Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Grecia şi lecţia primului război mondial: referendumul absurd şi kakophonia politică
Sorin Ionita - - - -
2015-06-28
International
11

S-a intrat în etapa a halucinaţiilor colective cu situaţia Greciei, aceea în care oamenii încep să reacţioneze mai mult la mituri şi legende decât la realităţi, care de fapt nici nu-i mai interesează prea mult. Ceea ce credeam că este doar poker de salon pentru condiţii mai bune pare să scape de sub control şi să ducă la o situaţie pe care nimeni n-o doreşte şi din care toată lumea are de pierdut, dar care prin jocul împrejurărilor devene inevitabilă: Grexit. La fel s-a întâmplat cu Primul Război Mondial, de la începerea căruia am comemorat anul trecut un secol: un dezastru produs în mare parte neintenţionat, de nişte războinici nepregătiţi şi ezitanţi ale căror agende parţiale s-au aliniat într-un mod fatidic.

 

Desigur că problema mare e la Atena, unde caricaturizările grosolane şi etno-clişeele de berărie au luat locul analizei lucide în dezbaterea a chestiunilor europene, pe fondul unei isterizări publice pe care actualul guvern n-a făcut decât să o alimenteze iresponsabil. Diletantismul a atins un maxim o dată cu anunţul premierului Tsipras că va convoca un referendum pentru duminică 5 iulie. Din păcate discursul său induce în eroare Parlamentul grec (care trebuie să aprobe măsura), votanţii şi opinia publică internaţională cu înclinaţii pro-Syriza, care nu se mai oboseşte să vadă care sunt faptele şi vehiculează bazaconii.

 

Or faptele sunt următoarele:

 

1. Reprezentanţii Greciei au ieşit din sală înainte să se încheie negocierile pe vreun acord oarecare, deci nu există un nou “pachet cu propuneri” valabil după 1 iulie care sa fie pus la referendum cu Da sau Nu. Pur şi simplu, tehnic vorbind în acest moment nu e deloc clar pe ce anumea vrea Tsipras să se pronunţe poporul.

 

2. Actualul acord de asistenţă se încheie în iunie, deci nu poate fi pus la vot în 5 iulie. Oferta (UE, Troicii, “instituţiilor”, etc) nu va mai fi valabilă la data votului.

 

3. Tsipras a făcut foarte clar prin tonul discursului său că recomandă votul “nu”, lucru confirmat explicit de câţiva miniştri. Cu alte cuvinte, guvernul va face campanie contra la referendum; are tot dreptul. Dar ce se întâmplă dacă poporul votează totuşi “da” (presupunând că s-ar depăşi problema de la punctul 1 şi s-ar şti pe ce anume)? Guvernul a sugerat că în acest caz va implementa totuşi măsurile cerute de parteneri (care? Cele din pachetul expirat? Oricum în răgaz de câteva zile pieţele vor reacţiona sever în direcţia Grexit, va fi panică, deci situaţia de fapt după 5 iulie va fi cu totul alta).

 

Cât de credibil e însă ca un guvern care a făcut campanie contra va pune în practică un program complex şi dificil în care a spus deja că nu crede? Cum s-ar spune, cu zero ownership? In condiţiile în care chiar din ceea ce a propus în campanie şi a încântat lumea nu a făcut nimic timp de şase luni: combaterea evaziunii, prinderea marilor evazionişti, instrumentarea câtorva cazuri exemplare şi recuperarea banilor la buget, etc? De fapt Varoufakis, ministrul playboy care are în subordine Fiscul, pare mai preocupat să facă ture prin Europa ca să adune material pentru următoarele sale cărţi de dezvăluiri cum a negociat el homeric cu Troika, cum a vrut şi n-a fost lăsat, etc, care îi vor relansa cariera academică într-o mare universitate occidentală de stânga, unde va fi primit ca erou.

 

In realitate, nimeni nu a împiedicat guvernul Tsipras timp de şase luni să prindă corupţii contra cărora strigau în campanie şi să le ia banii necuveniţi; dimpotrivă, au fost încurajaţi. Dar rezultatele sunt zero, nu s-a facut nimic. Tot ce s-a reuşit este anularea unui an şi ceva de eforturi sub guvernul precedent şi transformarea unui mic surpus bugetar primar în deficit (vezi aici); cu alte cuvinte, chiar dacă i s-ar şterge toată datoria, Grecia tot ar fi pe minus cu cheltuielile curente.

 

Dacă aveţi 15 min şi chiar vă interesează ce se întâmplă, urmăriţi aici conferinţa de presă a lui Jeroen Dijsselbloem, presedintele Eurogrup. Nu pentru a face gargară şi interpretări, ci pentru a afla de la sursă care sunt faptele. Merită. După aia, ne putem juca în continuare cu toţii de-a guvernul grec din Cişmigiu, cum facem deja.

 

In plus, referendumul se mai poate împiedica de o mică problemuţă. Constituţia Greciei (care debutează mistic, cum vedeţi: “În numele Sfintei Treimi, De-o Fiinţă şi Nedespărţită…” etc) prevede la articolul 44 (2): “Un referendum asupra legilor aprobate de Parlament în chestiuni sociale importante, cu excepţia celor fiscale, va fi convocat de Preşedinte la decizia a trei cincimi din numărul total de parlamentari… etc”.

