Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Şpagomanii. Azi, Sorin Oprescu
2015-09-08
3

Ads by google

Sâmbăta trecută, cu doar câteva ore înainte de miezul nopţii, când mesagerul avea să sosească în splendida reşedinţă din Ciolpani (480 mp), lăsându-şi mai întâi telefonul mobil în foişorul din curte dotat cu aparat de bruiaj şi, instalat în living, după ritual, urma să strecoare sub pernuţa decorativă de pe canapea „neînsemnata“ sumă de 25.000 de euro, parte din şpaga de 60.000, fericitul posesor al reşedinţei, al şpăgii, al Primăriei Capitalei şi al încrederii nesmintite a pesediştilor, „independentul“ Sorin Oprescu, acorda un interviu: „Nu suntem, doamnă, toţi neam de hoţi şi de derbedei“... Toată lumea crede că toţi sunt hoţi în administraţia locală, toţi iau 10%, 15%... Îmi văd de treaba mea şi de drumul meu.“ Însă, ca într-un vis urât, primarul se arăta totuşi speriat de... „neşansă“. De cozile făcute la DNA de către denunţători care „mie nu îmi miros a bine“. Adevărat. Nu mirosea deloc a bine teancul de bancnote cu seriile înregistrate, dar cum dracu’ să-l fi refuzat după atâtea alte şi alte teancuri umflate de către un om isteţ ca el, nu ca prostul de Vanghelie. Maşinăria mergea ca unsă. Bugetul Capitalei de un miliard de euro era o vacă mult prea dolofană ca să nu fie mulsă, susţinerea PSD şi a presei, beton. Bucureştenii, uşor de dus de nas: ba cu un cârnat mare, ba cu un pasaj care mută ambuteiajul dintr-o parte în alta, ba cu nişte bulumaci de beton înfipţi pe trotuarele din centru care te fac să te simţi ca în cimitirul Arlington. Doar nesuferitul de Nicuşor Dan cu al lui Salvaţi Bucureştiul îi mai strică cheful. De acum înainte, acest rechin sulfuros va avea de meditat la „aia legată la ochi“. Păcat doar că i-a ratat pe bicicliştii adunaţi duminică pe treptele primăriei care îi cântau cu foc „mulţi ani primească“.

Între timp, se refac jocurile pentru viitorul candidat la PC. Fostul preşedinte Băsescu are şi el o idee. Fixă. Ar merge „mult mai repede pe mâna d-nei Udrea, pe care o ştiu un om extrem de puternic şi de consecvent“. Ce să zici? Succesuri!

TAGS :
Recomandari
Comentarii
DVasile 2015-09-28
Bine ai revenit Rodica Palade! Multi ani primeasca! Grotesc personaj, dadea pe dinafara de atata goma intelectuala; chiar i-a iesit pe nas si s-a internat la recomandarile unui alt doctor, doctorul personal al PSD, Ciorbea.
Corneliu C 2015-09-08
Pfaaai, Pora, Tapalaga, Palade, un adevarat desant. Aveati deja pregatite compunerile sau cum functioneaza? Deci da, mi se face pielea de gainusa cand ma infior cu gandu la jaful comunist din Primaria Capitalei. Nu pot sa pricep in ruptul capului de ce n-a fost in stare inculpatul comunist oprescu sa urmeze exemplul luminos al Dlui Primar Ptr Alte Coordonate Istorice Traian Basescu, cel mai integru si cinstit Primar cu care n-a avut DNA de-a face vreodata in decursul eroicei sale existente. De ce a trebuit inculpatul oprescu sa fure? Sa fi fost o nevoie atavica? O racila comunista moscovita? De ce a trebuit sa protejeze afacerile murdare ale mafiei Udrea-Cocos? A, pardon, asta nu era inculpatul comunist oprescu. Asta a ramas neidentificat, dar sigur tot un puiutz de comunist trebuie sa fi fost. Dreapta nu fura, se stie. Hai felicitari doamna Palade, este un moment de varf ptr GDS, niciodata din 90 cand va cumparam de la taraba si pana acum cand va citesc cu maxim respect din RFG, nu ati avut credibilitatea la cote atat de ametitoare. Suucesuri si salutari superiorilor dvoastra ierarhici din partea taxelor si impozitelor mele!
Palada 2015-09-10
Cornele,sa dai pe la ghiseu si sa nu mai stai cu mana intinsa dupa pomneti,esti si tu baiat cult.E adevarat ca banii gasiti la doctor erau bani de la cimitir unde ii ascunsese Valcov?Nici vorba de mita,erau bani imprumutati de la Valcov ca sa plateasca impozitul pe lacomie!
Total 3 comments.
1300
 Rasu' plansu'
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis