Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Aliyah DaDa la Institutul Francez
Ioana Moldovan - - - -
2015-03-24
Recomandare
0

Joi, 26 martie, ora 18.00, Institutul Francez găzduiește premiera filmului documentar Aliyah DaDa (115 minute), în regia Oanei Giurgiu, o producție Libra Film.

http://www.revista22.ro/Poster-Aliyah-DaDa_web2.jpg

,,Aliyah” este termenul care definește procesul de emigrare al evreilor din alte teritorii spre Israel, drum parcurs de peste 3 milioane de evrei din 90 de țări, începând cu 1948 – anul creării statului Israel. Termenul are însă o vechime de peste 2500 de ani și a fost pentru prima dată folosit pentru a defini întoarcerea evreilor în Ierusalim, după căderea Babilonului. Imigrarea masivă spre Israel a început în 1882, sub impulsul dat de mișcarea sionistă la finele secolului al XIX-la.

 

Oana Giurgiu își începe călătoria în Moinești, orașul de obârșie al lui Tristan Tzara (născut Samuel Rosenstock), care la mijlocul secolului al XIX-lea avea o comunitate evreiască puternică de unde în 1882 pornește la drum, spre Israel, primul grup de evrei sioniști (30 de familii), ce vor înființa Rosh Pina, azi un oraș cu 2600 de locuitori.

 

Documentarul abordează toate problemele legate de comunitatea evreiască în România. De la evreii fără cetățenie și drept de a cumpăra pământ, la final de secol XIX, despre care B. P. Hașdeu spunea: ,,ei (n.n. evreii) nu muncesc; ei câștigă”, la evreii vânduți de regimul Ceaușescu. Oana Giurgiu documentează fiecare moment important, folosind scrisori personale, articole de ziar, fotografii de epocă și mărturii ale descendenților: istoria e prezentată ca un colaj dadaist de imagini suprapuse.

 

,,În curând nimeni nu o să mai știe ce e românesc în Israel și ce-a fost evreiesc în România” este concluzia unui documentar-eveniment ce detaliază o istorie evreiasco-românească complicată dar surprinzătoare și puțin cunoscută publicului larg.

 

Oana Giurgiu reușește să finalizeze un documentar onest, bine argumentat și condus, care ține loc de manual de istorie într-o lume românească din ce în ce mai ignorantă cu propriul trecut.

 

 

Aliyah DaDa

(Synopsis de film)

 

Istoria contorsionată a României, datorată poziției sale geografice, dobândirea sau pierderea unor teritorii, supunerea față de o putere sau alta și deci și aderarea la ideologiile impuse de acestea, și-au pus determinant amprenta asupra relațiilor cu evreii. De la o ură crescândă la finalul secolului XIX, care a culminat cu Holocaustul, până la participarea activă a populației evreiești la construirea societații comuniste și ocuparea unor poziții importante la vârfurile ierarhiei în stat, care avea să se răstoarne în scurt timp și să se transforme într-o vanatoare de sionisti după foarte puțin timp, pentru ca apoi aproape toată comunitatea evreiască să caute să părăsească România, cei mai mulți vânduți la propriu noului stat Israel.

 

O poveste de “dragoste și ură” - două părți incapabile să trăiască împreună, dar și nostalgice după despărțire. Filmul urmărește emigrația evreilor din România către Palestina, surprinzând și relațiile dintre evrei și români, în cei peste 130 de ani scurși de când primii, au luat drumul Palestinei. Contextul în care s-au desfășurat aceste valuri de emigrație va revela adevărata istorie a României și a Europei de Est, precum și cea a nașterii statului Israel.

 

Începutul filmului este plasat la finalul secolului al XIX-lea, când pe fondul creșterii anti-semitismului în România, ce tocmai devenise o țară independentă, evreii decid dintr-o dată să emigreze în Palestina, în ciuda tendinței generale în Estul Europei, de a emigra în America.

 

Dar visul frumos s-a dovedit mai urât decât cel mai sceptic scenariu, căci Palestina acelor vremuri era încremenită în Evul mediu. Era un teritoriu aproape sălbatic, aflat sub dominație Otomană, locuit în cea mai mare parte de arabi și beduini. Diferența de climă si peisaj, încercarea de a cultiva, fără niciun fel de experiență un pământ arid, viața în condiții teribile, mai ales pentru niște oameni de oraș, lipsa asistenței medicale a oricărei vieți culturale cu care ei erau obișnuiți, au fost principalele greutăți de care s-au izbit primii coloniști evrei în Palestina. Nu s-au dat bătuți, nu s-au întors înapoi, deși prețul plătit a fost mare.

 

Apropierea României de Germania Nazistă, a avut repercusiuni imediate în relația cu populația evreiască, atitudinea negativă a românilor nu a mai fost reprimată, ba chiar a devenit politică de stat, pentru a câștiga încrederea aliaților. S-au dat legi anti-semite evreii au fost indepartați din școlile de stat, din armată, din funcțiile publice, din medicină, avocatură, chiar și actorii au fost dați afară din teatre. Celor mai mulți evrei li s-au confiscat afacerile, bunurile, casele. Iar tinerii excluși din societatea romanească și-au găsit refugiul în organizațiile sioniste de tineret, care le alimentau visul de a emigra în țara sfântă, iar unii chiar in Partidul Comunist, cu toate că aceste organizații erau declarate ilegale.

