Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Dezbatere GDS
Maladia plagiatului și „cercetarea“ din închisori

Joi, 4 februarie, Grupul pentru Dialog Social (GDS) a organizat o dublă dezbatere cu temele Maladia plagiatului și anticorpii sistemului universitar şi Cărțile „ştiinţifice“ în regimul penitenciar, moderată de Gabriel Liiceanu şi Andrei Cornea. La discuţii au participat miniştri, reprezentanţi ai mediului academic şi ai unor ONG-uri, precum şi jurnalişti. Cu această ocazie, Premiul GDS pe 2015 i-a fost acordat preşedintelui Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, Marian Popescu.

Publicăm în continuare fragmente din această dezbatere.

MAGDA CÂRNECI (GDS):

Creat în 1994, Premiul GDS se acordă anu­al unei personalități, asociații sau or­ga­ni­za­ții care a avut o prestație curajoasă în anul care a trecut. Premiul GDS a fost acordat de-a lungul timpului unor personalități și organizații cunoscute: anul trecut Laurei Codruța Kövesi, acum doi ani Germinei Na­gâț, printre premianți se mai numără și Aso­ciația Salvați Bucureștiul, Societatea Timișoara, dar și filozofi, politicieni, oa­meni de cultură. Pentru 2015, în urma unei dezbateri consistente între cei peste 50 de membri ai Grupului, Premiul GDS a fost acordat prof. univ. Marian Popescu, pre­ședintele Comisiei de Etică a Uni­ver­si­tății din București.

 

Poziţionare curajoasă şi corectă în lupta antiplagiat

 

ANDREI OIŞTEANU (GDS):

Într-o conferinţă la Bucureşti, Adam Mich­nik spunea că în regimul comunist nu tre­buia să fii mare erou dizident. Era suficient să gândeşti şi să acţionezi normal. Fiind o lume anormală, deveneai erou prin însuşi acest fapt. Schimbând ce e de schimbat, lu­crurile se întâmplă la fel şi astăzi. În vârful ei, societatea e atât de profund coruptă – nu numai financiar şi politic, ci şi moral –, încât gesturile normale devin acte exem­pla­re, aşa cum este cel al Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, condusă de prof. Marian Popescu. Din 2012 până as­tăzi, membrii ei au reuşit să rămână ver­ticali, cu toate că, devoalând plagiate ale unor înalţi demnitari de stat, şi-au pus în pericol propria lor carieră profesională.

 

De regulă, Premiul GDS e aprig disputat: se fac două-trei propuneri, votează toţi mem­brii Grupului, voturile se împart. Anul acesta au fost două propuneri. S-a pro­pus ca, pe lângă Marian Popescu, să fie pre­mi­at şi rectorul Universităţii din Bu­cu­reşti, prof. Mircea Dumitru, care, prin po­ziţia lui şi prin corpul comun pe care l-a făcut cu Comisia de Etică, a sprijinit lua­rea unor poziţii corecte şi curajoase. Avem însă o cu­tu­mă, aceea de a nu ne premia în­tre noi şi, cum Mircea Dumitru este mem­bru GDS, am convenit să-l premiem nu­mai pe Ma­ri­an Popescu. Facem însă un cha­peau bas şi îi transmitem respectul nostru d-lui rector al Universităţii din Bucureşti.

 

Există un proiect de lege înaintat de d-l mi­nistru al Educaţiei, Adrian Curaj, care prevede ca responsabilitatea retragerii ti­tlului de doctor să treacă de la Comisia Na­ţio­nală de Etică, mereu politizată şi schim­bată de diverse regimuri, la comisiile de eti­că ale universităţilor. Aici e posibil să că­dem cumva din lac în puţ, pentru că nu toa­te universităţile, private sau de stat, mici, medii sau mari, au preşedinţi de co­misii de etică precum prof. Marian Po­pes­cu şi nici rectori precum prof. Mircea Du­mi­tru. Mulţi nu vor avea curajul să de­voa­leze un plagiat care s-a petrecut în uni­ver­sitatea lor, cu conducător de teză de doc­to­rat din universitatea lor, cu comisia lor etc. Ar fi curajul de a-ţi acorda un vot de blam, o bilă neagră ţie însuţi. Acordăm acest Pre­miu al GDS d-lui prof. Popescu şi pentru a încuraja profesorii universitari din ţară să rămână integri în faţa unor astfel de si­tuaţii. Ne-am simţit reprezentaţi de Co­mi­sia de Etică şi de preşedintele ei, aşa că mo­tivaţia pe care am scris-o pe Di­plo­ma ca­re însoţeşte Premiul GDS sună astfel:

 

„Se acordă Premiul GDS pe 2015 d-lui prof. Marian Popescu, preşedintele Co­mi­siei de Etică a Universităţii din Bucureşti. Împreună cu colegii săi din Comisia de Eti­că, d-l prof. Marian Popescu a avut cu­ra­jul ca, din 2012 până-n prezent, în po­fida imenselor presiuni politice şi ad­mi­nis­trative, să stea vertical în faţa im­pos­turii intelectuale, demonstrând şi făcând publice plagiatele unor teze de doctorat rea­lizate de înalţi demnitari ai statului ro­mân. Această poziţionare curajoasă şi co­rectă a Comisiei de Etică în lupta an­ti­plagiat nu ar fi fost posibilă fără sprijinul necondiţionat acordat de rectorul Uni­ver­sităţii din Bucureşti, d-l prof. Mircea Du­mitru. Au fost astfel apărate principiile eti­ce şi valorile ştiinţifice ale mediului uni­versitar românesc, transformând ide­ea de autonomie universitară într-o rea­litate concretă.“ Felicitări!