 

De fapt problemuţele sunt două: (a) nu există o “lege aprobată de parlament” care să fie supusă referendumului – de fapt nu există deloc un obiect al său, cum am arătat mai sus, necum unul care să fi fost adoptat în parlament ca lege; (b) dacă negocierile guvernului Tsipras cu partenerii internaţionali nu sunt despre chestiuni fiscale (deci excluse de la referendum) atunci eu nu mai înţeleg nimic din toată povestea şi mă duc să mă culc. Mi-e teamă însă că în kakophonia politică de cel mai pur tip balcanic pe care a produs-o la disperare, din raţiuni care ţin evident de politica internă, guvernul grec a dat drumul la vale unui pietroi pe care nu-l va mai putea prinde din urmă.

 

Articol preluat de pe contributors.ro

TAGS :
Mai multe din International
Comentarii
alex 2015-06-30
Fiind vorba in articol de WW1, verificati va rog ce s-a intamplat cu Germania dupa razboi, cu ce datorie a ramas si cand/cum a platit-o.
Gheorghe 2015-06-30
Ultima fraza explica o parte importanta din politica guvernului Tsipras: ajuns intr-o infundatura fara iesire, doreste sa paseze toata responsabilitatea poporului. Singura parte rationala este ca Grecia este la inceputul sezonului turistic; daca nu vor avea loc manifestatii de amploare si serviciile publice si private esentiale (aeroporturi, ferry, telefonie etc) vor functiona, urmeaza un influx monetar semnificativ. Pe de alta parte, din cauza scoaterii bancilor din circuit, restul economiei va da faliment, laolalta cu guvernul Tsipras, care nu va mai colecta deloc taxe si impozite.
FLORIAN D. MIREA 2015-06-29
Grecia are de suferit din cauza proastelor sale guvernari si a politicienilor ei populisti. Nefiind in masura sa vada aceasta realitate (si s-o accepte), arunca vina pe UE si pe forurile internationale. Politicienii lor le-au oferit ani de zile trai bun pe banii altora, iar grecii au tacut si au cheltuit, ignorand ca bancile nu sunt societati de binefacere si fara sa se gandeasca la faptul ca lasa mostenire generatiilor viitoare o datorie uriasa de platit, in conditiile in care Grecia nu mai este de mult Imperiul Bizantin.
Corneliu C 2015-06-29
Din pacate Grecia nu beneficiaza de expertiza specialistului universal Sorin Ionita si prin urmare nu are parte de extraordinara inflorire economica, spirituala si morala a Romaniei.
Dan 2015-06-29
Daca Romania beneficia de cele 350 miliarde de Euro pe care ia furat prin manipulare si minciuna Grecia, fiti sigur ca arata mult mai bine decat aceasta tara! Problema este ca poporul roman nu poate fi atat de nesimtit ca poporul grec, sa te fure cu nerusinare, (inclusiv prin complacere si apoi sa te jigneasca in fata pentru ca dupa ce l-ai prins cu minciuna nu ii dai in continuare de buna voie!
Marius Nicolescu 2015-06-29
Articol de o acuratete deosebita. De fapt domnul Ionita este un cunoscut analist de politica interna, dar mai ales externa care impresioneaza la acest capitol. Asta pe de o parte. Pe de alta, articolul este tulburator pana la infricosare. Caci ceeace face Tsipras in Grecia cu un guvern de stanga reprezinta un scenariu ce se poate oricand repeta. In Romania, in Italia si pe oriunde stafia lui Marx si a lui Lenin umbla cu seninatate si face prozeliti din randul unei populatii credule (ca sa folosesc un eufemism). Pericolul Grexit este teribil de mare. Vor fi in stare politicienii aflati la conducerea UE sa stavileasca avalansa starnita de pietroiul caruia guvernul Tsipras i-a dat drumul sa se rostogoleasca la vale, sau istoria se va repeta implacabil.
Felix 2015-06-29
Cred ca Syriza nu merge pe al doilea paragraf de la 44.2 ci pe primul: "a referendum on crucial national matters following a resolution voted by an absolute majority of the total number of Members of Parliament, taken upon proposal of the Cabinet" Si atunci cele 2 obiectii procedurale din articol pot fi ocolite.
ronea 2015-06-28
Din pacate alta solutie nu este. Golanasi tip Tzipras mai stau la panda si prin alte tari ca Spania, Portugalia si chiar Romania. Grecia trebuie sa fie o lectie pentru astfel de "democratii nesabuite". Altfel s-ar deschide un fel de cutie a Pandorii in Europa. Poate ca in final tot raul spre bine. Este interesant de analizat cum de o democratie unde totul se face legitim "ascultind glasul poporului" a ajuns la faliment!!!
Felix 2015-06-29
Ai dreptate in privinta (i)responsabilitatii poporului grec.
ronea 2015-06-29
De acord, dar asta e o chestie punctuala. Problemele structurale ale Greciei dateaza de zeci de ani: coruptie, serviciu public hipertrofiat, pensii mari, statistici trucate la cel mai inalt nivel, trai iresponsabil pe datorie, populism electoral si socialism cit cuprinde...etc. Iar cu Syriza asa e peste tot in democratie: se fac aliante, poporul nu participa la vot, asta nu inseamna ca cei care nu participa voiau altceva ca Siryza i sint fara responsabilitate...
Felix 2015-06-29
Nu cred ca Grecia e "o democratie unde totul se face legitim". Syriza a castigat in jur de 30% la o participare la vot de ca. 50%, a beneficiat de un "premiu" de 50 locuri in Parlament acordate partidului celui mai puternic si apoi a facut aliante care nu erau neaparat previzibile in campania electorala. Procesul a fost desigur legal, legitimitatea data de lege o are, insa e neclar daca poporul vrea ce vrea Syriza: somdajele arata o majoritate clara pro-EURO, chiar cu pretul continuarii masurilor de austeritate.
Total 11 comments.
963
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.