 

Războiul a debutat în România cu Pogromul de la Iaşi din iunie 27, 1941. Nu era primul, însă a  fost unul dintre cele mai violente. A fost lansat de forțele guvernamentale împotriva populației evreiești care reprezenta aproape jumătate din locuitorii Iașiului. La capătul unei crude vânători de trei zile - 13,266 de evrei au fost omorâți. Unul din personajele filmului își amintește că a fost urcat într-un vagon de marfă împreună cu alte peste o sută de persoane. Ușile trenului au fost bătute în cuie și timp de opt zile au mers fără țintă din gară în gară, chinuiți de sete și de foame, cei mai mulți au murit asfixiați. Din loc în loc, ușile vagoanelor se deschideau și trupurile celor morți se prăbușeau pe câmp. Stau și astăzi mărturile gropile comune din cimitirele evreiești, unde se odihnesc victimele necunoscute.

 

Au trecut de atunci 70 de ani și se pare că numai o parte din crime au fost cunoscute. Pădurile de lângă Iași nu și-au spus toate secretele și coșmaruri încă bântuie visele sătenilor care erau copii în 1941. In urma cu câțiva ani s-a găsit o groapă comună într-o pădure de lângă Iași. Aproape imediat, zona a fost încercuită și accesul publicului și al presei a fost restricționat. Ce s-a găsit în acea groapă are darul să zguduie convingerile românilor care și astăzi cred că implicarea țării noastre în Holocaust a fost minimă, asta pentru că regimul comunist preocupat să dezvolte o puternică ideologie naționalistă, a mușamalizat responsabilitatea românilor în exterminarea și maltratarea evreilor din Romania, aruncând vina în întregime asupra armatei germane, cantonate pe teritoriul țării noastre.

 

Jumătate din evreii din România au pierit în perioada războiului, însă a fost a doua țară din Europa, după Uniunea Sovietică, cu cel mai mare număr de supraviețuitori evrei, peste 400 000. Din aceștia câteva mii au emigrat ilegal în Palestina imediat după război. În acea perioadă autoritățile britanice, de teama unui exod și la insistențele țărilor arabe, au interzis emigrația evreilor în Palestina. În toți anii războiului Palestina devenise ”tărâmul făgăduinței” spre care visau toți evreii din Europa – în timpul emigrației ilegale, denumită ”aliyah bet” peste 120 de vase cu 70,000 de evrei din Europa au încercat să ajungă în Palestina. Armata britanică intercepta și întorcea vasele în lagărele organizate în Cipru. De aici era permisă emigrarea unui număr limitat de persoane.

În proaspăta Românie socialistă, evreilor li se imputa instaurarea comunismului. Căci erau într-adevăr mulți evrei în fruntea Partidului Comunist și a statului, printre care cea mai proeminentă figură era cea a Anei Pauker, simbolul stalinismului in România. Însă paradoxal, în scurt timp, după 1950, prezența evreilor în funcții de conducere nu mai era văzută cu ochi buni și în următorii ani încet, încet au fost excluși din aparatul de stat. Desigur punctul culminant a fost înlăturarea Anei Pauker in 1952, acuzată de „cosmopolitism” și arestată la domiciliu. În acest timp a avut loc o dură represiune împotriva sioniștilor, chiar și a acelora care susținuseră din fondurile organizațiilor lor, activitatea comuniștilor în ilegalitate în timpul războiului. Straniu și de neînțeles ca toată relația dintre români si evrei de-a lungul istoriei.

În ciuda regimului totalitar a fost posibilă emigrarea unui numar de peste 100.000 de evrei, în perioada dintre 1948 și 1951.  Chiar imediat după înființarea statului Israel, între cele două state au existat înțelegeri economice secrete, în schimbul acordării de vize evreilor, pentru emigrarea în Israel. Așa s-au construit în timpul guvernării lui Gheorghe Gheorghiu Dej mai multe ferme de animale sau fabrici, toate negociate cu serviciile secrete române. Ceaușescu a făcut un pas înainte a hotărât o suma fixă platibilă cash pentru fiecare persoană, în schimbul acordării vizelor de ieșire. Aceste înțelegeri în interes mutual, au determinat foarte bune relații între cele două țări. România a fost singura țară din Blocul de Est, care a menținut relațiile cu Israelul, chiar și după « Razboiul de 6 zile », iar Israelul nu a condamnat niciodată regimul de la București. Ceaușescu era singurul șef de stat care avea bune relații și cu Israelul și cu Autoritatea Palestiniană.

 

Din populația Israelului, evreii de origine română reprezentau al patrulea grup ca număr. Venirea unui număr atât de mare și mai ales tranzacțiile secrete cu România au fost ținute departe de ochii presei. Evreii români au stat cumva în umbră în Israel, purtând ca o ironie a sorții și stigmatul de “români hoți”. Poate din acest motiv mulți evrei din România, au preferat să-și ascundă originea, deși contribuția lor a fost una importantă la construcția statului și a culturii israeliene, cei mai mulți însă din nou paradoxal, nu și-au pierdut niciodată nostalgia locului unde s-au născut, în ciuda umilințelor îndurate acolo.

 

Dar generația celor veniți din România se stinge încet în Israel așa cum în Romania populația evreiască scade numeric. Oare în viitor cineva va mai ști, ce e românesc în Israel și ce e evreiesc in România?

 

Filmul este o incursiune personală, bine documentată a autoarei, în istoria evreilor din România, în relația când absurdă, când paradoxală, de iubire și ură dintre români și evrei, ca un tablou suprarealist care se construieste vizual printr-o serie de colaje într- un tribut adus dadaismului și inițiatorilor acestui curent, Tristan Tzara și Marcel Iancu, doi evrei cu rădăcini în România.

TAGS :
Mai multe din Recomandare
Comentarii
Total 0 comments.
2215
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22
.