 

Creșterea spectaculoasă a incidențelor de plagiat

 

MARIAN POPESCU (Universitatea din București):

Mulțumesc GDS pentru acordarea acestui pre­miu, care scoate în evidență rolul pe care l-a avut și îl are Comisia de Etică a Uni­versității din București, faptul că aceas­ta a reușit, cu sprijinul necondiționat al rectorului său, prof. Mircea Dumitru, să instituie în timp, din 2012 până astăzi (și să sperăm că o vom face și în continuare), un reper moral în ce privește lumea aca­de­mică românească. Am încercat și vă asigur că vom încerca în continuare să semnalăm breșele din cadrul legislativ în ceea ce privește activitatea noastră. În vara trecută am participat la o discuție condusă de d-l Ga­briel Liiceanu și d-l prof. Dumitru. Atunci am făcut propunerea ca acest cadru le­gislativ să fie modificat. Era vorba de ex­ceptarea demnitarilor de la analiza uni­ver­si­tăților în cazul suspiciunii de plagiat în pri­mul rând și de reducerea pedepselor pentru deținuții care realizează și publică lucrări științifice în detenție. Mă bucur că este alături de noi aici și d-na ministru al Jus­tiției, Raluca Prună, care a încercat să determine abrogarea paragrafului din lege care permitea eliberarea deținuților înainte de termen pentru lucrările științifice.

 

În 1975, eram student și împreună cu soția mea ne pregăteam pentru licență, când, ci­tind o lucrare a unui autor român, au în­ce­put să-mi vină în minte aceleași cuvinte și idei, dar în engleză. Mi-am adus aminte că e vorba de o teză de doctorat din 1923 a unui autor suedez. M-am dus la biblioteca de stat, mi-am luat lucrarea acasă, unde eu citeam traducerea din engleză, iar soția citea frazele identice în română din cartea profesorului de la facultatea mea. Am sem­nalat faptul atunci și mi s-a răspuns glu­meț: „da, d-l profesor mai dă rateuri cu ghilimelele“. Nu știam că atunci des­co­pe­ri­sem un plagiat clasic, cel prin traducere, și nici că îngăduința față de genul acesta de activități în mediul universitar are con­secințe incalculabile.

 

Plagiatul nu este un tip de acțiune care se poate identifica foarte simplu. Cea mai com­­plexă analiză arată că e vorba de 10 ti­puri de plagiat. În cazul fiecăruia trebuie să-ți pui problema gravității în funcție de modul în care s-a fraudat, de situația în ca­re s-a produs, adică dacă era vorba de fo­lo­si­rea fraudei pentru un concurs pe post di­dactic sau de o operă publicată etc. Lite­ra­tura de specialitate pe care a trebuit să o con­sult din 2012, de când am acceptat să fiu președintele Comisiei de Etică, arată cu claritate că chestiunea plagiatului e abor­dabilă din mai multe perspective: teh­ni­că, legală, morală, culturală, filozofică. Practic, până spre Iluminism nu se vorbea de chestiunea autorului unui text. Cu alte cuvinte, foarte mult s-a mers pe ideea de co­piere, dar există posibilitatea de a copia li­cit sau ilicit. Din punct de vedere fi­lo­zo­fic, mai este vorba de raportul dintre ori­ginal și copie, un lucru care dă foarte mult de gândit atunci când trebuie să evaluezi originalitatea uneri lucrări, mai ales în me­diul de cercetare. Raportul dintre memorie și amintire a pus totdeauna dificultăți ce­lor care s-au ocupat de evaluarea pla­gia­te­lor. Din punct de vedere cultural, apare ide­ea autoratului, a practicilor culturale de transmisie a textelor și, din nou, a ra­por­tu­lui dintre imitație și copiere.

