani și corupția la cele mai înalte niveluri politice și nu numai. Oameni din sport, dar și din lumea criminalității organizate au fost contectați la rețea. Politicieni dintre cei mai variați, de pe toate fusurile orare, din toate formele de guvernământ, democrați, autocrați, dictatori moderni, toți au fost numiți în dosarele Panama. Unele state au decis să analizeze actele prezentate public, altele au anunțat deja că demarează anchete, iar altele au cenzurat presa, cum a fost cazul Chinei. În tot acest timp, Moscova tăcea. Ciudat lucru, dat fiind că Panama Papers arată cum o schemă de spălare de bani ar fi drenat până la 2 miliarde de dolari, iar oamenii responsabili sunt recunoscuți ca fiind parte a anturajului apropiat al liderului rus Vladimir Putin. Când s-a hotărât să nu mai tacă, Kremlinul a vorbit. Și nu a dezamăgit. Scandalul Panama nu este nimic altceva decât tentativa Occidentului de a discredita și a destabiliza Rusia, a spus chiar Putin. Asta după ce purtătorul său de cuvânt denunțase o formă de “putinofobie”. Mai departe.

 

La finalul lunii februarie, președintele Rusiei cerea serviciului federal de securitate FSB (fostul KGB) vigilență mărită. Vladimir Putin vorbea atunci despre “influențe străine” în politica rusă, influențe ce trebuie combătute ferm. Declarațiile lui Putin veneau în condițiile în care scena politică de la Moscova organizează alegeri parlamentare în această toamnă. Acum, liderul de la Kremlin a decis să facă un pas concret în acest sens. Recent, Putin a anunțat crearea unei noi Gărzi Naționale. În acest context a venit declarația de la început privind acțiunile represive ale ministerului de Interne. În condițiile în care Garda Națională va fi o forță bazată pe efectivele ministerului rus de Interne. Kremlinul spune că efectivul nou creat va combate terorismul, crima organizată și, printre altele, se va ocupa și de suprimarea protestelor “ilegale”. Deși măsura a fost aplaudată de aliații regimului, opozanții lui Putin spun că, de fapt, principalul scop al Gărzii va fi suprimarea protestelor de stradă, chiar dacă vorbim despre acțiuni represive, după cum a arătat liderul rus.

 

E pertinent să credem că, dincolo de argumentul securizării unui regim politic și așa puternic militarizat, noua Gardă Națională – descrisă drept o “gardă pretoriană pe steroizi” de către Tom Balmforth[1] – este expresia de forță a unui din ce în ce mai puternic sentiment de insecuritate în anturajul Kremlinului. Scena politică de la Moscova are în față o perioadă dificilă. În această toamnă au loc alegeri parlamentare, pentru ca în 2018 să fie organizate prezidențiale. Dincolo de faptul că la conducerea Gărzii Naționale Putin l-a numit pe Viktor Zolotov, fost kgb-ist și unul dintre cei mai loiali oameni ai președintelui rus, datele arată că noua forță urmează să dispună de libertăți precum dreptul de a împușca sau folosi forța fără avertisment și de a intra în locuri private dacă forțele sale consideră că viețile civililor sunt amenințate. În timp ce oamenii regimului spun că sunt măsuri de securitate binevenite, opozanții denunță o cale alunecoasă spre abuzuri.

 

Făcând trecerea din Rusia spre Turcia, ajungem la un alt regim autocrat cu care Europa colaborează oarecum stânjenită și forțată de contextul regional de securitate. Dacă în cazul rușilor, Vestul trebuie să se așeze la masa discuțiilor pe teme privind Ucraina și Siria, Europa se vede nevoită de criza migranților să colaboreze cu Turcia lui Recep Erdogan, liderul aflat în vârful unui regim ce se îndepărtează tot mai mult de ideea de democrație liberală și intră în clubul select al autocraților moderni. Numindu-l sultan, cei de la Spiegel[2] au publicat recent mai multe materiale de presă prin care arată cum a ajuns Europa ca, în loc să profite de pe urma unei relații de prietenie cu Ankara, să dialogheze cu turcii de pe o poziție de inferioritate. În ultima perioadă, relația diplomatică dintre Germania și Turcia a cunoscut o degradare, în condițiile în care Erdogan nu pare să mai aibă toleranță la critici.

 

Și cum un autocrat care se respectă va folosi pârghiile de care dispune, sultanul de la Ankara știe și se folosește bine de ascendentul pe care îl are în fața europenilor: situația regională de securitate și, mai mult decât orice, parteneriatul privind controlul fluxului de migranți. Poate că atunci când au decis să bată palma cu Ankara pentru a-și asigura liniștea de moment, liderii UE au considerat că efectele pe termen lung pot fi administrate. Dar cum explică Bruxellesul faptul că, la schimb pentru confortul imediat, a promis o accelerare a procesului de integrare a Turciei în Uniune? A crescut toleranța pentru autocrați în rândul liderilor europeni? Chiar și dincolo de Atlantic, Ankara pare să fi pierdut din relația strategică pe care o avea cu aliații americani.

 

Din păcate, ceea ce europenii cred că e o politică pragmatică în actualul context internațional se poate transforma rapid într-o situație nefavorabilă continentului. Slăbiciunea și greșelile Europei democrate ar putea fi încasate la momentul în care va avea loc decontul relațiilor cu autocrații de la periferia continentului. Pentru că toată lumea știe că autocrații își administrează afacerile într-un mod străin democrației liberale.

 

[1] http://www.rferl.org/content/russia-national-guard-or-praetorian-guard/27658769.html

[2] http://www.spiegel.de/international/europe/merkel-ally-erdogan-moves-closer-to-autocracy-in-turkey-a-1085497.html

TAGS : ue putin erdogan autocrati
Recomandari
Comentarii
profesoru 2016-04-13
Sigur, Putin şi Erdogan conduc regimuri autoritare similare ca nivel de represiune.
Rusia şi Turcia ocupă teritorii care aparţin altor state (Moldova, Ucraina, Georgia, respectiv Cipru).//
Dar relaţiile Occidentului cu cele două ţări nu sunt asemănătoare, ci sunt fundamental diferite.
În cazul Rusiei, există opoziţie şi faţă de normalizarea relaţiilor bilaterale, prin renunţarea la sancţiuni.
Asta în timp ce Turcia este bine-mersi membră NATO şi negociază renunţarea la vize şi aderarea la UE. Faptul că Turcia ocupă parţial chiar teritoriul unei ţări UE (Cipru) nu pare să afecteze foarte tare celelalte ţări europene.
Dar aceste ţări europene (şi într-o măsură şi mai mare SUA) sunt de-o intransigenţă teribilă atunci când e vorba de ocuparea teritoriilor ucrainene de către Rusia.
Dino 2016-04-15
Ești tare stimabile în machiaverlicuri, n-am ce zice!
Total 2 comments.
1860
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis