Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



„Strada“, efemerida fără chip care punctează istoric
2015-11-08
0

Vechii greci numeau, în mod generic, „efemeria“ puzderia de musculițe și floricele a căror viață durează o zi. În limbajul presei, „efemerida“ era rubrica în care sunt înșirate evenimentele petrecute în aceeași dată de-a lungul istoriei. Astronomii și astrologii numesc „efemeride“ tabelele în care se înscriu traseele viitoare ale corpurilor cerești, astfel încât să poată fi anticipată conjunctura unui anumit moment. În biblioteconomie, „efemeride“ sunt acele documente de o pagină, care au fost redactate cu gândul de a fi folosite o dată și, apoi, aruncate: note fugitive pe un colț de hârtie, o rapidă însemnare spre neuitare pe o filă de agendă, un număr de telefon sau un nume de persoană, sau o listă de cumpărături etc. În fine, în sens figurat, efemeridele sunt știrile, gândurile, trăirile pasagere, care durează o zi și apoi dispar. Avem, așadar, un cuvânt cu frumoasă sonoritate, cu o ambiguitate semantică aparentă, dar care, în toate sensurile, poartă același spirit: exprimă ceva trecător, însă nu neapărat lipsit de consecințe serioase.

 

În suma tuturor acestor sensuri, „strada“, vedeta zilelor recente, este o efemeridă. La ora la care scriu aceste rânduri, versiunea noiembrie 2015 a „străzii“ a murit. Au apărut deghizații de la partide, stegarul dac, asociațiile voiculesciene de luptă împotriva DNA, antibăsiștii bine organizați, iubitorii de Ponta. Au dispărut acei oameni decenți, perfect civilizați, care au alcătuit „strada“ în primele două zile. În România, „strada“ trăiește o zi, maximum două, apoi se transformă, cu totul nenatural, din fluture, în omidă. Nu mai zboară, ci se târăște. Indiciul meu e simplu: când Antena 3 începe să aloce spații tot mai mari manifestației, înseamnă că băieții au preluat controlul. În primele două zile ale „străzii“, televiziunile Voiculescu și Ghiță dădeau de toți pereții cu „strada“ și nu dădeau imagini pe larg. Acum le place, s-au dat cu „strada“. Pentru mine, e clar: „strada“ a devenit altceva. Noiembrie 2015 devine, încet și sigur, ianuarie 2012. Ce-i „strada“, atunci? O efemeridă... Dar ce efemeridă! După cum se vorbește despre ea, ai zice că e o doamnă cu un trecut tulbure, despre care, pe la colțuri, gureșul bucureștean spune lucruri de tot felul, care umblă îmbrăcată peticit și strident, râde de se zgâlțâie ferestrele și plânge de-ți rupe sufletul, dar care și-a recâștigat, deodată, respectabilitatea. Defel vitală și, cum ar zice Jean-Claude Juncker, sexy, „strada“ are temperament și maniere dezinhibate. De aceea, place mult tinerilor.

 

Pentru firile mai exaltate, a devenit un fel de zeiță. Ca dintr-un oracol, din gura ei iese mereu adevărul binecuvântat, scandarea ei e litera noii Evanghelii. Pentru firile mai trecute prin viață, e o manipulare mare cât Casa Poporului, o operațiune complicată a „serviciilor“ - prin gura ei vorbesc diferite „zone ale Sistemului“. Între aceste două coordonate de percepție, se alcătuiesc părerile și atașamentele pentru „stradă“. Puritate cetățeanească, înaltă conștiință, expresie a unei societăți mature sau dezordine provocată vinovat, haos bine „organizat“ și manipulare de mare anvergură? Oameni care știu ce vor sau exaltați stimulați de alții? Cum la români inteligența este un fel de medie solomonică, cei mai temperați amintesc, firoscos, că în toate manifestările de acest gen, găsim și una, și alta. În fond, e o chestie de dozaj. Cum ar spune marxiștii, trebuie sesizat momentul în care canitatea devine o nouă calitate. În cazul „străzii“, această nouă calitate este chiar moartea ei.

 

Ce vreau să spun este că, dacă „strada“ vrea să aibă un impact de durată, trebuie să se grăbească, conștientă că este o efemeridă. O mare victorie a fost, deja, obținută: plecarea guvernului imposturii absolute, condus de Ponta și de Oprea, nu e ceva de neglijat. Efemerida a punctat istoric, totuși. Tocmai de accea, fie că o vorbesc de bine sau că o gândesc de rău, tuturor le este frică de ea.

 

Dar în ce constă, de fapt, puterea „străzii“? Ce o face să fie atât de înspăimântătoare? Ce o transformă într-un leviatan (în sens biblic, nu în sens hobbesian) pentru politicieni? Cred că marea ei putere constă în misterul ei, iar misterul „străzii“ coboară, parcă, din romanele de aventuri urbane ale copilăriei generației mele: „strada“ nu are chip. Se aude, se vede, se simte dacă se întâmplă să treci pe-aproape și zeci de mii de oameni pot depune mărturii extrem de detaliate despre ea, i se scriu scrisori și ea răspunde la fel, i se atribuie vorbe mai mult sau mai puțin inteligente, se pun pe seama ei fapte și intenții - doar că fața ei nu o poate descrie nimeni, pentru că nu există. Pe cât de reală este „strada“, pe atât de lipsită de față este. Și de aceea, zic, e atât de puternică.

 

Dacă „strada“ ar avea lideri identificabili și program pe puncte, forța ei ar scădea spre nerelevant. Să zicem că liderul ar fi un oarecare Gigel. Odată identificat, e o chestie de minute ca o televiziune sau un site marginal să afle despre Gigel ceva-orice: că are o mătușă care în tinerețe a cochetat cu Măgureanu, că are un verișor pe al cărui Facebook s-a găsit o fotografie în care bea o bere cu fiul lui Cocoș, că el însuși a fost văzut în liceu pupând în closet, departe de ochii lumii, poza lui Ion Iliescu. Televiziunile și băieții din diverse solde ar prelua acest ceva-orice, l-ar umfla cu hidrogen și l-ar lansa cu fitilul aprins. L-ar face zob pe Gigel. Așa, când „strada“ n-are chip, n-are nume și prenume, n-are lideri și n-are reprezentanți asumați, ea este o forță inatacabilă. Așa, fără chip, fără organizare și fără programe de negociat, „strada“ îi poate scoate din minți pe cei care manevrează „sistemul“.

 

De aceea, chemând-o la Cotroceni în cadrul discuțiilor constituționale pentru desemnarea unui prim-ministru, Klaus Iohannis a pus „strada“ în mare dificultate. Pentru propriul beneficiu de imagine, Iohannis a vulnerabilizat „strada“. Evident, ca noi toți, Iohannis știa ce vrea „strada“ - nu trebuia să o aducă în saloanele Cotrocenilor ca să știe că e vorba despre corupție, politizare excesivă, incompetență și toate celelalte. Iar graba cu care „strada“ a urcat dealul Cotrocenilor ca să se consulte cu Iohannis a fost, de fapt, chiar moartea frumoasei efemeride din toamna lui 2015. O așteptăm pe următoarea.

TAGS : strada efemerida lideri ai strazii iohannis
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
2158
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.