 

Toate lu­crurile acestea aduc aminte de situația din Hamlet, când apare fantoma tatălui ucis și îi spune două lucruri: să nu uite și să-l răzbune. Plagiatul e aidoma aces­tei fantome. Ea apare și dispare când nu te aștepți, vine și-ți transmite mesajul le­gat de memorie: aici a fost cineva care a scris lucrurile acelea și a venit altcineva care le-a luat și le-a trecut ca fiind ale lui, dar, în același timp, atunci când plagiatul e dovedit, de regulă, există și o sancțiune, e un tip de răzbunare post-factum, care ar repune lucrurile în ordine. Însă nu fan­to­ma e problema, ci de ce a fost ucis tatăl. Pro­blema este de a instala o cultură a eticii și a integrității care să poată reduce am­pli­tu­dinea fenomenului, pentru că de era­di­ca­rea lui nu poate fi vorba. Toate uni­ver­si­tă­ți­le mari din lume remarcă creșterea spec­ta­cu­loasă a incidențelor de plagiat. Un ra­port al Universității Stanford pe 2004-2011 remarcă creșterea cu 136% a acestor inci­dențe. Odată cu apa­ri­ția Internetului, fe­no­menul a căpătat pro­porții. Se discută deja de modificări ale ca­drului legislativ în ceea ce privește topul aces­ta de fraudă în care Internetul joacă un rol major. Practic, o co­misie de etică e aidoma regelui din Ham­let, care vine la final și-i vede pe toți aproa­pe morți, constată dezastrul și spune că nu e bine ce s-a întâmplat.

Creat în 1994, Premiul GDS se acordă anu­al unei personalități, asociații sau or­ga­ni­za­ții care a avut o prestație curajoasă în anul care a trecut.. MAGDA CÂRNECI

Închisorile nu sunt institute de cercetare

 

GABRIEL LIICEANU (GDS):

Suntem speriați, d-nă ministru, de fap­tul că viața intelectuală a României cunoaște o degradare fără precedent. Nimic nu sea­mănă, prin alte părți, cu ce se întâmplă în clipa de față la noi, indiferent cu câte pro­cente cresc plagiatele pe glob. Pentru că ci­nismul cu care demnitarii și politicienii au ajuns să practice furtul intelectual, lipsa de rușine pe care o manifestă odată ce sunt dați pe față și protecția de care se bucură du­pă ce plagiatul lor e dovedit – toate aces­tea nu-și au echivalentul nicăieri în lume.

 

Acum, privitor la articolul de lege care pre­vede reducerea perioadei de detenție pe baza scrierii în închisoare a unor „lucrări științifice“, toate discuțiile care s-au pur­tat în ultima vreme în jurul acestei legi au pornit de la definirea a ce înseamnă o lu­crare științifică. N-ar fi oare cazul, pare că ați declarat chiar d-voastră recent, să fa­cem un „studiu de impact“ asupra a ceea ce înseamnă lucrare științifică? Dar asta e problema? Mai cu seamă la televiziuni, zia­riștii s-au prins într-o discuție falsă: „Să stabilim mai precis ce e o lucrare știin­ți­fi­că, ca să știm dacă ce-au făcut deținuții aco­lo e științific sau nu“. Pentru Dum­ne­zeu, dar chiar nu realizăm în ce situație gro­tescă am ajuns? Își pune cineva pe lu­me problema că într-o închisoare se pot fa­ce lucrări științifice?!?

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-GDS-2.jpg

Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Marian Popescu, Raluca Prună şi Vlad Alexandrescu la GDS.

 

Trei condiții trebuie îndeplinite ca să poți vorbi de facerea unei lucrări științifice. Unu: să ai un cercetător științific com­pe­tent. Doi: să ai un institut de cercetare de prestigiu. Trei: să ai logistica cercetării – bi­blioteci și laboratoare. Așa stând lucrurile, pare un banc prost să spui că faci lucrări științifice cu Becali și cu Copos în în­chi­sori. Închisorile nu sunt institute de cer­ce­tare, iar deținuții nu sunt cercetători știin­țifici. E ca și cum ai închide pisici într-un țarc și le-ai cere să dea lapte. Nici Einstein, închis într-o celulă, n-ar putea produce „lu­crări științifice“. De la absurdul legii ca­re presupune așa ceva trebuie pornit, și nu de la definirea a ceva care e total in­com­patibil cu condițiile detenției.

 

Legea de care vorbim acum nu e altceva de­cât ilustrarea unui lanț de complicități cu deținutul, a unui lanț cu cinci verigi, toa­te având o singură urmare: crearea unui mecanism de șubrezire/anulare a unei hotărâri judecătorești. În primul rând este legiuitorul însuși, care prin această le­ge favorizează infractorul. Cum frumos a spus cineva: omul intră la închisoare că a furat și iese de la închisoare că a furat. A doua verigă a acestui lanț este profesorul ca­re atestă că tema propusă de deținut pen­tru lucrare este relevantă științific. Or, un profesor universitar de bună-credință nu poate să nu țină cont în avizul său și de cine vrea să dezvolte tema și în ce condiții anume. Cum să faci la închisoare, che­mân­du-te Copos, o lucrare pe tema alianțelor ma­trimoniale în Principatele Române? Sen­za­ția e că ne batem joc unii de alții! A treia verigă de complicitate la fraudă e editorul care publică aceste falsuri. Editorul ori nu comercializează cartea, și atunci realizează complicitatea cu deținutul punând sigla edi­turii la bătaie pentru a consfinți ca­rac­terul „științific“ al lucrării pe doar câteva exemplare tipărite. Ori o comercializează (ti­părind mai multe exemplare) și atunci pune în circulație un subprodus cultural, de vreme ce, am stabilit, la închisoare nu se poate crea nimic valabil din punct de vedere științific. A patra verigă a lanțului de complicitate cu deținutul o constituie mem­brii comisiei penitenciare, cei care, având deținuții sub ochi, girează situații ne­verosimile – faptul, de pildă, că se „scriu“ patru cărți în câteva luni sau o carte în 12 ore. În sfârșit, ultima verigă în acest lanț este deținutul însuși, perfect conștient de fap­tul că face un fals grosolan, că dă lu­crarea la făcut în afara închisorii și că, în fe­lul acesta, fură, plagiază, plătește.

 

Iată, am ajuns să discutăm și să întoarcem pe toate părțile lucruri evidente, în ab­sur­dul lor, pentru toată lumea. Nu credeți că există probleme mai urgente de rezolvat în România?

 

„Lucrarea științifică“ şi legea de executare a pedepselor

 

ANDREI CORNEA (GDS):

Am înțeles că dvs., d-nă ministru, ați pro­pus suprimarea acelui celebru articol, a fost o decizie în CSM luată la limită îm­po­tri­va acestei hotărâri și, în final, a rămas o suspendare a acestei prevederi până la toam­nă. Ne-ar interesa să știm care e rațiunea acestei schimbări. Părerea mea e că era bună o suprimare absolută.

 

RALUCA PRUNĂ (ministrul Justiției):

Prevederea, exact în forma în care se re­com­pensează prin reducerea unei părți din pedeapsă elaborarea de lucrări științifice în penitenciare, există în lege din 1969. A su­praviețuit în varii forme: în 2006, aveam o zi recompensă pentru două zile de scris; în 2013, s-a propus la nivelul guvernului ca pentru lucrări, indiferent câte ar fi fost, să se dea un beneficiu de 20 de zile și în par­lament, la propunerea cuiva care nu poa­te fi identificat pentru că nu e în pro­ce­sul verbal, Comisia pentru Drepturile Omu­lui a votat în unanimitate nu 20, ci 30 de zile, și nu pentru „lucrări“, ci pen­tru „fiecare lucrare“.

 

Când am venit la Ministerul Justiției am cerut statisticile ca să văd despre ce vor­bim. Am fost foarte surprinsă să văd nu­mă­rul de lucrări care a explodat în 2014 și 2015. Poziția mea nu-mi permite să fac ju­decăți de valoare, dar, ca fiecare om care are o minimă logică, sigur că leg ceea ce s-a întâmplat de faptul că asistăm la o in­tensificare a acțiunii penale împotriva ma­rii criminalități, a corupției, mai precis. N-a fost ușor să obțin statisticile. Am pu­bli­cat o primă listă cu autori și lucrări știin­țifice pe 31 decembrie, dar am insistat la Administrația Națională a Penitenciarelor și am cerut fapta pe care a săvârșit-o cel condamnat, pedeapsa, numărul de lucrări, profesorul universitar sau conferențiar și edi­tura. Am cerut și numărul de lucrări ca­re s-au elaborat, cu speranța că au fost mai multe și că s-au reținut numai 350. Nu au fost mai multe, tot ce au scris a fost reținut ca lucrare științifică.

 

Am propus abrogarea, pentru că mi se pă­rea normal să se poată face dovada de în­drep­tare în penitenciar în executarea pe­depsei. Există și alte modalități prin care do­vedești că te-ai îndreptat. Poți să faci mun­că fizică, cursuri de formare, o mul­ți­me de alte lucruri care, atunci când invoci beneficiul eliberării condiționate, după ce îți faci o fracție din pedeapsă, să poată fi cântărite de o instanță de judecată. Poziția mea e că, în executarea unei pedepse, per­soana condamnată are un număr de drep­turi, dar nu are în niciun caz dreptul de a-și exercita profesia. Am susținut faptul că, da­că pornim așa, ar trebui să re­com­pen­săm și activitatea creatoare: există oameni care fac muzică, fac teatru, pictează în pe­ni­tenciar. Or, eu nu cred că acesta e sensul executării unei pedepse. Am încercat să susțin că există alte dovezi de îndreptare și că deținutul condamnat nu e privat de drep­turile sale, dar n-am reușit.

 

Studiul de impact pe care trebuie să-l fa­cem până pe 1 septembrie nu privește de­finirea „lucrării științifice“. În mandatul meu am să mă opun ca „lucrarea știin­ți­fică“ să fie definită în legea de executare a pedepselor. Cred că e absolut ridicol, nu nu­mai din punct de vedere al tehnicii le­gislative, dar asta ne-ar face unici. Avem de­ja păcatul supralegiferării. Pentru că avem o fibră morală destul de flexibilă și co­ruptă, simțim nevoia să facem legi mul­te, stufoase, să ne pierdem în proceduri, astfel încât aceste proceduri să nu poată fi aplicate. D-l ministru Curaj ar putea să confirme faptul că există un grup de lucru care lucrează de mai bine de un an la ela­bo­rarea unui regulament. Printre altele, gru­pul de lucru a descris procedura pe care trebuie să o urmeze cineva care vrea să elaboreze lucrări științifice. Relevant pen­tru această discuție cred că este, îna­inte de suspendarea aplicării acestei dis­po­zi­ții, că un gir ex-ante de științificitate îl dădea profesorul sau conferențiarul, care spuneau că tema e relevantă pentru do­me­niul științific respectiv. Grupul de lucru din care au făcut parte oameni inclusiv din Ministerul Educației - și la poziția aceasta s-a raliat și CSM -, spunea să facem o pro­ce­­dură mai complicată, mai sigură, care să garanteze că numai lucrările cu adevărat științifice vor fi pubicate în perioada de­ten­ției. Și au ridicat pragul de dovedire an­te­rioară a științificității temei de la profesor sau conferențiar la nivel de catedră. După ce lucrarea este elaborată, e trimisă din nou la catedră și catedra o trimite la Con­si­liul Național de Atestare a Tilurilor, Di­plo­me­lor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), care finalmente trebuie să spună dacă lu­crarea este științifică sau nu.

Motivele financiare din spatele plagiatului

 

VLAD ALEXANDRESCU (ministrul Culturii):

Privită din perspectiva culturii,  ches­tiu­nea plagiatelor pare și mai nenorocită de­cât dacă o privim din perspectiva cer­ce­tă­rii și educației: este o ne­ga­re absolută a oricărei forme de creativitate și libertate a spiritului. Și ea se acompaniază, din pă­ca­te, cu motive veroase, josnic materiale, în sensul în care acoperă corupția. O corupție ca­re atinge morala, dar și una materială, ca­re are la bază un interes veros, o sumă de bani ascunsă sub masă. Atunci când e vor­ba de o lucrare științifică așa-zis ela­bo­rată în penitenciar, ea ascunde o sumă de bani: o operă mai mult sau mai puțin ști­in­țifică, comandată în exterior unui expert sau unui profesor universitar (poate chiar ace­lași care a girat relevanța temei știin­ți­fice), pentru o suma nemărturisită, ne­im­po­zitată. Dar și în cazul tezei de doctorat plagiate motivul este unul financiar. Pen­tru că acele persoane, fie că sunt func­țio­nari publici, fie că sunt profesori, fie că sunt cercetători chiar, care ajung să ela­bo­reze lucrări de doctorat plagiate o fac în pri­mul rând din motive financiare: a avea un doctorat aduce 15% în plus la salariu.

 

Ca orice fenomen de corupție, și acesta pă­lește până la albeața translucidă în mo­men­tul în care e adus la lumină. Acest lucru se întâmplă cu plagiatele, cu lucrările așa-zis științifice elaborate în penitenciare, în con­di­ții neverosimile. Biblioteca Națională, ca­re ține de Ministerul Culturii, a deschis as­tăzi o expoziție cu lucrările elaborate în penitenciar care există în inventarul bi­bli­o­tecii din cele peste 350 realizate. Până acum nici nu știam exact dacă există, unele dintre ele nici nu fuseseră aduse, în ciuda obligației legale a editurilor de a de­pu­ne șapte exemplare la Biblioteca Na­țio­na­lă. Pentru că fenomenul corupției se ex­tinde la edituri. Cred că lumina tiparului, a expunerii, a reflectoarelor pot aduce în centrul atenției și răscumpăra într-o anu­mită măsură ceea ce nu e mărturisit, adică rușinea corupției.

 

MONICA MACOVEI (europarlamentar):

Societatea românească nu va face niciodată acel salt istoric dacă plagiatul nu va fi sanc­ționat cu închisoare și dacă nu vor fi re­tra­se toate titlurile obținute prin plagiat. Alt­fel, degeaba vorbim despre reforma în­vă­ță­mântului. Trebuie niște răspunderi clare. Sunt judecători care au respins aceste ce­reri de recunoaștere a unor lucrări știin­ți­fi­ce și, ca atare, au respins scăderea din pe­deapsă. Bravo lor! Dar sunt și instanțe cu judecători care au zis: „da, e lucrare știin­ți­fică“ și au tăiat din pedepse. Aici cred că tre­buie o sesizare la CSM, pentru a vedea cum au argumentat aceste cazuri ju­de­că­torii care au admis aceste lucrări și au re­dus pedepsele. Și e vorba și de judecătorii pentru drepturi și libertăți delegați în pe­nitenciare. Adică, ne imaginăm cu toții că acești deținuți au dat bani ca să li se scrie aceste cărți și apoi să li se publice.

 

Maladia furtului intelectual subminează fundamentele nației

 

GABRIEL LIICEANU:

D-le ministru Adrian Curaj, pentru noi, de­valorizarea titlului academic de doctor are o gravitate pe care nu se poate ca dvs. să nu o sesizați. Când banii se devalorizează, lu­crurile se văd imediat la cursul de schimb. Când se devalorizează un titlu precum cel de doctor, lucrurile se văd în istoria ul­te­rioară sub forma unor catastrofe naționale. Consecința teribilă a acestor furturi in­te­lec­tuale este „atribuirea de false competențe“. Asta era observația pe care a făcut-o re­cent pe forum un comentator al problemei. Oamenii care au dobândit prin furt com­pe­tența pe care o conferă un titlu academic autentic vor pune pe piață produse ratate. Nu se poate, din funcția pe care o aveți, să nu vreți să puneți capăt maladiei furtului intelectual, de vreme ce ea termină prin a submina fundamentele nației noastre.

 

Ați venit în acest guvern pe un val de enor­me așteptări: educația este cel mai ne­no­rocit domeniu al României în clipa de față și neajunsurile lui au cele mai grave urmări pe termen lung. Nu era oare firesc să găsiți o rezolvare pentru cele mai stridente ano­ma­lii ale anilor din urmă? N-ați tranșat în acest răstimp nici cazul plagiatului Ponta, care ne-a făcut de rușine în fața întregii lumi, nici cazul doctoranzilor lui Oprea și al lui Oprea însuși, care a inaugurat con­ducerea de doctorate plagiate de către un conducător de doctorat plagiator. Iar dvs. sunteți, culmea!, membru indemnizat prin buget al Academiei de Ştiinţe ale Se­cu­ri­tă­ţii Naţionale, în care toate aceste mal­ver­sațiuni au avut loc. Iarăși, în clipa de față, vă aflați într-un guvern în care aveți ală­turi de dvs. un coleg plagiator, care ocupă postul de ministru de Interne. Cum puteți, petrecându-se toate astea, să stați, ca mi­nistru al Educației Naţionale și Cercetării Științifice, liniștit?

 

ADRIAN CURAJ (ministrul Educației):

Mi-am asumat să fiu cumva curățătorul grajdurilor lui Augias. Sunt la minister de trei luni și mi se cere să vindec o boală de 25 de ani.

 

Dacă vorbim de publicat cărți sau articole științifice în penitenciare, îmi pare rău, dar nu noi am dat legea aceasta. Pentru mi­ne, venind din zona științei, important es­te dacă lucrările respective sunt științifice, atât. Nu spun dacă e bine sau rău, ci dacă sunt științifice.

 

I-am sugerat d-nei ministru, când am di­s­cutat telefonic, ce responsabilitate poate să aibă universitatea. I-am spus că, până la ur­mă, pe un cuprins și pe o posibilă bibliografie cineva spune: da, ar putea să fie o lucrare științifică. Nu poți să dai un astfel de accept dacă nu este vorba despre un cercetător dovedit, care poate are în spate o istorie semnificativă.

 

Am rugat universitățile să facă raport de tot ce au, caz cu caz. Am rugat rectorii să aibă o abordare foarte directă. Nu vreau să renunțăm la forța fantastică a democrației participatorii, care a mai fost călcată în pi­cioare de mulți. Eu nu vreau să mă întorc la vremea când nu se mai făcea cercetare, în care în universități era cenzurată și oamenii nu puteau să-și exprime părerile.

Societatea românească nu va face niciodată acel salt istoric dacă plagiatul nu va fi sanc­ționat cu închisoare. MONICA MACOVEI

 

Un nou cadru legal pentru retragerea titlului de doctor

 

ANDREEA PORA (GDS):

În perioada următoare, CNATDCU va reverifica aceste lucrări - atât pe cele deja existente, cât și pe viitor?

 

ADRIAN CURAJ:

Eu nu consider că acest lucru trebuie să-l fa­că CNATDCU. Consiliul trebuie să aibă ro­lul lui de a stabili criterii și de a se asigura că acreditarea în țara asta are sens, trebuie să urmărească procesul și calitatea școlilor doctorale etc.

 

Legat de retragerea titlurilor de doctor, da­că ați fi încercat să o luați sistematic, ați fi văzut că, din păcate, așa cum a fost fost construit cadrul legal, nu putea fi susținută corect, până la capăt și legal, orice acțiune de anulare de diplomă în contextul exis­tent. Și atunci am luat o decizie res­pon­sa­bilă, am făcut primii pași. În ședința de gu­vern de miercuri, voi da o notă de in­for­ma­re colegilor și voi avea prezentate toate pa­chetele care înseamnă modificarea Legii edu­cației, modificarea Hotărârii de Gu­vern (HG) care acoperă studiile doctorale, astfel încât să creăm un cadru în care de­ciziile să poată fi luate și aplicate. Am luat-o sistematic, căutând să am un cadru legal în care deciziile să aibă un fundament ju­ri­dic clar. Dacă responsabilitatea este în altă parte decât universitatea, eu unul consider că facem o mare greșeală pentru școala ro­mâ­nească și societatea românească. Pentru că CNATDCU va fi instanța de apel. Iar ins­tanța de apel va face, la limită, apel la eva­luatori externi prin mecanismul peer-re­view. Construcția unei alte instituții e un me­canism care poate fi ușor afectat de de­c­i­zii politice. Mecanismul pe care îl pro­pun e unul care pornește de la res­pon­sa­bi­li­ta­tea uni­versității. Legea a avut variante mai mul­­te, din 2008 până în 2011, în care se spu­nea că universitatea atribuie titlul. Du­pă 2011, ministrul atribuie titlul. În am­bele situații, și e prevăzut în dispozițiile tran­zitorii, uni­ver­sitatea va trebui să de­ci­dă la nivelul ei și să semneze cu res­pon­sa­bi­litate la nivel de rector și după aceea avizul CNATDCU va fi aviz conform pentru ministru, astfel încât oricine va veni după mine să nu poată să fugă de ideea că tre­buie să emită ordinul, da­că este cazul, de revocare. Deci me­ca­nis­mul este construit astfel încât finalul să fie atât de formal în­cât să nu poată fi oprit.

 

Probleme la Consiliul Național al Rectorilor şi la CNATDCU

 

MIHAELA MIROIU (SNSPA):

Din punctul meu de vedere, la ora actuală exis­tă niște inamici substanțiali ai nor­ma­li­zării vieții academice în România și în sen­sul onestității intelectuale, și în sensul ca­lității educației superioare și cercetării. Sta­tistic vorbind, cei mai mulți dintre mem­brii Consiliului Național al Rectorilor sunt acești inamici. Primul lucru pe care îl fac în mod fundamental este că secretizează sta­rea fiecăruia dintre profesorii din uni­versități, rezultatele generale ale cercetării, fac tot posibilul să amâne o evaluare ca­li­ta­tivă de substanță, au votat să nu se aplice prevederile legale pe­ntru finanțarea uni­ver­sităților, să se amâne sau să se piloteze și ce i-a durut cel mai mult a fost situația în ca­re trebuiau, inclusiv, să spună fiecare câ­te citări are, ce impact are, ceea ce ei au fă­cut la nivel individual și calculat pentru uni­versitate. În momentul în care au exis­tat asistenți și lectori universitari care și-au văzut profesorii că au o situație mult mai proastă decât a lor, rectorii și conducerile uni­versității au cerut secretizarea infor­ma­țiilor din universitate. Politica principală a Consiliului Național al Rectorilor e fuga de competiție. Ei cred că noi putem să con­tinuăm să producem doctori și masteri ca­re sunt în competiție în Balta Brăilei, ig­no­ră în totalitate interesul lor de a fi în com­pe­tiție cu lumea largă. Deci ceea ce fac sis­te­matic este să obstrucționeze fundamental o competiție onestă, transparentă în in­te­riorul propriei universități, între uni­ver­sități și între produsele noastre intelectuale și cele ale lumii largi.

 

Să discutăm acum calitatea celor din CNATDCU. În multe comisii calitatea este de­plorabilă. Sunt unii oameni în comisiile alea care, atunci când le-ai introdus nu­me­le în baza de date academice, îți dă error. Ajungi în halul ăsta încât să te duci să faci abilitarea, tu, un om recunoscut în co­mu­ni­tatea profesională, și să te evalueze „D-l Error“? Calitatea celor care compun acum CNATDCU trebuie transparentizată: cine sunt, ce-au făcut oamenii ăia, ce Indice Hirsch au, câte citări etc.

 

Acest demers început de d-l ministru co­e­rentizează legislația - el trebuie să rezolve asta instituțional, nu poate fi justițiar la mo­dul „te iau, plagiatorule, și te arunc în Lună“, că n-are cum. Sper că se ține de pro­misiune, mai ales că toți cei trei mi­niș­tri de aici, pierzând aceste ministere, nu au de pierdut decât lanțurile. Deci, ori fac istorie acum, ori nu are niciun fel de sens pariul lor cu toată povestea asta.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-GDS-4.jpg

Doctoratul lui Victor Ponta

 

MONICA MACOVEI:

Ce se întâmplă cu doctoratul d-lui Ponta? Când ați venit ministru, v-am solicitat să re­trageți titlul de doctor. Dvs. ați spus: ce­reți-mi public. Ați mai spus: aștept să pri­mesc încă o dată materialele de la Uni­ver­sitatea din București, deși erau în mi­nis­ter. D-l Popescu vi le-a mai trimis o dată. De ce nu îi retrageți doctoratul?

 

ADRIAN CURAJ:

Nu avem cadru legal. L-am mo­di­ficat ca să clarificăm lucrurile, corect și coe­rent.

 

MARIAN POPESCU:

Există ceva care împiedică verdictul Co­mi­siei de Etică să fie validat, și anume, fap­tul că universitatea nu avea voie să se ocu­pe de analiza doctoratelor plagiate în cazul demnitarilor. Am retrimis dosarul pla­gia­tului. Dar la ora asta nu există o instanță. Înțeleg că e vorba de un nou cadru le­gis­lativ care urmează să fie pus în operă. Noi am cerut ca, din moment ce titlul a fost acordat de către universitate, universitatea să fie în măsură să-l retragă, și înțeleg că d-l ministru e de acord cu această idee.

 

ADRIAN CURAJ:

Pentru că a trebuit modificată Legea edu­cației, și asta se putea face numai prin Or­donanță de Urgență (OUG), săptămâna vii­toare va fi nota în guvern și peste două săp­tămâni va fi ordonanța. În două săp­tă­mâni va fi OUG, HG-ul de modificare a Co­dului școlilor doctorale va fi într-o lună de aici încolo.

 

Sală:

Într-o lună i se va retrage doctoratul d-lui Ponta?

 

ADRIAN CURAJ:

Într-o lună vom avea cadrul legal perfect funcțional.

 

TEODOR BACONSCHI (GDS):

Mafia care patronează contraselecția s-a creat pe baze comuniste în ‘90 și s-a dez­vol­tat arborescent 25 de ani. Nu a fost cen­zurată, nu au apărut anticorpi sociali sau instituționali juridici sau de altă natură care să poată pune capăt acestei con­tra­se­lecții. Pe baza contraselecției s-a reprodus elita politică din comunism. În aceste con­diții, un guvern de tehnocrați, care prin definiție e lipsit de un suport politic, are o marjă de manevră mai degrabă limitată. Nu vă cer acum să rezolvați dvs. această enor­mă cumulare de contraselecție. Mi se pare însă că chestiunea plagiatelor nu trebuie îngropată în această legislație stufoasă. Pen­tru că nu e un accident absența oricărei universități românești din Top 500. Nu e un accident contraperformanța cronică ins­talată la nivel macroeconomic, al expor­tu­lui cultural, al capacităților de a fi com­petitivi pe piața mondială a ideilor. Toate acestea sunt derivate din starea de fapt căreia îi dăm ocol cu tot felul de anecdote și de epitete, de pildă, plângându-ne că avem o legislație kafkiană.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-GDS-3.jpg

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, şi ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, în timpul dezbaterii.

 

Mii de tineri români care au făcut per­for­manțe academice nu au fost acceptați ni­cio­dată în sistem, pentru că ar fi alterat cul­tura contraselecției. Aceste forme de im­postură duc la bazinul din care se selec­țio­nează primii miniștri ai României și vor­bim de soarta a 20 de milioane de oameni ca­re, la un moment dat, e legată de in­di­vizi a căror carieră e bazată pe un fals aca­demic originar. Vă rugăm să creați pentru moment, cu titlu pedagogic, jurispridența în materie de retragere a titlurilor aca­de­mi­ce fraudate. Măcar câteva exemple să avem, nu să ni se spună că până acum nu s-a putut și de-acum încolo cu atât mai puțin.

 

LIVIU PAPADIMA (Universitatea din București):

Am făcut parte din această comisie con­sul­tativă, cu reprezentanți din principalele uni­versități din România. Știam foarte bi­ne ce presiune uriașă este pe aceste cazuri mult mediatizate (Ponta, Oprea) și știam că mandatul nostru e cumva corelat de această presiune. Pe de altă parte, am con­si­derat că, dacă este să gândim așezarea problemei eticii academice, în speță cea a doctoratului, în niște baze solide, nu tre­bu­ie să cădem și noi în aceeași greșeală și să facem legi cu dedicație, împotriva lui Oprea, a lui Ponta etc. Ne interesează în pri­mul rând soarta eticii academice în învățământul superior din România.

 

Academia de Științe ale Securității Naționale

 

SABIN ORCAN (jurnalist):

Domnule ministru, când vă dați demisia din Academia de Științe ale Securității Na­ționale, unde sunteți coleg cu niște pla­giatori dovediți, ba chiar cu oameni care au coordonat plagiate?

 

ADRIAN CURAJ:

Din punctul meu de vedere, școala, in­vestiția în știință și inovare sunt subiecte de siguranță și securitate națională. Atunci când am primit invitația, a venit de la o persoană pe care o respect foarte mult, de la prof. Maior, care acum este ambasadorul nostru în SUA. Am considerat că este ex­trem de util să răspund acestei invitații, pentru că în această situație pot să trasmit mesajul puternic al necesității de a investi în știință, inovare, învățământ superior. Este o instituție publică românească, nu e ni­mic ascuns, a fost creată și a fost vizibilă din primul moment.

 

EMILIA ȘERCAN (jurnalist):

8 milioane de euro din bugerul educației pe 2016 merg către această academie.

 

ADRIAN CURAJ:

Deja am dat aviz negativ pentru finanțarea ei.

 

EMILIA ȘERCAN:

Sunteți într-o profundă incompatibilitate morală, luând bani de la această academie. Nu găsiți că ar fi rezonabil să demisionați măcar din academie, dacă nu din funcția de ministru?

 

ADRIAN CURAJ:

Am solicitat să nu mai primesc această in­dem­nizație. Ce am primit până acum am donat unei instituții care face educație. Voi lua de­cizia și voi anunța ce voi face în legătură cu menținerea sau plecarea mea...

 

Pagini realizate de RĂZVAN BRĂILEANU

Transcriere și editare de MARA ȘTEFAN

Din punctul meu de vedere, școala, in­vestiția în știință și inovare sunt subiecte de siguranță și securitate națională. ADRIAN CURAJ
3297
.